Poșta Română, liderul serviciilor poștale din România, demarează procedura de achiziție pentru un sistem de planificare a resurselor întreprinderii (ERP). Această mișcare strategică marchează încă un pas semnificativ în evoluția digitală a Companiei, reprezentând un angajament ferm pentru îmbunătățirea continuă a eficienței operaționale și a serviciilor oferite.
Compania Națională ,,Poșta Română” trece prin cel mai mare proces de digitalizare din istoria sa. Modernizarea proceselor birocratice care au îngreunat atât activitatea zilnică a salariaților, cât și a clienților noștri va deveni în sfârșit o realitate. Implementarea sistemului ERP va transforma radical modul în care Poșta Română își gestionează procesele interne, aducându-ne mult mai aproape de rezolvarea rapidă a nevoilor celor aproape 8 milioane de clienți care ne trec pragul. Acest sistem va reduce semnificativ timpul și efortul necesar pentru activitățile administrative, fiind un ajutor în plus pentru cei aproximativ 21.000 de salariați. Realizarea acestui proiect nu a fost lipsită de provocări. Poșta Română a navigat printr-un proces birocratic extensiv pentru a asigura conformitatea cu toate reglementările și standardele naționale și europene. Eforturile susținute ale echipei noastre demonstrează angajamentul continuu de a opera într-un mod transparent și responsabil.