Google

Inaugurarea Centrului Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi de la Cernăuți – moment istoric pentru românii de pretutindeni

Written on:mai 17, 2015
Comments
Add One

Cernauti 2 (1) netZiua de duminică 10 mai 2015 va rămâne cu siguranţă una istorică pentru românii din Regiunea Cernăuţi şi nu numai. Pentru că pe fost Stradă Domnească, azi Olga Kobîleanskaia, o mare imensă de români din Ucraina şi România, peste 1.500 de suflete, au ţinut să participe la inaugurarea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. Înfiinţat la generoasa iniţiativă a avocatului Eugen Pătraş, a poetului Vasile Tărâţeanu şi a Guvernului României, centrul este un pas important în consolidarea relaţiilor culturale între românii cernăuţeni şi cei din Patria Mamă. Importanţa evenimentului a fost întărită de faptul că, alături de gazde şi Eleonora Moldovan – Consulul General al României la Cernăuţi, la inaugurarea instituţiei au fost prezenţi zeci de reprezentanţi ai diverselor organizaţii culturale şi ai administraţiilor locale şi judeţene din: Suceava, Bistriţa, Cluj, Botoşani, Constanţa, Iaşi, Neamţ, Sibiu dar şi o importantă delegaţie de la Chişinău în frunte cu reputatul academician Mihai Cimpoi. Toţi au ţinut să exprime mesaje de încurajare şi de susţinere pentru cei care au inaugurat prestigiosul edificiu ce poartă numele marelui istoric, politician austriac (mareşal al Ducatului Bucovinei) şi patriot român care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic. Eudoxiu Hurmuzachi s-a născut la Cernăuţi pe 29 septembrie 1812 şi a murit, tot la Cernăuţi, pe 29 ianuarie/10 februarie 1874. Și, nu în ultimul rând, la manifestare au fost prezenți lideri ai românilor cernăuțeni, scriitorii și jurnaliștii: Vasile Bâcu, Dumitru Covalciuc, Petru Grior, Adrian Medvedi, Nicolae Toma, Nicolae Șapcă și mulți alții. Despre semnificaţia deschiderii Centrului Cultural Român de la Cernăuţi, poetul Vasile Tărâţeanu spunea: „În primul rând, acest centru simbolizează legătura cu patria noastră istorică, deşi nu s-a întâmplat aşa cum trebuia să fie. De peste 20 de ani, noi solicităm Guvernului României, Ministerului de Externe, Parlamentului, Preşedinţiei să deschidă la Cernăuţi un Institut Cultural Român. Cum s-au deschis la Paris, Berlin, Viena, Lisabona, Budapesta, Chişinău, în total 27 de oraşe din lume. Demnitarii români şi ucraineni nu au putut găsi o limbă comună între ei şi nu s-a putut face nimic. Dacă am văzut că nu se poate, noi ne-am adunat: societatea publică şi capitalul privat. Am constituit o organizaţie non-guvernamentală cu denumirea Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, care a fost unul din cele mai proemeninente personalităţi din istoria românilor din Cernăuţi. Omul care a rupt Bucovina de Galiţia. Dacă nu ar fi fost el, noi nu mai vorbeam astăzi româneşte. Bucovina a devenit astfel ducat aparte al Imperiului Austro-Ungar şi s-a salvat de la invazie şi deznaţionalizare totală. El a fost căpitanul Bucovinei, mareşalul Bucovinei, a condus provincia. A pus bazele unor instituţii fundamentale, cum a fost Universitatea de Stat din Cernăuţi. Erau trei fraţi care au fost membri ai Academiei Române, mari istorici şi conducători ai Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina, înfiinţate în 1872”. Iar avocatul Eugen Pătraş, „omul fără de care minunea aceasta nu s-ar fi întâmplat”, cum spunea Vasile Tărâţeanu, a declarat în faţa numeroasei asistenţe: „În cei trei ani cât au durat lucrările, am avut emoţii pe care le-am stăpânit cu bine. Altfel, nu ajungeam la această realizare. Ţin să vă mulţumesc celor care m-aţi ajutat să realizăm acest lucru care, până mai de curând, părea o utopie. Proiectul centrului Cultural Român s-a zămislit din dragoste pentru neamul meu şi pentru limba română, din dorinţa de a-mi cinsti înaintaşii. Nu ascund că este un proiect de suflet, fiind conştient că multiplele probleme, care s-au acumulat de-a lungul timpului în cadrul comunităţii, nu pot fi rezolvate doar cu critici la bucătărie sau chiar în presă. Din simpla înregistrare a unor nelegiuiri, nu se schimbă nimic. Situaţia impune acţiuni şi fapte concrete. Nu ştiu ce gândeşte fiecare din dumneavoastră când trece pe lângă Librăria „Luceafărul” din Cernăuţi, unde nu există nicio carte românească. Personal, eu am un sentiment de ruşine pentru noi toţi. Ori nu se poate face educaţie şi cultură fără carte în limba maternă. Rămân la fel de valabile cuvintele proverbiale din testamentul lui Doxachi Hurmuzachi: „Să nu uitaţi că aveţi de împlinit trei datorii mari şi sfinte, pentru care veţi răspunde în faţa lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor noştri. Aceste trei datorii sunt: patria, limba şi biserica.” Nu-mi doresc ca acest centru să fie privit ca o construcţie, ci ca o idee care să ne unească şi să ne întărească. Fac un apel fierbinte la toţi să se implice în acest demers de revigorare a identităţii naţionale, întrucât este bine cunoscut faptul că răul triumfă acolo unde cei buni nu fac nimic. Situaţia este mult prea gravă pentru a nu înţelege că, de fapt, este în joc însăşi existenţa noastră pe aceste meleaguri, iar noi trebuie să acţionăm contra cronometru. Nu pot să n-o citez pe poeta ucraineancă Lina Kostenko: „Naţiunile nu mor de infarct. Pentru început, acestora li se fură limba.” Fac doar precizarea că această constatare este valabilă pentru toate naţiunile. Doresc ca acest centru să devină o oază a simţirii româneşti, un loc dorit de toţi cei care vin cu gânduri bune.” Doctorul Gheorghe Nandriş din Sibiu, fiul martirei Aniţa Nandriş din satul Mahala, a ținut să precizeze: „Toate împlinirile au la temelia lor o jertfă. Să dea Dumnezeu să nu se cunoască de unde ai dat, domnule Eugen Pătraş, aşa cum spun ţăranii noştri din Mahala! În lunga istorie zbuciumată a românilor Bucovina, din ultimii 240 de ani, înfiinţarea acestui lăcaş de cultură românească va rămâne un punct de referinţă, o bornă de hotar, aşa cum a fost înfiinţarea Societăţii România Jună din Viena, care a format mulţi intelectuali români, sau a Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina în 23 ianuarie 1865”. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment