Google

În premieră, Supercupa României la fotbal a ajuns pe malul mării

Written on:iulie 7, 2019
Comments
Add One

În seara de sâmbătă 6 iulie, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti s-a disputat o nouă ediţie a Supercupei României la fotbal, protagonistele fiind CFR Cluj, campioana en titre, şi Viitorul Constanţa, câştigătoarea din acest an a Cupei României. Peste 4.000 de spectator au asistat la acest meci care a fost uvertura noului sezon fotbalistic şi care a fost condus la centru de Sebastian Colţescu ajutat la tuşe de asistenţii Ovidiu Artene şi Daniel Mitruţi. La tribuna oficială s-a aflat nume grele ale fotbalului românesc de-a lungul anilor, cum ar fi: Mircea Lucescu, Mirel Rădoi, Cosmin Contra, Ionel Augustin, Florin Prunea, Ionel Dănciulescu şi mulţi alţii. După un 0-0 la pauză cele două echipe au jucat mult mai animat în repriza secundă. Iar când toată asistenţa credea că meciul se va decide în urma loviturilor de la 11 metri, Viitorul regelui Hagi a aşezat “bomboana pe coliva CFR-ului”: în min.83 Andrei Artean prinde un şut senzaţional de la 25 de metri şi înscrie golul victoriei constănţene. Precizăm că, potrivit noului regulament, în caz de egalitate după 90 de minute, câştigătoarea Supercupei se decide în urma loviturilor de 11 metri, fără a mai fi două reprise de prelungiri. Iată şi echipa câştigătoare pe care a mizat antrenorul Gheorghe Hagi: Tordai – Mladen, Ţîru, Iacob, De Nooijer (min.73 Kuipers), Houri, Artean ,Vînă, Mățan, Iancu (min.61 Calcan), Ganea (min.73 Leca). Aşadar, în premieră absolută, Viitorul Constanţa câştigă Supercupa României la fotbal şi duce frumosul trofeu la malul mării. (Gabriel BALAŞA)

Leave a Comment