Google

În căutarea timpului pierdut (XXXIII)

Written on:decembrie 9, 2018
Comments
Add One

Omul care nu-i legat de ţinutul natal, de tradiţia şi de istoria locului de baştină, este un dezrădăcinat. Fără patriotism local nupoate exista patriotism naţional. Poporul unic muncitor dorit de comunişti oris ocietatea consumatoristă voită de partizanii globalizării înseamnă generaţii alienate, lipsite de credinţă, fără Patrie, fără mândrie, lesne de manipulat.”Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, maiales, iubirea trecutului fără de care nu există iubire de ţară”, scria Mihai Eminescu. Noi încă avem sentimentul istoriei. Eram în liceu şi împreună cuclasa vizitam biserica din satul Probota unde este înmormântat Petru Rareş.Preotul paroh prezintă lăcaşul şi zice la un moment dat “noi moldovenii şi dvs.bârlădenii”. “Părinte, dar şi noi suntem moldoveni”, spunem contrariaţi.“Sunteţi cumva, dar din Ţara de Jos”. După ani, nişte colegi din Botoşani mă întreabă: “La noi în Moldova a plouat,la voi în Bârlad cum a fost vremea?” Probota aparţine ţinutului Baia udat derâul Moldova, unde voievodul maramureşan Dragoş a înfiinţat în 1351 marcaMoldovei, nucleul viitorului principat. Capitala era târgul Baia. Alt voievodmaramureşan, Bogdan I, adaugă Moldovei toată Ţara de Sus, Bucovina şi Ţara Sepeniţului. Din Ţara Sepeniţului, acum ocupată de Ucraina, se trag Muşatinii, ilustradinastie a Moldovei. Locuitorii Ţării de Sus spun că doar ei sunt moldovenii adevăraţi, credinţa lor este reminiscenţa vremurilor când Ţara de Jos, inclusiv Ţara Bârladului, încă nu erau alipite Moldovei. Legătura cu Maramureşul au păstrat-o până-n sec. XX sătenii din Rădăşani, fostul judeţ Baia. Probabil că spiţa lor coboară din maramureşenii care i-au însoţit pe voievoziidescălecători. Rădăşănenii erau vestiţi în Vechiul Regat ca negustori de mere. Aveaulivezile lor, dar mai cu seamă mergeau cu căruţa tocmai în Maramureş să aducămere. Le însilozau şi apoi le vindeau la Iaşi, Galaţi ori Bucureşti. MihailSadoveanu în volumul Chipuri şi privelişti le admira negoţul. Enciclopedia Română, ediţia 1938, spunea că pe piaţa Fălticeniului, capitala judeţului Baia, Rădăşanii aducmere, Oprişanii legume, iar sătenii din Peţia lapte.Toate sunt amintiri. Comuniştii dirijaţi de Moscova au nimicit tradiţiile ca săne distrugă ca naţie. Aşa cum i-a învăţat Lenin, s-aufolosit de “orice şiretlic, truc, perfidie, ilegalitate, ori minciună”.Tâlhăriile şi silniciile lacare au fost supuşi românii de armata roşie sunt de nedescris. Oamenii s-aurefugiat pe unde au putut. Se întâmplau iarăşi cele scrise de Barbu Delavancea:“când cu ciuma lui Caragea se răspândeau orăşeniiprin sate şi sătenii prin pustii”, numai că acum venise pesteei ciuma roşie. Bunicii din Ciocani s-au refugiat la Bâcleşti, sat tutoveanîndepărtat, cocoţat pe vârful unui deal abrupt, de unde era bunica Amalia Ivas.Când s-au întors la Ciocani au găsit curtea plină de cărţi. Cineva din Bârlad aluat cu sine biblioteca. De teamă să nu-l ajungă ruşii a aruncat cărţile cumilă în ograda unui gospodar. Nu a mai venit să le ia. Au rămas mamei mele, darle-a pierdut după câţiva ani când bunicul a fost arestat politic şi totul afost confiscat. Ce soartă au avut cărţile? Cele care nu conveneau cenzurii eraudistruse. Comuniştii au ars bibioteci întregi cu literatură “burgheză”.Savantul C.D. Zelentin a văzut în 1948 cum politrucii ardeau într-o groapă de var cărţile bibliotecii Stroe S.Belloescu din Bârlad. Viitorul cărturar, pe atunci adolescent, a salvat câtevavolume. Tatăl meu îşi aminteşte invazia rusească din august 1944 aşa cum s-apetrecut la Ghidigeni. La început au venit în sat patru ruşi călări. Erau înrecunoaştere, voiau să facă impresie? Oricum au băgat spaima în oameni. Ruşii şi-au văzut de drum, după ei trec basarabeniirefugiaţi, şir nesfârşit de oameni în căruţe, cu vitele legate de căpăstru, cuce au putut lua din agoniseala unei vieţi. Cumpărau pâiniduble de la brutăria bunicului şi plecau mai departe. De la basarabeni au aflat sătenii dinGhidigeni, că dacă se ascund din calea ruşilor să nu închidă uşile cu lacăt.Oricum ruşii le sparg şi apoi muscalii pradă mai ales casele închise, crezândcă ascund cine ştie ce. Nici uşa neînchisă nu te păzea de tâlhăria bolşevicilor.Bunicul, Gheorghe Rotaru, avea la brutărie o încăpere unde ţinea făina şi tot acoloavea sacii cu zahăr primiţi de pe urma celor două hectare cultivate cu sfeclă.A lăsat uşa neferecată, dar ruşii tot au furat şi făina şi zahărul. Abia autrecut basarabenii, că primăria dă ordin de evacuare. Linia frontului ajungeala Ghidigeni. Oamenii au încărcat în căruţe scânduri şi levicere pentru corturi, scule, alimente, păsări de curte, bunicii mei luaseră nişte raţe şi auurcat pe deal, în locul numit Dumbravă. Era acolo o pădure rară, din stejaribătrâni. Lângă dumbravă se întindea miriştea unde grâul abia fusese secerat şiunde păsările aduse de acasă erau lăsate să mănânce boabele căzute. În primanoapte petrecută în dumbravă a plouat zdravăn, apa a trecut prin levicere, toţiau fost udaţi. A doua zi a ieşit soarele, dar a început prăpădul. La câţivakilometric distanţă, la Gara Ghidigeni, armata roşie s-a ciocnit de rezistenţaostaşilor români şi germani. Două tancuri ruseşti au fost distruse. Până sus îndumbravă ajungeau gloanţele rătăcite, oamenii trebuiau să stea tupilaţi.Noaptea cerul era luminat de explozii, parcă luase foc. Zgomotul era infernal,bubuit de tunuri, ţăcănit de mitraliere. În fine lupta s-a terminat, oamenii seîntorc acasă. Primii ruşi intraţi în sat erau probabil dintrupele auxiliare. Aveau cai frumoşi şi căruţe zdravene confiscate dinBasarabia. Au abadonat o parte din cai, cine ştie de ce, în balta care desparteGhidigeniul propriu-zis, de Veneţia, mahalaua ţiganilor. Gospodarii prind caii,dar după câteva zile ruşii îi iau înapoi. De frica ruşilor s-au ascuns îndumbravă câţiva militari germani. Sătenii trimeteau copii să le ducă lapte şipâine. Într-o zi când s-a dus cu merinde, povesteşte tata, nu i-a mai găsit penemţi. Fugiseră, fuseseră luaţi prizonieri, cine ştie! Doi dintre ei zăceauucişi, complet dezbrăcaţi, blonzi, cu pielea albă ca hârtia. Oamenii i-auîngropat creştineşte. Occidentul n-a mişcat un deget ca să scape ţările din Estde comunism. Faptul că atunci când liderul sovietic Nikita Hruşciov a vorbit dela tribuna ONU delegaţii ocidentali şi-au pus pantofii pe masă în semn dedispreţ nu înseamnă nimic. Ruşii îşi vedeau de ale lor. În 1948 ambadorulsovietic la ONU declara că statele de democraţie populară din estul Europei ausuveranitatea limitată, sunt adică protectorate sovietice. Aveau statut similarcu al republicilor din America Centrală şi Antile. În manualul din 1946 de GeografiaEuropei, Asiei şi Americii de Nord se zicea că Hondurasul, Nicaragua, Costa Rica,Panama, Guatemala, Salvador, Cuba, Haiti şi Republica Dominicană sunt“independente doar cu numele”, ele fiind de fapt protectorate americane. Câţivaruşi dintre cei veniţi la început au rămas în Ghidigeni şi s-au căsătorit cuţigănci. Ca să facă impresie bună în sat s-au cununat religios. Mariajul a durat puţin şi nu au avutcopii. Într-o bună zi ruşii au plecat. Avuseseră misiunea să organizeze printreţigani celule comuniste. Ghidigeniul care avea cea mai mare platformăindustrială din judeţul Tutova îi interesa. Mulţi ţigani din Veneţia erau muncitori necalificaţi, analfabeţi, uşor de convertit la comunism. În plus ţiganii nutresc o urăancestrală împotriva popoarelor europene şi ca urmare sovieticii au găsit în eialiaţii naturali. După 1948 unii dintre ţiganii au fost puşi directori înîntreprinderile naţionalizate, alţii au intrat în miliţie şi securitate.Ţiganul numit în 1948 director la Fabrica de Spirt din Ghidigeni nici nu ştiasă se semneze. Fabrica era condusă în realitate de Petru Bolomei, doctor închimie, cu studii în Franţa, urmaşul unei familii boiereşti din judeţul Brăila.Tatăl său a condus ferma Domeniilor Regale de la Zorleni, lângă Bârlad şi aînfiinţat acolo în 1910 prima staţiune de mecanizarea agriculturii din VechiulRegat. Bolomei a fost adus la Ghidigeni cu domiciliu forţat şi încadratmuncitor necalificat la fabrica de oţet din Gara Nichişeni. Oficial spălasticlele pentru îmbutelierea oţetului şi primea salariul ca atare. În realitatelucra ca inginer şef la fabrica de spirt. Pasionat de munca lui făcea cercetăricu rezultate notabile. A separat ca fracţiune în distilarea alcoolului,vanilina, uleiul volatil care dă aromă vaniliei. A obţinut alcool din fasole şineghină. Neghina parazitează grâul. Seminţele ei amestecate cu grâul fac fainaamară, de aceea sunt anume îndepărtate. Neghina puţinfolositoare, eventual hrană pentru porci sau arsă în cuptoare, devenea astfelmaterie primă industrială. Marian Rotaru

Leave a Comment