Google

În căutarea timpului pierdut (XXIII)

Written on:octombrie 2, 2018
Comments
Add One

În lucrarea “Carpaţii, Basarabia şi cetăţile ei”, Constantin Stamati Ciurea spunea despre Basarabia că este pentru ruşi asemenea Californiei pentru americani. Numai că bogăţia Basarabiei nu constă în  pepitele de aur ca în California, ci grâul din Bugeac şi Hotin, lemnul din Codrii Orheiului, Lăpuşnei şi Tigheciului. Numai impozitul pe sarea de mare, numită tuzla, scoasă în limanurile Bugeacului aducea Rusiei un milion de ruble anual, scria Ciurea. În “Enciclopedia Română”, ediţia 1938 scrie că judeţul Hotin era cel mai mare producător de anason şi mac din România, iar judeţul Bălţi cel mai mare producător de floarea soarelui. Pietrele de moară confecţionate în Hotin din granit cu incluziuni de scoici antediluviene erau cele mai bune din lume. La zidirea Halelor din Iaşi proiectate de Gustave Eiffel, inginerul care a construit turnul din Paris, s-a folosit piatră din judeţul basarabean Soroca. Frumoasa Basarabie era grădina, via şi livada ruşilor. În 1987 am vizitat Piaţa Basarabeană din Kiev. Prin tradiţie vin aici basarabeni cu legume, fructe, struguri, dulceţuri, conserve de casă, lactate, carne. În afara lor doar nişte tătari ialiboli din Crimeea, cu tichii negre pe cap, vindeau mandarine. Înainte de război basarabenii erau nelipsiţi în Piaţa Sf. Ilie din Bârlad. Aveau butoaie cu vin “gros de stătea pe unghie” spunea bunicul din Ghidigeni, Gheorghe Rotaru. Basarabia are la Mileştii Mici şi Cricova cele mai mari crame din lume. La 2 decembrie 1917 se proclamă în Basarabia, Republica Moldovenească ce se voia parte a unei Federaţii Ruse. Imediat în noua republică pătrund tâlharii bolşevici de peste Nistru şi jefuiesc satele.

Concomitent la Chişinău se constituie un soviet a cărui primă grijă a fost să condamne la moarte pe liderii republicii: scriitorul Pantelimon Halipa, doctorul în medicină şi publicistul Daniel Ciugureanu, publiciştii Ion Inculeţ şi Ion Pelivan. Guvernul Basarabiei cere ajutor generalului Scerbacev, comandantul armatei ruseşti din Moldova. Oastea rusă din Moldova era bolşevizată, ofiţerii ţarişti nu mai aveau autoritate, aşa că Scerbacev solicită armatei române să facă ordine în Basarabia. Ostaşii noştri trec Prutul şi până la 13 ianuarie 1918 alungă bandele bolşevicilor. Basarabia eliberată se declară independentă la 24 ianuarie 1918, iar la 9 aprilie, cu votul Sfatului Ţării, se uneşte cu Regatul României. În anii interbelici Basarabia se va confrunta cu anarhiştii comunişti, dar jandarmii vor apăra cu fermitate valorile naţionale. În locuinţa din Iaşi generalul Scerbacev era să fie ucis de proprii militari bolşevizaţi. L-au scăpat jandarmii români. Mii de ruşi s-au adunat la Socola, în marginea Iaşului, cu gând să ia cu asalt sediul Guvernului şi Palatul Cantacuzino unde locuia Regele, apoi să proclame Republica Sovietică Română. În luptele din 20-21 ianuarie 1918 ostaşii români strivesc cuibul bolşevic de pe dealul Socolei. Ruşii îşi fac de cap şi în Moldova de Jos. Pe 19 ianuarie lovesc o companie de militari români staţionată la Şendreşti, judeţul Covurlui, iar pe 20 ianuarie împresoară oraşul Galaţi. Voiau să ocupe şi să alipească cel mai mare port dunărean Rusiei Sovietice. Concomitent sunt atacaţi ostaşii români la Giurgiuleşti pe Prut, pe dealul Ţiglina, în satul Movileni vecin Galaţiului. La Movileni românii au luptat cu ruşii la baionetă. Bolşevicii dezarmează pichetele de grăniceri şi vasele militare româneşti de pe Prut, iar peste Prut atacă garnizoana românească din oraşul Reni, judeţul Ismail. Artileria ruşilor bombardează Galaţiul. Intervin la timp ostaşii colonelului Bădescu care contraatacă şi pe 21 ianuarie inamicul capitulează. Dârzenia românilor i-a speriat aşa de tare pe ruşi, încât două regimente de ale lor trec linia frontului în Muntenia şi se predau nemţilor. Eroii colonelului Bădescu au avut un monument la Galaţi, dar comuniştii l-au demolat în 1964. Moscova nu va renunţa la Galaţi. Pe 2 iulie 1940 ruşii voiau să treacă Prutul pe podul de la Giurgiuleşti şi să ocupe oraşul. I-au oprit, am văzut, eroismul tanchiştilor căpitanului Napoleon Popescu. Ultimatumul din 26 iunie 1940 nu se referea la Galaţi, dar Stalin dăduse ordin ca în afară de Basarabia şi nordul Bucovinei, armata roşie să intre şi în alte teritorii româneşti până va întâmpina rezistenţă armată şi să le alipescă la URSS. A intrat în Herţa pe care au ocupat-o şi în sudul Maramureşului de unde a fost izgonită. Nordul Maramureşului a avut altă soartă. Puterile occidentale l-au dat Cehoslovaciei în 1920, nemţii îl dau Ungariei în 1938, pentru ca în 1945 să fie alipit de ruşi Ucrainei. În anii 1970 se zvonea că la combinatul chimic Borzeşti, judeţul Bacău, o rusoaică voia să comită un atentat cu bombă, dar a fosr prinsă. Nu ştiu dacă-i adevărat, dar ceva curios am văzut cu ochii mei. În 1974 pe şosele naţionale erau indicatoare, unele monumentale, care anunţau cu majuscule intrarea în Moldova. După doi ani indicatoarele dispar. Greu de zis de ce au fost puse, dar demontarea a coincis cu zvonul că ruşii vor să ducă graniţa Republicii Sovietice Moldoveneşti pe Carpaţi. Stăpânirea întregii Moldove este o obsesie a Moscovei. Ruşii pozează în eliberatori ai moldovenilor, naţie aparte de români zic ei. De aceea promovează inexistenta limbă moldovenească. Editurile din Moldova Sovietică erau puse să traducă în moldoveneşte cărţile autorilor din România! Satira la adresa comunismului din romanele  lui George Orwell este prea blândă pentru aşa absurditate. Din 1968 relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova se răcesc, Securitatea vedea în ruşi o ameninţare. Dau un exemplu. Prin anii 1970 circula pe sub mână în Transilvania o revistă cu articole despre OZN. Subiectul la modă erau contactele cu extratereştrii de pe planeta numită Ummo. Pe Ummo domnea comunismul, simbolul ummiţilor era litera J din alfabetul rus, aspecte care dau de bănuit serviciilor secrete. De aceea, scrie autorul Călin Turcu, s-a alertat Securitatea când nişte tineri din Ţara Oaşului iau un tractor şi ară pe câmp un imens semn Ummo ca să atragă atenţia extratereştrilor. În cartea “Afacerea Ummo”  Renaud Marhic aduce dovezi că povestea cu străinii de pe Ummo a fost inventată de KGB ca să manipuleze opinia publică occidentală şi să obţină avantaje politice şi economice pentru URSS. În 1974 conducătorii comunişti ai României cer Moscovei foarte discret să restuie Basarabia, Herţa şi nordul Bucovinei. Până atunci subiectul Basarabia era tabu în şcoli, noi copiii ştiam din familie că ne-au furat-o ruşii. Eram în clasa a patra la şcoala din Ghidigeni, învăţătorul explica ceva pe o hartă istorică unde figura Basarabia. “Domnu’ învăţător Basarabia nu-i a noastră?”, întreb. Dascălul se uită lung la mine şi răspude încet: “când a fost, când n-a fost”, schimbă apoi vorba. Într-a şaptea profesorul de geografie, totodată secretarul de partid al şcolii, intră în clasă, se opreşte direct la harta României şi zice: “România este mai mare decât se vede. Cuprinde şi Cadrilaterul, Basarabia, Herţa, Bucovina de Nord”. În 1985 eram student la Iaşi. Suntem adunaţi într-un amfiteatru să ascultăm o prelegere despre ţările româneşti înstrăinate. Nicolae Iorga spunea că “România este singura ţară înconjurată de români”, aşa că lectorul venit de la Bucureşti începe cu Basarabia şi Transnistria, continuă expunerea cu Herţa, Pocuţia, Bucovina şi Maramureşul de Nord, ajunge la Crişana şi Banatul de Vest, apoi la Timoc, Craina, Margina şi Dobrogea de Sud. Am ieşit din amfiteatru transfiguraţi, hotărâţi să facem totul pentru întregirea României! După ultimatumul din 26 iunie 1940 graniţa a despărţit familii şi proprietăţi. Erau săteni de pe malul drept al Prutului cu pământ pe malul stâng, în Basarabia. Ogorul de peste Prut l-au muncit până în 1947, apoi le-a fost confiscat. Unchiul meu Dumitru Barbu povestea că satul lui natal, Grămeşti din fostul judeţ Rădăuţi, a fost tăiat de graniţa cu Bucovina de Nord. Nouă gospodării şi o fântână la drum trec în Ucraina. La insistenţa românilor fântâna aflată lângă linia de frontieră a fost lăsată ca un fel de teritoriu neutru să poată lua apă oamenii de pe ambele părţi ale graniţei. Grămeştenii ghinionişti au văzut pe ogorul lor ţăruşii care marcau graniţa. O vreme au lucrat pământul de pe o parte şi de alta a ţăruşilor, apoi s-a făcut gard. Sătenii ştiau că într-o zi vor pierde terenul de la nord de ţăruşi şi i-au mutat cât au putut, pe ascuns, spre Ucraina. Sovieticii nu au observat ţăruşii mutaţi, aşa că terenul recuperat a rămas României. Marian Rotaru

Leave a Comment