Google

În căutarea timpului pierdut (XXII)

Written on:septembrie 23, 2018
Comments
Add One

La 6 decembrie 1916 Iaşul devine capitala României, dar era un fel de a spune. În realitate din Vechiul Regat numai Moldova rămăsese liberă. Muntenia, Oltenia şi Dobrogea erau ocupate de germani şi de aliaţii lor. La Iaşi s-au mutat Regele şi Guvernul. Ministerele erau grupate pe strada Lăpuşneanu, din sus de palatul care până în 1862 a servit ca reşedinţă domnească a Moldovei, ultima dealtfel. Mihail Sadoveanu şi Sandu Teleajen au zugrăvit eroicul Iaşi din primul război mondial, capitală vremelnică a României, în romanele “Strada Lăpuşneanu”  şi “Turnuri în apă”. În anii războiului prinţesele Elisabeta şi Maria, prinţul Nicolae, copii Regelui Ferdinand I şi ai Reginei Maria au locuit la Ghidigeni în palatul lui Nicolae Z. Chrissoveloni, industriaş şi descendent al unei familii de aristocraţi bizantini. Regina Maria era uneori oaspetele palatului din Ghidigeni, înconjurat de un superb parc în stil englezesc. Când venea frumoasa Regină, o întâmpinau pe peronul Gării Nichişeni elevi îmbrăcaţi în costume naţionale, îşi amintea bunicul meu Gheorghe Rotaru. Regina părăsea gara cu automobilul pe o şosea pietruită, traversa o pădure parcă ruptă din poveşti, trecea râul Bârlad pe Podul de Piatră şi intra în curtea palatului. Printre trupele ruseşti dizlocate în Moldova nu lipseau cavaleriştii cazaci. În 1916 un escadron de cazaci staţiona în satul tutovean Ciocani. Bunicul dinspre mamă, Vasile Ivas, povestea despre cazaci că purtau cizme roşii şi şepci adesea mucegăite, mâncau pâine neagră, seu de oaie şi scrumbii sărate. Bunicul cu băieţii de vârsta lui se tupilau în tabăra cazacilor şi le furau scrumbiile. Pentru asta tăiau cu un cuţit sacii de piele în care erau ţinute, dar în aşa fel încât sacul să pară scrijelit de ghiarele unei pisici. Tot în 1916, la Bârlad a fost încărtiruit poetul basarabean Alexei Mateevici, preot militar în armata rusă. S-a simţit atras oraş de vreme ce i-a dedicat poezia “Deasupra Târgului Bârlad”, dar capodopera sa rămâne “Limba noastră”, cea mai frumoasă odă închinată graiului românesc. Alexei Mateevici moare în august 1917. Oficial se zice că răpus de tifos, însă medicul basarabean Gheorghe Baciu susţine într-o lucrare ipoteza asasinatului. Mateevici a fost ucis! Moare la nici două luni după ce a publicat “Limba noastră” ori poezia i-a adus ura ruşilor şi mai ales a bolşevicilor care voiau să rusifice Basarabia. În 1917 militarii ruşi contaminaţi de bolşevism pun la cale asasinarea Regelui şi instaurarea puterii sovietelor în Moldova. Serviciul secret român a apărat viaţa Regelui, dar asta graţie poetului basarabean Ion Buzdugan, ofiţer în armata rusă, care a dezvăluit planul complotului. Regele a vrut să-l răsplătească, însă poetul i-a răspuns: “Sire pentru mine nu vreau nimic, dar vă rog, după război împroprietăriţi ţăranii!” Aşa a inspirat Buzdugan reforma agrară din 1921. Complotul împotriva Regelui a eşuat, dar asta nu i-a descurajat pe ruşi. Căutau să împrăştie sâmburii anarhiei în Moldova ca să pornească o revoltă bolşevică. Încă stăpâneau Basarabia, iar răzmeriţa planuită urma să le aducă plocon toată Moldova. La provocările ruşilor, ostaşii români au răspuns cu forţa şi au anihilat focarele bolşevice, scrie Constantin Kiriţescu, bibliotecarul Casei Regale, în “Istoria Marelui Război”.

Pe 2 iulie 1924 grupuri de bolşevici încearcă să treacă Nistrul în Bugeac. Grănicerii români deschid focul asupra lor. La salvele românilor, militarii sovietici de pe malul stâng al fluviului răspund cu rafale de mitralieră. Susţinerea cu foc de pe malul transnistrea nu i-a ajutat pe bolşevici în faţa dârzeniei ostaşilor noştri, aşa că fac cale întoarsă. În septembrie agenţii sovietici reuşesc totuşi să patrundă în Bugeac. În ziua de 12 a lunii intră în satul Nicolaevska din judeţul Ismail. Ucid jandarmii, primarul şi pe soţia acestuia, taie liniile de telefon şi telegraf, jefuiesc ţăranii, după care se retrag. Pe 16 septembrie bolşevicii, sprijiniţi de elemente ale minorităţii bulgăreşti din Bugeac ocupă satele Tătar Bunar, Cişmele, Mihăileni, Gălileşti, Nerusai şi Achmanghit din Cetatea Albă, judeţul cu cel mai bun pământ agricol din România Mare. Tătar Bubar, Nerusai, Achmanghit sunt nume tătărăşti. Din sec.XV a trăit în Bugeac un neam de tătari, tătarii dunăreni, de felul lor crescători de oi. Tătarii dunăreni au dat Moldovei familiile domnitoare Cantemir şi Cehan-Racoviţă. Din Cantemireşti s-au ridicat savantul şi scriitorul Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir, scriitor, poet, matematician şi Maria Cantemir, mare sprijinitoare a literaturii. Un urmaş ai domnitorilor Racoviţă este savantul şi exploratorul Emil Racoviţă. În satele ocupate pe 16 septembrie bolşevicii taie liniile de telefon şi telegraf, omoară primarii şi jandarmii, anunţă localnicii că nu mai sunt cetăţenii României, ci ai republicii sovietice Basarabia. În aceeaşi zi artileria sovietică din oraşul transnistrean Ovidiopol trage spre malul românesc. Rebeliunea bolşevică din Bugeac este înăbuşită în 20 septembrie de Armata Regală Română. Pe fondul ameninţărilor bolşevice din Bugeac, în 1924 partidul comunist român susţinător al dezmembrării statului este trecut în afara legii. În 1947 ruşii rup o parte a Bugeacului din trupul Basarabiei şi o dau Ucrainei. În 1992 Congresul Popoarelor din Bugeacul înstrăinat: români, bulgari, germani, tătari, lipoveni, găgăuzi votează neatârnarea faţă de Ucraina. Nu s-a reuşit, dar mişcarea de emancipare a Bugeacului renaşte în 2016 cu dorinţa de a se înfiinţa un stat numit Basarabia. Ar trebui ca Bucureştiul să urmărească atent ce se întâmplă în Basarabia de Sud şi să facă totul ca acest ţinut să revină la matca românească. Din acelaşi motiv ar trebui să-l intereseze mişcările de eliberare înfiripate în Maramureşul de Sud şi în Podolia, ţări româneşti ocupate de Ucraina. Ruşii s-au folosit de găgăuzi, naţie de turci creştini colonizaţi în sudul Basarabiei, ca să facă dezordine. Găgăuzii atacau mai ales posturile de jandarmi, dar asta nu-i împiedica să vândă în Vechiul Regat: telemea, vin, vişinată, compoturi, salam, legume, plăcinte gozlema, vinete preparate. La Bârlad câţiva aveau depozit de vin. Pentru propaganda antiromânească ruşii crează în 1924 Republica Sovietică Moldovenească cu capitala în oraşul Bălţi. Republica ocupa lunca de pe stânga Nistrului, zisă Moldova Nistreană. Malul drept al fluviul are faleze din piatră, rădăcina ramurii basarabene a Munţilor Carpaţi care, spune scriitorul Constantin Stamati Ciurea, ajunge în judeţul Orhei. De la falezele asemuite cu Abruptul Bucegilor, oraşului Soroca i se zice Sinaia Basarabiei. Moldova Nistreană a fost republică între anii 1924-1940. În 1940 este alipită Basarabiei, în 1941 Regatului României, în 1944 se întoarce la Basarabia, pentru ca în 1947 să fie ciuntită de ruşi, sudul fiind dat Ucrainei. În partea rămasă Republicii Moldova s-a autoproclamat în 1991 republica Transnistreană cu capitala la Tiraspol. În realitate ţara românească a Transnistriei este mult mai mare, se întinde până la Bug. În Moldova Nistreană s-a emis în 1924 aberanta teorie a existenţei limbii moldoveneşti şi s-a editat dicţionarul “moldovenesc-român”, culmea absurdului. Dincolo de fluviul Bug începe Zaporojia, altă vatră românească şi, afirma Nicolae Iorga, loc de etnogeneză a românilor. Armata română a eliberat Zaporojia în 1941, dar n-a fost unită cu Regatul României pentru că n-au vrut nemţii. Sociologul Anton Golopenţia studiază în 1941 românii zaporojeni şi le dedică lucrarea în două volume:”Românii de dincolo de Bug”. În 1942 Golopenţia cercetează valahii din Timoc, provincie românească rămasă în Serbia prin jocul istoriei. Când în 1941 s-a dezmembrat Jugoslavia, valahii timocani au vrut unirea cu România, dar germanii s-au opus. Golopenţia a scris ”Românii din Timoc”, carte în trei volume, editată în 1943 în doar zece exemplare. Pentru opera sa Golopenţia este arestat de comunişti şi executat în 1951. Nu a apucat să publice ”Românii de dincolo de Bug”. Soţia sa Ştefania reuşeste să ascundă manuscrisul de securişti şi apoi să-l ducă în Statele Unite. Cartea va fi publicată în 2006 de Sanda Golopenţia, fiica sociologului. Reversul monedelor de argint emise în 1946 are efigia monarhului cu textul “Mihai I, Regele Românilor”. Titlul “Regele Românilor” în loc de “Regele României” arată că suveranul nu accepta amputările teritoriale din 1940 şi 1944. Simbolic unea sub acelaşi sceptru toţi românii, inclusiv pe cei din provinciile înstrăinate.  Marian Rotaru

Leave a Comment