Google

În căutarea timpului pierdut (XXI)

Written on:septembrie 18, 2018
Comments
Add One

La 6 iulie 1940 sovieticii încearcă să ocupe Mănăstirea Putna. Propaganda Kremlinului avea nevoie ca Putna cu mormântul lui Ştefan cel Mare, eroul moldovenilor, să fie pe teritoriul sovietic. Nu reuşesc, ostaşii noştri comandaţi de căpitanul Ioan Tobă îi aruncă peste graniţă. Ruşii au făcut orice ca să mai rupă din trupul României! La 7 aprilie 1944 evreii comunişti profită că oastea română se retrăsese şi oblăduiţi de armata roşie proclamă oraşul Botoşani republică sovietică. Iniţiativa republicii care urma să fie parte a URSS a avut-o Ana Pauker, spune Cosmin Pătraşcu Zamfirache într-un articol citând cartea lui Leibovici Laiş, “Evreimea botoşăneană” apărută la Tel Aviv. Românii şi majoritatea evreilor n-au sprijinit puciul comunist. Armata română s-a întors, aşa că republica piere fără urme după o zi. Republica botoşăneană este ecoul unui plan mai vechi de crearea Israelului european pe teritorii din Moldova, Basarabia, Podolia şi Galiţia. “Francmasoneria”, cartea lui Nicolae Paulescu, savantul care a descoperit insulina, dezvăluie acest complot. Ideea unui Israel european a sprijinit-o preşedintele american Woodrow Wilson, arăta romancierul Paul Goma. Sperând că-i vor ajuta să facă un stat pe pământul românesc, unii evrei basarabeni au întâmpinat cu flori pe sovietici şi au intrat în slujba lor. Mulţi dintre capii comunişti care au martirizat naţia română erau evrei transnistreni. Ne voiau glia. Românii n-au acceptat asta şi nici ultimatumul din 26 iunie 1940. Mărturie pentru curajul unei generaţii stă mitingul antisovietic de la Chişinău din 3 iulie 1940 când oraşul era deja sub ruşi!

După semnarea pactului Ribentrop-Molotov, Stalin a îngroşat cu creionul chimic linia pe hartă care închipuia graniţa dintre Bucovina de Nord dată sovieticilor şi Bucovina de Sud rămasă României. Grosimea de 2-3 milimetri a dârei de creion însemnau pe teren kilometri suplimentari răpiţi României. În vara lui 1947 o comisie mixtă începe trasarea pe teren a graniţei româno-sovietice. În primele zile a fost un “război al ţăruşilor”, cum se scria în presa anilor 1990. Românii mutau noaptea ţăruşii care marcau graniţa la nord de linia trasată pe hartă, ca să câştige România ceva teren, ruşii vedeau a doua zi şi-i mutau mai la sud ca să câştige ei. Urmau interminabile certuri între părţi. Până la urmă intră în joc un pădurar localnic angajat ghid. Omul îi îmbia pe ruşi cu rachiu adus de acasă şi cu vorbe meşteşugite îi convingea să lase României câte un izvor, o poiană ori un pâlc falnic de pădure. Aşa a salvat pentru România câteva sute de hectare de teren. Într-un singur loc nu a reuşit să-i convingă pe ruşi. Ajunseseră la nişte stejari plantaţi în sec. XIX de baronul Eudoxiu Hurmuzachi, mareşal al Ducatului Bucovinei, scriitor, ctitor de şcoli şi biblioteci săteşti respectat de bucovineni. Pădurarul a vrut ca stejarii să rămână în România, dar şeful ruşilor nu s-a înduplecat. Cei doi s-au ciorovăit şi până la urmă rusul a decis ca graniţa sovietică să treacă la nord de stejari, cea românească la sud. Nu ştiu ce o fi acum, dar în 1990 stejarii erau pe teritoriu neutru în afara celor două state. Nici militarii n-au acceptat ultimatumul sovietic. La 27 iunie 1940 avioane ale Forţelor Aeriene Regale Române îi ameninţă pe ruşi survolând de trei ori oraşul transnistrean Moghilău. Pe 28 iunie, asupra ruşilor care intrau în Basarabia deschid focul două regimente româneşti de cavalerie. În aceeaşi zi, înainte de retragere, jandarmii din Bucovina care păziseră podul peste Prut de la Sneatin, la graniţa cu Ucraina, trag cu pistoalele spre teritoriul sovietic vrând astfel să arate fie şi simbolic că nu cedează fără luptă. Pe malul basarabean al Nistrului, jandarmii de la trei pichete rămân pe poziţie şi îndreaptă armele spre ruşi. Părăsesc pichetele la ordin. La Cahul pe 1 iulie o unitate românească deschide focul contra ruşilor. Este rănit un soldat inamic. Seara, la orele 22, de pe malul drept al Prutului se trag şase focuri de armă spre ruşii din Cahul. Tot pe 1 iulie în dreptul satului Vicovu de Sus, judeţul Rădăuţi, un batalion de infanterie român refuză să părăsească Bucovina de Nord şi ia poziţie de luptă. Se retrage la ordin. Pe 2 iulie s-a aflat că ruşii vor ataca Galaţiul. Compania de tancuri a căpitanului Napoleon Popescu trece Prutul în Basarabia pe podul de la Giurgiuleşti, mitraliază garda rusească, nimiceşte patru transportoare blindate, două tancuri şi douăzeci camioane sovietice, apoi dinamitează podul şi revine pe malul românesc. La 4 iulie, pe malul drept al Prutului, două companii româneşti iau poziţie de luptă în faţa oraşului Cahul. Ruşii aduc tancuri pe malul stâng. Seara ostaşii noştri se retrag. Cu semnătura ministrului german Joachim von Ribentrop, România pierde Basarabia, Bucovina de Nord şi Herţa. Ca să le eliberăm a trebuit în 1941 să intrăm în război cu Rusia. Sfârşitul războiului a adus sovieticii în ţară şi odată cu ei tot răul comunismului. Totuşi în primul război mondial prin pacea semnată la Buftea pe 7 mai 1918, Germania garanta unirea Basarabiei cu România, ceea ce nu făcuseră aliaţii nostri. Din 1917 capitala se mutase la Iaşi. Acolo se aflau Regele Ferdinand I şi guvernul său. În Bucureştiul ocupat de germani se constituie în paralel cu guvernul din Iaşi, guvernul colaboraţionist progerman a lui Alexandru Marghiloman. Alături de personalităţi precum geograful Simion Mehedinţi, exploratorul şi scriitorul Nicolae Ghica-Comăneşti, patriotul şi publicistul basarabean Ion Inculeţ, a făcut parte în guvernul Marghiloman bârlădeanul Lupu C. Costache. Fusese deputat de Tutova, era susţinătorul Academiei Bârlădene şi se număra printre fondatorii fabricii de ulei. Tatăl său, Constantin Costache-Boldur, prieten cu Vasile Alecsandri, a militat pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească, iar sub Cuza a servit ca prefect al judeţului Tutova. Costache-Boldur sunt cei mai vechi boieri moldoveni, afirma stolnicul Constandin Sion la 1850 în cartea “Arhondologia Moldovei”. Boldur este nume get, înrudit cu vikingul baldr şi cu sanscritul bala-puternic. Un Boldur din sec. XIV a fost cneazul Ţării Bârladului şi socrul voievodului Dragoş, întemeietorul Moldovei. Ţara  Bârladului se va uni cu Moldova în 1373. Hatmanul Boldur, Fiara Paloşului cum îi zicea Ştefan cel Mare, este amintit de Barbu Delavrancea în “Apus de Soare”. Trădarea unui Lupu Costache, regent al Moldovei în 1711, face ca la Stănileşti în acelaşi an, moldovenii lui Dimitrie Cantemir şi ruşii să fie învinşi de turci. Lupu Costache i-a ajutat pe turci conştient că Rusia va înghiţi Moldova şi va aduce numai rău moldovenilor. În perspectiva istoriei a avut dreptate. Asuprirea, sălbăticia şi înapoierea din Imperiul Tuturor Rusiilor erau cumplite. Autorul american James Noyce scria la 1853 că pentru moldoveni, dincolo de Prut începea împărăţia răului, iar înainte de 1812, dincolo de Nistru. Despre grozăviile Rusiei a scris Henri Troyat în volumul “Prin Rusia ultimului Ţar”, iar în romanul “La Medeleni”, Ionel Teodoreanu vedea în scuipatul pe jos a cojilor de seminţe  un “fenomen roşu” inspirat de ruşi. Rude cu Lupu C. Costache au fost Mitropolitul Moldovei Veniamin Costache, cărturar, om de cultură, regent al ţării în anii 1808 şi 1821 şi bârlădeanul Manolache Costache Epureanu Boldur, prim ministru al României, unionist, doctor în drept, scriitor, posesorul celei mai mari biblioteci private din Moldova şi tată al prinţesei Elena Bibescu, marea pianistă căreia i-a dedicat o monografie savantul şi scriitorul C.D. Zelentin. După război Lupu C. Costachi este condamnat pentru trădare de patrie. Vârstnic fiind nu a fost închis, dar statul i-a confiscat moşiile tutovene de la Fruntişeni şi de la Dealu Mare, unde avea siloz, fierărie etc. Cum de a ajuns “trădător”? Oferă explicaţia memoriile sale, descoperite şi publicate de doamna Prof. Dr. Elena Monu, preşedintele Academiei Bârlădene şi autoarea monografiei “Familia Costache”. Lupu C. Costache ca aristocrat moldovean vroia să vadă Basarabia unită pentru vecie cu Patria Mamă, ori în anul 1918 Germania garanta unirea. De acea a intrat în guvernul Marghiloman! Prin pactul Ribentrop-Molotov din 1939 nemţii i-au înşelat încrederea, dar nici aliaţii noştri, Franţa şi Marea Britanie, nu au încercat măcar la conferinţa de la Paris din 1947, să scoată din gheara ruşilor Basarabia, nordul Bucovinei şi Transnistria- prelungirea Moldovei la est de Nistru. Marian Rotaru

Leave a Comment