Google

În căutarea timpului pierdut (XVI)

Written on:august 5, 2018
Comments
Add One

Asemănătoare cu cele Opt Oraşe de Oase din Tarâm este cetatea Brass din Sahara. O poveste arabă din “O mie şi una de nopţi” spune că o expediţie găseşte, după căutări insistente, printre nisipurile Saharei străvechea cetate Brass pomenită doar de legendă. Oraşul era intact, nimic nu era ruinat, dar toţi locuitorii zăceau pietrificaţi asemenea unor statui. Doar într-un palat odihnea mumia unei regine care a domnit cândva în zorii istoriei. Deşi pustii, străzile cetăţii erau păzite de mecanisme umblătoare cu formă omenească, făurite din alamă. Sunt descrişi clar nişte roboţi androizi ori aşa ceva nu putea imagina un biet păstor acum o mie de ani. Nu putea descrie roboţii, fără să-i fi văzut. Altă legendă arabă zice că unul din fiii lui Adam, Rocail, a ajutat un uriaş. Drept mulţumire uriaşul a dat lui Rocail în stăpânire un domeniu în Munţii Caucaz şi un palat păzit de statui care la nevoie puteau fi puse în mişcare prin magie. Erau se vede, roboţi androizi funcţionali după conectarea la sursa de energie. Stirpea uriaşului care l-a gratulat pe Rocail avea sorginte cosmică, fiind zămislită de oamenii din Cer, cum spune Biblia. Prin urmare este evident că şi roboţii erau nepământeni. Călătorii căutau în cetatea Brass nava zburătoare de care s-ar fi servit Solomon, regele evreilor. În volumul “Shambala”, Nicholas de Roerich semnalează legenda din Kashmir că regele biblic venea în ţinut adus de un “tron zburător”. Legenda e confirmată de muntele Tronul lui Solomon din masivul Hindukuşi, vecin Kashmirului şi de Pietrele lui Solomon din Carpaţi, unde, spune tradiţia, se aşeza regele zburător. Ktiskaii, magii geţilor, zburau printre nori ori călătoreau pe Celălat Tărâm. Confreria ktistailor a existat până în vremurile din urmă şi mai există poate în Bucovina şi Apuseni, numai că românii le-au zis solomonari poate şi pentru că zburau asemenea lui Solomon. Covorul fermecat pe care zburau fachirii arabi, mătura pe care zburau vrăjitoarele, sandalele înaripate ale zeului Mercur ori carul zburător a lui Phoebus din mitologia romană dovedesc că oamenii vechi au văzut aievea maşini zburătoare, dar în neştiinţa lor le-au zis în fel şi chip. Acele maşini erau ale nepământenilor ori ale unor pământeni iniţiaţi de nepământeni. Sahara nu duce lipsă de mistere. Tuaregii din Sahara Algeriană vorbesc despre cetatea ascunsă în deşert a reginei Antinea, aşezată pe malul unui lac cu apă de mare. Inspirat de această poveste auzită când locuia în Tunisia, Pierre Benoit a scris romanul “Atlantida”. Cetatea Brass evocă alt mister saharian: oaza Zerzura, locul de naştere a civilizaţiei antice egipteane, cum zice o veche scriere din Valea Nilului, papirusul Turin.
Înflorita Zerzura are lacuri limpezi, păduri de curmali, clădiri albe: palate şi temple, comori fabuloase şi biblioteci inestimabile, spune “Cartea comorilor ascunse”, lucrare arabă medievală care preia documente antice pierdute. Într-unul dintre palate odihnesc mumiile  unui rege şi a unei regine care au domnit la începutul lumii. Vechii egipteni spuneau mumiilor „butaşii vieţii”, deoarece puteau reînvia. Ştiinţa le-a dat dreptate în anii 1970! Celulele prelevate din pielea prinţesei Mene, egipteancă moartă acum cinci milenii, erau vii. Prin clonare Mene se putea naşte din nou. Experimentul, urma să se desfăşoare în Suedia, dar a fost  interzis de justiţie. Zerzura este prinsă între pereţi de stâncă, intrarea se face printr-o poartă de piatră pe care este sculptată o pasăre. În ciocul păsării stă cheia porţii.  În 1481 cămilarul Hamid Keila rătăcit în pustie ajunge în Zerzura. A fost găzduit cu bunăvoinţă de locuitori, iar la plecare a primit un inel de aur cu rubin. Hamid a dat inelul emirului din Cerinaica. Cerinaica este parte a Libiei, alături de Tripolitania, Fezzan şi Ghadames. Bijuteria a rămas în proprietatea emirilor Cerinaicăi până în 1969, când tezaurul le este confiscat de regimul republican instaurat în Libia. Nu se ştie nimic de soarta inelului. Sir John  Wilkinson scrie în “Vedere asupra Egiptului şi a Tebei”, carte publicată în 1835, că pe atunci un cămilar arab a găsit în deşertul din Fezzan o oază cu “palmieri, izvoare şi cu ruine de dată incertă”. Arabul a zis oazei Wade Zerzura, dar sigur nu era Zerzura din “Cartea comorior ascunse”, ci o alta dintre oazele tainice netrecute pe hartă, dar prezente în poveştile caravanierilor. Zerzura este locuită de oameni blonzi, zicea Hamid. Thor Heyerdhal scrie în cartea “Expediţia Ra”  că în Munţii Atlas din Algeria sunt sate cu oameni blonzi. Deasemenea unii dintre suveranii egipteni, precum faraonul Ramses al-II-lea ori regina Hatshepsut, erau blonzi-roşcaţi pe când supuşii lor erau bruni. O fi Zerzura un mit, dar tuaregii şi negrii Toubou din munţii saharieni Tibesti sunt convinşi că există şi apropo de ce ziceam civilizaţia egipteană a apărut din neant, fără să fi evoluat dintr-o civilizaţie mai veche. Intrarea în Zerzura, spun tuaregii, este păzită de uriaşi negri. În 1895 se năştea la Bermstein în landul austriac Burgenland, contele ungur Laszlo Almasy, fiul geografului Gyorgy Almasy, cunoscut pentru cărţile: „Călătorie în Turkestanul Rusesc”, „Deplasări în inima Asiei”, „Călătorie în Dobrogea Românească”. Pe Laszlo Almasy, pasionat ca tatăl său de explorări, l-a intrigat un articol despre Zerzura publicat de „National Geographic” în 1924 sub semnătura prinţului egiptean Kemal el Din. Almasy devine protagonistul a trei expediţii de căutare a Zerzurei, finanţate de prinţul Kemal. Ar fi descoperit oaza în 1933, undeva în munţii stâncoşi Kebir Glif din Sahara Egipteană! Totuşi nu a raportat descoperirea Zerzurei. Almasy a anunţat doar găsirea în munţii Kebir Glif a două văi  uscate, iar în ţinutul Uweinat a unor peşteri cu resturi de ceramică primitivă. Laszlo Almasy cu  germanul Hansjoachim von der Esch au fost primii europeni care în 1935 au  întâlnit în Nubia, la graniţa dintre Egipt şi Sudanul Anglo-Egiptean, etnia magyararabilor.  Magyararabii provin din ungurii angajaţi în 1516 ca mercenari în oastea otomană. După terminarea serviciului militar primesc pământ în Nubia şi se căsătoresc cu arăboaice. Când i-a găsit Almasy, magyararabii îşi ştiau originea, iar limba lor păstra multe cuvinte ungureşti. În 1945, odată cu instaurarea regimului bolşevic în Ungaria, Almasy este arestat ca „duşman al poporului”. Îl scapă serviciul secret britanic care mituieşte funcţionari comunişti maghiari. Banii i-a dat regele Egiptului. Exploratorul ungur a adus mari servicii Egiptului de vreme ce însuşi regele ţării s-a implicat. Almasy se refugiază în Egipt unde obţine un post guvernamental. Au fost atâţia oameni de valoare din estul Europei aruncaţi în temniţă de comunişti fără ca Occidentului să-i pese, atunci de ce pentru Almasy s-a făcut excepţie? Pentru că a găsit Zerzura, iar oaza ascunde secrete teribile. Englezii s-au temut că Almasy torturat va destăinui acele taine. În 1951 Almasy moare în timpul unei vizite în Austria “ajutat” de prieteni. Era greu de acoperit şi se aflase că ruşii vor să-l răpească, aşa cum îl răpiseră la Budapesta pe ambasadorul Suediei Raoul Wallenberg. Almasy a avut camarazi în expediţii pe generalul Sir Ralph Bagnold, geofizician, erou al Imperiului Britanic şi pe baronul Patrick Clayton. Colonelul Clayton fusese funcţionar colonial în Tanganika, iar în războiul mondial a servit în Forţele Aeriene Regale Britanice. În lupta de la oaza Kuffra din Fezzan, Clayton este rănit, luat prizonier de italieni, dus în Italia şi internat la un spital din regiunea Abruzzo. Episodul din viaţa lui Clayton a inspirat romanul „Pacientul englez”scris de Philip Ondaatje. Almasy şi-a relatat aventurile în cărţile: „Cu automobilul prin Sudan”, „Sahara necunoscută”, „În aer şi pe nisip”, „Operaţiunea Salaam”. Ralph Bagnold a publicat „Memoriile unui explorator al deşertului” şi „Nisipurile libienilor”, iar Hansjoachim von der Esch volumele “În deşertul Libiei” şi “Pe traseele caravanelor”. Despre isprăvile lui Almasy s-au scris volumele „Vânătoarea Zerzurei” şi „Viaţa secretă a lui Almasy” semnate de Saul Kelly şi John Bierman. Zerzura a inspirat romanele lui Paul Sussman “Oaza ascunsă” şi „Armata lui Cambyses” , dar şi “Ochiul lui Ra”, “Oaza pierdută”, “Zborul spre sud”, ale scriitorilor Michael Asher, Kenneth Robeson şi respectiv W.E. Johns. Din 1935 magyararabii se bucură de protecţia Budapestei şi sunt afiliaţi la Federaţia Comunităţilor Maghiare. Marian Rotaru

Leave a Comment