Google

În căutarea timpului pierdut (XLVII)

Written on:aprilie 1, 2019
Comments
Add One

bty

Statul plănuia în 1980 construcţia unei uzine amplasată pe o insulă artificială în largul Constanţei, care să producă electricitate şi agent termic de termoficare prin arderea hidrogenului sulfurat dizolvat în apa Mării Negre, iar prin procesarea acestui gaz să obţină sulf, acid sulfuric şi hidrogen. Hidrogenul este utilizat drept combustibil la avioane, sulful şi acidul sulfuric au multe aplicaţii industriale. Astfel fosfaţii extraşi minier sunt utilizaţi ca îngrăşământ agricol după ce sunt trataţi cu acid sulfuric şi transformaţi în superfosfaţi. Uzina urma să extragă din mare apa grea aflată în mari cantităţi şi exploatabilă prin procedeul brevetat de fizicianul Silviu Dragomirescu. Apa grea este folosită la centralele atomoelectrice ca agent de răcire, în investigaţiile de laborator şi în medicină. Pe cale artificială, apa grea se obţine cu ajutorul hidrogenului sulfurat. Norvegia are în fiordul Tinn din provincia Telemark un zăcământ de hidrogen sulfurat pe care-l exploatează din 1934 pentru a fabrica apă grea. Hidrogenul sulfurat există şi în Atlantic lângă Coasta Scheletelor din Namibia. Înainte de 1990, când stăpânea Namibia, Africa de Sud intenţiona să-l valorifice. Uzina românească urma să extragă din apa Mării Neagre sare de mare, magneziu, aur, argint şi să  furnizeze apă industrială pentru nevoile Constanţei. În anii 1980 URSS a interzis României să facă investiţia, dar iată că acum Bulgaria şi Georgia vor să aibă asemenea uzine. Legat de Marea Neagră aveam şi alte proiecte, uitate azi: insula artificială de 400 de hectare din largul oraşului Sf. Gheorghe Deltă, unde urma să se constuiască o staţiune ori insula artificială de 200 de hectare cu antrepozite din largul Constanţei. Îmbucurător este primul proiect postrevoluţionar de anvergură. A fost demarat în 2018 pentru extinderea cu 230 de hectare a plajei de pe litoral prin recuperarea terenului din mare. Este puţin faţă de cât a muşcat marea din ţărmul Dobrogei de-a lungul timpului. Cetăţile antice scufundate de la Mangalia şi Capul Calicra stau mărturie. Bineînţeles sunt multe alte oportunităţi. Sub Constanţa curge spre mare un râu venit din Carpaţi, cu apă potabilă excelentă. Ca apa să poată fi folosită trebuiesc forate puţuri! Sub Bârlad trece alt râu subteran. Bârlădenii ar putea avea la robinet apă de adâncime, curată, în locul apei clorinate nocive şi scumpe. Apa de adâncime din Bârlad, zisă apă de pucioasă, dulceagă, mineralizată cu sulf dar în concentraţie mai mică decât la Slănic Moldova, este bună pentru spălat şi permite fierberea rapidă a alimentelor, deci consum scăzut de energie. Cu decenii în urmă apa râului Bârlad avea în raza satului Ghidigeni atâta pucioasă de la nişte izvoare acum secate, că spăla fără săpun! Nimeni nu înfiinţeazâ la Bârlad o staţie de îmbuteliere a apei de pucioasă, cum nimeni nu pare interesat să valorifice energetic şi terapeutic apa termală din zona Călăraşilor, a comunei tutovene Măluşteni ori din nordul Bucureştiului!

Încă din sec. XIX turcii care stăpâneau Dobrogea au vrut să sape canalul Dunăre-Marea Neagră. Cheltuielile erau prea mari, aşa că s-au mulţumit cu linia ferată Cernavodă-Constanţa operaţională din 1856. La începutul sec. XX inginerul Bazil Assan proiectează Canalul. La moartea sa în 1918, lasă statului român 110.000 lei, sumă enormă pe vremea aceea când o pereche de boi costa 60 de lei, pentru realizarea măsurătorilor şi planurilor topografice. Şcoala Politehnică din Bucureşti a executat lucrarea, dar vremurile au împiedicat construirea canalului. După venirea comuniştilor Gheorghe Gheoghiu Dej îl roagă pe Stalin să-l înveţe ce să facă cu deţinuţii politici. “Construieşte cu ei canalul Dunăre-Marea Neagră”, zice Stalin. Printre deţinuţii politici care au muncit la Canal s-a numărat bunicul meu Vasile Ivas din satul tutovean Ciocani. Îmi povestea bunicul că-i păzeau puscăriaşi de drept comun. Unul din ei, consătean, îi cerea mereu iertare. S-a ajuns cu săpăturile la rădăcina de granit a Munţilor Dobrogei. Comuniştii s-au ferit să aducă printre deţinuţii politici artificieri. Le era teamă că deţinuţii vor sustrage dinamita, însă numai cu târnacopul, pana şi ciocanul, granitul cedează prea greu. Americanii aveau maşini pentru tăiat piatra cu jet de apă la presiune înaltă, dar nu voiau să le vândă comuniştilor. Aşa că se renunţă la Canal, mai ales că la presiunea ONU deţinuţii politici sunt amnistiaţi în 1964. Lucrările reîncep la sfârşitul anilor 1970 cu militari, muncitori şi brigaderi utecişti. Condiţiile de muncă nu erau bune, dar nu insist asupra acestui aspect, ci asupra altuia de-a dreptul fioros! Pe vremea construrii canalului mergeam adesea cu trenul pe ruta Bârlad-Iaşi. Mă nimeream în compartiment cu muncitorii de la Canal. De două ori i-am auzit povestind că excavatorul care muşca din pământ a scos ditamai pitonul. Acei şerpi puteau ucide un om! Într-o noapte din vara lui 1970, relatează revista “Dracula”, un grănicer pe malul braţului Chilia a împuşcat un piton de şase metri şi gros de 30 de centimetri. Ostaşul a tras fiind alertat de foşnet. Credea că un agent sovietic a intrat pe teritoriul nostru. Pe atunci relaţiile cu URSS se înăspriseră. Ruşii voiau să dea Dobrogea Bulgariei, iar pe altă parte Bucureştiul le cerea să restituie Basarabia şi Bucovina de Nord. În anii trecuţi o familie a mers la mănăstirea Cocoşul din Munţii Măcinului. Părinţii parchează maşina, lasă băiatul afară să se joace, iar apoi intră în biserică. Când s-au întors copilul nu mai era. Îl caută zadarnic, disperaţi cheamă jandarmii. Într-o vale, lângă lăcaş, s-a găsit unul din pantofii băiatului. Autorităţile n-au dezlegat misterul dispariţiei copilului. La o televiziune se afirma fără dovezi că băiatul a fost ucis de călugării căzuţi în păcat. Spălatul creierelor, prostirea populaţiei, dezinformarea şi manipularea sunt singurele ocupaţii ale televiziunilor. Nimeni nu s-a gândit că băiatul putea fi mâncat de un piton! Şarpele l-a înghiţit de la cap, aşa înghit reptilele. Copilul s-a zbătut şi un pantof i-a zburat din picior. În vremurile vechi pitonii, numiţi de geţi şi de români balauri, erau asociaţi extratereştrilor reptilieni, de aici cultul Zeului Şarpe în Dobrogea antică. Zeul Şarpe era venerat şi în Egiptul antic, în insula Chios, în Sicilia şi la aztecii din Mexic. Latinii ziceau la balaur draco. Substantivul draco este înrudit cu termenul dragon- şarpele zburător din mitologiile occidentală şi asiatică. Dragonul este echivalentul zmeului românesc şi simbol al reptilienilor. Latinul draco este regăsit în românescul drac. În imaginaţia populară dracii stau în Iad, adică sub pământ ori sub pământ au fost aruncaţi îngerii damnaţi răsculati contra Divinităţii, adică reptilienii. Reptilienii sunt blonzi, reptilienele sunt frumoase, chiar atractive, aşa se explică de ce din latinul draco provine arianul a atrage. În vechea germană dragana însemna atracţie, iar geţii ziceau probabil la fel ca noi, drag, unei persoane atrăgătoare. De la drag vine numele tipic românesc Drăgan. Iosif Constantin Drăgan scria în autobiografia sa intitulată “Prin Europa” că a întâlnit acest nume în Sicilia. În vremurile vechi s-au aşezat în Sicilia albanezi, au şi azi o comunitate însemnată pe insulă ori albanezii sunt rudele geţilor. Ei au adus numele Drăgan în Sicilia. La Drăgan zic Dragoi. Spaţiul românesc este legat de marile mituri fundamentale. În ce priveşte turismul cultural avem un potenţial uriaş, dar neluat în seamă. În ultimele şapte decenii s-au distrus la noi multe valori spirituale şi materiale, multe opere ale naturii. Alţii sunt mai înţelepţi. Astfel în Japonia pe traseul unei şosele care se construia, era un cedru milenar gros de 20 de metri. Nu s-a deviat şoseaua, costa bani, nici nu s-a tăiat copacul. S-a scobit un tunel prin trunchi. Banii şi cedrul au fost salvaţi! Revista “Magazin” relata că în curtea unui templu din China a înverzit un copac care stătuse uscat vreo două milenii. Ştiinţa nu avea ocazia să ateste acest caz de înviere, dacă chinezii tăiau uscătura. Numai că ei respectă istoria. Venerau copacul, uscat aşa cum era, pentru că la umbra lui a scris Confucius, filosoful lor naţional. Apropo de înviere şi de regenerare, sunt cazuri care ar trebui să intereseze medicii. Un vârstnic din satul Ciocani a avut surpriza ca în locul podoabei capilare încărunţite să-i reapară părul des şi negru avut în tinereţe. Altui vârstnic din Ciocani, rămas ştirb de tot, i-au crescut iarăşi dinţii. Bunicii mele din Ghidigeni Elena Rotaru vederea i-a slăbit drastic la 50 de ani, pentru ca la 75 de ani acuitatea vizuală să se refacă complet de la sine! La 87 de ani un american sărea dezinvolt de pe trambulină în bazinul de înot. Avea înfăţişarea şi vigoarea unui bărbat cu 50 de ani mai tânăr. Marian Rotaru

Leave a Comment