Google

În căutarea timpului pierdut (XLVI)

Written on:martie 25, 2019
Comments
Add One

Pelerinajele în satul Teke, de care am scris mai înainte, sunt ilustrative pentru convieţuirea paşnică dintre naţiile care locuiau în Cadrilater şi în toată  Dobrogea. Au existat unele dispute minore între români şi turci, spune Enciclopedia Română din 1938, mai multe au existat între românii şi bulgarii din Cadrilater. Treceau graniţa grupuri paramilitare bulgăreşti, comitagii, atacau primăriile şi posturile de jandarmi. Despre aceste atacuri face referire Cătălin Negoiţă în cartea “Ţara uitată. Cadrilaterul”. Între 7 septembrie 1940, data dictatului de la Craiova care obliga România să dea Cadrilaterul Bulgariei şi 31 octombrie, data cedării efective a regiunii, în unele sate de bulgari s-a înlocuit drapelul românesc cu steagul bulgar deşi Cadrilaterul era încă al nostru, extremiştii bulgari au bruscat săteni români ori le-au atacat gospodăriile, iar un bulgar a tras cu arma asupra unui ofiţer român. În toate cazurile armata română a restabilit ordinea cu fermitate. Cedarea Cadrilaterului cu cele două judeţe ale sale, Caliacra şi Durostor, este nulă juridic. La 13 septembrie 1940 Mareşalul Ion Antonescu a promulgat tratatul de cedare a Cadrilaterului, considerat Perla Coroanei Române, dar nicidecum legal. Tratatul de la Craiova nu fusese şi nici nu a fost vreodată aprobat de Parlament. În afara perioadei 1878-1913 Cadrilaterul, ca dealtfel toată Dobrogea de Sud, nu a aparţinut Bulgariei. Abia după 1878, când Bulgaria primeşte de la ruşi Dobrogea de Sud, bulgarii se aşează în acest ţinut românesc. Bulgarii s-au înstăpânit şi în Margina, regiune românească de la sud de Oltenia, riverană Dunării, alcătuită din ţinuturile Ţara Vidinului, Montana şi Vraţa. În 2017 mişcarea de eliberare a românilor din Margina s-a revigorat. Mărginenii vor unirea cu România. Boris Kamenov, liderul lor, a trimis petiţii la forurile internaţionale cerând sprijin pentru unirea românilor suddunăreni cu Patria Mamă. Într-un interviu acordat ziarului turcesc Daily Sabah, Kamenov se declară încrezător în izbânda mărginenilor. Mărginenii s-au răsculat adesea contra otomanilor înainte de 1878, dar şi împotriva stăpânirii bulgare în septembrie 1923. Dobrogea a fost parte a Ţării Româneşti. Din anul 1418 cade în stăpânirea turcească şi sub turci a rămas până în 1878. În baza unui acord semnat cu Turcia în 1859, învăţământul, afacerile religioase şi reprezentarea consulară internaţională a creştinilor din toată Dobrogea, de la Tulcea până la Burgas, trec sub autoritatea Principatelor Române. Ca exemplu a acordului, Adrian Ilie relatează în volumul “Comunităţile turcă şi tătară din Medgidia” că în 1868 primarul Medgidiei, tătar de naţie, merge în audienţă la Take Ionescu, ministrul culturii şi cultelor în guvernul Principatelor Unite, să ceară bani pentru construcţia unei biserici creştine în oraşul său. În 1940 o singură frântură din Cadrilater a scăpat de ocupaţia bulgară şi a rămas României. Este vorba de localitatea Ostrov din judeţul Durostor, inclusă acum judeţului Constanţa. Ostrovul este celebru pentru viile cu struguri de masă specia Afuz Ali, cu boaba mare cât pruna. La Ostrov s-a recoltat cel mai mare strugure din România, avea 14,5 kilograme şi s-a plantat în anii 1930 prima vie cu struguri pentru stafide, specie mediteraneană. Ostrovul a fost întemeiat pe o insulă a Dunării, de aici îi vine numele. Insula numită de turcii Ada Kariyesi-Insula Păsărilor s-a unit prin colmatare cu malul dobrogean.

În nordul Dobrogei au fost puţine frământări interetnice. Abia după 1990 apar atitudini antiromâneşti la lipovenii din Delta Dunării şi la tătari. Prin 2002 unii tătari distribuiau turiştilor din Mangalia manifeste de susţinere a jihadului islamic. Unicul conflict serios între români şi tătari a fost încăierarea de la Năvodari din 1990. Ce s-a întâmplat la Năvodari este nimic faţă de răzmeriţa de la Târgu Mureş din martie 1990, când de fapt s-a dorit ruperea Transilvaniei de România. În toamna lui 1990 am mers la o nuntă de români la Bistriţa. Acolo am cunoscut o familie de tineri. Mi-au dat numărul de telefon spunându-mi că “în curând vei veni în Ardeal cu paşaport şi ca să primeşti viză va fi nevoie de chemare”! Mai toţi muncitorii din fabricile şi minele ardelene erau moldoveni. Drept mulţumire pentru hărnicia lor, după Revoluţie ardelenii au dat afară moldovenii din serviciu. Pe moldoveni şi pe olteni unii ardeleni îi desconsideră amarnic. Mai nou invectivele la adresa moldovenilor sunt postate în varii forumuri de pe internet. S-a ajuns ca în anul Centenar 2018 un grup de mitingii să ceară în faţa primăriei Cluj-Napoca independenţa unei Transilvanii federale. Primarul, fost prim ministru al României, autorizase mitingul şi a primit petiţia pe care secesioniştii o adresau nu ştiu cărui organism european. Revin vremurile din primăvara lui 1919 când unirea Transilvaniei cu România era pusă în pericol. Atunci ungurii din Ţara Călatei au proclamat o republică a lor. Ţara Călatei este un ţinut rural din inima Transilvaniei, vecin Clujului,  alcătuit din opt comune. Capitală este considerat oraşul Huedin, deşi nu face parte din ţinut. Iniţiatorul republicii a fost arhitectul, scriitorul şi ziaristul ungur Karoly Kos. Republica a avut drapel şi monedă, deşi în  scurt timp armata română a înăbuşit secesiunea fără vărsare de sânge. Statul român a avut înţelepciunea să nu-l urmărească penal pe Karoly Kos. L-ar fi transformat în martir al maghiarimii. Politica împăciuitoare se aplică şi la case mai mari. Astfel guvernul federal american nu pare să dea atenţie firavei mişcări secesioniste din statul Montana. În Montana, aflată la graniţa cu Canada, un grup dizident vrea ca statul lor să părăsească SUA şi să se alăture Uniunii Canadiene. Constituţia Dobrogei intrată în vigoare la 14 noiembrie 1878, data unirii cu România, garanta egalitatea tuturor  etniilor din provincie. Alături de Constituţie în Dobrogea s-au aplicat şi vechile legi otomane până la 3 aprilie 1882. Dobrogea rămâne autonomă şi abia în 1909 este pe deplin integrată în Regatul României. În chestiuni civile legile turceşti bazate pe religia islamică s-au aplicat pentru turcii şi tătarii dobrogeni până în 1948. Conducătorul lor era muftiul. O singură naţie a creat probleme în Dobrogea, este vorba de cerchezii veniţi din Caucaz. Erau mari crescători de oi, dar obişnuiau să prade satele altor etnii. În 1880 armata română a intervenit şi i-a expulzat din Dobrogea. În 1924 mulţi turci dobrogeni s-au întors în Turcia la chemarea lui Kemal Ataturc. Ca să-i facă să rămână statul nostru le oferea gratuit tutun de pipă marca Bectemis, preferată de ei, amintea scriitorul Jean Bart. Atunci în 1924 din căruţa unui turc care pleca, a căzut o carte, găsită apoi de cineva. Era ultimul exemplar a unei lucrări neştiută în Europa: “Istoria războaielor otomanilor cu Mihai Viteazu” scrisă în turcă de Dimitrie Cantemir şi publicată în 1704 la Constantinopol. În 1923 ceangăii din satul băcăuan Luizi Călugăra au întemeiat în judeţul Constanţa satul Oituz. Între ceangăii din Oituz şi românii din satul vecin Mihail Kogălniceanu s-au iscat în anii interbelici conflicte violente, cauzate de firea ceangăilor. Bulgarii vor să pună în valoare Cadrilaterul, căruia îi zic Dobrogea de Aur şi dealtfel toată Dobrogea de Sud. Vor bunăoară să acopere cu o cupolă transparentă ruinele unei cetăţi necunoscute descoperite la Capul Caliacra. Turiştii se vor plimba pe fundul mării prin oraşul antic. Ruinele unei cetăţi acoperite de mare s-au găsit în 1966 în largul Mangaliei, dar noi le-am uitat! Descoperirea de la Mangalia a inspirat un roman pentru tineret din “Colecţia de 1,50 lei”. Autorul cărţii propunea şi de aici s-au inspirat bulgarii, ca ruinele să fie acoperite cu o cupolă. Pentru turism bulgarii vor construi insula artificială Sfinţii Împăraţi lângă Varna, iar în extremul sud dobrogean, în dreptul staţiunii Pomorie, un arhipelag cu sute de insule la fel ca în Dubai. O insulă construită la Burgas, adăpost pentru păsările marine, va aduce profit depozitul de guano- excremente de pasăre, cel mai bun îngrăşământ agricol. În adâncul Mării Negre este dizolvat hidrogen sulfurat, gaz combustibil cu putere calorică mai mare decât a gazului metan. Folosirea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră drept combustibil a fost propusă de C.D. Neniţescu în lucrarea “Chimia Generală”. Prin ardere hidrogenul sulfurat degajă un gaz toxic, dioxidul de sulf. Fizicianul Silviu Dragomirescu a conceput tehnica de extracţie a hidrogenului sulfurat din apa mării, iar energeticianul Vladimir Stoenescu, instalaţia de ardere a hidrogenului sulfurat şi captare a dioxidului de sulf, folosit apoi în industrie ca solvent ori drept consevant. Marian Rotaru

Leave a Comment