Google

În căutarea timpului pierdut (XLIV)

Written on:martie 11, 2019
Comments
Add One

În 1882 Mihai Eminescu a propus în ziarul “Timpul” să se construiască Catedrala Neamului. Propunerea a fost însuşită de Parlament şi Carol I a promulgat legea privind construirea Catedralei, construcţie înfăptuită de curând. Din păcate mulţi români din generaţia de azi s-au opus ctitoriei! Ciudat este că cei ce protestau împotriva Catedralei nu ziceau nici pâs de construcţia în Bucureşti a celei mai mari moschei din lume şi a unei universităţi islamice, tot cea mai mare din lume, într-o capitală creştină! Statul român postrevoluţionar era gata să ridice moscheea, dar nu-i în stare bunăoară să amplaseze pe Marea Neagra nişte diguri insulare care să oprească eroziunea ţărmului dobrogean. Alţii pot multe. Japonia va construi pe mare un zid antitsunami care va urma conturul ţărmului în estul arhipelagului, spre Oceanul Pacific. Zidul de 15.000 de kilometri, înalt de 33 de metri, va avea porţi pentru vapoare ce se pot închide în caz de pericol. La exterior, spre larg, se vor pune schele care să amortizeze şocul produs de vapoarele care duse de val ar lovi de zidul. Zidul nu va ajunge la insulele izolate din extremul de sud al imperiului, precum arhipelagul Ryu-kyu cu insula Okinawa ori la Hateruna, cea mai sudică insulă locuită a Japoniei. Hateruna este importantă pentru cultura trestiei de zahăr şi ananasului, pentru producţia de zahăr şi a unei băuturi alcoolice locale, awanami, foarte apreciată la export. Awanami, la fel ca şi rachiul awamori, marcă de regiune a insulei Okinawa, se obţin prin distilarea orezului.

Regatul României a avut mărci de regiune apreciate: telemeaua de Dobrogea, salamul de Sibiu, vinul de stafide produs la Tohani în Prahova pe moşia ducelui Nicolae ori vinul Corcovin produs la Corcova în Mehedinţi pe moşia prinţului Anton Bibescu, scriitor şi mare sponsor al literaturii române. Salamul de Sibiu din carne de cal era preparat la Sinaia. Transilvănenii îi ziceau de Sibiu şi aşa i-a rămas numele, pentru că înainte de Unire intra în Ardeal prin vama Sibiu. Marinarul scriitor Jean Bart povestea într-una din “Schiţele Marine” că în portul scoţian Liverpool, unde acostase cu vaporul, a oferit ca “atenţie” controlului sanitar britanic ţigări Bucureşti, telemea de Brăila şi ţuică de prune din Muscel, produse apreciate în Europa. Aveam şi mărci industriale de renume: locomotivele Malaxa premiate cu locul I la târgurile internaţionale de la Belgrad (1937) şi Torino (1940), crema de ghete şi pantofii Guban, gazul ARAGAZ pentru maşinile de gătit, amestec de 90% metan şi 10% butan, creat de rafinăria ASTRA, medicamentele naturiste Vorel exportate în 70 de ţări, uleiul de floarea soarelui Fleming-Galaţi, calapodurile de pantofi fabricate la Arad, hârtia de la Letea Bacău, sortimentele de bere Ploll, Gambrinus, Rahova, Zimbru, Oppler. Berăria bucureşteană Gambrinus cu celebra ei bere de casă a fost afacerea de succes a lui Ion Luca Caragiale. Scriitorul a început modest cu o plăcintărie la Ploieşti şi o cârciumă în Gara Buzău. Spre sfârşitul vieţii a vrut să înfiinţeze o berărie Gambrinus la Iaşi, dar nu a mai apucat. Elementele de oţel din structura turnului parizian Eiffel s-au fabricat la Reşita, iar niturile pentru asamblare la forja din Govăjdia, Hunedoara. Cel care a propus oţelul de Reşiţa lui Gustav Eiffel, constructorul turnului, a fost ajutorul său, inventatorul român Gheorghe Pănculescu. Eiffel era prieten cu Vasile Alecsandri şi prin intermediul poetului l-a cunoscut pe inginerul Pănculescu.  Combinatul de la Vlăhiţa fondat în 1839 a produs cel mai bun oţel din Europa. Vlăhiţa folosea mangal în loc de cocs ori mangalul, cărbunele de lemn, nu conţine sulf şi fosfor, elemente dăunătoare pentru oţel. La Vlăhiţa funcţiona şi o forjă ale cărei ciocane erau acţionate de forţa apei, deci de energie verde, soluţie economicoasă părăsită în 1948. Azi se depun eforturi pentru a folosi energia verde, dar care nu sunt întotdeauna inspirate. Bunăoară în Occident sunt scoase din circuitul agricol mari suprafeţe care să fie ocupate cu panouri solare. Mai ecologic şi mai economic ar fi ca panourile solare să fie puse pe acoperişurile clădirilor ori pe structuri turn încât să se sacrifice cât mai puţin teren. China vrea să elimine iluminatul electric stradal de noapte din trei oraşe folosind razele soarelui pe care trei sateliţi-oglindă le vor reflecta pe Pământ. Apropo de Vlăhiţa, în copilărie la Ghidigeni mergeam împreună cu vărul meu Cristian cu colindul, steaua, pluguşorul şi cu semănatul după datină. Cristian avea o carte cu tradiţii de iarnă editată în 1927 de Episcopia Huşilor. Textele din carte pe care le învăţam erau nealterate de modernism. Într-un pluguşor bărbatul zice soţiei: „Şi ne-om duce la târg/ La Bârlădel/ Şi-om lua nouă oca de fier/ Şi vom face nouă seceri mari/ Pentru secerători tari/ Şi seceri mititele pentru fete tinerele”. La vechii grecii şi la geto-traci numărul nouă înseamna reuşita, reunea cele trei lumi: cerească, pământeană şi subterană. Chinezii ziceau că în cer sunt nouă câmpii, ţăranii noştri spun că sunt nouă ceruri sau vămi, pe care mortul le străbate ca să ajungă în Rai, la Cetatea lui Dumnezeu. Ezoteriştii moderni numesc Cetatea lui Dumnezeu, Opal, vechii egipteni îi spuneau Muntele Soarelui şi-l reprezentau prin cifra nouă. Platon scria despre cele nouă sfere cereşti care rezonează în armonie, de aici sintagma “muzica sferelor”. Indienii ziceau că sunt nouă lumi subterane şi tot nouă tărâmuri subterane numărau aztecii din Mexic. Asemănarea dintre mitologii dovedeşte că Lumea Veche şi Lumea Nouă au avut aceeaşi sursă de informaţii. Apare aici o legătură subtilă cu mitologia românească. Eroul pluguşorului cumpăra nouă oca de fier, dar meseria de fierar era pentru geţi înrudită cu magia neagră, fierul atrăgea duhurile rele pentru că ştiinţa fierăriei a fost adusă din tărâmurile subterane malefice. Ţăranii români, moştenitorii geţilor, plasează în subteran Iadul şi zic că acolo au fost aruncaţi îngerii damnaţi, răsculaţi contra Divinităţii. Damnaţii au învăţat pe oameni arta fierăriei spune Cartea lui Enoh, scriere biblică apocrifă. Îngerii damnaţi cărora geţii le ziceau balauri, iar românii zmei-şerpi în slavonă, sunt totuna cu extratereştrii reptilieni de care s-a scris. Biblia le zice “oameni din cer” şi au făcut copii cu pământencele. Coreenii spun că primul lor rege, Dangun, era rodul iubirii dintre Fiul Cerului şi o ursoaică. Pe Fiul Cerului, extraterestru desigur, îl chema Hwanung şi cu 3.000 de semeni a întemeiat pe muntele Baekdu, oraşul Sinsi, Cetatea lui Dumnezeu, îi ziceau pământenii. Fiul Cerului i-a învăţat pe oameni acupunctura. El a dorit o tigroaică, dar i-a cedat o ursoaică. Tigroaica şi ursoaca erau fete ale căror triburi aveau ca totem tigrul şi ursul. Ursoaica a aceptat să urmeze tratamentul ca să devină compatibilă genetic cu Fiul Cerului. Toţi suveranii Coreii se vor numi Fiul Cerului, ca urmaşi ai lui Dangun. Pluguşorul de care spuneam conserva o realitate istorică. Acum un mileniu se fabrica oţel pe vatra  Bârladului. Străbunii bârlădenilor obţineau fontă folosind limonitul sau fierul de baltă adunat de pe Valea Seacă unde trece râul Cacaina. Sursa de carbon era mangalul dat de copacii din dispăruţii Codri ai Tutovei. Pentru ca să se separe zgura se adaugă calciu. Sursa de calciu erau cochiliile de scoică adunate de prin bălţile de pe lunca râului Bârlad ori creta formată din scoici marine antediluviene, găsită pe dealuri. Fonta înroşită era bătută cu ciocanul. Săreau scânteile, surplusul de carbon se îndepărta şi fonta devenea oţel. Alt pluguşor zicea: „El voios a-ncălecat/ La Tighina a plecat/ Şi oţel a cumpărat/ Ca să facă seceri mari”. La Tighina, vechi port basarabean pe Nistru, veneau genovezii să cumpere cereale şi să vândă printre altele oţel adus din Apus. La un Ajun de Crăciun eu şi Cristian intrăm să colindăm pe moş Bâtlan, un oltean venit la Ghidigeni prin 1930. Deschisese în sat o fierărie cu ciocan pentru forjat şi cuptor cu foale. Era bun meseriaş şi om aprig, toată ziua îndemna lucrătorii: “Bate mă în mila măsii“! Când am ajuns la fierar se înnoptase. Omul stătea lângă drumul principal. Aproape era o cişmea şi un bazin cu apă, de forma unei cupe. La bazin sătenii adăpau vitele şi toamna umflau butoaiele. Din mijlocul bazinului o arteziană, închipuită ca o insulă stâncoasă, stropea cu apă. Lucrarea era opera unui inginer italian angajat de Dumitru Chrissoveloni, patronul fabricii de spirt. În jurul casei lui Bâtlan se întindea grădina împrejmuită de sălcii, iar după salcii se ghicea balta cu pădurea ei de trestii. Bătrânul stătea la masă şi citea Biblia. Părea un Mag în cămaşa albă. Se simţea miros de colaci. Simţeam Crăciunul! Marian Rotaru

Leave a Comment