Google

În căutarea timpului pierdut (XLII)

Written on:februarie 26, 2019
Comments
Add One

Subliniam în articolul anterior că în România interbelică calitatea produselor din întreprinderi era verificată de agenţii de control ai Ministerului Finanţelor, funcţionari publici ai statului. Cineva povestea că a mers în Taiwan la o uzină de maşini unelte. Utilajele pe care le-a cumpărat nu au fost testate înainte de livrare de compania producătoare, ci de o firmă specializată pe controlul calităţii autorizată de stat. Mulţi muncitori din companiile taiwaneze au acasă ateliere unde execută în afara programului de serviciu piese pentru firma la care lucrează. A doua zi când vin la serviciu aduc piesele făcute acasă şi primesc plata. Graţie legilor bine gândite România ajunsese în 1938 ţară industrial-agrară, scria savantul Dinu C. Giurescu. Avea o economie variată, cum era şi firesc. Orientarea economiei pe o singură direcţie, în speţă turismul, cum vor unii să facă azi în România, este greşită. Doar în teritoriile mici specializarea economică poate avea uneori succes. Este cazul coloniei britanice Gibraltar prosperă datorită turismului şi serviciilor conexe, serviciilor portuare, băncilor, jocurilor de noroc online şi a caselor de pariuri, cele mai apreciate din lume. Totuşi Gibraltarul are populaţia Tecuciului şi suprafaţa de numai 685 de hectare! Regatul României era putere zonală, era mai puternic economic decât Jugoslavia, Grecia, Turcia, Bulgaria sau Ungaria şi la acelaşi nivel cu Polonia. Leul românesc era la paritate cu francul francez. În 1885 Bulgaria a oferit coroana Regelui României Carol I, iar Ungaria a oferit coroana lui Carol II-lea în 1932. Bulgaria şi Ungaria deveneau astfel dominioane româneşti, aşa cum Canada este dominion al Marii Britanii. Carol I a acceptat coroana Bulgariei, dar ruşii au ameninţat că vor ocupa România şi Bulgaria dacă se vor uni sub acelaşi sceptru. Carol al II-lea a refuzat tronul Ungariei. Turcii, albanezii şi bulgarii căutau de muncă în România. Turcii erau cofetari şi cafegii, albanezii paznici, după tradiţia arnăuţilor din evul mediu. Bulgarii erau salahori în Bucureşti, dar mai adesea grădinari. Aveau grădini mai ales în lunca Dunării, dar şi lângă Ploieşti. Prin anii 1920 câţiva grădinari bulgari s-au stabilit în Bârlad şi tot atunci un bulgar a venit în satul tutovean Ciocani, povestea bunicul, cu o traistă cu seminţe şi o săpăligă. A arendat pământ de la cooperativa înfiinţată în 1912 de ciocănari şi în trei ani s-a îmbogăţit. Dintr-o familie de grădinari bulgari stabilită la Tecuci s-a născut savantul filolog Iorgu Iordan.

Regatul României aplica principiul că statul şi primăriile trebuie să aibă propriile venituri şi să se bazeze cât mai puţin pe impozite. Cu fonduri proprii au reuşit edilii Bârladului în 1932, ca după cea mai mare inundaţie din istoria urbei, să mute sinistraţii şi să înfiinteze un nou cartier, Cartierul Deal, să sape râului Bârlad o nouă albie  în afara oraşului şi să termine sediul primăriei, Palatul Comunal. Primăriile aveau terenuri agricole, păşuni, păduri, bălţi. În plus Primăria Bârlad era proprietara uzinei electrice, fabricilor de cărămidă şi teracotă, Trustului de Panificaţie şi Întreprinderilor Comunale care înglobau uzina de apă, salubritatea, canalizarea, piaţa Sf. Ilie, transportul urban etc. În 1945 investeşte într-o staţiune de maşini agricole şi într-un atelier de lăcătuşerie. Ca să nu depindă exclusiv de buget şcolile erau dotate cu terenuri agricole şi ateliere, spitalul Beldiman din Bârlad era împroprietărit cu 450 de hectare teren arabil, pădure, vie şi cramă. De mult ajutor au fost filantropii. Astfel satul Arsura din ţinutul Fălciului a beneficiat de pe urma unuia din fiii săi, doctorul în medicină Nicolae Lupu. Doctorul a construit la Arsura în 1939 baia publică cu centrală termică, duşuri, bazine şi căzi, a realizat aducţiunea apei potabile cu pompe stradale şi uluce pentru adăpat vitele, a ctitorit biserica şi a împrejmuit-o cu gard de beton. Nicolae Lupu voia să aducă până la Arsura calea ferată, dar nu a mai apucat. Moare la 4 decembrie 1946. În 1908 la Sărăţeni, judeţul Fălciu, proprietarul Emil Juvara a construit şcoala sătească. Emil Juvara era fratele savantului Ernest Juvara, cel mai mare chirurg român. Şcolile din satele tutovene Pleşa, Griviţa şi Palerma le-a construit în 1892 Stroe S. Belloescu, profesor de matematică bârlădean, apreciat autor de manuale. La Griviţa a ctitorit biserica, la Bârlad a fondat în 1903 o societate literar ştiinţifică, iar în 1906 biblioteca Casa Naţională, onorată de Nicolae Iorga cu o donaţie de carte. Profesorul s-a născut la Săcele, în Cele Şapte Sate Valahe, ţinut mocănesc din judeţul Braşov. Mocanii, oieri prin vocaţie, sunt urmaşii direcţi ai dacilor. Belloescu a fost demn de stirpea sa nobilă. Năzuia la unitatea naţională. Pentru acest ideal ajuta cu bani societatea literară ASTRA din Transilvania şi Societatea Culturală din Bucovina, iar la Griviţa a ridicat primul monument din ţară închinat lui A.I. Cuza. Statul român făcea bani din varii afaceri: Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC- fondata în 1864, Societăţile de asigurare Dacia, România, Naţională, Ancora, axate pe diferite portofolii de asigurare, Casa de discuri Columbia, Cazinourile din Constanţa şi Sinaia, regiile Pădurile Statului şi Pescăriile Statului, terenuri agricole administrate de Domeniile Statului, flota comercială exploatată de Serviciul Maritim Român şi Navigaţia Fluvială Română. Statul a creat institute de cercetare agricole şi silvice şi a permis unor agricultori cu experienţă să organizeze ferme model care să furnizeze seminţe, puieţi, material reproducător etc. În satele tutovene Şuletea şi Murgeni au existat fermele model ale destoinicului inginer agronom Nicu Juvara, fratele lui Emil Juvara. După naţionalizare fostul patron al fabricii de spirt din Ghidigeni, Dumitru Chrissoveloni, primeşte 50 de hectare de teren în judeţul Covurlui să organizeze o fermă model. Chrissoveloni a forat un puţ pentru apă, dar a găsit petrol. A tăinuit descoperirea sperând că regimul comunist va cădea. Nu a fost aşa, s-a aflat de petrol şi i s-a luat ferma. Chrissoveloni va sta doi ani în Bucureşti, fără bani, nimeni nu-l angaja. L-a ajutat cu adăpost şi hrană nana mea, Natalia Constantinescu, funcţionară în Bucureşti. În 1952 lui Dumitru Chrissoveloni i se permite să plece în Grecia. O sursă importantă de venit la buget erau monopolurile statului. Ca proprietar monopolist statul deţinea ocnele de sare, fabricile de chibrituri, industria tutunului, unităţile de comercializare en gros a spirtului şi băuturilor alcoolice cu excepţia berii, loteria, radioul, poşta, producţia de efecte poştale: timbre, plicuri, cărţi poştale, ilustrate etc., reţeaua de telefoane, telegraf şi telex, porturile, aeroporturile, căile ferate, transportul aerian. Prin tratatul de pace semnat cu Germania la Versailles pe 28 iunie 1919 intră în proprietatea României cablul telefonic submarin Constanţa-Constantinopol. Până atunci cablul aparţinuse Germaniei. Transportul aerian era realizat de regia Liniile Aeriene Regale Române înfiinţată în 1920. Monopolul sării nu acţiona în Ţara Vrancei, aşa cum monopolul tutunului nu acţiona în insula Ada Kaleh. Ţara Vrancei a făcut parte din Principatul Moldovei, dar a fost mereu autonomă şi vedem în balada Mioriţa că vrâncenii nici nu se considerau moldoveni. Privilegiile Ţării Vrancei vor fi respectate şi de Regatul României. Regia Casa Autonomă a Tutunului avea centre de achiziţie a tutunului, fabrici de fermentare a tutunului şi de ţigarete, fabrică pentru utilaje necesare industriei tutunului, magazine de ţigări numite debite, institut de cercetare. A realizat sortimentele de ţigări Regale şi Bucureşti apreciate la export. Un lac de la marginea Bârladului se cheamă Balta Regiei pentru că în vecinătate era o fabrică de fermentat tutunul. Comerţul en gros cu alcool şi băuturi alcoolice se făcea prin regia MAT-Monopol, Alcool, Taxe. Unităţile MAT cumpărau de la fabrici alcool şi băuturi alcoolice, vin de la fermieri, ţuică de la proprietarii cazanelor de rachiu. Produsele erau verificate calitativ, sortate, îmbuteliate, etichetate şi revândute comercianţilor ori altor utilizatori. Regia Loteria Naţională finanţa Ministerul Culturii. Cu banii Loteriei s-a construit Ateneul Român. Statul a înfiinţat lozul IOVR-Invalizi, Orfani, Văduve de Război, regie care contribuia la pensiile victimelor de război. Pentru a obişnui copii să investească s-a creat în şcoli sistemul de economisire a banilor prin timbre fiscale. Elevii cumpărau timbrele, preţul lor însemnând bani depuşi în contul de economii. Banii erau investiţi prin bănci comerciale. Elevii primeau dobânda, iar profitul afacerii intra în bugetul şcolii. Acest sistem de economii şcolare se aplica în toate ţările Europei. Marian Rotaru

Leave a Comment