Google

În căutarea timpului pierdut (XCVIII)

Written on:martie 23, 2020
Comments
Add One

Cazacii, urmaşii amazoanelor cum scriam mai înainte, au fost organizaţi până în 1926 în comunităţi rurale numite staniţe, conduse de un hatman ales prin vot de bărbaţii care purtau arme. În staniţe pământul era stăpânit devălmăş. Fiecare familie primea anual un lot în folosinţă prin tragere la sorţi. Sistemul era întâlnit şi la moşneni, ţăranii liberi din Muntenia şi Oltenia. Moşnean vine de la moş, substantiv înrudit cu latinul annonius- bogat în ani şi cu albanezul moshe- om vârstic. În concluzie moş este cuvânt get şi înseamnă vârstă, vechime, deci comunităţile moşnenilor sunt vechi de pe vremea geţilor. La fel de vechi sunt răzeşiile din Moldova, bazate tot pe proprietatea devălmaşă. În sec. XVIII grupuri de cazacii zaporojeni s-au stabilit în Dobrogea, pe malul lacului Razelm şi au întemeiat staniţele Dunavăţ, Svistovska şi Sarachioi. Turcii care stăpâneau Dobrogea au recunoscut autonomia staniţelor de la Razelm, sperând să aibă militari cazaci la fel ca ruşii, dar nu au reuşit. Cazacii dobrogeni au devenit simpli pescari. Cazacilor dobrogeni le sunt dedicate cărţile: “Cazacii din Dobrogea” de Mihai Ţiulumeanu, “Sarichioi. Legendă şi realitate”, autor Sevastian Fenoghen şi “Cazacii dobrogeni”, scrisă de Vasile Dolghin, profesor de română la Sarachioi. Privitor la răzeşi şi moşneni trebuie notată lucrarea istoricului tecucean Alexandru Papadopol Calimah, “Sloboziile din România”. Savantul preocupat în egală măsura de istoria străbunilor, este totodată autor a volumelor: “Scrieri vechi atingătoare de Dacia” şi “Botanica daco-getică”. Părinţii lui Alexandru Papadopol- Calimach au fost căpitanul de corabie Nechifor Papadopol şi prinţesa Eufrosina Calimach. Nechifor era grec din Constantinopol, iar Eufrosina fiica domnitorului Moldovei şi al Ţării Românesti, Scarlat Calimach. Calimachii, care au dat Moldovei patru domnitori şi un mitropolit şi încă un mitropolit Salonicului, sunt la origine boieri din ţinutul basarabean Orhei. Eufrosina era după mamă nepoata lui Nicolae Mavrogheni, domnitor al Ţării Românesti şi mătuşa lui Petre Mavrogheni, ministru de finanţe al Moldovei în 1861, iar din 1862 al Principatelor Unite. Domnitorul Nicolae Mavrogheni a redus impozitele pentru ţărani şi a mărit impozitele pentru boieri, a combătut atât de straşnic hoţia, încât oamenii nu mai închideau uşile la casă. A modernizat străzile capitalei, a introdus în Bucureşti aducţiunea apei prin conducte şi autorizaţia de construcţie. Nu se aprobau decât construcţiile care respectau arhitectura tradiţională. În 1790 domnitorul este ucis de turci pentru că a uneltit contra Imperiului Otoman. Petre Mavrogheni a modernizat circulaţia monetară în România, a înfiinţat în 1867 Creditul Rural, bancă de stat care acorda împrumuturi avantajoase pentru gospodăriile ţărăneşti, iar în 1885 a negociat la Constantinopol autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Autocefalia bisericii naţionale a rupt ultima legatură de dependenţă a României faţă de Constantinopol sau altfel spus de Imperiul Otoman. Constantin Gane scrie în “Trecute vieţi de doamne şi domniţe” că Nechifor Papadopol şi Eufrosina Calimach s-au căsătorit la Bârlad, aici au avut moşie, dar în 1833, când s-a născut fiul lor Alexandru, erau mutaţi la Tecuci. La Bârlad a rămas Ion Papadopol, fratele lui Nechifor. Ion Papadopol a deschis o brutărie pe care urmaşii o vor moşteni. În anii 1930 funcţiona la Bârlad brutăria şi simigeria lui Ianis Papadopol. Inginerul Ion Papadopol, fiul lui Ianis, mi-a fost coleg la serviciu. Alexandru Papadopol Calimach purta numele unchiului Alexandru Calimach, fratele mamei, stabilit ca şi tatăl său la Constantinopol. Alexandru Calimach a fost o vreme bey (principe) al insulei Samos şi apoi ambasadorul Imperiului Otoman la Paris. În 1877 când România a declarat război Turciei, Alexandru Papadopol a demisionat din funcţia de ambasador pe motivul că nu putea servi o ţară aflată în război cu România, patria sa. Fostul ambasador a renunţat la cetăţenia turcă şi a rămas în Franţa. Printre urmaşii lui se numără scriitorul american Andrew Calimach. Istoricul Alexandru Papadopol Calimach a avut urmaşi pe poetul şi scriitorul Scarlat Calimach şi pe ziaristul Dimitrie Calimach. Cu economiile de o viaţă, pensionarul Dimitrie Calinach a restaurant în 2010 biserica şi biblioteca de la Stânceşti, Botoşani, ctitorite în 1866 de străbunul său, diplomatul Teodor Calimach, ultimul vornic al Ţării de Sus. Amazoanele pontice, străbunele cazacilor, au avut un regat a lor şi o capitală, cetatea Themiskyra, dar unde erau situate nu se prea ştie. S-au propus diverse locaţii: Sarmaţia Caucaziană, regiunea Pryazovia de pe malul Donului ori regiunile anatoliene Pont, Frigia sau Lycia. Tatiana Fadeeva, autoarea cărţilor „Crimeia. Spaţiu sacru” şi „Secretele Munţilor Crimeei” este de părere că amazoanele au locuit în Munţii Crimeii. Pe altă parte, Hercule, scrie autorul antic Pseudo-Apolodor, s-a luptat cu amazoanele pe insula Leuce din Marea Neagră. Eroul vroia să fure Hipolytei, regina amazoanelor, centura pe care o moştenea de la străbunul ei zeul Ares. Ultimul urmaş al lui Hercule este Ioan Iacob Heraclidul, domnitor al Moldovei între 1561-1563. Este eroul piesei “Despot Vodă” a lui Vasile Alecsandri şi primul domnitor care a vrut să unească sub acelaşi sceptru Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Ioan Iacob, primul care a dorit unitatea românilor, nu trebuie uitat, mai ales că secolul care a trecut de la făurirea României Mari a fost zbuciumat şi unitatea noastră mereu ameninţată. În aprilie 1945, bunăoară, în Bavaria deja ocupată de americani, la o biserică, Otto von Habsburg a fost uns ca împărat al Austro-Ungariei, redenumită Federaţia Dunăreană şi a dat o proclamaţie către popoarele din imperiul pe care-l dorea renăscut. Actul a fost efemer, dar s-a bazat pe sprijinul Marii Britanii şi pe simpatia pentru monarhia habsburgică manifestată în Austria, Slovenia, Croaţia, Dalmaţia, Herţegovina, Slovacia şi Cehia. După 1938 când Germania a anexat Austria, Otto von Habsburg a susţinut independenţa ţării sale, de aceea Hitler l-a expulzat. Va locui în Statele Unite. Aici va fi respectat de emigraţia austriacă ca suveran, va emite timbre cu sigla austro-ungară şi va organiza sub stindardul imperial, un batalion de voluntari austrieci care să lupte contra Germaniei naziste. Batalionul va intra în Bavaria odată cu armata americană în aprilie 1945. Otto era fiul lui Carol I, ultimul împărat austro-ungar, detronat în 1918 fără să abdice. Austria s-a declarat republică în 1920. Carol I a murit în 1922, dar pentru că nu a abdicat, Zitta de Habsburg, soţia sa, a avut toată viaţa înscris pe paşaport titlul de împărăteasă a Austro-Ungariei. Împărăteasa a murit în 1989. Presaţi de ruşi, americanii nu acceptă în 1945 renaşterea Austro-Ungariei şi cer prinţului să renunţe la visele imperiale. În 1990 Otto von Habsburg a încercat să restaureze monarhia habsburgică în Ungaria, dar iarăşi americanii s-au opus. Prinţului i s-a recunoscut numai titlul de Suveran al Ordinului Cavalerilor Lânii de Aur, moştenit de la tatăl său. A murit în 2011. Dominuţ Pădurean, în monografia „Insula Şerpilor” şi Gheorghe Brătianu în lucrarea “Marea Neagră”, susţin că Insula Şerpilor ar fi totuna cu insula Leuce, unde a domnit Hypolita şi s-a născut zeul Apolo. Ideea pleca de la templul antic închinat lui Apolo, ridicat pe insula Şerpilor. Ruşii au demolat templul în 1828 şi au furat obiectele de artă. Pe atunci insula aparţinea Turciei. Am susţinut că Leuce nu-i Insula Serpilor, ci grindul Letea din Delta Dunării. În greacă leuce înseamnă alb, ori în vechime Delta nu exista. Dunărea se vărsa printr-un estuar numit de corăbieri Marea Albă, marea cu apă dulce, iar Letea era o insulă pe acea mare. Leuce este toponim grecesc, dar este posibil ca etimologia grindului să fie numele nimfei Leto, mama lui Apolo. Leto vine din frigianul leda-soţie. Limba frigiană se înrudeşte cu limba geto-tracilor, iar termenul leda cu englezul lady-doamnă. Leto a fost blestemată de Hera, soţia lui Zeus, să nu nască pe pământ ferm, ci pe un pământ plutitor. Insula Şerpilor nu îndeplinea condiţia. Mai potrivită cu voinţa Herei era Letea, insulă joasă şi nisipoasă, cu forma mereu schimbată de valuri. Apolo s-a născut pe Grindul Letea, dar ostrovul avea solul slab şi oamenii nu i-au putut ridica un templu. L-au construit pe insula Şerpilor, înaltă şi stâncoasă, aflată nu departe. Poetul grec Pindar spune că Leto însoţită de lupi, adică de geţi, a făcut o călătorie spre nord, în Hiperboreea. Este posibil să fi urmat valea Siretului şi să fi poposit pe vatra satului băcăuan Letea. Ce s-a întâmplat acolo încât locul a păstrat numele nimfei nu vom şti niciodată. Marian Rotaru

Leave a Comment