Google

În căutarea timpului pierdut (XCI)

Written on:februarie 1, 2020
Comments
Add One

Stema pelasgilor era şarpele albastru. Şarpele simbolizează legătura între Pământ şi Cosmos, dar şi pe extratereştrii veniţi pe pământ. Ca moştenire de la pelasgi, dacii aveau stindard şarpele cu cap de lup. Capul lupului şi treimea superioară a corpului de şarpe erau albastre-culoarea celestă, culoarea depărtărilor. Mai departe corpul şarpelui era roşu-culoarea forţei, iar coada galbenă-simbolul nemuririi. Lupul era animalul totemic al dacilor. În graiul tracilor daci înseamna lup. Un templu al Zeului Lup exista în Peloponez şi tot numele lupului, lykos, în greacă, îl au ţinutul Laconia din Peloponez, locuit de dorieni şi Likaonia din Asia Mică locuit de frigieni. Dorienii şi frigienii erau originari din Carpaţi. De la culorile stindardului dac provine tricolorul românesc şi, apropo, pe 24 ianuarie 2020 în Ţara Moţilor s-a arborat în semn de mare cinstire tricolorul cu stema Regatului României Mari! Din ştiinta înaltă primită de pelasgi de la nepământeni s-au adăpat ktistaii, magii geţilor. Ktistaii erau iniţiati în Cetatea Babanului sau a Uriaşului din peştera Crugul Pământului. Peştera se afla în Munţii Făgăraş, însă unde anume nu ştim. Ciobanii din Făgăraş văd uneori în zare doi munţi, dar la care nimeni nu poate să ajungă şi care nu-s trecuţi pe hartă. Acolo or fi poate. Se zice că din Crugul Pământului ktistaii trec pe Celălalt Tărâm, deci într-o lume paralelă. Cetatea Uriaşului era un centru de iniţiere pelasg. Uriaşi erau pelasgii, iar dascălul care preda ktistailor din cărţi tainice era diavolul Unilă, spune tradiţia. Unilă vine de la unu, cifra unu simbolizează forţa, iar cuvântul diavol vine de la latinul draco-şarpe, ori şarpele este simbolul extratereştrilor şi al pelasgilor. Zeii indienilor, Vishnu, Rama, Kali, Krishna şi oricare altul, sunt înfăţişaţi cu pielea albastră. Zeii erau vizitatori cosmici şi aveau pielea albastră deoarece veneau de pe o planetă cu atmosfera săracă în oxigen, susţine autorul basarabean Victor Kernbach în cartea “Enigmele miturilor astrale”. Este motivul pentru care în toate culturile lumii sălaşul zeilor este plasat pe vârf de munte, unde aerul este rarefiat. Adesea aceşti munţi nu sunt localizaţi geografic. Aşa este Mandara, muntele din mitologia indiană unde are sălaş zeul Vishnu. În Anzi la mare altitudine sunt construcţii uriaşe, realizabile în vremurile vechi numai cu aportul extratereştrilor. În Anzi şi în Munţii Atlas sunt comunităţi de oameni cu pielea albăstrie. Piele albăstrie ar avea şi locuitorii Shambalei, misteriosul regat ascuns în Himalaya. Se zice despre persoanele de viţă aristocrată că au “sânge albastru”, ori sintagma arată că cei dintâi conducători ai oamenilor au fost străini de lumea noastră. Tuaregii, popor nomad din Sahara, mândri de originea lor pe care o cred nepământeană, se îmbracă în robe albastre. De aceea li se zice oameni albaştri. În 1820 este găsit undeva în Franţa un băiat de 12 ani cu pielea albastră. A spus că îl cheamă Martin Fugate, dar nu ştia unde-i născut, care-i sunt părinţii. Găsitorul îl vinde unui circar. Aici Martin expus gol printre dansatoare devine atracţia spectacolului. Situaţia nu i-a convenit, dar ajutat de o dansatoare reuşeşte să fugă. Ajunge la New York. Aici întâlneşte o fată albastră cu doi ani mai mică. Atât ştia tânăra, vârsta şi că o cheama Elisabeth Smith. Cei doi se stabilesc în ţinutul Trublesome Creeck din Kentucky. Azi Martin şi Elidabeth au câteva sute de urmaşi în ţinuturile Trublesome Creeck şi Ball Creeck, toţi de culoarea indigoului şi bine sănătoşi. Oamenii albaştri din statul Kentucky sunt fermieri şi se căsătoresc numai între ei ca să-şi păstreze rasa. Obiceiul apare şi în unele sate din Transilvania unde căsătoria se face numai între membrii comunităţii ca să nu se înstrăineze pământul. Pentru Alvin Tofler oamenii albaştri sunt un exemplu a etnodiversităţii americane, dat în cartea “Al treilea val”.  Este curios că Martin şi Elisabeth, amândoi unicate, s-au întâlnit în lumea asta mare! Să fi făcut cineva un experiment? În ultima vreme se nasc copii cu aură de culoare indigo. Sunt inteligenţi, dar egoişti, fără sentimente. Se nasc copii curcubeu, agresivi şi copii cristal cu ochii pătrunzători, care pot să manipuleze psihic. Este clar că suntem invadaţi de seminţii străine care ne vor răul! Walter Kafton-Minkel povesteşte în cartea “Lumea Subterană” că în 1925 speologul Floyd Collins a rămas blocat într-o peşteră carstică din Munţii Cumberland, statul Kentucky. Nişte pietre din bolta peşterii au căzut şi au blocat ieşirea. Trei săptămâni speologul a primit hrană şi apă cu ajutorul unei frânghii, dar până la urmă caverna s-a prăbuşit şi a murit strivit. Collins a apucat să spună celor de la suprafaţă că din peşteră vede printr-o crăpătură o cavitate mare locuită de oameni cu pielea albastră şi nu vrea să fie găsit de aceştia. Martin şi Elisabeth s-au stabilit în Kentucky nu întâmplător, ci ca să fie aproape de semenii lor! Autorul Maurice Doreal susţine că oamenii albaştri sunt originari din Atlantida. Atlanţii albaştri, continuă Doreal, locuiesc sub pământ în structuri cu formă de fagure. Poetul indian Vasudeva scria că zeii albaştri Vishnu şi Krishna erau din constelaţia Capricorn. Vishnu venise de pe planeta Vishnuloka, Krishna de pe planeta Goloka. Afirmaţia pare veridică de vreme ce Vedele, opere antice indiene, descriu vinamele, nişte nave acţionate cu vapori de mercur (?) care puteau naviga în Cosmos. Epopeea sumeriană Ghilgameş descrie o călătorie cosmică între ai cărei eroi se număra Enkidu, fiul lui Enki. Regele Enki este amintit pe tăbliţele de la Tărtăria, scrise acum zece milenii. Enki, spun tăbliţele, a zburat spre sud cu un “car de foc”, deci cu o navă cu motor! Alt poet indian, Valmiki, spune în epopea Ramayana că pe Oceanul de Lapte amintit înainte, este insula Airavati-Pura, iar pe insulă este un loc numit Ananta. În sanscrită ananta înseamnă infinit, cuvânt înrudit cu românescul neant. Spusele lui Valmiki duc cu gândul la Gurile de Rai din Carpaţi, care după credinţa populară leagă lumea pământească de Cer. Nicolae Densuşianu scria în “Dacia Preistorică” despre tainica Columnă a Cerului din Bucegi, perimetru sacru în care pelasgii comunicau cu zeii. Gurile de Rai au mare încărcătură energetică sanogenă. Din câte se pare, sumerienii, fondatorii primei civilizaţii în Mesopotamia, se trag din pelasgii stabiliţi în Carpaţi şi care au plecat apoi spre Mesopotamia în frunte cu regele Enki. Numele oraşului Simeria le păstrează amintirea. Istoricul babilonian Berosos scrie că primii doi regi sumerieni, Alulim şi Alorus, au domnit în Rai. Erau nepământeni şi desigur poporul comunica cu ei prin Gurile de Rai. Alorus, înseamnă Rază de Lumină şi nici nu se poate o metaforă mai evidentă! Raza de lumină semnaifică infinitul, dar şi jetul propulsor al unei nave cosmice. Gurile de Rai sunt porţi de contact cu universul paralel unde locuiesc zeii sau o gaură de vierme, cum spun matematicienii, care face legătura cu puncte îndepărtate din universul nostru. De la Alulim vine evreiescul Jehova- Dumnezeu, sintagma alelujah-Laudaţi pe Dumnezeu şi cuvântul creştinesc aleluia. Românii pun mortului pe piept bani pentru a plăti cele şapte vămi pe care trebuie să le treacă. Vămile sunt porţi spre Lumea de Dincolo-universul unde merg sufletele. Zeiţa babiloniană Inanna merge în Lumea de Dincolo trecând prin şapte porţi, ori această frântură de mitologie dovedeşte legătura dintre civilizaţiile carpatică şi mesopotamiană. Ileana Iliescu enumera, în cartea “Mărturii despre nemurire”, nouă universuri subtile şi într-adevăr în unele sate tutovene se spune că mortul trece nouă vămi. Sunt nouă vămi, dar oamenii pot spera să ajungă în primele şapte unversuri. Al optulea este accesibil martirilor, iar al nouălea sfinţilor. Din al nouălea univers se vede Opalul, Cetatea lui Dumnezeu, sau cum îi zic românii, Ierusalimul Ceresc. Mesopotamienii antici ziceau că sub muntele Masu, neprecizat ca locaţie, este un tunel care duce în Grădina Zeilor, dar care-i blocat de o poartă păzită de oameni-scorpion, probabil nişte mutanţi creaţi de extratereştri. Tot mesopotamienii credeau că zeii locuiesc pe munţi, ori Mesopotamia fiind ţară de câmpie, templele erau înălţate pe vârful unor piramide, ce închipuiau munţi şi care nu erau alţii decât Carpaţii de unde au venit sumerienii. Confirmă legenda despre muntele Masu tunelul aflat sub Vârful Omu, dar care, arată Radu Cinamar, este blocat de o barieră energetică. Porţi spre altă lume se deschid şi în munţii Şureanu, Rarău, Curcubăta, Ceahlău, la Mănăstirea Prislop unde a slujit Sf. Arsenie Boca şi, se zice, pe discul de andezit de la Sarmisegetuza. Marian Rotaru

Leave a Comment