Google

În căutarea timpului pierdut (LXXXVII)

Written on:ianuarie 5, 2020
Comments
Add One

În 2002 s-a descoperi în Bucegi un tunel construit cine ştie când şi care duce cine ştie unde. S-a vrut ca descoperirea să fie secretă, dar ştirea a apărut în presă şi mai mult a inspirat romanele lui Radu Cinamar, scriitor misterios, care evită întotdeauna să se înfăţişeze în public. Totuşi despre tunelul din Bucegi se ştie demult. Vasile Lovinescu scrie în cartea “Dacia Hiperboreană” publicată la Paris în 1935, că de sub Bucegi pleacă un tunel care a fost cercetat pe 20 de kilometri. Autorul nu zice când a fost descoperit, cine şi când l-a explorat şi de ce exploratorii s-au oprit după 20 de kilometri. Vasile Lovinescu este nepotul criticului literar Eugen Lovinescu şi vărul scriitoarei Monica Lovinescu, cunoscută luptătoare anticomunistă. S-a născut la Fălticeni în judeţul Baia, a lucrat la Bucureşti până în 1947 ca juristconsult la compania Creditul Minier, apoi a fost avocat. În 1948 a infiinţat în secret o societate de ezoterism, Fraternitatea lui Hyperion. Societatea a activat până în 1980 şi a avut printre membri poeţi şi scriitori. Vasile Lovinescu a publicat în revistele vremii articole de critică literară şi folcloristică, dar în miezul operei sale stau 13 cărţi care tratează străvechiul ezoterism românesc. Cărţile nu au putut fi publicate în perioada comunistă întrucât contraveneau ideologiei marxiste, aşa că au circulat pe sub mână. Vor fi editate oficial după 1990 de fiica autorului. Comuniştii au căutat să pervertească spiritul naţional şi istoria, să ucidă tradiţiile, au ars cărţi, au demolat monumente şi clădiri de patrimoniu, au minimalizat realizările orândurii anterioare ca să se creadă că ei şi cu ruşii au realizat totul! Spre deosebire, americanii bunăoară din dorinţa de a conserva relicvele şi “parfumul de epocă” au mers până la a pune steagul britanic pe cel mai vechi oficiu poştal aflat în funcţiune pe teritoriul SUA. Oficiul funcţionează din 1775 la Philadelphia, statul Pennsilvania, iar Statele Unite s-au declarat independente faţă de Marea Britanie în 1776. Un vechi simbol ezoteric este zvastica, considerată în India semn aducător de noroc. În sanscrită i se zice suastika, de la su-sublim şi tika-semn. Înrudit cu sanscritul tika este românescul a ticlui – a scrie ceva. Pe coperţile primelor ediţii ale volumelor scrise de romancierul englez Rudyard Kipling (1865-1938), inspirat de cultura indiană, apare zvastica. Găsim zvastica în scrierile chineze şi sumeriene, pe cusăturile tradiţionale ale ruşilor, ale poporului Akan din Ghana şi ale indienilor Navajo din Arizona, pe obiecte dezgropate la Troia şi pe ceramica geţilor. Zvastica apărea pe zidul bisericii Trei Ierarhi din Iaşi şi la Putna pe mormântul Mariei de Mangop, soţia lui Ștefan cel Mare. Naziştii interesaţi de ezoterismul indian au adoptat zvastica ca emblemă. Regretatul inginer Mihai Solomon mi-a povestit o intâmplare legată de zvastică. Prin anii 1970 era membru în comitetul municipal Bârlad al partidului comunist. Într-o zi este chemat dis-de-dimineaşă la Primărie, unde era şi sediul municipalei de partid. Pe caldarâmul din faţa clădirii cineva desenate cu creta un şir de zvastici. Cei de faţă făceau presupuneri că le-au desenat nişte misterioşi duşmani ai orânduirii socialiste. Până la urmă colegul, om deştept şi hâtru, calmează spiritele: “Nu vedeţi că s-a jucat un copil. Copiii aud de zvastică la orele de istorie”. Rămâne un semn de întrebare: pe atunci copiii nu umblau noaptea prin târg ca să măzgălească trotuare, iar dacă totuşi au făcut-o, de ce în faţa Primăriei? Desigur existau organizaţii secrete care militau contra comunismului. Modul lor de acţiune pare azi ridicol, dar pe atunci însemna un curaj nebun. Prin 1985 la FEPA, una din fabricile bârlădene, s-a scris într-un grup sanitar “Jos Ceauşescu”. “Ce mare lucru?”, am zice azi, dar atunci s-a făcut mare caz. Un inginer a fost bănuit că ar fi scris el, a fost chemat la miliţie şi anchetat dur. După vreo doi ani avea să o păţească un coleg al lui. Era pe vremea când la Bârlad se stingea lumina două ore de la şase seara. Omul enervat de situaţie, scoate capul pe geamul de la bucătărie şi acoperit de beznă, strigă “jos Ceauşescu”. Un codoş l-a reperat. A fost chemat la miliţie, iar acolo ferească Dumnezeu! Asemenea Fraternităţii lui Hyperion, în Transilvania activa un grup clandestin care cerceta contactele cu extratereştrii. Oamenii scriau articole şi difuzau pe ascuns o revistă de ozenologie. Tot pe ascuns circula literatură străină interzisă de cenzura comunistă. Cărţile erau traduse şi distribuite la negru. Când eram student la Iaşi am cumpărat două astfel de volume: “Viaţă după viaţă” a doctorului Raymond Moody şi o carte despre reîncarnare intitulată “Vieţile noaste anterioare”, scrisă de Joan Grant. A existat în România o rezistenţă spirituală antimarxistă, chiar dacă a costat viaţa unor autori incomozi pentru regim, precum Marin Preda ori Doru Davidovici. Totuşi în comunism gradul ridicat de cultură a făcut ca mulţi oamenii să fie liberi spiritual, ceea ce desigur regimul nu a dorit. În discuţiile private regimul comunist şi familia Ceauşescu erau subiect de bancuri, dar şi de critică. Regimul nu era suportat, se vorbeau multe. Despre înfiinţarea Frontului Salvării Naţionale m-a informat un coleg încă din septembrie 1989. Într-adevăr pe 22 decembrie 1989 la prânz, am văzut în faţa Primăriei din Bârlad oameni cu pancarde pe care dictatorul era caricaturizat. Desigur fuseseră făcute din timp şi nu de un singur om, ci de un grup organizat. Luptătorii anticomunişti nu s-au deconspirat nici până azi. Cineva în noiembrie 1989 a scris pe ziduri în Gara Bârlad şi la Primărie “Jos comunismul”. Securitatea a oprit accesul pietonilor pe trotuarul din faţa Primăriei. La fel din 14 decembrie la Iaşi va fi desfiinţată staţia de tramvai din Piaţa Unirii, locul unde se distribuiseră manifeste anticomuniste. Tot în noiembrie 1989 un coleg plecat noaptea de la serviciu trece în drumul lui prin faţa Miliţiei şi vede poza lui Ceaşescu lipită pe afişierul cu infractori. A privit în jur dacă este careva şi apoi a rupt-o la fugă. Din ce mi-a povestit un alt coleg, în acele zile miliţienii stăteau în sediu cu arma pregătită ca să se apere în caz de atac şi nu prea se uitau afară. Dimineaţa secretara secţiei ne-a zis că în drum spre casă o prinsese întunericul pe strada Epureanu. Nu era ţipenie de om, dar deodată aude în spate un bărbat strigând “jos Ceauşescu”. Biata femeie era sa leşine de frică. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, când ajung la serviciu aflu că seara se scrisese pe avizierul cantinei “Bravo Timişoara”. După puţin timp, eu şi un coleg tehnolog, suntem chemaţi la şeful de secţie. “Băieţi, azi nu vă duceţi la toaletă!”. Am rămas stupefiaţi la aşa ordin. Colegul, mai vechi în serviciu decât mine, întreabă de ce. “La toaletă s-a scris ceva, aseară probabil şi este bine să nu fiţi văzuţi pe acolo”, răspunde şeful. Cantina şi toaleta erau la etaj, pe acelaşi hol cu biroul nostru. Cu o seară înainte fusesem de serviciu şi venisem la fabrică. Am stat numai în secţie, nu am urcat la birou, dar puteam fi lesne bănuit că aş fi scris eu. M-am speriat de-a binelea pe la ora 11,00 când văd doi securişti în uniformă că intră în fabrică, dar am scăpat! O oră mai târziu Ceauşescu fugea! După 1968, când a fost conflictul cu ruşii, partidul comunist a părăsit ideologic internaţionalismul proletar şi a adoptat naţionalismul. Era şi timpul! Unele cercuri străine contestau unitatea României. În 1985 am cunoscut la Iaşi un negru din Africa Centrală, fostă colonie franceză. Aparţinea tribului Mandjia, făcuse liceul şi şcoala de ofiţeri în Franţa, zece ani servise în armata colonială franceză. Era om cultivat. Din biblioteca lui de student la politehnică nu lipseau romanele lui Honore de Balzac, Emile Zola, Victor de Hugo, editate în franceză. Stima România, dar mi-a zis că sunt grupări în Vest care uneltesc ca în zece ani, Moldova, Transilvania, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, să devină state aparte. Dealtfel pe atunci românii se temeau şi ceva alimenta teama că Moldova va cădea sub ruşi, Dobrogea sub bulgari, Transilvania sub unguri. De duşmani n-am scăpat. Azi ungurii din Ardeal ne sfidează şi sărbătoresc 15 martie-ziua Ungariei, arborează steagul maghiar şi au marcat revelionul 2020 după ora Budapestei! O firmă austriacă a montat o secţie de drojdie furajeră la Fabrica de Spirt Ghidigeni. În 1974 investiţia era gata şi direcţia fabricii a dat o masă festivă la un restaurant din Tecuci. Ameţiţi de alcool austriecii şi-au dat drumul la gură. Au ponegrit naţia română şi au zis că Transilvania le aparţine. Românii care erau de faţă au sărit să-i bată. I-a oprit directorul „A fi patriot nu e un merit, ci o datorie”, scria George Topârceanu Marian Rotaru

Leave a Comment