Google

În căutarea timpului pierdut (LXXXII)

Written on:decembrie 3, 2019
Comments
Add One

Despre încuscrirea lui Aegyptos, regele Egiptului cu Danaos, regele Argolidei, începusem povestea în articolul anterior şi nimic nu se potriveşte mai bine acestui eveniment ca vorba unui autor anonim: „Femeia plânge înainte de nuntă, bărbatul după aceea”. Împrejurarea că băieţii lui Aegiptos trebuiau să rămână la curtea din Argolida l-a speriat pe Danaos. Prin urmare cere fiicelor ca în noaptea nunţii să-şi ucidă soţii, care le erau şi veri. Singură Hipermenstra a cruţat viaţa soţului ei, Lynceus. Ca să răzbune fraţii, Lynceus îşi ucide socrul şi devine regele Argolidei. Îi vor urma la tron fiul Abas şi apoi nepotul Acrisius. Nepotul lui Acrisius este Perseu, personaj care prin faptele sale şi ale urmaşilor va influenţa cursul istoriei, cum arătam într-un articol din revista “Academia Bârlădeană”. Cea mai strălucită rudă pe care a avut-o Perseu a fost Arcas, cumnatul său. Arcas, fiul lui Zeus şi al nimfei Calisto, a fost un mare vânător. El a inventat arcul, pâinea dospită, războiul de ţesut şi a întemeiat în Peloponez regatul Arcadiei. Arcas a numit regatul întemeiat de el după numele altei Arcadii, ţară mitică pe care o găsim în legendele grecilor şi pe care geografii nu au localizat-o în spaţiu. Arcadia din mit era împădurită, avea păşuni bogate, izvoare reci şi era locuită de păstori şi de vânători care trăiau goi şi fericiţi sub guvernarea lui Pan, zeul ciobanilor. În Arcadia mitică s-a consumat ceea ce grecii numeau vârsta de aur a omenirii, în care pământul era stăpânit devălmaş, fără sclavie, pizmă şi războaie. Danaos şi Perseu erau dorieni, popor coborât din Carpaţi, scria Zoe Dumitrescu-Buşulenga în “Periplu umanistic”. O insulă grecească din Marea Traciei se cheamă Karpatos şi aparţine arhipelagului Dodecanez. Dodecanezul a fost parte a Imperiului Otoman. În 1912 este alipit Italiei, pentru ca la 25 martie 1948 să se unească cu Grecia. Regiunea Tsakonia din Arcadia Peloponezului este locul în care încă se mai vorbeşte limba doriană. Pe blonzii dorieni, puţini la număr şi grecizaţi, îi găsim cu turmele lor şi prin munţii Tesaliei, spune Romulus Rusan în “Călătorie la Marea Interioară”. De la dorieni a rămas numele regiunii Doris din Asia Mică şi femininul Dorina. Din căsătoria lui Perseu cu Andromeda, fiica lui Cepheu, regele Ethiopiei, s-a născut Perses. Bunicul său Cepheus l-a dat ahmenizilor, trib din ţara muntoasă Cossea, întinsă pe versantul sudic a Caucazului. Diodor scrie că ahmenizii erau războinici. Aveau cetăţi de pământ şi se hrăneau cu ghindă, ciuperci şi carne de vânat afumată. Au năvălit în Mesopotamia şi au cucerit Babilonia, devenind pentru un mileniu casta dominantă a acestei ţări. Urmaşii ahmenizilor trăiesc şi azi în regiunea mesopotamiană Zagos. Din neamul ahmenizilor caucazieni, a căror rege a fost Perses, se trage o mare dinastie imperială iraniană. Perses este părintele Persiei şi a poporului persan, scrie Platon, iar piersicul sau mărul persan, îi perpetuează numele. În Arcadia erau mlaştinile Stymphaliene, locul uneia dintre isprăvile lui Hercule. Aici viteazul strănepot a lui Perseu a înfruntat nişte păsări cu pene de fier, mâncătoare de oameni. Penele de fier ale înnaripatelor din mlaştinile Stymphaliene sunt un mister paleostronautic, pentru că, cine ştie, acele păsări de fier erau aparate extraterestre! Regăsim metafora la eschimoşi. Ei zic în legendele lor că i-a adus în Groenlanda o pasăre de fier. Hercule este eroul naţional al grecilor şi-i găsim urmele în toată lumea greco-romană. În Banat sunt Băile Herculane, înfiinţate de romani, i-au fost construite temple pe insula Malta ori în oazele Baharya din Egipt. Locuitorii oazelor sunt greci arabizaţi. Grecii din Baharya produc grâu, vin, curmale, ulei de măsline, ulei aromat de geranium şi citronela. Oazele sunt vizitate de turişti, iar în deşertul vecin se exploatează fier. Altarul închinat lui Hercule, Monoikos de pe Coasta de Azur, este nucleul viitorului oraş şi principat Monaco. Altarul era aşezat pe o stâncă. Azi pe vârful stâncii este palatal principilor de Monaco şi dată fiind lipsa de spaţiu cu care se confruntă principatul, mai jos, în pereţii stâncii s-a tăiat o şosea şi s-au săpat încăperi în care funcţionează magazine. Hercule a avut ca prototipuri pe etruscul Hercle, pe fenicianul Melqart şi pe egiptenenii Shu şi Khonsu. Shu l-a ucis pe regele Belos, tatăl lui Aegyptos. Heraclizii, urmaşii lui Hercule, au domnit în ţinuturile Laconia, Messenia şi Corintia din Peloponez, în Lidia şi Meonia, regiuni din Asia Mică. Strănepoţi ai lui Hercule sunt 11 filosofi, istorici, medici şi cărturari greci. Ultimul pretins urmaş al eroului a fost Ioan Iacob Heraclidul, domnitor al Moldovei între anii 1561-1563, născut în insula Samos. Ioan Iacob a fondat Şcoala de la Cotnari, prima universitate din Moldova. Actul de naştere al învăţământului superior moldovenesc l-a semnat deci compatriotul matematicianului Pitagora şi al astronomului Aristarh, ambii născuţi în Samos! Opera lui Ioan Iacob Heraclidul nu a rezistat, dar ideea va fi reluată de Vasile Lupu care înfiinţează în 1634 la Iaşi, Academia Vasiliană. Academia a funcţionat în clădirile catedralei Trei Ierarhi şi avea ca limbi de predare latina, greaca şi slavona. Pecetea lui Vasile Lupu, Domnitor al Moldovei şi Domnitor autodeclarat al Ţării Româneşti, va devenit stema Principatelor Unite Române de la constituirea acestora în 1862, până în 1881, când se proclamă Regatul României. Dimitrie Cantemir a dorit în a doua domnie să înfiinţeze la Iaşi o universitate modernă, dar preascurtul răgaz cât a stat în fruntea ţării nu i-a permis să materializeze gândul. În 1813, la Iaşi, Gheorghe Asachi pune bazele învăţământului politehnic din Moldova, prin şcoala de ingineri hotarnici, înfiinţată cu sprijinul domnitorului Scarlat Calimachi. Gheorghe Asachi, cel mai ilustru fiu al Herţei, a fost inginer, scriitor, poet, industriaş, a înfiinţat în 1841 la Piatra Neamţ prima fabrică de hârtie din Moldova. Luminatul principe Scarlat Calimachi a dat Moldovei primul cod de legi civile, introduce cultura cartofului şi impune măsuri sanitare evoluate. Ultima sentinţă pronunţată la o judecătorie din Moldova în baza codului Calimachi s-a dat în 1929! Urmaş a lui Scarlat Calimachi a fost savantul tecucean Alexandru Papadopol-Calimach. Domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza înfiinţează în 1828 Colegiul Vasilian ca urmaş al Academiei Vasiliene. Colegiul va fi unificat în 1835 cu Academia Mihăileană. Ctitorii învăţământului universitar moldovesc modern sunt bârlădeni. Primul este Domnitorul Mihail Sturdza, fondatorul Academiei Mihăilene în 1834, al doilea Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul Universităţii din Iaşi la 1860. Obârşia bârlădeană a lui Cuza este dovedită de diploma de bacalaureat obţinută la Paris care indică Bârladul ca loc de naştere şi o confirmă Elena Cuza. Într-o scrisoare redactată după moartea domnitorului, Elena Cuza numeşte Bârladul “patria soţului meu”. “Cultura este tot ce facem şi maimuţele nu fac” spunea scriitorul Fitzroy de Raglan. Fiecare popor deţine modele preţioase de spiritualitate, creativitate, convieţuire şi adaptabilitate. La pigmeii din jungla Ituri, Congo, s-a descoperit forma arhaică a mitului Adam şi Eva. Este o confirmare a Bibliei venită de la un popor care nu a avut contact cu evreii. De la eschimoşi avem hanoracul şi caiacul, de la indienii amazonieni hamacul, de la mayaşi ciocolata. De la indienii nordamericani avem canoea şi pemicanul, aliment preparat din carne uscată şi mărunţită, untură şi afine ori merişoare uscate, consumat azi de europenii care muncesc în zonele reci. Incaşii au inventat aerostatul cu aer cald şi au zburat înaintea europenilor. Kanakii, băştinaşii din Hawaii, au inventat sulul de hârtie igienică, confecţionat din frunzele plantei ilima. Indienii huaorani din Ecuador luminează noaptea colibele cu licurici adunaţi într-o plasă. Boşimanii din Kalahari trăiesc în condiţii de mediu care ar ucide orice european. Când merg la vânătoare în deşert îngroapă în nisip din loc în loc burdufuri din piele pline cu apă. Afară rămâne cureaua burdufului pe care numai ochii lor ageri o pot vedea. La boşimani membrii tribului pleacă în zori să caute mâncare. Seara se adună să mănânce cu toţii şi fiecare pune la un loc cu ceilalţi ce a găsit: niscavai rădăcini, frunze comestibile, ceva fructe, vreun iepure vânat ori vreo broască prinsă într-o baltă. Indienii jivaro din Amazonia ştiu o trestie din care curge benzină vegetală şi o plantă a cărei sevă moaie piatra şi oasele şi permite tratarea fracturilor şi a cariilor dentare. “Ayahuasca” scrisă de Ralh Mentzener este doar una din cărţile care demonstrează valoarea medicinei tradiţionale a indienilor amazonieni Marian Rotaru

Leave a Comment