Google

În căutarea timpului pierdut (LXXXI)

Written on:noiembrie 26, 2019
Comments
Add One

Prefixul bel din numele regelui egiptean Belos, amintit mai înainte, are rădăcina comună cu sanscritul baal-forţă şi cu ugariticul baal-stăpân, rege. Deci în limba vechilor egipteni, înrudită cu ugaritica, Belos înseamna Regele. Ugaritul a fost o cetate antică din provincia siriană Alawit. Numele Belos este legat etimologic de bali, zeităţi feniciene cărora li se aduceau jertfă copii puşi să ardă în cuptor. Cândva şefii triburilor, dornici să obţină bunăvoinţa extratereştrilor, le puneau la dispoziţie sclavi ca să facă experienţe. De aici vine obiceiul de a sacrifica oameni pentru a câştiga favoarea zeiilor. Străbunii voiau să ceară ajutor de la zei, dar cum să se facă auziţi? Au intuit că numai spiritul poate străbate spaţiul care separă Pământul de lumile cereşti şi iarăşi au recurs la sacrificii umane. Cel ucis avea onoarea să ducă la zei mesajul comunităţii. Geţii sacrificau tineri. Îi aruncau în nişte ţepe. În insula Hawaii, înainte de creştinare, an de an şapte fete erau aruncate în lava vulcanului Mauna Loa. Lava amintea hawaienilor de focul care propulsa astronavele, iar pe altă parte voiau să facă plăcerile oamenilor din Cer, cărora pământecele nu le-au fost indiferente. Din rădăcina Bel provin numele demonilor Belzebut şi Belphegor şi iată, Collin de Plancy scrie în “Dicţionarul Infernal” că în plin sec. XIX, ezoteriştii îl credeau pe Belphegor ambasadorul Iadului în Franţa, iar pe Maria Magdalena ambasadoarea Raiului. Regele Belos s-a căsătorit cu nimfa Achiroe şi a avut patru băieţi: Aegyptos, Danaos, Cepheus şi Phineus. Aegyptos uneşte Egiptul de Jos şi de Sus într-un singur regat, iar Danaos pleacă în Argolida, ţara străbunicii Io. Danaos a ajuns în Argolida cu o corabie construită de el, prima din istoria lumii, se zice. Probabil corabia a fost prima construită în Egipt, dar nu prima din lume. Să nu uităm de arca lui Noe! Pe atunci în pădurile Argolidei trăiau satirii, spune Pseudo-Apolodor. Satirii erau aidoma oamenilor, dar aveau urechi ascuţite, erau leneşi şi petreceau în compania nimfelor, scrie despre ei Hesiod. Aveau fire paşnică, deosebindu-se la caracter de pigmeii cercopi, alţi locuitori din codri, răi şi mincinoşi. Cercopii trăiau de asemenea pe insula Eubeea, în regiunea Lydia din Asia Mică şi în regiunea Malis din Boeţia. La o vânătoare de cerbi, Amymone, una din fetele lui Danaos a rănit din greşeală un satir cu suliţa. Satirul era cât pe ce să o violeze, dar apare zeul Neptun care-l alungă şi profită de fată. Cu toată lascivitatea lor, satirii s-au războit cu giganţii, scrie Pseudo-Hyginus în “Astronomica” şi ca să lupte cu uriaşii, s-au aliat cu silenii, umanoizi asemănători lor, dar mai înalţi şi mari beţivani. În vremea când regatul Argolidei şi-a pierdut unitatea, ţinutul Thireea era stăpânit de regele Proetus. Tirintul, capitala Thireei, este celebru pentru zidurile făcute din pietre uriaşe. Pausanias relatează în cartea “Călătorie în Grecia” că cea mai mică lespede nu putea fi trasă de doi catâri. Tirintul a fost construit de ciclopii plătiţi de Proetus. Ciclopii, uriaşii cu un singur ochi şi acela aşezat pe frunte, apar şi în mitologia noastră. Ochilă, pesonaj din basmul Harap Alb, era un ciclop! În mitologia romană, zeul Vulcan avea sub muntele Vezuviu o fierărie unde lucrau ciclopi. La ţărmul Siciliei este un arhipelag stâncos mărunt,  numit Fataglioni, format spune-se de bolovanii pe care ciclopii i-au aruncat în mare. Tot în Sicilia ciclopul Bronte a întemeiat un oraş care-i poartă numele. Oraşul Bronte este mare producător de fistic. Mai spun localnicii că ciclopul Arge, fratele lui Bronde, hălăduieşte şi azi pe pantele vulcanului Etna. Până să fie Danaos rege, în Argolida domniseră după Inachus zece regi. Unul a fost egiptean, îl chema Apia, iar ceilalţi pelasgi. Primul după Inachus a fost Phoroneus, singurul rege pământean încoronat de Zeus. Phoroneus a învăţat pe oameni să aprindă focul şi să facă agricultură. Pe vremea lui Phoroneus, Demeter, zeiţa agriculturii, trăia printre oameni. În greacă Demeter înseamnă Zeul Pămăntului, de aceea creştinii văd în Sf. Dumitru patronul agriculturii şi serbează pe 26 octombrie ziua recoltei. După Phoroneus a urmat la tron egipteanul Apis. Din timpul lui Apis un ţinut din Argolida se cheamă Dealurile Apiene. Acolo a colonizat Apis pe servitorii aduşi din Egipt. Locuitorii Dealurilor Apiene, bruneţi de felul lor, vor fi consideraţi mai târziu argolezi de viţă veche, cu străbuni egipteni care aveau “pielea întunecată”. Vorba a ajuns în Moldova unde se zice persoanelor oacheşe “români de viţă veche”. Ultimul rege pelasg al Argolidei, Gelanor, cedează de bună voie tronul lui Danaos ca să facă pe voia zeilor vestită la oracol. Pelasgii, cea mai veche seminţie a Greciei, mai vieţuiau pe vremea lui Inachus în regiunea Pelagonia din Macedonia, în ţinutul Pelasgiotis din Tesalia, în ţinuturile Argolida, Arcadia şi Cynuria din Peloponez. În Cynuria pelasgii formau populaţia majoritară. Ultima redută a pelasgilor unde au rezistat multe secole, a fost valea Tempe din  ţinutul tesalian Pelasgiotis. Din Tesalia, împinşi de greci, pelasgii au emigrat în timpul regelui Teutamides într-o ţară numită Thyrenia, situată probabil, dată fiind apropierea fonetică cu Marea Tireniană, pe ţărmul regiunii italiene Toscana. Ruine pelasge s-au găsit pe insula Gianutri din Marea Tireniană. Insula a aparţinut prinţilor italieni din familia Rufus. Aceştia au construit pe insulă vile de vacanţă, dar în 1980 au părăsit afacerea şi au vândut insula unei cooperative din satul Giclio riveran mării, care urma să exploateze vilele. Până în 1720 harta arăta lângă Gianutri o altă insulă numită Zanara. Zanara este un mister, o insulă fantomă, demult ştearsă de pe hartă, dar care şi în zilele noastre se arată uneori pescarilor, deşi nimeni n-a ajuns la ţărmul ei. Formal Zanara este proprietatea primăriei din Giclio. În “Dacia Preistorică” Nicolae Densuşianu susţine că primii locuitori civilizaţi pe pământul nostru au fost pelasgii. Ei au dăltuit Omul, Sfinxul, Babele, Dochia şi ceilalţi megaliţi din spaţiul românesc. Dintre fiii cuplului Belos şi Achiroe, Cepheus ajunge rege al Etiopiei, iar Phineus rege în Paphlagonia, una din ţările Asiei Mici. Etiopia lui Cepheus nu-i totuna cu Etiopia africană. Etiopia africană este ţară continentală fără ieşire la mare, ori ca sacrificiu pentru zeul Apolo, fiica lui Cepheus, Andromeda, este legată de o stâncă la malul mării ca să o mănânce monstrul marin Cetus. De la Cetus vine numele cetaceelor. Pe Andromeda o salvează Perseu, strănepotul lui Danaos. Pe ţărmul Israelului este o stâncă despre care se zice că a fost legată Andromeda. Se văd şi urme atribuite cuielor de care era prins lanţul care o lega pe fată. Etiopia lui Cepheu era o ţară aşezată pe coasta Palestinei şi care purta acelaşi nume cu Etiopia africană. Sunt cazuri în care două ţări au acelaşi nume. Azi există statul Georgia în Caucaz, statul Georgia în SUA şi insula Georgia de Sud, colonie britanică din Antarctica. Aegyptos avea 50 de băieţi, iar Danaos 50 de fete, danaidele. S-au încuscrit. Fiii lui Aegiptos sosesc în Argolida, deşi de regulă fata venea în casa mirelui. Nu se întâmpla altfel decât dacă socrul mic era un personaj suspus. Atunci flăcăul rămânea în casa miresei, “se mărita”, cum se zice. Argolida era patria faraonilor egipteni, de aceea Danaos era mai presus decât Aegyptos. Ca dovadă, când Aegyptos renunţă la tron se stabileşte în satul Aroe din Ahia, ţară vecină Argolidei şi este înmormântat în templul Serapis din Patras. În basmele noastre Făt Frumos o scapă pe Ileana Cosânzeana de zmeu şi îndrăgostit de fată rămâne la curtea împăratului, tatăl alesei. Pe frumoasele din basme le cheamă Ileana! În greacă, Elena înseamnă Luminoasa. Elena din Troia a fost cea mai frumoasă femeie a antichităţii. Era fiica lui Zeus, iar mama era din familia regală a Etoliei, ţară vecină Peloponezului. Renumele Elenei străbate timpul şi spaţiul şi ajunge până în basmele noastre. Basmele sunt o veritabilă arhivă. Tatăl meu îşi aminteşte de drumurile pe care le făcea cu bunicul la Tecuci. În satul nostru Ghidigeni erau mulţi grădinari, între care bunicul. Toamna înjugau boii la căruţă să ducă roşii la Tecuci pentru vânzare. Mergeau pe capra căruţei, domol în pasul boilor. Drumul era lung. Plecau din Ghidigeni seara şi ajungeau la Tecuci a doua zi la prânz. Toată noaptea, cât călătoreau, bunicul meu Gheorghe Rotaru spunea celorlalţi basme şi întâmplări vechi. Avea mare har de povestitor. Dimineaţa ajungeau în satul Ungureni. Făceau popas la cârciumă şi bărbaţii cinsteau un rachiu. Rupeau o roşie cărnoasă şi o mâncau cu pâinea de acasă, fumau o ţigară şi plecau mai departe. Sfânta simplitate a unor vremuri apuse! Marian Rotaru

Leave a Comment