Google

În căutarea timpului pierdut (LXXVIII)

Written on:noiembrie 3, 2019
Comments
Add One

Există o determinare, un plan pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre noi. Scria cândva un autor anonim: “Planurile lui Dumnezeu nu cunosc nici grabă, nici întârziere”. Viaţa confirmă acest adevăr! Un bărbat mergea pe o stradă într-un oraş. Instinctul îl face atent, priveşte în sus şi vede că de la etajul unui bloc o copilă cădea în gol. Bărbatul o prinde în braţe şi o salvează. După câţiva ani, acelaşi bărbat mergea pe o stradă în alt oraş. La un moment dat ridică ochii şi vede căzând de la un balcon o fată. O prinde în braţe. Fata salvată era aceeaşi cu fetiţa pe care o scăpase de la moarte cu ani în urmă. Savantul Hans Fischer s-a chinuit zadarnic ani de zile ca să descopere formula structurală a clorofilei. Când era să renunţe, formula i s-a arătat în vis. S-a trezit, a desenat pe hârtie ce a visat şi pentru descoperirea făcută va primi în 1930 Premiul Nobel pentru chimie. “Fiecare gând este o verigă într-un lanţ de cauze şi efecte”, scrie Swami Shivananda în cartea “Puterea Gândului”. Totul are o urmare! În 1973 Ion Vulcănescu publică volumul Hatha Yoga- Yoga trupului. Românii de atunci, trecuţi prin stalinism, prea puţin auziseră de yoga şi de binefacerile acesteia pentru sănătate, buna convieţuire socială şi pentru randamentul în muncă. Ca şi creştinismul, yoga provăduieşte toleranţa şi iubirea aproapelui. “Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt”, a spus Sf. Pavel, idee preluată de Marin Preda în aforismul “dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Yoga este o practică străveche. S-a născut, se zice, în India, dar pare-se că a fost adusă pe Pământ de o civilizaţie cosmică. Fata găsită de misiunea secretă Apollo 20 într-o astronavă eşuată pe Lună avea pe frunte, deasupra nasului, desenat un punct, cum vedem la indience. Punctul marchează în yoga chakra Ajna, al treilea ochi, chakra cunoaşterii profunde şi a clarviziunii. Nu întâmplător cel care gândeşte pune instinctiv mâna pe frunte. Prin chacre trupul face shimb de energie cu Universul. Al treilea ochi, legat de cunoaştere, este numit în popor “ochiul soacrei”. Soacrele sunt tare curioase şi pentru că îi spionează pe tinerii însurăţei ca să îşi satisfacă curiozitatea, imaginarul popular a mutat al treilea ochi de pe frunte, la ceafă. Lectura cărţii lui Vulcănescu îl determină pe Nicolae Tufoi, amintit deja, să plece la un ashram yoghin din Himalaya pentru a trata sechelele poliomelitei de care suferea. Întors acasă vindecat, a publicat în 1977 cartea “Yoga, Izvor de sănătate” ca românii să cunoască beneficiile acestei practici. Cartea domnului Tufoi, doctor în fizică atomică, a devenit populară şi mulţi oameni au îmbrăţişat yoga pentru a-şi îmbunătăţi viaţa. Nicolae Tufoi uimea lumea când făcea exerciţii iarna în grădina din faţa casei. Avea ţinută de plajă pe când privitorii tremurau în cojoc. Surprinşi de cărţile lui Vulcănescu şi Tufoi mulţi studenţi din Bucureşti se înscriu la cursurile de yoga pe care Gregorian Bivolaru deja le ţinea din 1971, în ciuda faptului că era urmărit şi mereu şicanat de securitate. Deşi în 1981 comuniştii interzic yoga, Bivolaru instruieşte un grup de yoghini constituit în afara legii, traduce şi difuzează fără autorizare cărţi de yoga. Yoghinii lui Gregorian Bivolaru au fost ”singurul exemplu de rezistenţă colectivă îndelungată sub regimul Ceauşescu” scrie Gabriel Andreescu în cartea ”MISA – Radiografia unei represiuni”. În 1984 Bivolaru este bănuit că a încercat să-l ucidă prin telepatie pe Ceauşescu. Este arestat şi închis, evadează, este iar prins şi îndură cinci ani de detenţie în lanţuri. În 1990 yoga reintră în legalitate. Bivolaru înfiinţează în România cea mai mare şcoală de yoga din Europa. Metoda românească de iniţiere în yoga este aplicată în 30 de ţări. A scris zeci de cărţi de spiritualitate şi naturism, unde combate globalizarea, consumatorismul, homosexualitatea, ateismul. Ideile promovate şi cărţile sale au deranjat. Este arestat în 2005 la ordin politic. Ca să compromită mişcarea yoga, televiziunea a făcut atunci un tămbălăul demn de stalinism. “Oamenii de bine” relatau grozăvii despre yoghini, iar jandarmii au descins în casele yoghinilor. Într-una din locuinţe surprinseseră o fată care avea pe ea numai o pereche de tanga. Au obligat-o să se întindă jos, au filmat-o dezbrăcată aşa cum era şi au dat imaginea la televizor, ca “dovadă” a imoralităţii yoghinilor! Bivolaru evadează din arest. Ajunge în Suedia unde primeşte azil politic. Yoga este inamicul falsei masonerii, a Iluminaţilor, ori iată că în 1950 preşedintele SUA a încheiat o convenţie cu o putere extraterestră. Evoluţia ulterioară a Statelor Unite, dezvoltarea tehnică accelerată, mai ales a tehnicii militare, rolul mai degrabă rău al americanilor în lume, mă face să cred că au încheiat pactul cu reptilienii, patronii Iluminaţilor. La vremea asta americanii cu ceea ce promovează ei, televizorismul, jocurile electronice, filmele cretine, distrug civilizaţia lumii. Mulţi oameni au ajuns să ridice la rang de virtute prostia. Românii se dau în vânt după “vedete”, deşi ar trebui să plece fruntea în memoria Sevastiţei Vasilescu din Piteşti care a înfiinţat în urbea ei un liceu de fete şi a lăsat în 1921 liceului moşia sa din satul Vlăşcuţa Burdea, Argeş. Ar trebui să cinstească numele savantului chirurg Ioan Juvara, urmaşul unei familii de boieri tutoveni, care cu banii proprii a înfiinţat în 1938 secţia de chirurgie la spitalul din Murgeni, să cinstească memoria boierului Vasile Beldiman care în 1831 a donat palatul său şi a înfiinţat şcoala de la Miroslava, judeţul Iaşi. Aşezată pe un “deal idilic” cum scria în romanul “Tainele inimii” Mihail Kogălniceanu, şcoala era dotată de fondator cu 150 hectare de teren agricol. În 1867 aşezământul devine şcoală de tehnicieni agricoli sub conducerea savantului Ion Ionescu de la Brad. Pe terenul şcolii, sporit în 1918 cu 200 de hectare donate de prinţesa Olga Sturdza, se înfiinţează o fermă model. În afara recoltei, ferma furniza seminţe, altoiuri, răsaduri, puieţi, dar şi împletituri din paie şi pănuşi: pălării, traiste, rogojini. Între anii 1890-1940 produsele fermei au fost premiate la expoziţii organizate la Bucureşti şi Paris. Medaliate la expoziţia agricolă de la Paris din anul 1900 au fost materialul reproducător, firele şi ţesăturile de mătase şi de asemenea cusăturile pe mătase relizate la şcoala de sericicultură “Vitlimescu-Mironeanu”, înfiinţată pe moşia Miroslavei în 1865. În 1948 comuniştii au desfiinţat fermele model şi şcolile de la Miroslava. Logofătul Anastasie Başotă (1797-1869) a înfiinţat la Botoşani un liceu la care învăţau gratuit fii de ţărani. Boierul a înzestrat liceul cu 3.385 hectare teren arabil şi 2.738 hectare de pădure. Moşierul tutovean Mihalache Ivanciu a ctitorit în satul Pogana şcoala şi biserica. Jean Mihail, descendent al unei vechi familii de boieri olteni, a girat cu averea sa împrumuturile făcute de statul român în timpul crizei economice din anii 1929-1933. Prin testament a cerut statului să vândă la preţ modic pământul său ţăranilor. Cu banii obţinuţi urmau să se ctitorească şcoli, biblioteci şi spitale, ceea ce s-a şi făcut.Tot prin testament, a murit în 1936, Jean Mihail lasă României diverse bunuri mobile şi imobile între care palatul din Craiova devenit în 1937 muzeu de artă şi bani lichizi în valoarea a zece tone de aur fin. În 1938 exista la Bârlad o Societate a Meserişilor şi Comercianţilor care făcea mult bine instituţiilor de cultură din oraş. Lumea era pe atunci educată. La 26.189 de locuitori, în 1930 Bârladul avea opt edituri, tipografii, una se chema Lupaşcu, librăriile Mihai Eminescu, Librăria Noastră, Librăria Nouă, P.P. Frumuzache şi I.B. Popov, fără a socoti chioşcurile de ziare şi abonaţii la presă. Să învăţăm deci din nobleţea trecutului! „Nimic nu-i mai tare ca trecutul. Nimeni nu-l poate schimba”, scria Lucian Blaga. Îmi amintesc nostalgia bunicii mele Amalia Ivas când povestea copilăria de la Băcleşti, sat tutovean aşezat pe un deal foarte abrupt. Jos la poala dealului curge Pereschivul. Îi rămăseseră în minte bunicii rugii de mure de pe malul râului, înalţi cât omul. Vara copiii păşteau vitele pe lunca Pereschivului. Căutau în hăţişul de mure cuiburi de păsări şi adunau ouă. Le coceau apoi în spuză. Erau delicioase. Eu rememorez Techirghiolul anilor 1960, bucăţică de Orient cu tătari care vindeau în piaţă iaurt la putină şi turci cu turban şi şalvari care veneau în staţiune cu cotigi trase de măgari, pline cu pepeni cantalup. N-am uitat tonetele cu cărţi de pe faleza lacului, plăcinta dobrogeană cu telemea ori plăcinta tătărască cu carne de oaie picantă. N-am uitat nici corabia care aducea dimineaţa pe plajă nămolul adunat cu cangea din larg. Mateloţii îl descărcau într-o cuvă să ia fiecare. “Lucrurile mărunte alcătuiesc fondul vieţii”, scria Charles Dickens. Marian Rotaru

Leave a Comment