Google

În căutarea timpului pierdut (LXXVIII)

Written on:ianuarie 10, 2020
Comments
Add One

Secuii sunt o enigmă etnografică. Dialectul lor este maghiar, dar ungurii îi dispreţuiesc. Apropo, etnonimul maghiar nu-i tocmai corect. În Panonia au ajuns şapte triburi ungureşti, dintre care cel mai important era format din maghiari. De la ei a luat numele toată naţia. Un savant şi explorator din sec. XIX, secui de naţie, Alexandru Cosma de Chiuruş, susţine în cărţile sale că secuii vin din Tibet, deci ar fi purtătorii unei vechi civilizaţii, dar ipoteza este falsă. Odată cu secuii au venit în Transilvania şi alte seminţii, dar care s-au secuizat. Aşa sunt barsilii, neam scit stabilit în părţile Sovatei, horezmii, naţie de turci aşezată în zona Sf. Gheorghe ori maksaii, înrudiţi cu ungurii, originari din Mordvinia, una din ţările Federaţiei Ruse. Între etniile asimilate de secui se numără dea semenea uzii din Valea Uzului, Covasna, tot un fel de turci şi pecenegii din Valea Izvoarelor, Mureş. În Bihor, pe valea Crişului Negru trăiesc ţârcanii, consideraţi secui, dar de fapt sunt turci. Fierăria şi apicultura sunt ocupaţiile ţârcanilor. În sec. XVI actele administrative săseşti din Sibiu făceau distincţie între satele de valahi şi satele de daci din Munţii Făgăraş, arată Napoleon Săvescu în revista “Dacia Magazin”. Pe atunci probabil dacii supravieţuiau etnic prin locuri izolate din munţi. Satele de valahi care păstrau tradiţiile getice, existau în Marele Uluc Depresionar din estul Transivaniei când în sec. XII vin aici secuii. De la băştinaşii valahi secuii au luat scrierea getică şi au transformat-o în scrierea secuiască. De la români au preluat secuii proprietatea devălmaşă asupra pământului în obştii de neam. În obştea de neam, nu satul, ci familia extinsă stăpânea în comun averea funciară. Obştii de neam au existat în unele sate din Basarabia până la venirea bolşevicilor. Primele formaţiuni statale româneşti au fost cnezatele conduse de juzi, adică de judecători, urmând scrierea Bibliei. Primii conducători ai evreilor au fost judecătorii. Această formă de organizare au preluat-o secuii şi saşii în forma scaunelor secuieşti şi săseşti. Scaun ca unitate teritorială este prescurtarea de la scaun de judecată. Scaunele secuieşti şi săseşti sunt desfiinţate în 1876. Aminitirea lor a fost până în 1950 judeţul Trei Scaune din Transivania. Secuii uneltesc la integritatea României. La Bucureşti şi în forurile europene cer autonomia ţinutului secuiesc. În 2011 au făcut o demonstraţie la Londra. Acolo cereau mai mult, independenţa Ţării Secuilor. Secuii boicotează sărbătoarea de 1 Decembrie, se fac că nu văd pe clienţii români care intră în prăvăliile lor, iar în 2010, 2015 şi 2017 gruparea secuiască teroristă “Mişcarea 64 de comitate” a încercat să comită atentate cu bombă asupra românilor care sărbătoreau 1 Decembrie la Odorhei. În cimitirul din Valea Uzului secuii au profanat mormintele ostaşilor români în 1994. De două ori românii au vrut să refacă cimitirul nostru, dar s-au lovit de reacţia violentă a bătăuşilor secui. Comuniştii s-au purtat cu mănuşi faţă de secui. Judeţul Covasna, fostul Trei Scaune, a fost sigurul necolectivizat. Pe altă parte românii care n-au acceptat colectivizarea au suferit greu.Ţăranilor particulari din satele tutovene Băcani, Banca etc., nu li s-a lăsat pământul lor. Primeau loturile cele mai slabe, lutoase şi îndepărtate. În satul Parincea din Bacău nicio familie nu s-a trecut la CAP. Satul a rămas necolectivizat. Parincea nu avea linie de autobuz, sătenii nu primeau cartele de ulei şi zahăr. Totuşi părincenii au rezistat. Forţa unei colectivităţi care ştie ce vrea este uriaşă. Municipala de partid Bârlad a decis ca ziua de 2 mai 1989 să fie “sărbătorită prin muncă”, deşi prin lege era zi liberă. Muncitorii de la FEPA, una din fabricile oraşului, s-au vorbit între ei şi majoritatea n-au venit la lucru. Li s-a pus nemotivat, dar au dovedit că sistemul poate fi înfrânt! Îmi amintesc din copilărie când strigam eu şi cei de seama mea: ”uite aşa cum ne vedeţi noi i-am fugărit pe nemţi, acuşi, acuşi, îi fugărim şi pe ruşi!”. Îmi amintesc iarăşi de regretatul profesor bârlădean Vasile Dumitrache, cel care a inovat metodica predării matematicii. S-a născut în satul Măstăcani, judeţul Covurlui, în 1923. Din 1950 a funcţionat ca profesor la Bârlad şi ani buni a fost directorul liceului Mihai Eminescu. În faţa elevilor distinsul profesor părea preocupat numai de matematică. Nu ştiam că înfruntă cu demnitate regimul comunist, că făcea totul ca să sprijine cultura autentică. În 1977 comuniştii au bulversat învăţământul liceal. Orele de ştiinţe umaniste sunt aproape desfiinţate. Ştiinţele umaniste cultivă spiritul ori de libertatea spirituală regimul se temea. Profesorul Dumitrache a criticat acele măsuri aberante. În 1977 s-a introdus câte o săptămână de practică pe lună şi pentru asta anul şcolar a fost lungit de la 15 iunie, la 15 iulie. Înainte să plecăm în vacanţă, pe 15 iulie 1977, municipala de partid cere ca elevii să presteze practică suplimentar până la 1 august. Directorul Dumitrache merge la partid şi cere bani ca să asigure elevilor masa la cantina şcolii. Secretarul a zis că nu are, să se descurce fiecare. Profesorul nu a acceptat aşa ceva şi atunci a cerut să fim lăsaţi în vacanţă. Politrucul a trebuit să aprobe. Comuniştii erau fanatici şi lipsiţi de omenie. Când la o şedinţă nişte muncitori cer să fie aprovizionat oraşul cu butelii de aragaz, primarul comunist al Bârladului le zice: “adunaţi de pe deal ciocălăi şi faceţi foc la chirostiu”. Oamenii locuiau la bloc! Pe 22 decembrie 1989 activistul de la municipala de partid care răspundea de Vigonia, o altă fabrică bârlădeană, era la contabilitatea întreprinderii. La prânz se aude la difuzor apelul lui Mircea Dinescu. “Vedeţi că-i un nebun la staţia de amplificare”, zice activistul. “Este radio Bucureşti”, răspunde şeful contabil. Auzind una ca asta, literalmente activistul a început să se bată cu pumnii în cap. Pe 22 decembrie eram în faţa Primăriei Bârlad. De pe treptele instituţiei se ţineau discursuri avântate. De la geam, de după perdele, cineva filma adunarea. Lumea ţipă şi individul iese pe balcon şi filmează fără să se ferească. Nimeni nu a întrebat cine-i. La un moment dat staţia de amplificare tace. Apoi pe un geam iese fum. Un secretar de partid rămăsese în Primărie. Singur înăuntru, a sabotat staţia şi a dat foc la documente compromiţătoare. Individul a fost arestat de armată şi imediat eliberat. Pentru că nu era obedient regimului, Vasile Dumitrache este destituit în 1978 din funcţia de director al liceului. N-am bănuit că profesorul Dumitrache era religios, că era preocupat de ezoterism. A făcut pelerinaj la toate aşezările monahale din ţară. Legat de preocupările spirituale a scris literatură care contravenea ideologiei marxiste şi nu putea fi publicată. După Revoluţie abia a apărut cartea sa “Mănăstirile şi schiturile din România”. Alte manuscrise ale profesorului aşteaptă să fie editate şi o va face sper fundaţia “Vasile Dumitrache”. În Bârlad sunt străzi cu nume anoste ori nepotrivite: Lirei, Comuna din Paris, Muzicii etc. Nicio stradă nu are numele scriitorului bârlădean Ion Hobana, absolvent al Colegiului Roşca Codreanu. Ion Hobana s-a lansat în 1946 în ziarul bârlădean “Păreri Tutovene”. Nu-i stradă care să poarte numele bârlădeanului Nicolae Malaxa, absolvent al liceului Codreanu, fondator al industriei româneşti moderne, sponsor al Uniunii Scriitorilor, al scriitorilor şi inventatorilor români, al Enciclopediei Române, ctitor de biblioteci, şcoli, biserici şi spitale, fondator al Uniunii Inginerilor din România. Nu-i o stradă cu numele lui Eugeniu Safta Romano, judecător în Bârlad, autor de literatură juridică, între care a lucrării “Arhetipuri juridice în Biblie”. Străzi din Bârlad ar trebui să cinstească memoria profesorilor Vasile Dumitrache şi Vasile Ţugulea. Vasile Ţugulea s-a născut în 1926 la Deleni, judeţul Vaslui, dar toată viaţa a activat la Bârlad ca unul din cei mai străluciţi dascăli de matematică. A fost om de cultură, a publicat articole în reviste de matematică, a scris cărţi în domeniile probabilităţilor, statisticii şi teoriei fractaliilor. La 89 de ani a tradus cartea lui David Ruelle, “Hazard şi haos”. După  inundaţia catastrofală din 1932, Primăria Bârlad ridică pentru sinistraţi un nou cartier şi mută cursul râului Bârlad în afara oraşului. Lucrările s-au făcut cu sprijinul personal al Regelui Carol al-II-lea. De acea noul cartier s-a numit Carol. Din 1948 se cheamă Deal. Ar trebui să se revină la numele iniţial! Din “Ghidul Bârladului şi împrejurimilor sale”, scris de distinsul profesor Vasile Cârcotă, preşedintele Societăţii de Geografie Filiala Bârlad, am aflat numele original al cartierului şi de ce s-a chemat aşa. Marian Rotaru

Leave a Comment