Google

În căutarea timpului pierdut (LXXVII)

Written on:octombrie 26, 2019
Comments
Add One

Probabil lamiile bascilor, telkinii şi ilkaii de care spuneam în articolul anterior, aparţin unei specii de hominide subacvatice extrem de veche. Savantul Sir Alister Hardy susţine că noi homo sapiens am evoluat în mare ca oameni amfibie şi abia apoi am cucerit uscatul de la oamenii-maimuţă. În mitologia greacă femeile-şarpe sunt numite lamii, deşi nu au asemănare cu sirenele bascilor. Lamiile grecilor trăiau în păduri şi, spune poetul grec Aristofan, erau femei frumoase, seduceau bărbaţii, făceau dragoste cu ei şi apoi îi omorau. Se strecurau noaptea prin case, furau pruncii şi-i ucideau. De aceea cuvântul grec lamia vine din arianul lem-spirit al nopţii, adică al întunericului, al răului. Autorul antic Philostratus scria că lamiile trăiesc în regiunea Corint din Grecia, iar Aristotel că trăiesc în Sciţia. În Boeţia, altă regiune grecească, este un oraş numit Lamia, mare producător de tutun. Dealtfel Grecia produce nu numai ţigări, ci şi ulei din seminţe de tutun folosit în alimentaţie şi pentru biodiesel. Lamiile şarpe nu au lipsit nici din mitologia geţilor. De la geţi moştenim basmul din Oltenia cules de autorul Costel Cioancă, a cărui eroină este o femeie-viperă şi tot geţii ne-au lăsat vorba că femeia rea are “uitătura de şerpoaică”. Frumoasele femei şarpe numite naag kanyas apar şi în mitologia Indiei. Se lăsau iubite de bărbaţi, apoi îi omorau. În sanscrită naag înseamnă şarpe, iar kanyas femeie. Naag este înrudit cu românescul năpârcă, kanyas cu grecescul kore-fată, de unde vine numele Corina. Femeile şarpe arătau ca orice femeie. Mitul lor evocă metaforic reptiliencele străine de lumea noastră. Dovada o găsim la Diodor care scria în sec. I că ochii roşii ai lamiilor sunt detaşabili. Îi scoteau şi-i puneau la loc după dorinţă! Ochii aceia erau poate nişte aparate de vedere pe timp de noapte. Reptilienii sunt o semniţie cosmică, totuna cu îngerii damnaţi care s-au răsculat contra lui Dumnezeu. Bazele lor sunt ascunse sub Pământ, fapt consemnat de scrierile antice indiene care spun că în peşterile din Himalaia trăieşte un neam de oameni blonzi numiţi nagaşi, adică şerpi. Se știe că în Sumerul antic exista o societate secretă numită Frăţia Şarpelui, care slujea interesele reptilienilor. Frăţia va supravieţui peste veacuri, va prinde rădăcină în Europa şi din ea vor apare în sec. XVII Iluminaţii, acei falşi masoni care vor răul lumii. Prin codrii românilor hălăduiau moşii cei salbătici şi uriaşii jidovi. Bascii la rândul lor au convieţuit pe coclaurile Pirineilor cu două semniţii străvechi: Intxitxu şi uriaşii Basajaun. Şi unii şi alţii se adăposteau în peşteri, dar erau mai civilizaţi decât moşii şi jidovii noştri. Cu pietre uriaşe Intxitxu au ridicat porţi numite dolmene şi stâlpi numiţi menhire. În unele locuri au aşezat dolmenele în cerc, cum au făcut celţii la Stonehage, în Anglia. Misterioasele dolmene şi menhire se văd peste tot în munţii bascilor. Uriaşii Basajaun erau protectorii vânătorilor şi ai ciobanilor şi au făcut agricultură înaintea bascilor. Mai mult chiar, bascii au primit seminţele pentru semănat de la eroul San Martin care le-a furat de la uriaşi. Românii pun multe pe seama uriaşilor jidovi care umblau prin Carpaţi. Bunăoară jidovii ar fi săpat gropile în care s-au format lacurile din Munţii Făgăraş şi tot ei, jidovii, au tăiat vârfurile Munţilor Retezat. În codri trăiesc uriaşii Mashmurdalo pe care ţiganii îi venerează. Nu ştim de unde vin ţiganii, dar faptul că-i adoră pe Mashmurdalo trădează obârşia lor într-o ţară împădurită pe care o împărţeau cu hominizi primitivi de talie mare din specia gigantopithecus, asemănători oamenilor maimuţă Big Foot din California şi Columbia Britanică. Teama de uriaşi s-a transformat la ţigani într-un fel de religie. Ca neaderthalienii flămânzi să nu atace satele, ţăranii noştri le lăsau mâncare prin păduri, unde specia supravieţuise. Neaderthalienii aveau plete şi bărbi, de aceea oamenii le-au zis moşi. Seminţia sălbaticilor s-a stins, dar amintirea moşilor a rămas, consubstanţială cu amintirea străbunilor decedaţi, pentru că moş este sinonim cu bătrân. De aici obiceiul sâmbetelor de moşi când se dă pomană pentru sufletul morţilor. Sâmbăta este ziua morţilor în tradiţia noastră. Apa Sâmbetei, zicem noi, duce în lumea subterană a morţilor, iar cuvântul sâmbătă este înrudit cu sanscritul soma-suflet. Se spune că ţiganii vin din India pentru că limba lor seamănă cu limbile hinduse, dar asta nu înseamnă că sunt indieni, ci că au stat în India mult timp şi au făurit o limbă asemănătoare celor vorbite de băştinaşi. Evreii din Spania bunăoară au creat un grai propriu numit landino, înrudit cu spaniola. Azi în Israel 2% din evreii vorbesc landino. Oastea lui Alexandru Macedon a găsit pe ţigani în India. Plimblăreţi de felul lor, ţiganii s-au luat după ostaşii greci şi au ajuns în Palestina. Urmaşii lor sunt triburile de ţigani nomazi din Israel, pietrari de meserie: Barake, Koli, Nawar, Kaloro, Kurbat, Ghorbat, Zargar. Din Palestina unii ţigani trec în Egipt. Se aşează la marginea oraşului Cairo şi înfiinţează cartierul Zabalia. Zabalioţii adună gunoaiele metropolei şi le duc în cartierul lor. Acolo selectează materialele recuperabile, iar din resturile menajere fac compost agricol. Din Egipt ţiganii ajung în Boemia. Acolo li s-a zis boemi migratori. Ţiganii din Boemia erau remarcabili prin trândăveală. Felul lor de a fi a născut sintagma “viaţă boemă” dusă de pierdevară. Negustorii turci aduc ţigani în Moldova ca să fie robi pe moşiile boiereşti. Primii ţigani din Moldova sunt atestaţi documentar în 1414. Este vorba de cele trei sălaşe de ţigani pe care le avea boierul Toader Pitic cu moşie la Cobâla, dar cu casă şi moară de apă la Bârlad. Deşi robi, ţiganii aveau conducătorii lor. Sălaşele aveau în frunte un bulibaşă, iar peste mai multe sălaşe domnea un voievod. Românii ziceau ţiganilor faraoani, pentru că veneau din Egipt, ţara lui Faraon, cum spune Biblia. Etnograful Jose Aierbe enumera în cartea “Mitologia bască” printre umanoizii care hălăduiau în Pirinei pe ciclopii Tartalo şi uriaşii Jentil. Ciclopii sunt tot uriaşi, dar au un singur ochi, aşezat pe frunte. Pausanias, autor din sec. I, scrie în lucrarea “Călătorie în Grecia” că cetatea Micene din Peloponez a fost ridicată de ciclopi. Ne miră cum au fost transportate şi ridicate cu tehnica antichităţii pietrele uriaşe din care sunt făcute zidurile oraşului! Poate are dreptate Pausanius. Revista “Magazin” relata că mormântul unui ciclop a fost găsit în Balcani. De la zidurile uriaşe ale cetăţii Micene, a rămas sintagma “construcţii ciclopice”. Se zice că uriaşii Jentil au înălţat megaliţi, au cultivat primii grâul, au inventat fierăstrăul şi metalurgia, dar au fugit speriaţi sub pământ printr-o peşteră din valea Arratzaren, provincia Navarra, când au văzut pe cer un nor luminos. Uriaşii sunt fiii oamenilor din cer spune Biblia. La un moment dat Puterea din Cer a hotărât să-i extermine pe uriaşii născuţi din relaţia pământencelor cu bărbaţii din Stele. Oamenii vechi au asemuit astronava apărută deasupra Pirineilor cu un nor luminos. Nu aveau alt termen! Uriaşii basci aveau toate motivele să fugă de astronavă! Oasele de uriaşi găsite la Nucet, judeţul Buzău, erau roze, culoare ce apare la iradiere. Iradiaţi au fost şi uriaşii din ţinutul Botoşanilor. Stirpea lor a pierit pentru că nu mai puteau avea copii, ori iradierea cauzează sterilitate. Uriaşii Jentil au fugit în subteran la părinţii lor, îngerii damnaţi. Lumea subterană este stăpânită de zeiţa Mari slujită de vrăjitoarele sorginak, zic bascii, ori în vechime ştiinţa înaltă a reptilienilor era confundată cu magia. O fi reală vrăjitoria? Un negru Teke din Congo mi-a zis că în tribul lui vracii au puteri mari. Pot ucide cu gândul, se teleportează şi se dedublează, adică pot fi deodată în două locuri. Apropo de ştiinţa străveche, sub piramidele din Valea Regilor sunt camere secrete cu artefacte din alte lumi. Sub Sfinx ar exista o bibliotecă uriaşă cu scrieri din Atlantida. Toate acestea au fost anunţate de Edgar Cayce, autor în domeniul literaturii de frontieră. Cayce avea calităţi paranormale descoperite la vârsta de şapte ani. Ajuta bolnavii. Lua contact mintal cu medici din toate timpurile, chiar morţi demult, până găsea leacul potrivit. Putea să afle de la persoane decedate lucruri din trecut pe care savanţii nici nu le bănuiau. Multe din spusele lui Cayce au fost confirmate. Scria bunăoară că Sfinxul a fost dăltuit acum treizeci de milenii şi într-adevăr pe statuie se văd eroziuni cauzate de ploi, ori Egiptul a avut climă ploioasă în urmă cu tot atâtea milenii. Discontinuităţile gravitaţionale sesizate de curând cu aparate indică existenţa unor camere tainice sub Sfinx, dar pe care din motive neclare Egiptul refuză să le exploreze! Marian Rotaru

Leave a Comment