Google

În căutarea timpului pierdut (LXXV)

Written on:octombrie 13, 2019
Comments
Add One

Un exemplu de economie liberă oferă principatul Liechtenstein, chiar mai bine decât Israelul despre care scriam în articolul anterior. Principatul are 160 de kilometri pătraţi, capitala în oraşul Vaduz, este protectorat elveţian şi are cel mai mare PIB din lume. La PIB contribuie şi cele 20.000 de firme străine înregistrate în principat. Liechtensteinul şi principatul Monaco, pus sub protectorat francez, sunt paradisuri fiscale unde firmele străine se înregistreză pentru avantaje financiare. Dacă în Monaco firma straină trebuie cu bani mulţi să închirieze pentru sediu cel puţin o cameră de apartament şi să încheie contracte pentru utilităţi, în Liechtenstein trebuie să închiereze la preţ mic o cutie poştală la poşta din Vaduz. Numărul cutiei este adresa sediului! Industria principatului produce instrumente chirurgicale, proteze dentare, foiţă de aur, instrumente de măsură, instrumentar pentru industria bijuteriilor, electronice etc. Băncile, turismul, timbrele filatelice sunt deasemeni sectoare economice importante. Agricultura produce grâu, orz, porumb, cartofi, struguri, legume, flori. Pădurile ocupă 43% din suprafaţă, iar păşunile pe care pasc vaci pentru lapte 18%.  Principatul este împărţit în 11 comune autonome, grupate în comitatele istorice Vaduz şi Shellenberg, considerate azi simple circumscripţii electorale. Graniţele comunelor sunt complicate. Mai toate au enclave, adică teritorii aflate în interiorul altor comune. Sunt la număr 17 enclave. Fiecare comună poate să-şi declare independenţa dacă localnicii se pronunţă prin referendum. Limba oficială a principatului este germana standard, mai puţin comuna Triesenberg unde oficial este dialectul german local. Principele Liechtensteinului este totodată duce de Jagerndorf şi de Troppau, conte de Rietberg, dar toate sunt titluri de protocol. Din 1920 principii de Liechtenstein nu mai guvernează aceste teritorii. Azi Troppau şi Jagerndorf aparţin de facto Cehiei, iar Rietberg landului german Renania. Cetăţenii Liechtensteinului pot să hotărască singuri legile prin referendum, iar de ziua naţională sunt invitaţi de suveran la castelul princiar pentru un picnic “udat” cu berea Brahaus fabricată în principat. În 1980 artileria elveţiană a tras câteva obuze pe teritoriul principatului care au produs un incendiu într-o pădure. Elveţienii au cerut scuze şi au oferit pentru împăcare 25 de sticle cu vin alb. În 1975 şi 2007 militari elveţieni au intrat ca “din greşeală” pe teritoriul Liechtensteinului. Somaţi de ostaşii principatului s-au retras. Elveţia a cerut scuze. Rădăcina civilizaţiei occidentale o găsim în Mesopotamia. În greceşte Mesopotamia înseamnă “Ţara dintre râuri” şi într-adevăr este o câmpie închisă între două fluvii gemene, Tigrul şi Eufratul. În vechime Mesopotamia era vestită pentru pădurile de curmal şi pentru cirezile de bouri domesticiţi, animal dispărut azi. Turcia a stăpânit Mesopotamia până în 1920 când a încheiat pacea cu Antanta. În 1920 Liga Naţiunilor creează regatul Irak, un stat artificial care cuprinde Mesopotamia, o parte din Kurdistan, ţară muntoasă de păstori, regiunea Mosul, bogată în petrol, teritorii deşertice din sud locuite de triburi de cămilari beduini şi cele 30 de regate ale poporului madian de la Golful Persic. Până în anul 1932 Irakul va fi administrat cu mandat de Marea Britanie. Tradiţia plasează Edenul la izvoarele Tigrului şi Eufratului, în Mosul. Acolo, scrie Sever Noran în cartea „Irak. Spre izvoarele istoriei”, se poate vedea mărul din care Eva a dat lui Adam să mănânce. Desigur copacul nu poate fi mărul biblic, deşi tradiţia aşa zice, este poate urmaşul biologic. Mărul e înconjurat de un zid de cărămidă nearsă să nu-l roadă caprele. Locul Edenului nu-i ştiut, se fac doar presupuneri. În romanul „Sanctus”, Simon Toyne plasează Raiul pe muntele Citadela din sudul Turciei. Romanul spune că pe Citadela este o mănăstire ai cărei călugări apără Marea Relicvă, un sicriu în care doarme o adolescentă cu trupul gol şi care nu-i alta decât Eva. Mesopotamia include Chaldea, Sumeria, Babilonia, Asiria, regiuni cu civilizaţie mai bătrână decât a Egiptului. Asirienii, numiţi şi siriaci, babilonienii şi chaldenii, sunt creştini şi minoritari în Mesopotamia. Acum majoritatea mesopotamienilor sunt arabii musulmani. Un grup de asirieni au migrat cu secole în urmă în ţinutul Guria din Georgia. Asirienii stăpâneau ştiinţele oculte şi iată că dintre asirienii caucazieni s-a născut celebra Djuna, astrolog, bioterapeut, clarvăzător, poet şi scriitor de limbă rusă. Tot ce ştia Djuna se datora bunicii materne, care la rândul ei învăţase ştiinţa magilor asirieni de la bunica ei şi tot aşa. Un ţinut numit Mesopotamos găsim şi în Epirul Grecesc. Este udat de râurile Acheron şi Kokkitos despre care localnicii cred că vin din Hades, regatul subteran al morţilor. În Mesopotamos este peştera Poarta Infernului care, zice-se, coboară în Hades şi Nekromanteionul, oracolul de pe insula lacului Acherousia, unde în vechime oamenii contactau pe înaintaşii decedaţi ca să le dezvăluie viitorul. Aceste locuri le amintesc Virgil Brădăţeanu şi Romulus Rusan în cărţile “Sub Soarele Sudului” şi “Călătorie la Marea Interioară”. Bascii de care deja am amintit sunt un popor vechi cu origine necunoscută. Limba lor este ariană, înrudită cu graiurile caucaziene, dar are asemănări şi cu limba berberilor din Sahara. Dealtfel în Caucaz există regiunea numită Iberia, întocmai ca Peninsula Iberică unde trăiesc bascii, dar şi o regiune numită Albania. Nu ştim să fie vreo legătură între Albania caucaziană şi Albania balcanică, totuşi bascii au similitudini culturale, cu geţii şi albanezii, rudele geţilor, observa Neagu Djuvara. Bascii sunt popor de ciobani ori obiceiurile lor care ţin de oierit seamănă cu ale românilor şi albanezilor. Bascii sunt războinici ca albanezii. Dacă un albanez este jignit spune că i-au fost jigniţi totodată înaintaşii până la spiţa a şaptea. Cel ce i-a greşit trebuie să ceară iertare fiecărui înaintaş în parte, altfel este înjunghiat. La basci, Ortzi este zeul Soarelui şi al tunetului, asemenea lui Gebeleizis la geţi. Simbolurile lui Ortzi sunt cercul şi zvastica. Întâlnim zvastica, simbol al puterii, în Tibet şi pe zidurile mănăstirilor din Bucovina. A fost emblema împăraţilor bizantini din dinastia Paleologilor şi a naziştilor germani, interesaţi de cultura tibetană. Cercul ca simbol al Soarelui îl găsim la români. Am scris de acele „roţi de căruţă”, cercuri cu raze ce închipuie Soarele, văzute la ceardacul caselor vechi din cartierul bârlădean Podeni. Geţii sărbătoreau renaşterea Soarelui pe 25 Decembrie, ziua în care se va naşte Iisus. Simbol al sufletului şi al renaşterii este pasărea. De aceea Nicolae Labiş a scris pe patul de moarte poezia “Pasărea cu clonţ de rubin”. În Moldova de Jos era tradiţia ca în dimineaţa primei zile de Crăciun să se prindă vrăbii în şura de paie. La prânz erau mâncate cu mămăligă şi usturoi. Când tatăl meu era copil obiceiul exista la Ghidigeni, apoi a fost uitat. Acum se mai practică în satul vecin Iugani. Lilargia este la basci zeiţa Lunii şi a magiei, este patroana vrăjitoarelor asemenea lui Bendis la geţi. Bascii au cultul zeilor casei. Sunt numiţi Etxe şi se aseamănă cu Manii, zeii casei din mitologia romanilor, ori romanii sunt urmaşii ausonilor veniţi din Carpaţi. Bascii îşi îngroapă morţii în grădina casei. Aşa făceau romanii în vremurile de început ale cetăţii şi probabil geţii. Satul Ceru Băcăinţi din judeţul Alba nu are cimitir. Întocmai ca străbunii lor, gospodarii îngroapă rudele decedate în grădina de lângă casă. Cultul zeilor Etxe este condus de cea mai vârstnică femeie a familiei. Este rămăşiţa matriarhatului când familia şi societatea bascilor erau conduse de femei. Matriarhatul s-a păstrat multă vreme în Moldova. Ca dovadă, în Neamţ sunt nume precum Aioanei, Ailincăi, sau acel Ştefan a Petrei nemurit în “Amintiri din copilărie”. În Moldova feudală femeia era capul familiei după moartea soţului, putea moşteni şi administra averea, putea ctitori biserici, ceea ce nu era posibil în celelalte ţări române. Bascii spun că în Pirinei sunt văi ascunse, paradisiace, unde ajung doar iniţiaţii. Despre văi minunate, dar tainice, numite beyul, vorbesc şi legendele tibetanilor care dealtfel au inspirat romanul lui James Hilton, “Orizont pierdut”. Geţii credeau că muntele Kogaion cu peştera în care sălăşuia Zalmoxe se ascunde de ochii profanilor. Mihail Sadoveanu afirma că muntele Kogaion s-ar afla în Călimani. Am lansat ipoteza că în Călimani s-a născut cultul zeiţei Kali, zeiţa dragostei şi a morţii la hinduşi. Călimanii erau oamenii care slujeau pe Kali. Man înseamna în graiul geţilor bărbat, om. Marian Rotaru

Leave a Comment