Google

În căutarea timpului pierdut (LXXII)

Written on:septembrie 23, 2019
Comments
Add One

Siria, Palestina şi Mesopotamia alcătuiesc zona geografică numită Semiluna Fertilă, roditoare şi binecuvântată să se numere printre primele leagăne ale civilizaţiei. Denumirea Semiluna Fertilă apare prima dată în cartea arheologului James Breasted, „Arhivele antice egiptene”, editată în 1900. Cu opt milenii înainte de Hristos se cultiva în Semiluna Fertilă orzul şi ovăzul. Înfrântă în primul război mondial când a fost aliata Germaniei, Turcia pierde posesiunile din lumea arabă, inclusiv ţările din Semiluna Fertilă. Siria, una din ele, se proclamă regat independent în 1918, numai că învingătorii în război voiau altceva. Prin tratatul de pace încheiat între Turcia şi puterile Antantei la 10 august 1920, Siria intră sub tutela Ligii Naţiunilor (actualul ONU) şi dată cu mandat Franţei să o administreze. Franţa a modernizat ţara, a dezvoltat economia, a garantat coexistenţa grupurilor religioase. Pe criterii etnice, istorice şi geografice, a înfiinţat şase republici laice reunite în Federaţia Statelor Siriene: Damasc, Alep, Alawit, Muntele Druz, Marele Liban şi Alexandretta. În 1939 Parisul restituie Alexandretta Turciei. Actul a fost ilegal, Franţa nu avea voie să atenteze la integritatea Siriei. Siria nu recunoaşte nici azi apartenenţa Alexandrettei la Turcia. La rândul lui Marele Liban era alcătuit din alte cinci state: Muntele Liban, Libanul de Nord, Libanul de Sus, Valea Bekaa şi Beirutul cu Fenicia. Libanul de Nord este locuit de arabi maroniţi, creştini catolici, vorbitori de limbă franceză încă din vremea cruciaţilor. Sudul este locuit de arabi creştin ortodocşi, Muntele Liban de druzi, iar celelalte două state de arabi musulmani. În anul 1941 guvernul francez de la Vichy, satelit al Germaniei naziste, acordă independenţa unei republici unitare Siria alcătuită din fostele state Damasc, Alep, Alawit şi Muntele Druz rămas autonom în continuare, iar în 1942, independenţa Marelui Liban, sub numele de republica Liban. În scurtă vreme puterea franceză este restaurată în Siria şi Liban de trupele antihitleriste ale generalului Charles de Gaule. Actele guvernului trădător de la Vichy n-au fost recunoscute de Franţa Liberă. Guvernul de la Paris a retras administraţia franceză din Siria şi Liban în 1948, dar cu toate acestea independenţa Siriei şi Libanului nu a fost niciodată aprobată de Parlamentul Francez, singurul în drept să o facă şi nici ONU nu a retras mandatul Frantei. Juridic Siria şi Libanul sunt şi azi protectorate franceze. Fenicia, unul din statele Marelui Liban, este o câmpie îngustă la ţărmul Mediteranei, dar în ciuda suprafeţei mici de numai câteva sute de kilometri pătraţi a fost patria unei mari civilizaţii antice. În Fenicia au înflorit cetăţile Tir, Sidon şi Biblos. Cadmos, regele Tirului, a inventat alfabetul fenician care stă la baza alfabetelor latin, grec şi chirilic. Biblos a fost mare producător de hârtie din papirus, o trestie adusă din Delta Nilului. De la numele cetăţii feniciene vine grecul biblos-carte, care a dat mai departe substantivul bibliotecă şi numele Sfintei Scripturi-Biblia. Fenicienii au întemeiat colonii comerciale în tot bazinul mediteranean. Ca naţie au pierit demult, dar zestrea lor genetică a supravieţuit. Azi 6% din cei care locuiesc în jurul Mediteranei, fie ei italieni, catalani, spanioli, provansali etc. sunt din punct de vedere genetic fenicieni! Până şi etimologia munţilor Pirinei are legătură cu fenicienii! În antichitatea îndepărtată Pirineii aveau mult argint. Metalul preţios apărea încrustat în stâncile de la suprafaţă, scriu Magda Petrovani şi M. Herscovici în “Istoria chimiei”. Fenicienii cumpărau argint de la basci, băştinaşii Pirineilor. Ca să ducă cât mai mult, la plecare fenicienii aruncau ancorele de bronz ale corăbiilor şi le înlocuiau cu ancore de argint. Fenicienii au pus pe basci să dea foc pădurilor din Pirinei. Sub acţiunea căldurii de la incendiu argintul urma să se topească şi să curgă de pe stâncă, fără a mai trebui spartă piatra ca să fie scos. Incendiul a ars totul în Pirinei, de la Mediterana până la Atlantic. Grecii au consemnat legenda şi au numit munţii bascilor Pyros-Foc, de aici actualul toponim Pirinei. Cum se vede toponimele reflectă istorii uitate ori aspecte geografice, geologice, etnice nebănuite. Iată exemple! În Bacău şi în Olt sunt două sate numite Coloneşti. La romani, colonii erau fermierii care se strămutau pe moşia unui nobil şi luau pământ în arendă. Azi prin colonişti înţelegem oamenii care părăsesc meleagul natal pentru a se stabili într-o ţară supusă, dar care rămân cetăţeni ai ţării de baştină. Aşa au fost coloniştii portughezi din Angola, coloniştii francezi din Algeria etc. Latinul colonus vine din arianul kwel- a se muta. Cele două sate Coloneşti sunt vechi şi au fost întemeiate de colonişti romani, străini de acele locuri. În Transcarpatia, ocupată azi de Ucraina, sunt trei sate în care oamenii îşi zic basarabi. Basarabii sunt crescători de cai şi cioplesc linguri de lemn. Tinerii lor vorbesc limba ruteană, dar bătrânii mai ştiu româneşte. Probabil basarabii din Transcarpatia se trag din tribul get al bessilor care locuia în Bugeac, amintiţi de poetul latin Ovidiu. De la bessi vine numele Basarabiei, iar Bugeacul mai este numit Basarabia Veche. Bugeacul a dat Munteniei ilustra dinastie a Basarabilor. Alte exemple! Bariera Puieşti ori bariera Tecuci de la marginea Bârladului sunt locurile unde pe vremuri negustorii erau opriţi ca să plătească vamă. De vămile oraşului se leagă prima atestare a Bârladului: Diploma Bârlădeană din 20 mai 1134 publicată de Bogdan Petriceicu Haşdeu. Diploma semnată de cneazul Ţării Bârladului, Ivancu Rostislavici, scutea pe negustorii din Mesembria să plătească vama la Galaţi. Puteau să o plătească la Bârlad ori la Tecuci. În 1689 polonezii au invadat Iaşiul şi au incendiat arhiva Moldovei. Dimitrie Cantemir a salvat câteva scrieri, între care Diploma Bârlădeană. În 1711 când a plecat în exil le-a dus în Rusia. Un strănepot al domnitorului, general în armata rusă, a dăruit Diploma basarabeanului Bogdan Petriceicu Haşdeu, pe atunci ofiţer în garnizoana Moscova. Rezumatul Diplomei îl găsim în Registrul Arhivei Naţioale: “1134, Maiu 20. Ivancu, principele Berladuluî sub suzeranitatea regelui Galiţiei, scuteşte negustorii din Mesembria de plata vamei la descărcarea mărfurilor de peste Dunăre în oraşul Galicimicu (Galaţi), dându-le latitudinea de a o plăti în Tecuci ori Berlad”. Mesembria este o insulă din Marea Neagră, situată la ţărmul Dobrogei de Sud, lângă Burgas. Cetatea de pe Mesembria a fost întemeiată de tracul Melsas la anul 1000 î. Hr. Mesembria aparţine azi bulgarilor. Ei îi zic Neşebăr în dialectul local numit erkech. Insula este din 1925 obiectiv turistic cu biserici şi clădiri istorice, scrie Valentin Hossu Longin în cartea “Prin Ţara Trandafirilor”. Până în anii 1950 insula era locuită de greci. Aceştia se ocupau cu comerţul, pescuitul şi viticultura. Insula fiind mică, vinul local aromat este produs numai de vii agăţătoare. Pe dealurile care străjuie comuna tutoveană Ghidigeni sunt două locuri numite Puturoasa. Unul deasupra satului Tăplău, celălalt deasupra satului Nicuşeni. Desigur că demult pe acele locuri se simţea miros de hidrogen sulfurat provenit de la vreun zăcământ de gaze naturale. În 1970 forajul efectuat pe dealul Taplăului a confirmat existenţa gazului metan. Sonda a scos la iveală un izvor de apă mineralizată cu sulf, sănătoasă şi dulce la gust. Apa fierbe uşor şi spală bine. De aceea sătenii o foloseau la spălat, fiert fasolea şi pentru prepararea săpunului. O staţie de îmbuteliere a apei numită în partea locului „de sondă”, ar fi o investiţie de succes. Podişul Bârladului are zăcăminte de apă minerală, dar care din păcate nu atrag investitorii. În alte două sate tutovene, Băcleşti şi Ţuscani, forajele efectuate în 1920 pentru a căuta petrol au relevat că în zonă scoarţa terestră este subţire, stratul de lavă incandescentă este aproapre. Geologii au zis ţăranilor că cine ştie când în viitor, acolo vor apărea vulcani. S-a întâmplat aşa ceva în Mexc şi în Japonia, în vara lui 1942 când din câmpie s-au ridicat munţi vulcanici. În Japonia urmaşii proprietarilor fostelor ogoare se judecă cu statul. După o lege a geometriei, suprafaţa noului munte este mai mare decât aria ogoarelor pe care s-a ridicat. Foştii proprietari ai ogoarelor reclamă toată suprafaţa muntelui să o împartă între ei. Oamenii se judecă cu statul de ceva timp, deoarece le este recunoscută numai proprietatea asupra unei suprafeţe egală cu terenul avut înainte de erupţie, restul fiind domeniu public. Nu ştim când vor fi erupţii vulcanice la Băcleşti şi la Ţuscani, dar sigur în subsol este apă termală care trebuie folosită. Marian Rotaru

Leave a Comment