Google

În căutarea timpului pierdut (LXVIII)

Written on:august 30, 2019
Comments
Add One

Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Are chipul, adică trupul, la fel ca al Tatălui, de aceea toţi extratereştrii seamănă cu noi. Forma umană este cea mai adaptabilă, demonstra autorul Ludvik Soucek. Pe altă parte omul are scânteia de divinitate, este asemenea Creatorului şi prin asta a căpătat liberul arbitru să aleagă între bine şi rău. Muşcând din măr Adam a ales cunoaşterea luciferică cum îi spune Lucian Blaga, ştiinţa reptilienilor, periculoasă într-o lume care nu s-a maturizat. Omul trebuie să folosească descoperirile ştiinţei abia după ce a înţeles consecinţele. Prefigurând bunăoară platformele de socializare Einstein spunea: “în ziua în care tehnologia va depăşi interacţiunea umană, Lumea va avea o generaţie de idioţi”. Iată de aceea Iisus îndemna:”învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi”, iar Arsenie Boca scria: “cea mai lungă cale este cea de la ureche la inimă, adică de la informaţie la convingere”. Iisus spunea pe Muntele Fericirilor: “Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor va fi Împărăţia Cerurilor”, adică fericiţi cei cu suflet curat pe care Lucifer nu i-a prins în mreaja sa. Lucifer este căpetenia reptilienilor, a îngerilor damnaţi, a îngerilor negri cum le zice poporul. Negrul simbolizează răutatea, spunem “negru la suflet” şi credem că dracii sunt negri. Asociaţia de idei: reptilian-balaur-rău-negru a născut sintagma “balauri de ţigani”. În latină Lucifer înseamnă cel născut în zori de zi. Probabil că în zori de zi au fost aruncaţi damnaţii, adică au venit pe Pământ reptilienii. Lucifer personifică răul şi nu întâmplător planetei Venus i s-a zis Luceafărul. În “Ciocnirea lumilor” Immanuel Velocovski scrie că Venus a fost un meteorit uriaş captat de sistemul nostru solar. Atrasă de Soare Venus a trecut foarte aproape de Pământ. Asta a produs catastrofe teribile. Numele Lucifer este legat de lumină şi iată că în sec. XVII apar Iluminaţii sau falşii masoni. Ei provăduiesc ştiinţa, dar sunt atei la fel ca îngerii damnaţi, patronii lor. Iluminaţii aduc revoluţia industrială. Aceasta debutează în 1689 cu o pompă cu abur pusă în funcţiune la o mină de cărbune din Anglia. În 1709 Anglia avea prima uzină automatizată. Preoţii Egiptului antic ştiau forţa aburului, iar Hieron a realizat în sec. I prima pompă şi prima turbină cu abur. Veghetorii Lumii au vrut ca invenţiile lui Heron să nu aibă căutare şi într-adevăr oare ce prăpăd făcea Atila cu o armată motorizată? Iluminaţii au accelerat progresul, dar pe altă parte distrug cultura şi credinţa. Ştiinţa dată unor oameni lipsiţi de cultură şi de credinţă aduce Iadul pe Pământ! Şarpele, balaurul, este emblema reptilienilor şi simbolizeză legătura dintre Pământ şi Cosmos, legătura dintre lumea noastră şi lumile stelare, scrie Ivan Eseev în “Dicţionarul de arhietipuri şi simboluri”. Ilustrativ în acest sens este Python, balaurul din mitologia greacă care păzea Buricul Pământului de pe muntele Parnas, ţinutul Phocida. În yoga buricul este chacra prin care intră în trup energia cosmică. De la ştiinţa yoghinilor s-a zis Buric acelor locuri prin care lumea noastră comunică energetic cu alte lumi. Pascuanii cred că Insula Paştelui este Buricul Pământului şi sunt indicii că insularii au avut contact cu lumile stelare. Dacă balaurul ucis de Sf. Gheorghe ori balaurul îmblânzit de Sf. Simion Stâlpnicul erau nişte reptile antediluviane, Pithon era un extraterestru reptilian. Zeul Apolo l-a ucis şi a ridicat pe locul eliberat oracolul de la Delphi unde oficia celebra prezicătoare Pithia. Ca să vadă viitorul prezicătorii intră cu spiritul în continuul spaţio-temporal unde coexistă evenimentele ce s-au produs şi cele ce se vor produce. Şirul de evenimete trecute şi viitoare legate cauzal le apare aşa cum vedem un tren de la distanţă, explica savantul Jacques Bergier. Se văd dintr-o dată atât vagoanele care au trecut cât şi cele care vor trece. Buricul Pământului de la Delphi era o intrare în acel continuu spaţio-temporar. Templele şi oracolele antice au fost ridicate în locuri unde energia telurică înlesneşte rugăciunea, comunicarea cu astralul. O zonă din Bruxelles se cheamă Insula Sfântă deşi nu-i înconjurată de apă şi culmea este prin tradiţie plină de cârciumi. Demult pe amplasamentul metropolei exista un lac alimentat de râul Senne. Probabil pe lac era o insulă cu energie benefică unde păgânii au ridicat un altar. Lacul a secat, iar creştinii au dărâmat altarul. Numai că oamenii nu au uitat ostrovul sfânt şi se adunau pe fosta insulă pentru că energia locului le dădea o stare de bine. Unde se adună oamenii,  apar şi cârciumile. Gândurile despre reptilieni spuse până acum au fost inspirate de vizita făcută în 1989 la Cracovia, în Ţara Balaurului. Cracovia este capitala Poloniei Mici, regiune bogată în peisaje şi istorie. Un loc aparte în Polonia Mică este deşertul Bledow. Aici s-a antrenat în al doilea război mondial celebra Afrika Korps din armata germană. Bledow are 3.200 de  hectare. Este mic faţă de Sahara Olteniei ale cărei dune de nisip se întind pe 200.000 de hectare şi apropiat ca mărime de deşertul Melnik din Tracia Bulgărească. În Sahara Olteniei este satul Dăbuleni, celebru pentru pepenii verzi care-i produce şi pentru că are singurul Muzeu al Deşertului din Europa. În cartea “Călătorie la Marea Interioară”, Romulus Rusan numeşte dunele de nisip vecine oraşului Melnik, Munţii Zburători. Într-adevăr sunt înalte ca nişte dealuri, iar datorită vântului înfăţişarea lor se schimbă mereu. O parte din dune au fost plantate cu vie. Vinul de Melnik este marcă de regiune şi-l vând casele de vinuri din oraş, firme cu tradiţie seculară. În ţinutul Ojcow din Polonia Mică trebuie văzută biserica de lemn Sf. Iosif, numită Capela pe Apă. Clădirea în stil alpin se întinde peste râul Pradnik, sprijinită pe maluri. A fost înălţată în 1901 de un elveţian. Omul a ocolit astfel legea care la vremea aceea interzicea străinilor să ctitorească biserici pe pământul Poloniei. Valea Sąspowska din Ojcow este celebră pentru păstrăvării, primele fiind înfiinţate în 1935 pe domeniul ducilor Czartoryski. Păstrăvul afumat de Sąspowska a devenit marcă de regiune. De-a lungul drumului prin valea Sąspowska se văd stânci cu forme zoomorfe şi antropomorfe. Sunt prea multe ca să fie opera naturii, le cred mai degrabă sculpturi megalitice străvechi. La capătul văii, pe muntele Chełmowa, este Peştera Regală. În sec. XIII, când se războia cu regele Poloniei, locuia în peşteră cu suita Ladislau ducele Beskizilor(Carpaţilor Polonezi). Am intrat până la dormitorul regal cu pat de piatră şi în sala cavalerilor unde se ţinea consiliul de război. În peşteră îmi era frig chiar cu geaca. Mă întrebam cum au trăit oamenii aici, dar repede m-au lămurit nişte fete poloneze. Total dezinvolte parcurgeau culoarul subteran îmbrăcate ca la ştrand. Prin sec. XIII, în regiunea Mazovia, pe malul Vistulei, un bărbat numit Wars, întâlneşte o sirenă. Pe ea o chema Sawa. Cei doi s-au căsătorit. Urmaşii lor au întemeiat satul pescăresc Varşovia. Satul devine oraş, iar din 1573 capitala Poloniei. Sirena Sawa a fost oare personaj real? În 1983 autostrăzile Germaniei Răsăritene erau mărginite de liziere cu pini scoţieni. Copacii sunt sursă de cherestea şi celuloză, cu mugurii se face sirop, din răşină se scoate sacâz şi terebentină, din conuri făină alimentară, iar frunzele produc ulei aromat cu miros de mere verzi folosit la odorizarea săpunului marca Undine. Undinele, spune în mitologia germană, sunt sirene care sălăşuiesc în râuri şi lacuri, frumoase, iubăreţe şi tare geloase. Pe bărbatul care le înşeală, îl omoară. Undinele seamănă cu huldrele din mitologia norvegiană, femei superbe care trăiesc în pădure pe lângă izvoare, dar care, spre deosebire de undine, au coadă la spate. Huldrele se îndrăgostesc de bărbaţi şi fac copii cu ei, dar vai de bărbatul care le refuză avansurile. Îl omoară!  În 1970 un fermier norvegian din provincia Valdres declara că are un copil făcut cu o huldră. În Germania Răsăriteana la fiecare 50 de minute de mers autocarul oprea 10 minute în parcare. Parcarea era un loc plăcut, înmiresmat de pini, cu bănci şi mese pentru călători. Curăţenia era exemplară, nimic pe jos! “Raiul nu este un loc, ci o stare de spirit”, scria eseistul John Burroughs şi aşa este! Pe pământ Raiul ni-l facem singuri. În anii 1970 un gălăţean făcuse în grădina lui de trei ari o oază subtropicală. Aclimatizase portocali, lămâi, mandarini, roşcovi, rodii şi le culegea fructele. Crease un mic paradis, lăudat de revistele “Magazin” şi “Cutezătorii”! O menţiune aparte pentru trenurile poloneze. Sunt punctuale, au mochetă în compartimente şi pe hol, fotolii ergonomice, aer condiţionat şi muzică bună care se revarsă discret din difuzor. Era clasa a-II-a! Marian Rotaru

Leave a Comment