Google

În căutarea timpului pierdut (LXVII)

Written on:august 20, 2019
Comments
Add One

Numele oficial păstrat până astăzi este Oraşul Regal Cracovia.  A fost prima capitală a Poloniei şi a rămas capitala tradiţională a Poloniei Mici. Prima atestare documentară a oraşului datează din anul 966, dar dovezile arhelogice îi măresc vârsta cu trei secole. Aici a locuit tribul slav al wislanilor, care au luat numele de la fluviul Vistula, pe malul căruia s-au aşezat. Fluviul era numit Isula în lucrarea “De situ orbis” din sec. I, scrisă de geograful roman Pomponius Mela şi Bisula în “Res Gestae”, cartea din sec IV d.Hr. a  istoricului Ammianus Marcellinus. Lângă Cracovia de azi exista în secolul X un târg ai cărui locuitori erau terorizaţi de un balaur. Dihania avea sălaşul la hotarul târgului, într-o grotă căscată pe monticulul calcaros Wawel de pe malul Vistulei. Oamenii plini de teamă au zis locului din jur, Ţara Balaurului. Ducele Krak, suveranul lehiţilor, trib polonez aşezat între timp pe pământul wislanilor, a dat sfoară prin ţară să găsească pe cineva care să ucidă fiara. A reuşit un cizmar. Omul a umplut cu sulf câteva stomacuri de berbec şi le-a lăsat la gura peşterii. Reptila le-a înghiţit şi a murit otrăvită. Krak a pus să se înalte pe Wawel un castel. Scăpaţi de monstru, oamenii se aşează în Ţara Balaurului şi întemeiază în jurul colinei Wawel un oraş nou: Cracovia. Muntele Wawel  pare o movilă ridicată puţin peste nivelul Vistulei. Lângă castel se află Catedrala Regală a Sf. Stanislav şi Sf. Wenceslav împodobită cu unica statuie din lume a lui Iisus Cristos cioplită din marmură neagră. Să fie balaurul de la Wawel doar o legendă? În sec. V vrând să întemeieze o aşezare de pustnici pe insula italiană Monte Cristo, Sf. Maximilian a trebuit ca mai întâi să ucidă balaurul ce hălăduia pe coclaurile insulei. Probabil că pe atunci balaurii erau o pacoste în Italia, de vreme ce Sf. Donato răpune un balaur care teroriza ţăranii din regiunea Toscana. Oasele reptilei ucise de Sf. Donato zac îngropate la biserica Sf. Maria de pe insula San Donato din arhipelagul Murano, aflat în golful Veneţiei. Oasele nu au fost dezgropate pentru a fi cercetate pentru că se află sub un mozaic bizantin valoros din punct de vedere artistic. Cu un mileniu înainte de Hristos exploratorul chinez Xu Fu a plecat să caute elixirul nemuririi într-o ţară îndepărtată numită Fusang. Geografii moderni nu sunt lămuriţi asupra locaţiei ţării Fusang. Din descrieri pare să fie vorba de un ţinut pe coasta pacifică a Mexicului. Ajuns în Fusang, Xu Fu trebuia să capete bunăvoinţa zeilor ca să afle elixirul. Pentru asta amiralul a aruncat în lava vulcanului care străjuia ţinutul, 3.000 de sclavi pe care-i adusese cu sine. Martiriul nenorociţilor nu a servit la nimic pentru că expediţionarii sunt puşi pe fugă de un balaur. În a doua expediţie, Xu Fu aduce o companie de arcaşi care să răpună monstrul. Balaurul a fost ucis, dar Xu Fu tot nu a găsit elixirul. Expediţiile, aşa nereuşite, au fost consemnate în jurnalul călugărului Yichu, participant la aventură. Cronica Mazuriană şi cronicile medievale ruseşti atestă existenţa crocodililor pe fluviul Vistula, în lacurile din Mazovia şi Mazuria, în bălţile Polesiei şi în râurile Rusiei. În jurnalul călătoriei făcute prin Polonia şi Rusia anilor 1517-1526, englezul Jerome Gorseya scrie că a auzit de crocodili în Polonia şi chiar a văzut cadavrul unuia pe malul Vistulei. Ultimul crocodil european a fost împuşcat în 1885 de un jandarm într-o baltă din Polesia, regiune mlăştinoasă care pe atunci ţinea de Regatul Poloniei, parte a Imperiului Rus. În 1945 sovieticii au alipit Polesia la Bielorusia. Crocodilul polesian împăiat a fost expus în holul primăriei din Minsk, capitala Bielorusiei. Exponatul dispare în timpul războiului din anii 1918-1921, dus de ruşii albi fideli imperiului contra bolşevicilor. Realul şi imaginarul nu au o limita clară. Exemplul tipic sunt balaurii din basme. Oare au existat aievea? În comuna tutoveană Ciocani există pădurea Balaura şi valea Gura Balaurei. Un deal Balaura se ridica lângă Vaslui, în Bucegi există Creasta Balaurului, un râu Balaura curge în judeţul Olt. Un Lac al Balaurilor, căruia în limba lipovenilor i se zice Zmeica, există în Dobrogea. În statul indian Bihar se află satul numit Balaur. În sanscrită bala înseamnă forţă, termen înrudit cu românescul şi getul balaur. Aceaşi rădăcina cu sanscritul bala au cuvintele getice, bel-monstru şi balaban-uriaş. Pe Cosa, litoralul Basarabiei la Marea Neagră, este satul Balabana Mare. Ţinutul Tutovei are satul Bălăbăneşti. Uriaşii erau temuţi, aşa zic basmele, totuşi urmaşii lor din Bălăbăneşti, oameni înalţi într-adevăr, sunt gospodari paşnici. Erau în anii interbelici mari crescători de viermi de mătase, la fel ca vecinii lor din satul Grăjdeni de altfel. Cu substantivele bala, balaur, bel, balaban, se înrudesc termenii latini belua-fiară şi bellum-război, albanezul buljar-şarpe, irlandezul balor-monstru. Se bănuieşte că limbile ariene şi semitice au rădăcina comună într-o limbă străveche numită maru. Aceasta explică asemănările dintre ele. Astfel fenicienii, popor semit, adorau pe zeul Bal, pentru care drept sacrificiu aruncau copii de vii în cuptor. Cu aşa sacrificii Bal, zeul Feniciei, era un monstru şi devine evidentă legătura etimologică cu balor, monstrul irlandezilor. Groaza ancestrală a făcut pe locuitorii Munţilor Măcin să numească balaur un şarpe inofensiv, dar mai răsărit ca lungime. Balaurul, şarpele, simbolizează pe extratereştrii reptilieni consemnaţi de creştinism ca fiind îngerii damnaţi. Reptilienii fac rău, de acea ţăranii noştri zic că şarpele întâlnit trebuie ucis, alminteri “îţi ia puterea”! Şerpii mor numai la apusul Soarelui se zice. Credinţa reflectă amintirea colectivă privitoare la obârşia cosmică a reptilienilor. Ca dovadă apusul semnifică ciclicitatea morţii şi a învierii cosmice. În Paradis şarpele a dat Evei mărul. Adam a muşcat din măr şi a căpătat cunoaşterea. Adam şi Eva s-au privit apoi, au observat că sunt goi şi s-au ruşinat. Atunci sunt alungaţi din Rai pentru că le fusese hărăzită curăţenia sufletească şi cunoşterea paradisiacă cum numeşte Lucian Blaga ştiinţa venită de la Dumnezeu ori ei căpătaseră perversitatea. Reptilienii, prin iluminaţii care-i slujesc, au dat lumii ştiinţa înainte de vreme. Omul nu era pregătit să o primească şi nici nu bănuia asta. De aici armele de distrugere în masă, jocurile electronice şi alte rele. Pilotul avionului care urma să arunce asupra Hiroshimei bomba atomică este instruit ca după lansarea bombei să vireze avionul spre dreapta şi să plece cu toată viteza. “De ce spre dreapta?”, întrebă pilotul. “Spre dreapta puterea motorului este mai mare”, răspunde intructorul. Întrebările sunt semn de normalitate psihică. Pilotul acela gândea şi a acceptat să ducă bomba convins că face un bine Lumii. Într-adevăr Japonia speriată de bomba atomică a capitulat, deşi putea să reziste încă 10 ani. Pilotul însă nu bănuia că fapta lui va deschide cursa înarmării nucleare. Împotriva iluminaţilor, a falşilor masoni, s-au ridicat şi legionarii români, iar legat de ei iată o curiozitate geopolitică. Se ştie că în 1941 unii legionari au căpătat azil în Spania. Guvernul spaniol i-a găzduit într-o clădire cu 20 de apartamente din Madrid, cartierul Aravaca. A declarat clădirea şi curtea din jur teritoriu al Regatului României, deşi Bucureştiul s-a dezis de această posesiune. Poliţia spaniolă nu intra în curte. În 1994 mai trăia o bătrână, soţia unui legionar, aşa că cei dintâi emigranţi români postrevoluţionari ocupă clădirea. Munceau la negru şi când poliţia spaniolă îi dibuia fugeau pe teritoriul românesc. Emigranţii aveau un comitet de conducere, nerecunoscut de bătrână. Femeia îi dă în judecată la un tribunal spaniol, câstigă procesul în 2003 şi cu acceptul ei poliţia evacuează emigranţii. Femeia moare în 2004, iar clădirea redevine teritoriu spaniol. Ştiinţa iluminaţilor a antrenat lumea în războiul cosmic dintre Bine şi Rău, război care ne depăşeşte. Într-o seară de vară a anului 1996 a aterizat un OZN în satul tutovean Cerţeşti. Din navă au coborât doi piloţi. Cazul a fost muşamalizat. Peste deal de Cerţeşti, în satul Gefu, mama unui coleg era în curte şi a văzut pe cer înspre Cerţeşti, lumini stranii. Desigur erau de la OZN. A povestit şi la scurt timp a făcut o pareză care a chinuit-o multă vreme. Să fi fost o coincidenţă ori mărturia unei femeii simple de la ţară şi deci credibilă a deranjat pe Cineva? În cartea “Războiul Îngerilor” Emil Străinu relatează cazul lui Georg Cantor, savantul care studiind mulţimile infinite a demonstrat matematic existenţa lui Dumnezeu. Cineva din Neştiut nu a vrut asta şi l-a pedepsit. Manuscrisul lucrării a dispărut, Cantor este discreditat ştiinţific, se îmbolnăveşte, sărăceşte şi moare în azil. Marian Rotaru

Leave a Comment