Google

În căutarea timpului pierdut (LXVI)

Written on:august 11, 2019
Comments
Add One

Nu departe de castelul Konopiste, reședința regală a Boemiei până în 1918, se află muntele  Blanik sub care zice-se doarme o armată de cavaleri în frunte cu Sfântul Venceslau, rege al Boemiei între anii 921-935. Se vor trezi din somn atunci când Cehia va fi în mare pericol ca să o apere. Din păcate somnul cavalerilor nu a fost întrerupt nici de invazia germană din 1939 şi nici de invazia sovietică din 1968. În 1968 au venit la Praga autocare cu 3.000 de turişti sovietici. Majoritatea bărbaţi. Femei erau puţine, cât să nu bată la ochi. Toţi turiştii erau tineri şi atletici. De cum au ajuns şi s-au cazat prin hoteluri, au ieşit cică să se plimbe prin oraş. S-au răspândit în grupuri mici şi în plimarea lor s-au oprit ca din întâmplare la intrarea în unităţile militare. Nu au stat mult că avioanele sovietice acoperă cerul Pragăi şi paraşuteză militari. S-a dat alarma, dar când ostaşii cehi au dat să iasă din cazarmă sunt luaţi prin surprindere de armele automate pe care turiştii le scoseseră de sub haine. Instituţiile statului au rămas fără apărare în faţa trupelor sovietice de desant. Cehoslovacia a capitulat. La fel irlandezii cred că un rege legendar, uriaşul Fionn mac Cumhaill, doarme într-o peşteră tainică, dar la vreme de restrişte se va trezi să apere ţara. Sub muntele Plynlimon din Ţara Galilor doarme de secole un uriaş, spune tradiţia, iar sub muntele Untersberg aflat la graniţa dintre ţinutul bavarez Berchtesgadenland şi landul austriac Salzburg doarme de 13 secole împăratul Carol cel Mare, întemeietorul imperiului German. Invazia germană asupra Uniunii Sovietice începută la 22 iunie 1941 s-a chemat Operaţiunea Barbarossa plecându-se de la o legendă. Se zice că împăratul Frederic Barbarossa din sec. XII, unul din marii suverani germani, doarme cu capul pe o masă de piatră într-o sală subterană aflată sub dealurile Kyffhauser din Turingia. Când împăratul se va trezi, puterea Germaniei va renaşte! Ute este numele unui munte din statul american Colorado, dar şi al tribului de indieni care locuiesc pe acel munte. Indienii Ute spun că sub muntele lor dorm războinici care au fost răniţi în lupta cu spiritele răului. Deîndată ce se vor vindeca, se vor trezi şi vor începe iarăşi lupta cu răul. Nu ştiu ce spirite ale răului vor fi înfruntat războinicii Ute, dar din ţara lor vine gândacul de Colorado, distrugătorul culturilor de cartof şi de vinete. În 1955 când războiul rece era în toi, americanii au paraşutat în Banat pachete cu gândaci de Colorado. În scurt timp sunt semnalaţi în Moldova de Jos. În Moldova primăriile plăteau 20 de lei, sumă importantă pe vremea aceea, oricui preda un gândac de Colorado, viu sau mort. Chiar dacă au fost vânaţi pentru recompensă gândacii de Colorado s-au înmulţit. Multă vreme au fost combătuţi cu DDT, un insecticid toxic şi cancerigen pentru oamenii care consumă cartofii. Generalul William Davis a vizitat în 1855 ţinutul indienilor Laguna Pueblo din Noul Mexic şi povesteşte în cartea „El Gringo” că indienii păstrau cu sfinţenie mumia lui Montezuma, eroul lor naţional care a luptat împotriva invadatorilor spanioli. Indienii erau încredinţaţi că Montezuma nu-i mort, că se va trezi într-o zi şi-i va scăpa de albii care i-au cucerit. Llewellyn Harris a vizitat Noul Mexic şi Arizona în 1878 şi a întâlnit la tribul indienilor Zuni aceeaşi credinţă în nemurirea lui Montezuma. Harris notează în cartea “Printre Zuni” legenda indienilor cum că Montezuma a venit pe pământul lor cu trei secole înaintea spaniolilor, însoţit de nişte oameni albi numiţi cambaraga. Vracii tribului mai ştiau încă limba străinilor cambaraga, iar acea limbă, a observant Harris, era la fel cu galeza vorbită în Ţara Galilor. Montezuma era mumificat, or vechii egipteni numeau mumiile butaşii vieţii pentru că sufletul se poate întoarce numai în trupul întreg, mumificat. Din antichitatea egipteană a ajuns la ţăranii noştri credinţa că trupul mortului trebuie să se facă una cu pământul, altminteri sufletul nu are linişte, caută să intre iarăşi în trup iar dacă intră mortul devine vârcolac. Prin anii 1970 a fost autopsiată mumia prinţesei egiptene Mene moartă de vreo cinci milenii. Medicii au pus o probă de piele recoltată de pe mâna prinţesei într-o soluţie de glucoză. Surpriza a fost de proporţii. Celulele din piele odată rehidratate încep să se înmulţească, erau vii. S-a propus să se cloneze ADN din celulele prinţesei pe un ovul fecundat şi astfel Mene să se mai nască odată. Justiţia suedeză a interzis experimentul. Montezuma s-a născut din împreunarea dintre o fată şi un pin pinyon, copac util indienilor pentru nucile din care scot ulei. În codicele Maya scrie că primii locuitori ai pământului au fost oamenii-porumb, au urmat apoi oamenii de lemn. Şi unii şi ceilalţi erau frumoşi dar aşa de răi că zeii i-au nimicit prin Potop. Încrucişarea om-plantă cum este cazul Montezuma sau om-animal întâlnită în alte mituri este ecoul experienţelor genetice făcute de extratereştrii pe care oamenii îi credeau zei. Astfel, spune mitologia greacă, mirmidonii, popor războinic care trăia în regiunea Boeţia, sunt la origine furnici pe care zeii le-au transformat în oameni. De la aceste experienţe nefericite a rămas obiceiul să se facă sacrificii umane închinate zeilor. În Polonia Mică localnicii spun că muntele Giewont este un uriaş împietrit şi am amintit deja pe indienii Quinnipiac din statul american Connecticut care cred despre un monolit antropomorf de pe muntele Carmel aflat pe teritoriul tribal că ar fi un uriaş pietrificat numit Hobbomock. Legendele tribului adunate de Eleanor Estes în cartea ”Uriaşul adormit şi alte poveşti” spun despre Hobbomock că era regele Răului. Această tradiţie este amintirea răutăţii uriaşilor cunoscuţi de străbunii lor. Că uriaşii erau răi confirmă şi Biblia. Uriaşii biblici sunt fiii oamenilor din cer făcuţi cu pământencele. Străinii din stele au poftit la fetele pământenilor şi de aici a rămas tradiţia vestalelor, fecioarele din antichitate închinate zeilor şi care nu aveau voie să se mărite cu un pământean. Uriaşii au pierit la Potop, nu însă şi Hobbomock. Keitan, un spirit din Cer, desigur un extraterestru, l-a pietrificat. Cum a reuşit? Probabil o energie a tranformat structura amorfă a ţesutului viu în structură cristalină. Era desigur energie luminoasă care intră prin ochi. Ado, soţia patriarhului biblic Lot, s-a transformat în stană de piatră când a privit spre Sodoma, care tocmai era distrusă cu foc trimis din Cer. Uriaşul pietrificat găsit pe dealul Muldoom din Colorado are craniul alungit la spate, aşa cum s-a observat la mulţi dintre piloţii OZN. Este evident că uriaşul din Colorado a avut în vene sânge de extraterestru. Potopul, catastrofa amintită în toate mitologiile lumii, a fost provocat înadins de o putere cosmică ca să stârpească rasele umane create artificial, dar nereuşite. Apropo de împietrire se cuvin amintite craniile din cristal descoperite în Hondurasul Brotanic, Guatemala şi în statul mexican Quintana Roo. Au 12 milenii vechime, ca formă şi dimensiuni imită craniul uman, dar deşi sunt perfect şlefuite, se vede o uzură a danturii ca şi cum craniile au aparţinut unor oameni vii care au mâncat. Sculptarea acestor cranii este extrem de dificilă pentru tehnica de azi, iar pentru tehnica de acum 12 milenii era imposibilă. Ideea că generaţii de şlefuitori au prelucrat secole la rând cristalul dur este aberantă. Ne întrebăm de unde s-au adus cristalele. Nicăieri în lume nu s-au mai văzut cristale aşa de mari şi fără niciun defect! Primul dintre cele 13 cranii de cristal a fost găsit în 1924 la Labaatun în Hondurasul Britanic de Ana, fiica exploratorului şi scriitorului englez Frederick Mitchell-Hedges. A fost descoperit din întâmplare scrie Mitchell în cartea autobiografica “Danger. My Aly”. Mitchell-Hedges era celebru pentru aventurile sale. Se spune că ar fi descoperit în jungla din Guatemala şi Nicaragua triburi necunoscute de indieni şi oraşe mayaşe secrete încă locuite. Descoperirile sale nu au fost confirmate oficial, dar nici infirmate. Mitchell era foarte popular în Anglia interbelică şi, mai mult, a devenit prototipul lui Indiana Jones, eroul unor romane de aventură foarte citite în anii 1930. S-a observat la craniile de cristal că dacă o rază laser cade într-un anume punct de pe calotă, din ochi iese o lumină roşie. Mulţi cred că aceste cranii conţin informaţii din alte vremuri şi din alte lumi. De ce oare civilizaţia de la care moştenim craniile a recurs la nişte purtători de informaţie aşa complicat de realizat. Scuzat să fiu pentru îndrăzneală, dar având în vedere uzura dinţilor, cred despre craniile de cristal că ar fi capetele împietrite ale unor oameni care purtau în creier informaţii importante. Marian Rotaru

Leave a Comment