Google

În căutarea timpului pierdut (LXV)

Written on:august 4, 2019
Comments
Add One

“Cele mai palpitante romane de aventură, cele mai impresionante epopei sunt poveştile călătorilor”, scria savantul Louis Roule. Aşa că vorba scriitorului Paul Valery: “Să ne îmbogăţim reciproc din diversitatea noastră”. În regiunea spaniolă Extremadura, turistul are ocazia să admire pe râul Guadina barajele Proserpina şi Cornvalo, înalte de 14 metri, ridicate de romani acum două milenii. Inginerii antici construiau pentru eternitate. Cele două amenajări perfect funcţionale, sunt folosite azi de fermieri ca sa irige ogoarele. În oraşul Merida râul Guadiana este străbătut de un pod roman din sec. I., durat din piatră şi lung de 182 de metri. Podul este folosit şi acum, trece pe el o şosea pentru automobile. Era în 1933, în statul sirian Alep, pe valea fluviului Eufrat. Arheologul Andre Parrot dezgroapă din nisip oraşul Mari care înflorise acum şapte milenii. Clădirile din Mari erau la fel ca în Mesopotamia vecină făcute din lut. Piatra lipseşte în zonă. Parrot propune guvernului francez, Franţa administra Siria ca mandatar, să construiască o cupolă care să apere de ploaie bătrânele ziduri. Nu a mai fost necesar. Arheologul relatează în cartea “Mari. Cetatea pierdută” că după ce a degajat oraşul şi toate clădirile erau expuse, a venit o ploaie torenţială. Spre uimirea tuturor diluviul nu a afectat construcţiile, toată apa s-a scurs prin sistemul de canalizare a oraşului atât de bine gândit, că după milenii funcţiona perfect! În volumul “Geografia Sacră” Antarctica este enumerată în rândul locurilor iniţiatice ale Lumii. N-am înţeles de ce în ochii autorilor pământul acela pustiu are încărcătură spirituală la fel ca Insula Paştelui bunăoară. Desigur autorii ştiau ce ştiau deşi nu au scris, pentru că iată nu demult sub stratul de gheaţă gros de 2000 de metri s-au detectat piramide, ruine de oraşe, iar în jurul oraşelor, ruinele unor sate. În Ţara Palmer, unul din ţinuturile Antarcticii, iese la iveală un zid enorm de piatră, în Ţara Regina Maud s-a dat de urma unui ozn îngropat sub gheaţă. Toate descoperirile au cel puţin 12 milenii vechime. Atunci gheaţa a acoperit Antarctica, dar cine a edificat străvechea civilizaţie?  Interesant că ozn-ul din Antarctica are 12 milenii şi tot acum 12 milenii au ajuns pe Pământ triburile ham şi dropa din Tibet, singurele popoare din lume cu certă origine extraterestră. Au ajuns pe Terra refugiaţi din lumea lor prinsă într-un război cosmic. Rămăşiţele navei care i-a adus zac într-o peşteră. În peşteră erau nişte discuri metalice gravate cu o scriere dispusă în spirală, nemai întâlnită pe Pământ. Chinezii au descifrat-o şi au aflat istoria celor două triburi. Mai mult, discurile sunt purtători magnetici de informaţie. Chinezii le-au decriptat, dar ţin totul secret. Dacă unele locuri frapează prin vechimea lor, altele uimesc prin prospeţime. Aşa apare privitorului râul Vâltava la Praga, spuzit cu zeci de insule încântătoare. Toate sunt prelungi, cum le-a modelat curentul apei şi împodobite un un pămătuf de vegetaţie. Poduri arcuite le unesc de mal pe cele apropiate. Printre copacii de pe insule sunt alei, bănci, chioşcuri cu ziare şi cărţi, spaţii de joacă şi de sport, mese pentru lectură. Insula Stavnice găzduieşte o colonie de nudişti, iar insula Detsky o tabără pentru copii. De-a lungul vremii unele dintre insulele Vâltavei au avut oarece importanţă economică. Aşa a fost insula Petrzilkovsky, proprietate a  familiei de brutari Petrzilka din sec. XV şi până în 1959. Pe insula lungă de 60 de metri şi lată de 10, brutarii aveau o moară de apă. Insula Veslarsky a aparţinut până în anul 1948 conţilor Schwarzenberg, familie de aristocraţi bavarezi. Conţii aveau pe insulă un depozit pentru buştenii aduşi cu pluta din ţinutul Pădurea Boemiei şi pentru că pe ostrovul neîncăpător nu era loc de port, plutele acostau la o dană flotantă. Cele mai vestite insule ale Vâltavei sunt Kampa şi Slava. Până nu demult ocupaţiile locuitorilor de pe Kampa erau legate de râul în mijlocul căruia trăiau. Aveau spălătorii, făceau cărăuşie cu plutele, erau grădinari, ori exploatau mori de apă. Insula Kampa şi castelul Ledebursky din Praga au aparţinut principatului Liechtenstein, ca posesiuni ale Coroanei. Palatul avea din 1753 propriul oficiu postal, iar în 1827 a găzduit a-II-a ediţie a expoziţiei industriale mondiale. În 1920 palatul Ledebursky şi insula Kampa revin în jurisdicţia Cehiei, dar rămân în proprietatea privată a casei princiare de Liechtenstein până în 1948 când sunt naţionalizate. Familia princiară contestă legitimitatea confiscării. Consideră că insula şi palatul sunt teritorii ale principatului Liechtenstein şi în 2002 a dat în judecată statul ceh la Haga ca să le recupereze. Palatul găzduieşte săli de curs, expoziţii şi o bibliotecă. Pe insula Kampa funcţionează un muzeu de artă şi un târg de ceramică cehă. Insula Slava este numită aşa din 1925 pentru a comemora adunările panslaviste ţinute aici de revoluţionarii de la 1848. Mai înainte insula se numea Zofin. Pe insula Slava funcţionau până la jumatatea sec. XX mai multe mori de apă. În 1925 s-a înfiinţat pe insulă un centru cultural şi un centru de tratament spa şi tot pe insula Slava s-a construit în 1841 prima linie ferată din Boemia pe care a circulat experimental un tren.  Întreb pe un coleg de seviciu care a vizitat Cehia, cum i s-a părut această ţară? “Cehia este o casă de păpuşi”, mi-a răspuns. Nici nu se puteau cuvinte mai nimerite pentru o ţară atât de  frumoasă şi de curată cum este Cehia. Inima Cehiei este Boemia, o depresiune intramontană înverzită, regiune eminamente continentală. O înfăţisare cu totul diferită dă Boemiei William Shakespeare în piesa “Visul unei nopţi de iarnă”. În opera dramaturgului se spune că Boemia  este un deşert tropical la ţărmul Mediteranei. Nu-i unica fantasmagorie geografică din piesele Marelui Will. Astfel Shakespeare nu plasează celebrul oracol Delphi pe Muntele Parnas din regiunea grecească Boeţia, acolo unde se află, ci pe imaginara insulă Delphos din Marea Egee. Dramaturgul nu era deloc tare la geografie. Folosea informaţii eronate luate din “Pandosto”, lucrarea de geografie a unui autor contemporan, Robert Greene, împregnată după moda epocii cu multă fantezie.  Cehia este o ţară industrială. Nisipul cuarţos, calcarul şi potasiul din Luzacia Cehă au favorizat industria sticlei apărută în Boemia din sec. XIII. Sticla din Boemia concura vestita sticlă incoloră italiană, iar cristalul de Boemia era apreciat la fel ca şi cristalul de Murano. În 1857 Ludwig Moser înfiinţează aproape de staţiunea Karlsbad o  fabrică de cristaluri. Datorită calităţii excepţionale a cristalurilor: servicii de masă, bomboniere, sfeşnice, vaze, scrumiere, firma capătă certificatul de furnizor al curţii imperiale din Viena. Moser execută la comandă servicii de masă unicat, în două exemplare, unul pentru client, celălalt pentru muzeul firmei. În muzeu am admirat cristale comandate de regele Marii Britanii, Eduard al VII-lea, regele României, Carol al II-lea, împăratul Etiopiei, Haile Selassie I, Papa Pius al XI-lea, sultanul Turciei, Abdul Hamid al II-lea. Alături erau nume de mari industriaşi, aristocraţi, savanţi, scriitori. Era şi o expoziţie cu vânzare. Un simplu pahar de vin costa 400 de coroane, adică 320 de lei, salariul pe trei zile. Moser ţine secretă reţeta cristalului. La fel procedează şi alte companii. Astfel în combinatele siderurgice suedeze alierea şarjei o fac fără să fie nimeni de faţă doi salariaţi care ştiu secretul oţelului. Toţi ceilalti părăsesc hala. Alta marcă  a Boemiei este berea Pils, favorizată de uriaşele plantaţii de hamei care împânzesc ţara. După reţeta Pils a început în 1785 să se fabrice la Iaşi berea Zimbru care concura celebra bere bucureşteană Gambrinus. Berea Pils este bogată în maltoză, zaharul din malţul de orzoaică. Controlul calităţii este absolut original. Se toarnă bere pe o bancă de lemn. Controlorul îmbrăcat în combinezon se aşează pe bancă şi stă un minut măsurat pe ceas. Când se ridică trebuie să salte banca lipită de pantalon. Dacă se întâmplă asta, lotul de bere este acceptat calitativ. La un asemenea control a fost martor poetul şi publicistul bârlădean Chiriac Samoilă. La Praga am văzut berăria „La Pocalu”, cunoscută din romanul lui Jaroslav Hasek, „Peripeţiile bravului soldat Svejk”. Svejk o frecventa, dar bravul soldat este un personaj literar fictiv căruia doar celebritatea cărţii i-a creat o existenţă cvasireală. În local se serveşte numai o bere preparată după reţeta casei. Nimic altceva! Stabilimentul naţionalizat în 1948 este repede retrocedat proprietarului.Nu mai el ştia reţeta berii care arăgea clienţii şi în ciuda presiunilor a refuzat să o divulge. În 1983 „La Pocalu” era singura firmă privată din Praga! Marian Rotaru

Leave a Comment