Google

În căutarea timpului pierdut (LXII)

Written on:iulie 14, 2019
Comments
Add One

Spuneam că cedarea Insulei Şerpilor de către primul ministru Petru Groza la 23 mai 1948 este nulă întrucât nu a fost aprobată de Parlamentul României. Ca regulă juridică numai parlamentul ca reprezentant al poporului suveran poate accepta o cedare teritorială. În urma ultimatumului sovietic, România cedează ruşilor Basarabia şi nordul Bucovinei la 28 iunie 1940. Pe 2 iulie 1940 ruşii ocupă Delta Mică, deşi acest ţinut aparţine Dobrogei, nu Basarabiei. Delta Mică fusese luată de ruşi în 1878, atunci când au ocupat Bugeacul şi a revenit la România în 1918. În dimineaţa zilei de 26 octombrie 1940 ruşii debarcă pe insulele româneşti de pe braţul Chilia al Dunării: Delerul Mare şi Salangic. Ostaşii noştri răspund cu foc. Şase soldaţi români mor în luptă, dar în final oastea noastră copleşită numeric de agresor se retrage. Insulele sunt luate de ruşi. Pe 27 octombrie 1940 ruşii ocupă insulele Delerul Mic şi Tătarul Mare, iar la 5 noiembrie insula Limba de la vărsarea braţului Chilia în Mare. România nu a recunoscut alipirea acestor insule la URSS şi a trimis un protest energic la Moscova, evident neluat în seamă. Delta Mică şi insulele ocupate sunt eliberate de armata română la 22 iunie 1940. România semnează armistiţiul cu Naţiunile Unite la 12 septembrie 1944, iar a doua zi pe 13 septembrie, încălcând acordul de armistiţiu, armata roşie ocupă insulele Tătaru Mare şi Cernofcăi de pe Chilia, iar în 1946 alipeşte neoficial Delta Mică. La conferinţa de pace de la Paris din 10 februarie 1947, francezii şi britanicii cer ca Tătaru Mare şi Cernofcăi să fie restituite României. Ruşii le vor retroceda pe 4 februarie 1948, dar tot atunci cu acordul lui Petru Groza alipesc insulele Coasta Dracului, Delerul Mare şi Mic, Maican şi Limba de pe Chilia, iar Delta Mică trece oficial la URSS. Acordul lui Groza a rămas secret până la 20 iunie 1961. Comuniştii se temeau că aceste noi amputaţii teritoriale pot declanşa o revoltă antisovietică. Adesea pescarii români acostau pe insula Limba crezând că se află pe teritoriu românesc, dar de fiecare dată ruşii îi alungau. În martie 1949 când s-a trasat frontiera maritimă româno-sovietică, comandorul Constantin Copaciu, şeful delegaţiei române a refuzat să recunoască insula Limba ca teritoriu sovietic, iar pentru asta a fost arestat, condamnat la moarte şi executat. Parlamentul României nu a aprobat aceste pierderi teritoriale, dar din păcate la 2 iunie 1997 preşedintele Constantinescu săvârşind infracţiunea de înaltă trădare semnează tratatul cu Ucraina prin care cedează acesteia: Bucovina şi Maramureşul de Nord, Pocuţia, Herţa, Hotinul, Podolia, Transnistria, Bugeacul, Insula Şerpilor, Delta Mică şi insulele de pe Chilia ocupate în 1948. Constantinescu cere doar restituirea insulei Maican şi a unei părţi din platoul continental al Mării Negre, dar nicidecum imperativ, ci lasă chestiunea pe seama unor viitoare negocieri româno-ucrainiene. Kievul refuză negocierea, aşa că la 13 septembrie 2004 România revendică platoul continental la Curtea Internaţională de la Haga. În 2006, chiar în timpul procesului de la Haga, Ucraina ocupă două treimi din insula K şi alte câteva insule mici, rămase fără nume, formate de aluviuni în golful Musura la vărsarea braţului Chilia. România protestează şi atenţionează Curtea de la Haga asupra insulelor Provina, Greuşa, Poludeni, Ancudina, Oceacu, Pesceani, Stambul, Popina, Cabana din Delta Mică formate cu aluviuni în anii 1930 între graniţele României. Cum aceste insule au fost până în 1940 numai româneşti, fără să fi aparţinut altcuiva, nu pot aparţine nici Ucrainei. La 12 februarie 2009 Haga acordă României 80,84% din platoul în litigiu şi toată insula K, dar pe care nu am fost în stare să o luăm efectiv în stăpânire. Bornele ucrainiene de frontieră care taie insula au rămas pe loc. În 2010 militarii ucrainieni ocupă în mare parte sectorul românesc al golfului Musura, bogat în sturioni, peştii care produc icrele negre şi pun balizele de frontieră razant cu Digul Nord al Canalului Sulina. România nu reacţionează militar, dar cere restituirea insulei Limba, a golfului Musura şi a insulelor aluvionare din golf. Cererea nu a avut ecou. Deşi România a suferit o agresiune în 2010, aşa zişii noştri aliaţi nu s-au sinchisit, iar Ucraina a rămas cu zona maritimă ocupată. Nici cererea Bucureştiului din 2013 adresată Ucrainei pentru restituirea insulei Maican nu a avut ecou. Kievul a emis pentru cetăţeni ucraineni buletine cu domiciliul fictiv pe Insula Şerpilor şi vrea să ridice pe insulă un oficiu poştal şi o bibliotecă, uzină de desalinizare a apei de mare, hoteluri şi casino ca să-şi permanentizeze stăpânirea. Marea din jurul Insulei Şerpilor are petrol, gaze şi mult calcan, un peşte valoros. Adesea paza românească de coastă intervine împotriva pescarilor turci care intră ilegal în apele noastre să prindă calcan. În 1947 după ce Petru Groza a recunoscut trecerea Cadrilaterului la Bulgaria, s-a trasat noua frontieră maritimă. Graniţa româno-bulgară în loc să fie perpendiculară pe ţărm cum cer legile internaţionale, este înclinată spre partea românească, arată Dominuţ Pădurean în volumul “Insula Şerpilor”, aşa că bulgarii au furat ceva din apele noastre. Este posibil ca marea furată să aibă în viitor mare importanţă economică. Mai la nord, în largul Comorovei s-a găsit un zăcământ submarin de gaz metan care se întinde la sud, pe coasta Cadrilaterului. Comorova este ţinutul litoral de la nord de Mangalia. La finele sec. XIX era o regiune băltoasă la ţărm şi stearpă în interior, locuită de câţiva pescari şi grădinari. În 1900 Comorova este împădurită pe cheltuiala Regelui Carol I, iar pădurea este dată în proprietate Academiei Române. În 1970 pădurea Comorova este etatizată şi defrişată pentru a construi staţiunile dintre Olimp şi Saturn. Tot în 1947 ruşii rup din republica Moldova şi dau Ucrainei ţinutul Hotin din nordul Basarabiei, mare parte din Moldova Nistreană, teritoriul românesc din stânga Nistrului şi Bugeacul. Odată cu Bugeacul Ucraina a pus mâna pe Cosa, litoralul Basarabiei şi a extins apele teritoriale în bogata Mare Neagră. În 1950 Ucraina a cesionat Republicii Moldova staţiunea Sergheieşti de pe litoralul Basarabiei. Statul ucrainean, creaţia sovieticilor, a primit de la Stalin teritoriile pe care ruşii le-au furat de la România, Polonia şi Cehoslovacia. Când muscalii pun mâna pe ceva greu dau înapoi. În 1905 pe anumite considerente statul român a donat Rusiei un teren în Bucureşti, pe care ruşii au construit biserica Sf. Nicolae. Biserica era administrată de Patriarhia Tuturor Rusiilor şi servea ruşilor din Bucureşti. În 1934 România a recunoscut Uniunea Sovietică ca stat. Ideea recunoaşterii aparţine lui Nicolae Titulescu. Spera că astfel relaţiile româno-sovietice se vor destinde şi ruşii nu vor mai cere Basarabia. Nici gând. Ruşii nu au renunţat deloc la pretenţiile teritoriale asupra noastră, dar ca gest de bunăvoinţă URSS a retrocedat biserica Sf. Nicolae României. În 1947 sovieticii iau înapoi biserica, ca teritoriu al lor, pentru ca în 1957 să o restituie definitiv României. Ca două state să aibă relaţii trebuie să se recunoască. Republica Federală a Germaniei şi Republica Democrată Germană nu s-au recunoscut reciproc până în 1972. Fiecare considera pe cealaltă ca teritoriu sub ocupaţie străină. La fel nu se recunosc reciproc Corea de Nord şi Corea de Sud. România nu recunoaşte Taiwanul, Republica Turcă a Ciprului de Nord, Libanul de Sud. Bucureştiul nu a recunoscut multă vreme Arabia Saudită, constituită în 1925 şi iată că în manualul de “Geografia Asiei, Americii de Nord şi Europei” din 1946, la lecţia “Mesopotamia şi Arabia”, Arabia Saudită nu era amintită. Apăreau în loc regatele şi emiratele din care s-a constituit statul saudit: Hejaz, Hassa, Hail, Ryad, Asir etc. În 1850 ambasadorul Marii Britanii în Bolivia a fost jignit de preşedintele ţării. Ca represalii, Victoria, regina Marii Britanii, cere armatei să cucerească Bolivia. Numai că războiul  ar fi fost prea costisitor. Bolivia este o ţară fără ieşire la mare. Atunci regina a cerut ca Republica Bolivia să fie ştearsă de pe hărţile britanice şi teritoriul ei să figureze ca parte a Imperiului Braziliei. Abia după şapte decenii s-a revenit asupra deciziei! O lege dată de Parlamentul de la Londra în 1382 declară pe suveranul Angliei rege al tuturor mărilor, proprietar al balenelor şi delfinilor. Niciun alt stat nu recunoaşte acest statut, dar prin convenţie internaţională în marea liberă se aplică legea britanică. Nu şi pe vapoare, platforme marine ori în avioane. Acestea sunt parte a statului care le-a înmatriculat. Staţia Orbitală Internaţională care gravitează în jurul Pamântului este teritoriu comun-condominiu al statelor care o utilizează: SUA, Rusia, Franţa, Canada, Marea Britanie şi Japonia.  Marian Rotaru

Leave a Comment