Google

În căutarea timpului pierdut (LXI)

Written on:iulie 7, 2019
Comments
Add One

Romanul “Dracula” a lui Bran Stocker a creat un veritabil curent literar şi asta a contribuit hotărâtor la succesul afacerii Dracula Land din Ţara Bârgăului. S-au publicat în lume alte 1.000 de romane având ca figură centrală pe  imaginarul conte vampir Dracula, s-au scris studii despre personajul lui Stocker şi despre legătura acestuia cu Vlad Ţepeş.  În mintea occidentalilor Dracula este totuna cu Vlad Ţepeş şi cum Ţepeş s-a născut la Sighişoara, unde tatăl său avea o casă, primăria urbei a gândit să înfiinţeze un parc de distracţii Dracula Land care să aducă bani în economia locală. Ca idee de afacere iniţiativa a fost lăudată de cotidienele  “Financial Times” şi “Tokyo Shimbun”. În realitate Vlad Ţepeş nu are nicio legătură cu vampirii. Tatăl său, domnitorul Ţării Româneşti Vlad al II-lea Basarab, a  devenit cavaler în Ordinul Dragonului, înfiinţat în 1408 de împăratul Germaniei. Misiunea Ordinului era să apere creştinătatea de turci. Fiind cavaler al Dragonului, lui Vlad al-II-lea i s-a zis în Muntenia Vlad Dracul şi de aici imaginarul popular creează legătura dintre fiul acestuia Vlad Ţepeş, adept al execuţiilor sângeroase, cu vampirul Dracula. Romane cu vampiri, dar fără a-l avea pe Dracula personaj, au scris Anne Rice, Stephen King, Richelle Mead, Stephanie Meyer. Aceeaşi linie tematică are nuvela lui Mircea Eliade, “Domnişoara Cristina”. Cel care a introdus tema vampirilor în literatură este Lordul Byron, poet englez din sec. XIX. Byron a fost iniţiat şi ca toţi iniţiaţii poseda ceea ce Lucian Blaga numea cunoaşterea luciferică, supraomenească în esenţa ei. Termenul trimite la Lucifer, căpetenia îngerilor damnaţi aruncaţi sub pământ de Divinitate. Damnaţii au adus oamenilor ştiinţa, dar care ştiinţă devine periculoasă dacă nu suntem pregătiţi să o primim. De aceea în cultura populară Lucifer este căpitanul oştilor diavoleşti. La Geneva Byron era cu prietenii pe terasa unui restaurant pe malul lacului Leman. Deodată se uită atent la un nor ciudat care plutea deasupra Alpilor. “Vedeţi, norul acela este poarta spre altă lume”, spune prietenilor. Convivii l-au privit înţelegător, deh, aşa sunt poeţii, deşi mitologia celţilor vorbeşte de Magonia, ţara din nori, locuită de oameni cereşti. Indiscutabil există lumi paralele. Un coleg al meu a făcut o fotografie surorii sale. Când a developat filmul are surpriza să vadă în imagine lângă sora lui un copac care nu exista în locul unde a făcut poza! Cazul pare desprins din cărţile lui Florin Gheorghiţă, “Dezvăluiri din invizibil” şi “Magia realităţilor paralele”, dedicate entităţilor nepământene ce se arată uneori. Mama lui George Byron, Ecaterina, vlăstar al familiei regale scoţiene, a fost poet, fiica sa, Ada de Loverlace, matematician. Ada a creat modelul matematic al computerului modern. Opera ei a depăşit epoca, iar pentru asta va plăti cu viaţa. Moare la 37 de ani! Cei care au căpătat cunoaşterea luciferică prin tainicul mecanism al intuiţiei nu au voie să destăinuie ştiinţa lor înainte de vremea pe care au hotărât-o Veghetorii Lumii, alminteri plătesc cu viaţa.  Eminescu moare la 39 de ani bolnav, pedepsit din eter cred eu, pentru că în partea a patra a poemului “Luceafărul”, publicat în 1883, a dezvăluit teoria relativităţii. În 1905 Einstein va enunţa matematic teoria relativităţii, în 1883 avea patru ani!

Romancierul albanez Ismail Kadare spunea că “Dictatura şi literatura autentică nu sunt compatibile. Scriitorul este duşmanul natural al dictaturii”. Mai mult, dictatura şi cultura autentică nu fac casă bună. În totalitarism servilismul înăbuşă valoarea. Iată un exemplu. Am mers de la St. Petersburg la Moscova cu Expresul Roşu. Trenul străbate 800 de kilometri în şase ore, fără oprire. Circulă numai noaptea şi are numai vagoane de dormit. Linia ferată pe care circulă expresul a fost inaugurată în 1851 şi este perfect dreaptă, cu excepţia unei porţiuni unde face o curbă inutilă. Investiţia s-a făcut la dorinţa ţarului Nicolae I. Suveranul a chemat inginerii, le-a pus harta în faţă, a luat o riglă şi a trasat cu creionul o linie dreaptă de la St. Petersburg la Moscova. „Acesta va fi traseul căii ferate”, hotărăşte împăratul pe principiul că drumul drept este cel mai scurt. Când a tras linia ţarul ţinea rigla cu degetul. Vârful creionului a ocolit buricul degetului şi a descris o curbă. Pe teren inginerii au aplicat întocmai desenul ţarului. Conturul degetului imperial a însemnat la faţa locului un arc de cerc de câţiva kilometri. Totuşi indiferent de regimul politic, până la urmă educaţia oamenilor îşi spune cuvântul, atenuează chiar şi neajunsurile societăţii totalitare. Iată exemple din Republică Democrata Germană a anului 1983. Acolo pe străzile secundare semafoarele arătau tot timpul culoarea verde pentru automobile. Pietonii se adunau pe trotuar, cel puţin trei-patru şi când nu mai era nicio maşină aproape, apăsau un buton al semaforului. Apărea roşu pentru automobilişti. Treceau strada şi pe trotuarul opus apăsau iarăşi butonul semaforului şi apărea verdele pentru automobile. Ce însemna asta? Se fluidiza traficul, se economisea carburantul consumat cu opririle şi pornirile inutile. Un om de ştiinţă spunea: “nu ştiu dacă vom găsi alte surse de energie curând, acum problema este să creştem randamentul de folosire a celor care le avem!”. În Berlinul Răsăritean biletele de metrou se scoteau de la nişte aparate puse  pe trotuar în dreptul scării care coboară în subteran. Se introducea o fisă  şi automatul elibera biletul. Pentru situaţii deosebite, când cineva nu avea bani, aparatele eliberau bilete şi fără fisă. Se acţiona o manetă şi ieşea biletul. În metrou nu erau controlori. Toată lumea composta biletul, iar călătorii cu abonament îl arătau celor din jur. Opinia publică funcţiona! La toaletele publice din Berlinul Răsăritean, găseai cabina sclipitor de curată. Imediat după  folosire un om de serviciu dotat cu detergent, perie şi prosoape o spală imediat, chiar dacă nu era mizerie. Prosoapele le folosea o singură dată. Nu existau casieri. La intrare erau două farfurii şi două etichete. Atâta costă wc-ul, atâta spălatul pe mâini. Fiecare punea banii în farfurii şi la nevoie lua de acolo restul. Oare de ce nu se cerea suma totală? Nemţii gândiseră că unii intră doar să se spele pe mâini! În Berlin blocurile noi erau placate cu faianţă în culori luminoase. Ploaia spală faianţa şi pereţii se curăţau fără cheltuială. În restaurante la piciorul paharelor era pusă o rondea de carton ca nicio picătură să nu ajungă pe faţa de masă. Inventivitatea germanică are miriade de faţete. Iată că în Norvegia companiile care produc suc de mere nu aruncă pulpa rămasă. Pulpa este presată în cornete, farfurii ori pahare de unică folosinţă, ieftine, ecologice şi la o adică comestibile. În ţinutul Bamberg din Bavaria nemţii au creat o mie de sortimente de bere, prin fel de fel de reţete. La unele contează esenţa lemnului pus pe foc ca să fie prăjit ori afumat malţul. Unele mărci de bere sunt produse la o singură fermă ori la o mănăstire. Chiar şi în cârciumile berlineze mărginaşe domnea curăţenia şi liniştea. Se vorbea numai în şoaptă. Pe lista de meniu erau propuse varietăţi de vin din toată lumea. Vinul era importat de Germania Răsăriteană. Singurii butuci de vie, la vremea aceea consideraţi cei mai nordici din lume, creşteau, dar fără rod, pe o colină artificială din parcul Sans Souci, domeniul regilor Prusiei. Chelnerul aducea sticla de vin, o destupa în faţa mesenilor, turna în pahar celui mai vârstnic ca să deguste. Dacă nu-i plăcea vinul, chelnerul aducea altă butelie. Toate acestea însemnă civilizaţie şi cultură! Autorul de romane SF Isaac Asimov făcea în 1983 previziunea că în 2019 Luna va fi locuită. Coloniile de pe Lună vor face agricultură în sere, vor exploata resursele minerale şi vor produce metale, sticlă, ciment. Izotopul heliu 5 adus de pe Lună va asigura combustibil pentru centralele electronucleare de pe Pământ. Alexandru Mironov scria în revista “Magazin”  că va apare un nou stat independent, republica Luna. Previziunile nu s-au împlinit. Nu pentru că NASA are dovezi că Luna este deja ocupată, că extratereştrii ar avea un oraş pe suprafaţa Lunii şi baze în subsol. Motivul este că nu mai avem cu cine! Mulţi tineri de azi, otrăviţi de televiziune, reţele de socializare şi jocuri electronice,  nu mai citesc şi nu mai învaţă, nu au idealuri înalte. Un cartier de blocuri din Monaco este construit deasupra mării pe o platformă susţinută pe piloni. Realizarea a necesitat multă ştiinţă! Generaţia de mâine va mai fi capabilă de aşa ceva? Pe vremea mea copiii visau să zboare la stele, azi vor să fie fotbalişti, cântăreţi, actori de film şi cam atât! Marian Rotaru

Leave a Comment