Google

În căutarea timpului pierdut (LIV)

Written on:mai 19, 2019
Comments
Add One

Cooperativele agricole capitaliste sunt asociaţii de proprietari care exploatează în comun utilaje şi amenajări agricole, unităţi de industrializare, angajează specialişti. În Danemarca şi în regiunea italiană Padania-Câmpia Padului, 60% din proprietarii agricoli sunt asociaţi în cooperative. În 1912 la Ciocani pe valea Tutovei, ţăranii au cumpărat în comun moşia boierului Andreescu şi au înfiinţat o cooperativă care arenda pământ doritorilor. Judeţul Tutova avea în 1938 şapte “cooperative agricole de aprovizionare şi vânzare în comun” şi două cooperative rurale de consum, scrie în Enciclopedia Română. Erau tradiţionale obştile de târgoveţi şi de răzeşi, conduse de Casa Obştii şi care stăpâneau în devălmăşie pământul. De târgoveţi erau Obştile Târgului Bârlad şi Cotu Negru, desfiinţate în 1949. Obştea Târgului avea privilegii date de Ştefan cel Mare. Unul dintre privilegii era să nu plătească primăriei Bârlad păşunatul pe islazul comunal. Obşti de răzeşi aveau satele Şendreşti şi Iţcani, dar majoritatea răzeşiilor tutovene dispăruseră în vremurile noi. Reminiscenţă a răzeşiilor este ponderea de 86,29% din suprafaţa agricolă a judeţului Tutova pe care o avea în 1938 mica proprietate ţărănească. De la răzeşii rămăseseră până la colectivizare în toate satele imaşuri, bălţi, lutării etc. folosite devălmaş, dar şi dreptul de a culege liber ciuperci, fructe şi plante comestibile sălbatice, plante de leac. La Ghidigeni pe malul răsăritean al Bălţii Ţigăneşti, între nişte grădini, ţăranii exploatau liber un prundiş excepţional de bun. Zăcământul găsit la doi metri sub pământ, tot cobora în adânc. Pietrele mici, egale şi albe, erau parcă mărgăritare. După colectivizare nu s-au mai scos. Tot la Ghidigeni cânepa creştea sălbatică la marginea dinspre Gara Nichişeni a pădurii boiereşti. Până ca pământul acela să treacă la stat în 1948, ţăranii adunau liber cânepa şi o puneau la topit în apa râului Bârlad. După ce se topea, adică putrezea tulpina, băteau cânepa cu un ciocan de lemn ca să scoată fibra textilă.

Enciclopedia Română spune că în 1938 cea mai mare parte a terenului agricol din judeţul Muscel aparţinea obştiilor de moşneni, cum se spune răzeşilor în Muntenia. Satele de moşneni musceleni aveau propriile statute, adică propriile legi. Statutele lor au inspirat legislaţia care reglementa toate celelalte obştii săteşti din Regatul României. În satele muscelene fiecare familie muncea individual loturi de pământ din prorietatea comună, numite dramuri, atribuite anual prin tragere la sorţi. Numărul de dramuri primite era după mărimea familiei. Ca muscelenii procedau în obştiile lor, numite staniţe, cazacii de pe Don. Enciclopedia Română spune că în Ţara Vrancei obştiile se menţineau în cea mai arhaică formă de devălmăşie, ca în cobâle, formaţiuni statale rurale de pe vremea geţilor. Nu numai pământul din satul vrâncean era stăpânit în comun, dar nici între sate nu erau hotare. Pământul era bun comun a tuturor satelor vrâncene. Ţara Vrancei a fost autonomă în cadrul Principatului Moldovei, iar după unirea din 1859 privilegiile şi organizarea socială i-au fost recunoscute de statul român. Doar satele Crucea, Panciu, Odobeşti, cu podgoriile lor, au fost rupte de Ţara Vrancei la finele sec. XIX şi trecute în sistemul social şi economic al Regatului României. În 1948 comuniştii au anulat autonomia ţării şi au desfiinţat obştile vrâncene. Obştile reapar în 1990, dar cu hotar între sate. Administrativ Ţara Vrancei a făcut parte din judeţul Putna, desfiinţat în 1950. În afara Ţării Vrancei judeţul îngloba ca vechi ţinuturi Putna propriu-zisă de pe valea Siretului, Adjudul de mai la nord, aparte până în 1591 şi Milcovia, pe valea Milcovului, alipită Moldovei în anul 1482. Asemănătoare a fost până în 1950 organizarea socială din Graniţa Năsăudeană, districtul grăniceresc întemeiat în sec. XVIII de împăratul Austriei în judeţul Năsăud din Transilvania. Cele 44 de sate din Graniţă erau supuse direct împăratului, grofii unguri nu aveau moşii pe teritoriul lor, iar pentru asta grănicerii prestau serviciul militar în armata austriacă. Fiind supuşi împăratului grănicerii nu recunoşteau altă autoritate, în afară de primarul satului, ales de ei. Era obiceiul până în anii interbelici ca dispoziţiile legale să fie comunicate ţăranilor duminica în faţa primăriei, după slujba de la biserică. În fiecare sat din Graniţă proprietatea pământului era devălmăşie a localnicilor, iar pădurile din tot districtul erau proprietatea comună a celor 44 de sate. Pentru a administra pădurile satele au constituit în 1920  Cooperativa Regna, numită în onoarea Reginei Maria. Printr-un act de dreptate, în martie 2019 Guvernul României a restituit mănăstirilor din Bucovina şi grănicerilor pădurile confiscate de comunişti în 1950. Răzăşia era prima treaptă a boieriei, scria Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei şi îmi aduc aminte din copilărie că bunicii vorbeau cu respect de satele de răzeşi, mai ştiau care au fost acelea. Numeau pământul unui sat moşie, ca pe pământul unui boier. Spuneau moşia Ciocanilor, Movilenilor, Crângului etc. Continuare în ediţia tipărită a regionalului Informatorul Moldovei. (Marian Rotaru)

Leave a Comment