Google

În căutarea timpului pierdut (LII)

Written on:mai 5, 2019
Comments
Add One

Arătam că “Descrierea Moldovei”, opera lui Dimitrie Cantemir, oferă mărturii despre nişte vremuri învăluite în mister. Zicea Cantemir că în Bugeac erau ruinele unor cetăţi din piatră vechi de când lumea şi iată că relatarea voievodului o confirmă monedele geţilor cu imagini ale unor temple şi cetăţi de care nu ştim nimic, dar şi afirmaţia poetului latin Ovidiu cum că cetatea Aegysus, ridicată pe locul unde este azi oraşul Tulcea, ar fi cea mai veche din lume. Cantemir numea Limanul Nistrului, Lacul lui Ovid pentru că acolo, zicea, a trăit în exil Ovidiu. Exprimam într-un articol opinia că Ovidiu nu a murit la Tomis, cum se crede, ci la Gura Nistrului, pe insula Ophiussa, azi dispărută. Pe insulă era un oraş grecesc. O legendă din Constanţa culeasă de autorul Titus Cergău sprijină ipoteza. Legenda zice că demult, un mare om, Ovidiu probabil, a plecat din Tomis pe Prundu Mării, adică pe o insulă din Marea Negră. Desigur nu vom şti dacă acel Prund al Mării era Ophiussa ori un ostrov vecin Ophiussei, între timp ros de valuri şi pe care poetul a trăit restul vieţii în solitudine! Legendele şi urmele materiale insolite rămase din timpurile imemoriale ar trebui valorificate turistic. Sunt multe şi uitate! Astfel munţii Dobrogei, vecina Bugeacului, ascund ruinele unor cetăţi neştiute. Una s-a găsit în satul tulcean Niculiţel. Este interesant că deşi nimeni nu mai ştia de cetate, amintirea ei se păstrase nebulos în memoria colectivă, pentru că dealul unde a fost găsită se cheamă Cetăţuia. Misterele sunt la ele acasă în Munţii Măcinului, atât de frumos zugrăviţi de geograful Ion Simionescu în volumul “Între Dunăre şi Mare”. Aici pe vârful Pricopanu găsim un Sfinx asemănător celui din Bucegi. Despre Sfinxul Bucegilor, Nicolae Densuşianu spunea în “Dacia Preistorică” că înfăţişează pe zeul Saturn, rege al pelasgilor, îndepărtaţii noştri strămoşi. Sfinxul din Măcin are chipul unui bărbat nobil care zâmbeşte enigmatic. În apropiere este un mormânt străjuit de o piatră tombală uriaşă. Personajul imortalizat de Sfinx o fi odihnind acolo? Pe culmea Pricopanului nu lipsesc sculpturile enorme din piatră. Sculpturi enorme împodobesc şi Cheile Dobrogei din judeţul Constanţa. Megaliţilor dobrogeni le găsim asemănarea tocmai în Sălaj, pe locul numit Grădina Zmeilor, din Munţii Meseş. Pricopanul are şi un dolmen, structură alcătuită din trei pietre, una pusă orizontal pe altele două verticale. Întâlnim dolmene în Munţii Buzăului, Caucaz, Anglia, Bretania, Corsica etc. Ele simbolizează poarta de trecere în altă Lume, simbol surprins de Constantin Brâncuşi în sculptura Poarta Sărutului. Piatra orizontală a dolmenului dobrogean are forma unui ou. Asta arată că cei ce au înălţat dolmenul credeau în originea lor cosmică. Astfel în mitologia chineză eroii primordiali s-au născut din ouă fecundate de Soare, deci tatăl lor era nepământean. Pictogramele vechi ale indienilor Aymara din Anzi zic că Soarele, simbolul extratereştrilor divinizaţi de pământeni, a trimis pe Pământ trei ouă din care au ieşit nobilii, femeile şi bărbaţii de rând.

Spuneam că turismul este o resursă economică importantă, dar nu trebuie să fie unica. Astfel până în 1949 turismul, serviciile asociate şi cazinourile însemnau toată economia principatului Monaco. După al doilea război mondial când turiştii se împuţinaseră, statul era falimentar. Se împuţinaseră pentru că stabilmentele se adresau bogaţilor, iar după război bogătaşii erau strânşi la pungă. Azi amatorii de lux au reapărut. Sunt hoteluri în Dubai unde uşile au mânere din aur, sunt cofetării în Bruxelles unde se serveşte îngheţată de ciocolată, ciocolata fiind făcută din 28 de soiuri de cacao, acoperită cu o foiţă de aur subţire, care poate fi îngurgitată. Foiţele de aur translucide, folosite şi ca să acopere vizorul la casca de cosmonaut pentru a feri ochii de radiaţiile cosmice, sunt fabricate în Liechtenstein. În restaurantele de lux costă mii de euro o tartină cu creier de prepeliţă japoneză ori o lingură cu icre negre de la sturionii albinoşi din Marea Caspică, rari şi acolo. La un restaurant din New York gheaţa din frapierele pentru şampanie este adusă cu avionul din Alaska. În Londra sunt magazine de fructe în care se vând toate soiurile comercializate în lume. Primeşti un premiu dacă ceri un fruct pe care nu-l au! Fructele aduse cu avionul sunt culese cu cel mult 24 de ore înainte de a fi puse în galantar. În anii 1980 la acele magazine londoneze se aduceau struguri de masă specia Afuz-Ali din podgoria de la Ostrov, Dobrogea. Strugurii erau încărcaţi seara în avion ca a doua zi dimineaţă să fie în magazin. Într-o bună zi un sătean din partea locului vorbeşte cu pilotul englez să fugă din ţară. Prinde momentul, se suie în avion, se ascunde printre lăzile cu struguri şi dus a fost. După fuga săteanului securitatea a interzis  să se mai vândă struguri magazinelor londoneze, deşi plăteau bine. O fi bună îngheţata în foiţa de aur? Nu ştiu! Fabrica de Spirt din Ghidigeni, proprietatea familiei Chrissoveloni avea din anii interbelici o secţie care îmbutelia dioxidul de carbon rezultat din fermentarea alcoolului şi o secţie de apă carbogazoasă, de sifon, cum zicem azi. Sifonul se vindea la Tecuci. Nicolae Chrissoveloni ca bun gospodar valorifica surplusul de dioxid de carbon ca şi surplusul de abur industrial de la centrala termică a fabricii. Folosea aburul pentru încălzitul unei ciupercării, iar dioxidul de carbon care prisosea îl vindea. Printre clienţi erau întreprinzătorul Sava Anghel din Ghidigeni care avea propria sifonărie şi fabrica de apă carbogazoasă Pacea din Bârlad. Întreprinderea Pacea sau fabrica de sifoane cum spuneau bârlădenii prepara şi îmbutelia apă carbogazoasă, dar şi repara recipientele de sifon. În copilărie la Ghidigeni am apucat fosta sifonărie a lui Sava Anghel. Era un chioşc din scândură, iar amestecul apei, de calitate excepţională la Ghidigeni, cu dioxidul de carbon se făcea cu o pompă acţionată printr-o roată de căruţă învârtită de un ţigănuş. La sifonărie se vindea sirop cu sifon în pahare de 250 de mililitri. Siropul de cireşe ori de căpşuni, perfect natural, era fabricat la Conserve Tecuci. Bunătatea siropului de la sifonăria din scândură a rămas pentru mine neegalată. Niciun miliardar din lume nu a gustat aşa licoare! Să revenim la exemplul principatului Monaco. După 1949 principele Rainier al-III-lea a luat măsuri salutare pentru diversificarea economiei. Azi 80% din PIB îl dă industria. Monaco produce mecanică fină, electronică şi electrotehnică, pantofi, confecţii, pălării şi ciocolată, cărţi şi bijuterii, cosmetice, săpunuri şi parfumuri etc. Industria bancară competitivă organizată după model elveţian aduce venituri însemnate. Dacă în 1950 statul avea suprafaţa de 144 de hectare, acum are 202, spor realizat prin desecări marine. Oraşul Fontvieille bunăoară ocupă un teren recuperat din mare. Guvernul monegasc investeşte mult ca să smulgă mării 100 de hectare pe care se vor ridica noile oraşe: Le Portier şi Nouvelle Livorno, alte 10 hectare pentru insula artificială Tombat des Spelunges şi 30 de hectare pentru o peninsulă care va mări aria ducatului Monte Carlo. Insula şi peninsula vor găzdui locuinţe şi spaţii verzi. Totuşi Monaco nu neglijează turismul. Se va construi un arhipelag de insule artificiale destinat turiştilor şi comerţului în genul Insulelor Palmierului din Dubai, în rada portului Monaco Ville se va ancora un parc plutitor de forma unui amfiteatru, iar după proiectul exploratorului, savantului şi scriitorului Jacques Yves Cousteau se va amplasa un atol metalic pe care vor funcţiona un laborator de cercetări marine, un hotel şi magazine. În apele principatului s-a găsit petrol, dar exploatarea acestuia nu-i prioritară. Monaco este mai interesat de altă resursă: soarele. Numărul mare de zile senine fac tentante panourile fotovoltaice care transformă energia soarelui în electricitate. Pot fi puse pe acoperişul oricărei clădiri. Turismul are rol cheie în economia statului Maldive din Oceanul Indian, alcătuit din 2.000 de insule coraligene. Maldivienii ştiu însă că prosperitatea adusă de turism este precară, de aceea vor să exploateze petrolul găsit în apele naţionale şi să dezvolte maricultura. Fermele marine maldiviene organizate pe recifele unde apa nu-i adâncă produc perle, sidef, castraveţi de mare, stridii, crabi, homari, alge etc. În 1990 a fost şi la noi iniţiativa unei societăţi pe acţiuni care să organizeze ferme de maricultură pe Marea Neagră. Proiectul a fost uitat. Maldivele se confruntă cu lipsa de spaţiu. Ca să economisească teren şi pentru un spor de atracţie s-au construit hoteluri înălţate pe piloni deasupra mării, legate de mal cu o punte. Marian Rotaru

Leave a Comment