Google

În căutarea timpului pierdut (CXXXVI)

Written on:decembrie 13, 2020
Comments
Add One

În Țara Luanei, ţinut din judeţul Buzău, sunt sculpturi de piatră roase de vreme, multe reprezintă farfurii zburătoare şi inscripţii cu semne necunoscute, dăltuite pe stânci ori în sălaşe de piatră de vechime imemorială. În primele secole creştine sălaşele au adăpostit sihaştri. Textele din Țara Luanei preced ca vârstă până şi tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Hunedoara, care au nouă milenii vechime. Țara Luanei şi scrierea ei, multă vreme ignorate, au fost aduse în atenţia publică de volumul lui Silviu N. Dragomir, “Enigmele de lângă noi”. Se mai spune că multe tăbliţe care povestesc întâmplări formidabil de vechi petrecute în Țara Luanei, ar fi ascunse în Grota Înţeleptului, a cărei locaţie însă nu-i ştiută.  În Țara Luanei sunt intrări în galerii subterane, în pădurile ei au dispărut oameni şi totodată au apărut oameni din alte timpuri. Autorităţile ţin sub tăcere toate aceste ciudăţenii. Țin sub tăcere ceaţa albastră care se lasă uneori în păduri, un fenomen inexplicabil. Cine intră în ceaţa albastră dispare. Unii dintre cei dispăruţi au avut norocul să se întoarcă. Este cazul unui militar. Ofiţerul a dispărurt în ceaţă sub ochii camarazilor. Reapare după o oră. A povestit că a ajuns într-un loc unde se vedea un peisaj ca de pe Pământ, dar care nu era totuşi pământean. Lumina era mai altfel, verdele vegetaţiei mai intens. În jurul lui pluteau nişte oameni cu feţe de culoare gri. Erau probabil răpiţi de ceaţa albastră şi pluteau într-o capcană a timpului la hotarul dintre universuri. Cel mai important artefact din Țara Luanei este o placă de piatră acoperită cu o inscripţie în alfabetul străvechi. Textul spune că pe acele locuri a venit din Cer într-un car de foc Luana, o fată frumoasă. Fata s-a măritat cu un flăcău din partea locului şi a devenit regina ţinutului. I-a invăţat pe localnici să scrie şi le trata bolile cu apa vie din Valea Izvoarelor. Analizele efectuate prin anii 1970 au arătat că apa din Valea Izvoarelor, mulţumită încărcăturii energetice, are calităţi terapeutice şi s-a înfiinţat staţiunea Fâşici, acum distrusă. În 1880 întreprinzătorul Grigore Monteoru a valorificat apele curative buzoiene înfiinţând staţiunea balneară Sărata Monteoru. Ca să dezvolte staţiunea, Monteoru a investit profitul pe care îl aducea mina sa de petrol, unică în lume. Petrolul se scurgea pe pereţii galeriilor. În Țara Luanei este satul Colţi unde se exploatează chihlimbarul de Buzău. În limba hawaiană, luana înseamnă bucurie, ori regina Luana din Buzău aducea bucurie oamenilor, însănătoşindu-i. Este straniu că în limba unor băştinaşi din Pacific apare un cuvânt identic al cărui înţeles se potriveşte cu legenda din Buzău! Oare Luana, înainte să vină pe pământul nostru, să fi trăit o vreme în Hawaii? Regina Luana avea o oaste de uriaşi şi a ridicat Cetatea de Smarald. Cetatea era semeaţă, cu ziduri “până la cer”. Noaptea era luminată de un “soare”. Astăzi s-au gândit sateliţi geostaţionari acoperiţi cu oglinzi care reflectă lumina soarelui şi elimină noaptea iluminatul public electric. Într-o zi Cetatea a fost atacată de nişte oameni veniţi din Cer în care de foc. Atacul, aşa cum îl descrie Poarta lui Dumnezeu, a fost cu arme nucleare. Regina Luana i-a adăpostit pe localnici în sălaşele de piatră care se văd astăzi. În final Cetatea a fost nimicită, invadatorii au biruit. Unde a fost Cetatea, locul este şi azi răvăşit, iar la Nucet, sat din Țara Luanei, s-au găsit oase de uriaşi. Oasele aveau culoarea roz, deci uriaşii au fost iradiaţi. Primul rege al Sumerului a fost En Men Lu-Ana, probabil fiul Luanei emigrat în Mesopotamia. Al treilea rege a fost Dumizid Păstorul, căruia grecii i-au zis Daos-Dacul. Diana Gavrilă a dedicat Țării Luanei o monografie. La fel de fabuloasă ca Țara Luanei este Țara Bucegilor. Exploratorul peruvian Daniel Ruzo de Los Heros a cercetat în 1968 Platoul Bucegilor şi a observat că Sfinxul are acelasi chip cu o statuie similară din valea Masma, Anzii Peruvieni. Sfincşii din Anzi şi din Bucegi înfăţişează acelaşi personaj istoric, iar cele două statui sunt creaţia aceleiaşi civilizaţii vechi de 50.000 de ani. Ruzo a observat că, privit din diferite unghiuri, Sfinxul din Bucegi înfăţişează şi alte chipuri umane, dar şi un chip de câine, ori câinele, spunea Ruzo, arată că pe aproape este ascuns ceva valoros. Expediţia în Carpaţi a lui Daniel Ruzo este relatată de Dan Corneliu Brăneanu în lucrarea “Explorări în enigmatic”. În septembrie 1944 o unitate militară germană alcătuită din 300 oameni cu 51 de autovehicule dispare la poalele Carpaţilor, undeva în Prahova. În urmă cu vreo 20 de ani, generalul Emil Străinu, cercetător al fenomenelor paranormale, publicist şi scriitor, a fost contactat în Germania de fratele unuia dintre ofiţerii dispăruţi în septembrie 1944. De la vârstnicul domn, generalul a primit mai multe documente naziste legate de acea unitate, printre care o hartă cu traseul coloanei. Coloana urma să treacă Carpaţii Meridionali printr-o zonă impracticabilă pentru maşini. Numai printr-un tunel necunoscut ar fi putut traversa zona muntoasă. Bănuiala domnului Străinu a fost confirmată de neamţ. Unitatea fratelui său venea din Siria şi transporta ceva extrem de valoros. Nu a spus ce anume. Pentru a duce în siguranţă preţioasele artefacte, nemţii fuseseră ajutaţi de o româncă, membra unui societăţi ezoterice. Femeia le-a indicat un tunel pe sub Dunăre prin care să traverseze fluviul discret. Par că sunt mai multe tunele pe sub Dunăre. Mai departe urmau să treacă Carpaţii Meridionali tot printr-un tunel, în care să intre la o anumită oră. Deoarece deplasarea a fost îngreunată în condiţiile de război, nemţii au ajuns la tunel cu întârziere. În ciuda avertismentului dat de româncă, nemţii nu au aşteptat până a doua zi şi au intrat în tunel. În tunel au fost prinşi într-o capcană a timpului. Nu au mai putut ieşi pe gura cealaltă. Pentru nemţii din tunel timpul s-a oprit. Merg în continuu de câteva decenii fără să-şi dea seama. Au intrat într-un spaţiu în care timpul nu curge. Bătrânul neamţ apela la general să ia legătura cu ezoteriştii români care pot să-i scoată fratele din temniţa timpului. Domnul Străinu şi-a declinat competenţa. După câteva luni un istoric român îl va abordat pe tema coloanei germane dispărute, dar generalul a evitat discuţia. O dispariţie misterioasă s-a petrecut în 1955 pe linia ferată Medgidia-Tulcea, în Podişul Babadagului. Atunci ciobanii de pe câmp au văzut că un tren marfar a intrat într-un pâlc de ceaţă care acoperise o porţiune a liniei. Trenul a intrat în ceaţă, dar nu a mai ieşit. Securitatea a cerut ciobanilor să nu povestească nimic. În Munţii Siriu din Buzău este lacul Vulturilor, numit aşa de Alexandru Vlahuţă în “România Pitorească”. Localnicii ştiu de mult că tot ce se aruncă în lac dispare! În al doilea război mondial au amenajat un drum fals care intra în lac şi ieşea pe malul opus ca şi cum traversa o văioagă inundată.  Nişte tancuri germane induse în eroare au intrat în lac şi au dispărut sub apă. N-au mai fost găsite, deşi lacul are doar 2,5 metri adâncime! Pe Platoul Bucegilor sunt şapte izvoare cu apă vie şi păşunea Gura Raiului cu energie telurică binefăcătoare. În 1984 nişte muncitori demolau o casă veche din Iaşi. Găsesc o încăpere secretă mascată de un perete pe care-l dărâmaseră. În încăpere era un puţ acoperit cu un capac metalic. Pe capac scria ceva cu litere necunoscute şi erau desene ce reprezentau figuri umane aparţinând unor rase nepământene, dinozauri şi fiinţe fabuloase aidoma cu creaturile sculptate pe mormintele maiaşilor din Mexic. Capacul a fost luat spre a fi cercetat. Era dintr-un aliaj nemaiîntâlnit, obţinut din metale care nu există pe Pământ. Mai departe nu se ştie ce s-a întâmplat cu capacul. A dispărut! Puţul cobora într-o cameră subterană imensă, cu ziduri goale. Unica podoabă pe pereţi era un basorelief care înfăţisa Soarele. Deşi încăperea era pustie, muncitorii aveau impresia că cineva îi urmăreşte. Într-o firidă curgea un izvor cu apă limpede, dovedită a fi puternic energizată. Era apă vie, fără continţul de apă grea care-l au apele obişnuite. Bolnavii cărora li s-a dat experimental să bea apă din camera subterană s-au vindecat mai repede. Cu toate acestea la ordinul securităţii camera subterană a fost acoperită, Sub cetatea Sucevei s-a descoperit o cameră placată cu aur şi împodobită cu un disc ce înfăţisa Soarele. Desigur în încăpere se oficia un cult de care nu era străin Ștefan cel Mare. În mormântul de la Putna, voievodul a fost găsit cu capul tăiat. Craniul era aşezat pe un postament, mai sus decât trupul. La fel a fost decapitat după moarte Dimitrie Cantemir. Din rămăşiţele lui Camtemir, repatriate în 1935, craniul lipsea. Probabil Ștefan cel Mare şi Dimitrie Cantemir au făcut parte dintr-o grupare de initiaţi care practica un cult antic. Prin decapitarea rituală după moarte, sufletul este eliberat de materie. Marian Rotaru

Leave a Comment