Google

În căutarea timpului pierdut (CXXXIV)

Written on:noiembrie 29, 2020
Comments are closed

În 1969 în satul Rzhavchik Tisulskago din regiunea rusească Kamerovo, şapte mineri care săpau în galeria unei mine de cărbune găsesc un sicriu de marmură. În scriu era o tânără cu trăsături europene, de o frumuseţe perfectă atât la chip, cât şi la trup. Minerii i-au zis Prinţesa din Tisulsky, după numele ţinutului în care locuiau. Prinţesa era cu trupul gol învelit într-o dantelă diafană. Mâinile le avea întinse pe lângă corp şi alături de ea era pus un obiect metalic, de mărimea unui telefon mobil din ziua de azi. La scurt timp după ce au deschis capacul sicriului au început să se ridice din interior vapori. Atunci s-a observant că în sicriu, sub platforma pe care odihnea Prinţesa, era un lichid vişiniu. Prinţesa nu părea moartă, ci doar adormită şi au zis minerii că pieptul ei sălta abia perceptibil, ca şi cum respira uşor.  Ca nişte buni bolşevici, minerii au anunţat descoperirea organelor de partid. Autorităţile au apărut după 15 ore. În tot acest timp mai mulţi localnici au coborât în mină, au văzut Prinţesa şi cineva a făcut fotografiile care circulă azi. Organele de partid au venit însoţite de trupe KGB. Minerilor care au făcut descoperirea le este efectuat un control medical în urma căruia sunt declaraţi contaminaţi de microrganisme necunoscute. Sicriul Prinţesei a fost scos din mină şi dus într-o locaţie necunoscută. La evacuarea sicriului a participat în calitate de consultant tehnic, şeful minei, inginerul Alexander Masaligina. În timpul cât sicriul a fost scos din mină şi evacuat din sat, locuitorii au fost închişi în case. După ce sicriul a fost luat, militarii KGB au incendiat şi apoi au dinamitat locul unde a fost descoperit, ca să şteargă orice urmă. Satul a fost declarat în carantină şi timp de un an nu s-a permis accesul în Rzhavchik Tisulskago şi nici ieşirea localnicilor. Unul dintre minerii care au participat la descoperire a gustat lichidul din sicriu. La o săptămână i s-a făcut rău şi moare în chinuri groaznice după alte trei luni. Ceilalţi şase mineri au suferit accidente mortale, toate dubioase, aşa că la sfârsitul anului de carantină, nu mai trăia niciunul. Miliţia a mers din casă în casă şi a anunţat sătenii că este interzisă orice discuţie despre descoperire. Pe cei care au comentat ordinul i-a ameninţat că vor fi duşi în lagăr ca răzvrătiţi contra puterii sovietice. În 1973 un localnic trimite o scrisoare la comitetul central al partidului comunist sovietic în care reclama abuzurile securităţii în satul Rzhavchik Tisulskago. Nu a primit răspuns, iar după trei luni petiţionarul moare de “insuficienţă cardiacă”. În 1979 inginerul Masaligina a povestit unor ziarişti occidentali descoperirirea Prinţesei. Desigur destăinurile nu au plăcut serviciului secret sovietic. Probabil inginerul a fost iradiat, pentru că la scurt timp de la intrevederea cu ziariştii s-a îmbolnăvit de un cancer la stomac, care-i va curma viaţa în câteva luni. Prinţesa a fost cercetată de savantul rus Ivanovici Cosalev. Memoriile lui Cosalev au fost publicate în 1990 cu puţin timp înainte de moartea sa. Cele scrise de Cosalev sunt şocante şi este intersant că lucrarea nu a fost tradusă în altă limbă. Piatra care încastra catafalcul data din era precambriană, deci Prinţesa zăcea de 800 de milioane de ani. Cum Purgatorius, primul protoprimat, considerat de darwinişti ca fiind cel mai îndepărtat strămoş al omului, a apărut acum vreo 66 de milioane de ani, descoperirea Prinţesei răstoarnă teoria evoluţionistă a lui Darwin. Materialul din care era confecţionată dantela care o acoperea nu-i cunoscut. Necunoscut este şi procedeul prin care a fost ţesut. Compoziţia lichidului din sicriu nu a putut fi determinată. Se crede doar că au fost identificate în lichid particule de ceapă şi de usturoi din specii arhaice! Obiectul metalic din sicriu era o cutie confecţionată dintr-un metal pur, nu dintr-un aliaj. Acest metal nu există pe Pământ. Cutia a cărei destinaţie nu este nici măcar bănuită a fost radiografiată. Pe radiografie s-a văzut în interiorul metalului o reţea de linii asemenea unui cablaj electronic. A fost apoi prelevat un eşantion din cutie. Secţiunea eşantionului a fost privită la microscop, dar reţeaua de linii nu s-a mai văzut. Probabil liniile erau şiruri ordonate de atomi, imposibil de văzut la microscop. Tehnologic încă nu putem realiza aşa ceva! În 1976, la 6 kilometri de satul Rzhavchik Tisulskago, pe ţărmul şi pe insulele lacului Berchikul s-au făcut săpături arheologice secrete. Toată zona era păzită de armată. S-ar fi găsit atunci sute de sarcofage din piatră, dar ce aveau în interior şi unde au fost duse nu se ştie! Se consideră că Prinţesa avea obârşie extraterestră, dar misterul care o înconjură este amplificat de scheletul unei femei exhumat în apropierea cetăţii antice Troia. Iniţial s-a crezut  că femeia din Troia a trăit acum câteva secole. Rămăşiţele ei nu ar fi interesat în mod deosebit pe arheologi, dacă nu le atrăgeau atenţia nişte noduli pietrificaţi. Aceştia fuseseră în corpul femeii şi desigur i-au cauzat moartea. În interiorul nodulilor s-au găsit bacterii patogene din tulpini arhaice. Aceste tulpini au existat pe Pământ când trăia Prinţesa din Tisulsky şi nu puteau infecta pe femeia din Troia decât dacă şi ea a trăit cu sute de milioane de ani în urmă. AND-ul femeii din Troia se potriveşte în proporţie de 90%, deci foarte mult, cu AND-ul Prinţesei! Apaţineau aceleaşi rase! Tema Prinţesei din Tysulsky a inspirat romanul “Sanctus” a lui Simon Toyne, dar şi basmul Frumoasa Adormită pare a avea ceva legătură cu povestea Prinţesei! Să fie posibil? Cum de s-a transmis amintirea Prinţesei, când până la zămislirea basmului a trecut un timp enorm de mare? Să fi fost în acest răstimp o continuitate a fiinţei umane? Pe vatra satului Bugiuleşti din Vâlcea s-a găsit cel mai vechi schelet uman de pe teritoriul nostru. Omul a murit acum două milioane de ani pe malul lacului Getic care acoperea Câmpia Română. De aceea i s-a zis Pescarul de la Bugiuleşti. Seminţia Pescarului trăia când se încheia orogeneza Carpaţilor şi a asistat la cutremure teribile. Amintirea acelor seisme uriaşe o regăsim în formula: “Când se băteau munţii cap în cap”, cu care încep basmele noastre ca să sugereze că acţiunea s-a petrecut tare demult. Nicolae Densuşianu nota credinţa sătenilor din Mihăieşti, judeţul Muscel şi Cosmeşti, judeţul Tecuci, că ”suntem aici de la începutul lumii”. Rămăşiţe ale Mării Sarmatice, lacurile Getic şi Panonic, au dispărut acum 12.000 de ani, ori  legat de secarea acestor lacuri petrecută atât de demult, românii bănăţeni aveau în sec. XVIII tradiţia consemnată de Gheorghe Brancovici, că împăratul Traian a deschis defileul Porţile de Fer care a drenat lacul din Panonia, iar eroul Pombie a săpat valea Carasu din Dobrogea şi a vărsat în Marea Neagră, apa din Câmpia Română. Într-adevăr prin aceste locuri s-au scurs lacurile Getic şi Panonic. Numele împăratului Traian, legat de ctitorirea podului de la Cazane, a fost transferat altui personaj mult mai vechi care trăia când apa a rupt munţii la Porţile de Fier. Sute de milioane de ani avea statuia găsită de tatăl scriitorului Doru Davidovici  într-o mină de cărbune din Valea Jiului. Înfăţişa o femeie frumoasă, acoperită cu un văl asemenea Prinţesei din Tysulsky, dar avea şase degete la mâini. Statuia era turnată dintr-un metal necunoscut, alb, usor precum creta, dar dur. Doru Davidovici a bănuit că statuia era din oricalc, un metal care, scria Platon, se găsea în Atlantida. Statuia era păstrată în casa lui Doru Davidovici. L-a inspirat pentru romanul SF “Zeiţa de oricalc”, iar povestea descoperirii o relatează în “Lumi galactice”, carte pentru care a intrat în atenţia securităţii. Doru Davidovici, aviator de profesie, este asasinat în aprilie 1989 şi imediat după moartea lui, statuia a fost furată din casă. Dan Apostol relatează în cartea “Neştiuta Natură” că pe la 1840  într-o mină de cărbune din Austria Inferioară s-a găsit un un cub metalic cu un canal semicircular pe feţele laterale. Obiectul nu era natural şi data de sute de milioane de ani, vârsta cărbunelui în care era încastrat. Piesa a fost expusă la un muzeu minier, dar la scurtă vreme este furată! Mai scria Dan Apostol că în California s-a găsit într-o rocă veche de milioane de ani o piesă metalică care seamănă cu o bujie, iar pe un sol pietrificat se vede o urmă de bocanc, asemănătoare cu urmele de bocanc lăsate de cosmonauţi pe Lună. Bocancul s-a imprimat când solul era mlăştinos cu milioane de ani în urmă. Alături de bocanc s-au conservat urme de dinozaur. O stâncă din statul Nevada păstrează amprenta unei tălpi umane lungi de 50 de centimetri şi veche de 250 de milioane de ani. Individul care a păşit acolo avea patru metri înălţime. Un dinte uman lung de 6 centimetri, care a aparţinut unui uriaş care avea şapte metri înălţime, s-a găsit în Australia de Sud. Fosila are 14 milioane de ani. Marian Rotaru

Sorry, the comment form is closed at this time.