Google

În căutarea timpului pierdut (CXXXIII)

Written on:noiembrie 23, 2020
Comments
Add One

Au existat pe Pământ şi alte rase de oameni, precum oamenii amfibie care trăiau în ape ori oameni hibrizi, categorie în care intră sirenele, oamenii cu cap de câine numiţi chinocefali ori satyrii, oamenii cu picioare de ţap. Băştinaşii arhipelagului Palau din Micronezia spun că pe insulele lor sirenele vin pe ţărm să se joace şi uită pe plajă perle luate din mare. Și în Dobrogea se spune că sirenele, vidrele cum sunt numite, vin pe plajă, iar dacă apare un om fug în apă. Adesea uită pe nisip pietrele scumpe pe care le-au adunat de pe fundul mării. Pe plaja de la 2 Mai nişte localnici au găsit câteva agate, pietre preţioase. S-a zis că un vapor a descărcat în larg balastul care-l avea la bord. Balastul folosit pentru a echilibra nava provenea de la o carieră de lângă Neapole unde se găsesc printre roci agate aruncate de vulcanul Vezuviu. Explicaţia acestui caz nu lămureşte legenda. Povestea că sirenele aduceau pietre scumpe trebuie pusă în legatură cu faptul că în Podolia se găseşte kimberlit, mineral care însoţeşte zăcămintele diamantifere. Deci or fi fost cândva diamante în Podolia şi râul Siret le-a dus în mare. În volumul “Marea Neagră cel mai bun vecin al României”, Dan Silviu Boerescu redă legenda că pe insula Popina din lacul Razelm este mormântul unei sirene, Prinţesa Mării. Prinţesa s-a îndrăgostit de un flăcău pământean şi amândoi se întâlneau ca să se iubească pe nişte stânci din largul mării. Stâncile acelea nu mai există, iar sirena a plătit cu viaţa pentru iubirea interzisă. Azi Popina este pustie şi acoperită cu o pădure de nalbe uriaşe. Insula are şi un izvor termal. Geograful Cladiu Ptolemeu scria în sec. I despre o insulă de pe Razelm, numită Eukon, lângă care s-a dat o luptă navală între geţi şi romani. Unii cred că Eukon este Popina, dar Popina este apropiată de ţărm, unde apa nu-i destul de adâncă pentru navele de luptă. Este posibil ca Eukon să fi fost o altă insulă din Razelm, pierită între timp. Spuneam că numele Marina, de obârşie romană, înseamnă “femeia din mare” şi face trimitere la oamenii amfibie care trăiau pe vremuri în apele Mediteranei. Marina provine din latinescul mare, care la rândul lui a derivat din arianul mori-întindere de apă. Din arianul mori se trage hidronimul get al râului Maris, pe care noi îl numim Mureş şi toponimul Maramureş, tradus de unii ca Apa Neagră. Într-adevăr, Maramureşul este în nord, iar negrul simbolizează nordul, numit popular miazănoapte. Totuşi rădăcina mara provine din arianul mer care înseamnă lucru rău, dăunător. Franceza veche are cuvântul mar-coşmar. Deci Maramureş înseamnă Apă Rea. Depresiunea Ţara Maramureşului a fost golf al Mării Sarmatice cu 2,5 milione de ani în urmă. Odată cu retragerea mării, fostul golf a devenit un lac cu apă rea, stătută, urât mirositoare! Ca dovadă azi în subsolul depresiunii sunt hidrocarburi! De acum două milioane de ani sunt atestaţi primii oameni pe teritoriul României şi care probabil au apucat lacul de care vorbeam. Iată deci în toponimul Maramureş o realitate geologică străveche rămasă în memoria colectivă! Am amintit chinocefalii, ori imaginea unui chinocefal oferă icoana Sfântului  Hristofor venit din India, Sfântul Lup, cum îi zic ţăranii. Icoana se află la biserica din satul Topliceni, judeţul Buzău, arată Gheorghe Petcu în monografia „Judeţul Buzău-tradiţii, obiceiuri, datini, mituri, credinţele ţăranului despre cer şi stele”. Chinocefalii apar în legendele româneşti ca personaje negative, mâncători de oameni. Mai multe despre ciudaţii chinocefali se pot afla din cartea lui Claudiu Chircu, “Secretele zeilor”. Scriam că în oraşul Sayre, comitatul Bradford, statul american Pennsylvania, s-au găsit scheletele unor umanoizi aidoma satyrilor din mitologia greacă. Aveau trei metri înălţime, iar pe craniu aveau coarne de cinci centimetri. Descoperirea s-a făcut în 1885, dar iată că în statul Maryland sunt semnalaţi aşa zişii oameni-capră, ori satyrii din mitologia greacă aveau picioare de ţap. Oamenii capră din Maryland nu trăiesc în cete, ci sunt singuratici şi violenţi. S-au raportat cazuri când au atacat inclusiv automobile, folosind un topor de piatră. Un om-capră a fost semalat în zona lacului Worth, aproape de Fort Worth, unul dintre cele mai importante oraşe din Texas. La fel ca semenii din Maryland, satyrii din Texas atacă maşinile, dar nu cu topoare de piatră, ci sărind pe capotă din copacii de pe marginea drumului. S-a afirmat că oamenii capră sunt rezultatul unei manipulări genetice realizate de un anume Stephen Fletcher, dar informaţia este contrazisă de autorul Barry Pearson care arată că despre oamenii capră deja ştiau demult indienii băştinaşi. Inclusiv la noi în Banat este un descântec popular care vorbeşte de oameni sălbatici cu picioare de ţap, deci de satyri, care trăiau prin păduri. Satyrii, spune mitologia greacă, erau afemeiaţi şi cu mare apetit sexual. Dragobetele este o sărbătoare getică, când băieţii şi fetele îşi făceau legământ de credinţă. Obiceiul Dragobetelui supravieţuieşte în Oltenia şi se mai ţinea în satul tutovean Ciocani acum vreo 70 de ani. Dragobete vine de la cuvintele getice draco- ţap şi pete-picioare. Această sărbătoare a iubirii are originea în aventurile amoroase pe care fetele le aveau cu satyrii, oamenii cu picioare de ţap. Băcăuanca Simina Cernat, autoarea volumului “Samsara”, a vizitat tribul Naulu din insula indoneziană Seram. La oamenii Naulu a aflat că în junglă sunt triburi de vampiri numiţi oameni liliac. Aceştia intră noaptea în satele altor triburi şi beau sângele oamenilor. Auzisem în anii 1980 despre Ceauşescu că bea sânge de copil ca să păstreze vigoarea trupească. Naulanii cred că sunt în junglă triburi de oameni care se trag din porci şi au coadă. Despre oamenii din tribul Manusela, vecin cu ei, Naulanii zic că se trag tot din porci, dar coadă au numai regii acestora pentru că sunt din rasa originală. Scrie cu umor Simina Cernat că a vizitat pe regele tribului Manusela, dar nu a văzut să aibă coadă “pentru că purta pantaloni”! Într-un almanah “Dracula” era citată povestea fermierilor albi din Congo Belgian, că în junglă ar trăi un trib de oameni dinozaur. Sunt negri ca toţi congolezii şi au pe şira spunări excrescenţe osoare ce amintesc de spinarea de dinozaur. Oamenii hibrizi, dacă au existat, sunt rezultatul manipulărilor genetice făcute de extratereştri asupra oamenilor. Sunt dovezi privind imixiunea extratereştrilor în istoria lumii. Un exemplu este Papa Silvestru al II-lea care a trăit în sec. X. Gerbert de Aurillac, călugăr şi apoi papă cu numele Silvestru al II-lea a fost un învăţat. Opera sa cuprinde lucrări de teologie, istoriografie, matematică, beletristică. A inventat instrumente pentru observaţii astronomice şi un model evoluat al abacului (calculatorul cu bile). Cea mai mare creaţie a sa este un calculator numit cap robotic pentru că avea forma unui craniu omenesc. Computerul asculta întrebările operatorului şi afişa răspunsurile prin variantele da sau nu. Capul robotic s-a pierdut, dar despre el pun mărturie doi conteporani: călugărul englez William de Malmesbury şi cardinalul Beno de Sant Martin. Malmesbury scrie despre capul robotic că a fost dăruit papei de Meridiana, o femeie care-i era iubită şi care nu era pământeancă. Cardinalul Bemo spune că robotul a fost construit de papă. Pe vremea când era călugăr, Gerbert de Aurillac, viitorul papă Silvestru al II-lea, a fost ucenicul unui filosof arab din Cordoba. De la filosof a furat cartea de magie din care va învăţa să realizeze capul robotic. Desigur, în carte erau informaţii de sorginte nepământeană. Filofosul păgubaş l-a urmărit pe Gerbert din zbor. Arabul putea să leviteze, adică să plutească în aer, dar călugărul s-a ascuns sub un pod de lemn şi a scăpat. Probabil arabul avea un aparat de detecţie, dar ale cărui raze nu treceau prin lemn. Ce a citit Gerbert în cartea furată nu ştim, dar ştim că a stat o vreme în India şi acolo a avut acces la unele secrete ale Celor Nouă Necunoscuţi. De la zei au rămas nouă cărţi de ştiinţă cu informaţii interzise oamenilor de rând. De peste 2300 de ani aceste cărţi sunt păzite de nouă bărbaţi. Fiecare are câte una. Nu s-a cunoscut niciodată identitatea acestor oameni, dar de existenţa lor şi de tema fiecărei cărţi va afla, cine ştie cum, englezul Talbot Mundy, care va deconspira taina lor în volumul “Cei nouă Necunoscuţi”, publicat în 1924. Talbot a fost aventurier, scriitor şi timp de 20 de ani ofiţer de poliţie în India Britanică. Alt exemplu este savantul Henri Coandă care în 1954 s-a întâlnit la o bază militară americană cu reprezentanţii a opt lumi extraterestre. Savantul moare în 1972, iar lucrările sale nepublicate, 800 de kilograme de manuscrise, au fost dosite de comunişti. Sunt desecretizate din 1999, dar americanii au acces la ele. Marian Rotaru

Leave a Comment