Google

În căutarea timpului pierdut (CXXXII)

Written on:noiembrie 15, 2020
Comments
Add One

Vechii greci plasau Lumea de Jos într-o uriaşă cavitate sub Carpaţii Occidentali de la care pleacă o încrengătură de tunele. Poetul antic grec Hesiod aminteşte în poemul “Teogonia” pe zâna Echidna, o fată-şarpe care locuia într-un palat subteran din Ţara Arimilor, undeva pe Valea Mureşului. Oamenii-şarpe sunt de fapt reptilienii, extratereştrii ascunşi sub pământ. Autorul Eugen Delceu desluşeşte în miturile grecilor informaţia că sub Carpaţii Meridionali s-ar întinde un sistem de tunele şi palate subterane construite de uriaşii care au locuit cândva pe pământul nostru.  Erau originari din Hiperborea, a cărei locuitori, scrie Diodor din Sicilia, erau înalţi de trei metri. Tunelele din Carpaţi fac parte dintr-o gigantică reţea care uneşte Scoţia de regiunea Capadochia în Asia Mică, scrie arheologul Heinrich Kush în lucrarea “Secretul porţii subterane”. Tunelele ajung mai departe în Valea Regilor din Egipt, adaugă Radu Cinamar în romanul “Marea Piramidă”. Tunelele construite cine ştie când străbat şi Moldova de Jos. S-a dat peste ele la Focşani ori la Galaţi. Nu există documente ori tradiţii care să ateste construcţia lor în epoca medievală. În vremurile din urmă locuitorii Focşaniului au amenajat crame în tunele şi, înainte de război, un întreprinzător focşănean făcuse restaurant într-o porţiune de tunel zidită la capete. În tunelele de sub oraş gălăţenii au pivniţe şi ciupercării. Se zice că un pasaj subteran trece pe sub Dunăre, uneşte Galaţiul de malul dobrogean, aşa cum alt tunel, de mare adâncime, traversează Dunărea la Cazane. Poate că tunelul care străbate fluviul la Galaţi a fost săpat de uriaşii pe care i-a văzut în zonă Sf. Andrei. Uriaşii locuiau într-un castel pe o insulă a Dunării, scufundată de Dumnezeu mâniat de răutăţile lor. În judeţul Buzău este localitatea Stroieşti, lângă muntele Siriu. La nord de sat este pădurea Todoruşelor, loc blestemat spun localnicii. Adesea noaptea se văd deasupra pădurii lumini şi zic oamenii că atunci Sântoaderii şi Rusalcele se joacă şi nu-i bine de muritorul care le vede jocul. În mitologia populară Sântoaderii sunt asemenea centaurilor, fiinţe jumătate om, jumătate cal, iar Rusalcele sunt fete frumoase îmbrăcate în rochii străvezii. În pădurea aceea au dispărut oameni. S-au dus la lemne, la vânătoare ori să culeagă fructe şi nu s-au mai întors. Nici cadavrele nu au fost găsite. În decembrie 1974 doi adolescenţi au făcut o expediţie în codrul Toderuşelor. Unchiul unuia dintre ei dispăruse în pădure cu ceva ani mai înainte şi asta i-a făcut curioşi. Băieţii au mers către inima pădurii. Era tot mai cald. Au ajuns într-un loc unde, deşi iarnă, iarba era verde, dar domnea o linişte nefirească. Nu se auzea niciun ciripit de pasăre. S-au întors acasă. În vara lui 1975 a fost într-o noapte o furtună puternică. A doua zi băieţii au mers iarăşi în locul ascuns din codru. Au ajuns şi acolo le-a atras atenţia un stejar doborât de furtună. Sub rădăcina copacului se căsca o gaură. Au coborât în gaură şi au intrat într-o sală imensă cioplită în piatră. Sala era luminată de o lumină verzuie, dar sursa luminii nu se vedea. În sală erau câteva mese de piatră pe care zăceau scheletele unor oameni înalţi de trei metri. Băieţii speriaţi au fugit. Acasă au povestit şi tatăl unuia dintre ei a raportat la miliţie. Șeful de post i-a ascultat pe băieţi, apoi le-a zis să nu povestească nimănui şi ca să fie convingător le-a dat câteva perechi de palme. Aşa proceda miliţia comunistă! Îmi spunea un vecin că, în anii 1970, lucra în construcţii la demolări. Într-un perete a găsit un pistol german din al doilea război mondial, perfect funcţional. Cinstit fiind a predat pistolul la miliţie, dar acolo după ce au luat arma l-au bătut crunt. A doua zi au venit la Stroieşti maşini şi soldaţi înarmaţi ca de război. Mijlocul pădurii Toderuşelor unde băieţii au găsit caverna este îngrădit cu sârmă ghimpată şi pus sub paza soldaţilor din securitate. Sătenilor li s-a zis că se construieşte un obiectiv militar. Zona este şi acum interzisă. În 1982 unul dintre băieţi s-a împrietenit cu o fată, pe care într-o zi a vizitat-o acasă. Tatăl fetei era ofiţer de securitate. I-a plăcut de băiat şi au stat amândoi la un pahar de ţuică. Securistul s-a îmbătat. I-a spus că a fost la Stroieşti si că sub pădurea Todoruşelor sunt săli şi galerii vechi de şase milenii şi că suprafaţa lor însumează 800 de hectare. ADN-ul uriaşilor găsiţi înăutru nu este pământean şi i-a mai zis că sub podeaua structurii este o placă de metal pe care nu au putut-o perfora. Prin placă trec radiaţii. Radiaţiile ionizează aerul de apare lumina verzuie din subteran, de la radiaţii centrul pădurii este mai cald iarna şi tot de aceea animalele ocolesc zona. Tânărul a rămas prieten cu fata până în 1988, apoi fiecare şi-a văzut de drumul lui în viaţă. În 1994 întâlneşte iarăşi pe tatăl fetei. Stau la o cafea, dar de data asta securistul a negat tot ce spusese cu 12 ani în urmă. Atunci îl luase gura pe dinainte de la ţuică! Este remarcabilă asemănarea fonetică între numele tribului get al agatârşilor şi al Agarthei, misteriosul regat subteran, locuit de intiaţi. Să fi venit acel trib din Agartha? Despre agatârşi Herodot scrie că erau poeţi şi că legile lor erau scrise în versuri. Se spune că au ridicat piramidele din Ţara Branului, acum acoperite de vegetaţie şi că purtau haine albastre, culoarea nobleţei. Aristocraţii au “sânge albastru”, spunem noi, ori prima nobilime pământeană s-a ridicat dintre extratereştri. Aveau pielea albăstruie, pentru că veneau de pe o planetă cu atmosferă săracă în oxigen. În localitatea dobrogeană Limanu este o peşteră din care pleacă un tunel. Tunelul trece pe sub mare şi ajunge în Anatolia. În veacurile trecute, iarna, ciobanii duceau oile prin tunel la păşunat în  Asia Mică, unde iarna este blândă. Pe pereţii peşterii sunt inscripţii cu o grafie necunoscută. Tradiţia spune că Dealul Spânzurătorii din Bârlad, pe care se ridică Biserica Sf. Voievozi, este artificial, înălţat cu pământul scos dintr-un tunel. Peste drum de dealul Spânzurătorii a fost până nu demult o clădire numită Cerbul de Aur, pentru că deasupra uşii era un basorelief auriu care reprezenta un cerb. Clădirea a fost contruită  prin anii 1820 ca să adăpostească un han. Mai apoi, până să fie demolată, a fost restaurant. Clienţii ştiau că sub clădire este un tunel şi cu pământul din tunel s-a ridicat Dealul Spânzurătorii. Cerbul de Aur a fost un simbol al Bârladului. Dar oare de ce? Cerbul de aur a fost şi simbolul Hiperboreii. Spune Hesiod că eroul antic Perseu a plecat spre Hiperborea după un cerb de aur pe care voia să-l vâneze. Cerbul de aur din legenda greacă este o metaforă. Cerbul simbolizează puritatea, aurul, înţelepciunea. Deci Perseu a plecat să se iniţieze în ştiinţa pură a sarcedoţilor hiperboreeni. Pelasgii, primul popor civilizat de pe pământul nostru, au venit din Hiperborea în frunte cu Saturn, regele lor. Este posibil ca la începutul sec. XIX să fi fost la Bârlad o societate ezoterică de iniţiaţi, urmaşi spirituali ai pelasgilor. Se întâlneau la hanul Cerbul de Aur, cel cu simbolul Hiperboreii, continentul mitic din Arctica. Cred că liderul societăţii a fost boierul bârlădean Constantin Palade. Pe blazonul Pălădeştilor era desenat un cerb. Constantin Palade a avut moşie la Ghidigeni, unde în 1809 a ctitorit biserica Sf. Constantin şi Elena. În 1834 Constantin Palade este desemnat domnitor al Moldovei, dar moare de holeră cu trei zile înainte de încoronare. Este un mister cum de s-a îmbolnăvit! De la societatea ezoterică bârlădeană a rămas amintire strada Saturn, care poartă numele regelui pelasg. Strada coboară de pe Dealul Morilor în vale, lângă Fabrica de Confecţii. În zona fabricii sunt galerii subterane. Pământul se zguduie când trec maşini grele. Când s-a demolat zona comercială Strâmba s-au găsit în beciuri guri de tunel. Oamenii ziceau că tunelele traversează oraşul şi că le-au săpat evreii ca să dosească comori! Pe Strâmba au fost negustori evrei, dar nu ei au săpat tunelele. Evreilor li se mai zice jidani sau jidovi într-o variantă denaturată. Jidan înseamnă om din Iudea, dar jidov înseamnă în slavonă uriaş. Tunelurile le-au săpat jidovii, uriaşii hiperboreeni, după nume confundaţi cu evreii! Un coleg spunea că părinţii lui, care au casa în cartierul bârlădean Munteni, au săpat pentru o construcţie şi au dat de un tunel pietruit. Au izolat cu zid un segment din tunel şi au făcut beci. Profesorul bârlădean Dumitru Giurcanu povestea că pe un deal din Bogdăniţa, satul natal, se deschidea o gură de tunel. Tunelul era pietruit şi se ramifica în alte galerii. Nimeni nu ştia unde duce. Copiii intrau în tunel cât să nu piardă din ochi lumina zilei. După venirea comuniştilor ţăranii ascundeau o parte din recoltă în tunel ca să nu le fie luată pentru “cote”. Până la urmă un codoş a destăinuit la securitate taina tunelului. Securiştii au pus să se zidească intrarea şi să se pună iarbă deasupra. Marian Rotaru

Leave a Comment