Google

În căutarea timpului pierdut (CXXVIX)

Written on:octombrie 25, 2020
Comments
Add One

Venise vorba mai înainte de Marina Almăşan. Marina este cel mai vechi nume românesc. Apare din anul 235 dăltuit într-o inscripţie găsită la Cluj-Napoca. Marina înseamnă în latină “femeia din mare” şi face trimitere la o rasă de oameni subacvatici care trăiau cândva în apele Mediteranei. Numele Marina provine din latinescul mare, originar din arianul mori-întindere de apă. Între numele Marina şi Maria nu este nicio legătură. Numele Maria are originea în ebraicul Myriam-Cea Iubită. Corespundentul masculin al Marinei, este Marin-“omul din mare”. Numele Marin nu are nimic comun cu substantivul marinar. În latină la marinar se zice nauta, provenit din arianul nehus-barcă. Latinul nauta a dat în româneşte cuvântul navă. Sf. Maria este patroana marinarilor, de aceea are supranumele Steaua Mării, Stella Maris în latină. De aici vine numele Stela, dar şi numele capelei Stella Maris, ctitorită de Regina Maria la Balcic, în Cadrilater. Persoanele pe care le cheamă Stela ar trebui să serbeze onomastica la Sf. Maria! Numele Marin apare mai cu seamă în Oltenia, dar mumele Marina îl regăsim în toată istoria Moldovei. Bunăoară în sec XV pe soţia hatmanului Boldur, strămoşul ilustrei familii bârlădene Costache Boldur, a chemat-o Marina. Apropo de Moldova, cel care a obţinut neatârnarea ţării faţă de unguri a fost voievodul Bogdan I. De aici pe vremuri Moldova se mai numea Bogdania. Probabil că o parte a ţinutului Tutovei a păstrat mult timp denumirea Bogdania, dovadă fiind satele din partea locului: Bogdana, Bogdăneşti, Bogdăniţa, Stânişoara Bogdăniţei. Legat de toponimii, iată un caz imteresant! În Țara Loviştei este satul Câineşti. Zic unii că iniţial satul s-a chemat Câine. Este ciudat ca un sat să aibă aşa nume! Mai degrabă  toponimul are legătură cu istoria biblică, cu lupta dintre Abel şi Cain, fii lui Adam. De fapt Abel reprezenta triburile de păstori, iar Cain triburile de agricultori care în vremurile vechi s-au luptat de la pământ. A învins Cain agricultorul. Dumnezeu s-a mâniat pe el şi l-a alungat într-o ţară numită Nod. Să fi fost oare ţara aceea tainică leagănul civilizaţiei agrare? Țara Loviştei este o depresiune intramontană de pe Olt, situată între Oltenia şi Ardeal. Localnicii nu se consideră nici olteni şi nici ardeleni, ci lovişteni. Sunt agricultori şi poate demult au intrat în conflict cu ciobanii de pe munte care veneau cu oile în valea lor. Păstorii au zis despre lovişteni că sunt oamenii lui Cain, răi, ucigaşi de frate, de aici numele satului Câineşti. Istorii uitate! De dragul Vestului ne uităm tradiţiile, pe când alţii ţin la demnitatea lor! Un exemplu este arhipelagul Aland din Marea Baltică. Are 7.000 de insule şi-i locuit de suedezi. Sunt crescători de vaci şi de cai, dar mai ales pescari. Are clima blândă şi peisajul frumos, ceea ce atrage turiştii. Arhipelagul a aparţinut Marelui Ducat al Finlandei, parte a Imperiului Rus până în 1917 când îşi proclamă independenţa. În 1918 şi ruşii şi finlandezii au vrut să păstreze insulele aşa că între ei a început războiul. În conflict intervine Suedia dornică să recupereze arhipelagul. Suediei îi aparţinuseră până în 1814 Finlanda cu insulele Aland. În 1921 se încheie un tratat prin care insulele se constituie într-un principat autonom de naţiune suedeză, dar pus sub suveranitatea Finlandei. Tronul Alandului este vacant. Alandului i se recunoaşte neutralitatea ca stat şi ca urmare, în al doilea război mondial, navele alandeze au făcut comerţ atât cu Germania nazisată, cât şi cu Aliaţii, deşi adesea erau torpilate de ambele tabere beligerante. Aland a intrat în UE odată cu Finlanda. Alandezii sunt fumători de pipă. La fel ca islandezii, importă tutun brut şi prepară tutun de pipă după o reţetă originală. Tutunul de pipă alandez era apreciat, dar la un moment dat UE a vrut să-l interzică. Probabil concura tutunul de pipă olandez. Atunci parlamentul Alandului a somat Bruxellesul că dacă va interzice tutunul de pipă alandez, arhipelagul va părăsi UE. Somaţia a avut efect. Tutunul de pipă din Aland a rămas legal. Ne amintim că la noi UE a vrut să interzică micii şi clasa noastră politică obedientă era de acord. S-a zis că micii conţin bicarbonat de sodiu, care cică ar fi dăunător organismului. Spune într-o carte un medic american că bicarbonatul de sodiu previne cancerul pe traiectul digestiv şi-i bine să fie zilnic consumată o linguriţă de bicarbonat dizolvat în apă. Spălatul pe dinţi cu sare în amestec cu bicarbonat de sodiu tratează paradontoza. Micii merg la bere, dar de ce să nu servească românii la bere cârnaţii bavarezi care au aceeasi destinaţie? Spunea un personaj din romanul “Gestapo” a lui Sven Hassel că dacă Germania nazistă va învinge, toată omenirea va avea parte de berea bavareză şi cârnaţii bavarezi, bineînţeles în profitul companiilor germane. A renunţat UE să interzică micii când a văzut opoziţia poporului român! Indienii din Amazonia prepară din plante un drog numit ayahuasca. Drogul ţine de medicina lor tradiţională. Ayahuasca produce halucinaţii, naşte viziuni, dar potenţează energia psihică, cu efect benefic asupra sănătăţii trupeşti. Ayahuasca permite spiritelor rele să intre în pacient. Prin urmare acela care înghite drogul trebuie să fie asistat de un vraci. Raluca Feher a trecut prin experienţa ayahusasca şi descrie magistral trăirile avute în cartea “America dezgolită de la brâu în jos”. Lângă oraşul Iquitos din Amazonia Peruviană nişte francezi au întemeiat în 1970 o colonie în inima junglei şi trăiesc de pe urma agriculturii ecolologice. Legătura lor cu lumea exterioară se reduce la schimbul strict necesar de mărfuri. Printre altele francezii din colonie prepară ayahuasca, aşa cum i-au învăţat indienii. Puterea vracilor amazonieni este uriaşă. O tânără englezoaică era bolnavă de cancer şi într-o noapte i s-a arătat în vis un vraci amazonian care-i spune că se va vindeca dacă va intra într-o apă cu crocodili. Obsedată de vis, fata a vrut să meargă în Amazonia, dar nu a avut banii necesari. A reuşit să plece mai ieftin în Australia de Nord. Acolo a intrat într-un lac cu crocodili. O reptilă i-a retezat un braţ şi probabil o mânca, dacă nu era salvată la timp. La spital medicii i-au tratat rana şi apoi i-au dat vestea că nu mai avea cancer. Tesuturile maligne dispăruseră! Apropo de crocodilii Australiei. Acum vreo zece ani un TIR a căzut de pe şosea, în lacul Tarniţa din judeţul Cluj. Ca să recupereze TIR-ul proprietarul a angajat o macara şi scafandri care să intre în apă ca să lege şufele de camion. Scafandri au intrat în apă, dar imediat au ieşit înspăimântaţi. Au văzut în lac monştri şi au refuzat să mai intre. În Tarniţa sunt lostriţe, peşti răpitori, de patru metri! Monştri au fost văzuţi de scafandri şi în lacul Siriu din Buzău, şerpi uriaşi au apărut pe lacurile Paltinu din Prahova şi Cernica din Ilfov, iar exploratorul Jacques Yves Cousteau a cerut autorităţilor să nu permită vaselor mici să iasă pe lacul de la Porţile de Fier. Echipajul lui Cousteau a depistat pe fundul lacului, cu sonarul, nişte creauturi uriaşe. Totuşi cum de s-a vindecat englezoaica de cancer? Prin credinţa în vis! Iată un caz. Un bărbat care avea dureri de stomac roagă pe un prieten, fost coleg de liceu şi ajuns chirurg renumit, să-l ajute. Omul avea cancer neoperabil, în stare terminală, totuşi, de milă, chirurgul i-a zis că-l va opera. L-a adormit, i-a tăiat pielea de pe burtă şi apoi l-a cusut. Când bolnavul se trezeşte îi zice că operaţia a reuşit şi că va fi bine. Bolnavul este externat după trei zile. Au trecut şase luni. Medicul merge în concediu într-o staţiune de munte şi stupoare: vede prietenul pe care-l credea mort, roşu în obraji, cu rucsacul în spate.Cobora de pe munte. “Doctore nu ştiu cum să-ţi mulţumesc! Sunt sănătos. Iată acum fac excursii pe munte”. “Nu eu te-am vindecat, ci Dumnezeu. Cancerul tău era inoperabil. Am tăiat pielea şi am cusut-o la loc. Atât!”, răspunde chirurgul. Bărbatul se îngălbeneşte la faţă şi i se face rău. Moare după două săptămâni. Dacă ar fi avut credinţă şi mulţumea lui Dumnezeu pentru minunea făcută cu el, ar fi trăit! La un cabinet stomatologic ieşean vine un bărbat care acuza o durere cumplită de măsea. Medicul vede că pacientul avea proteză şi gingiile sănătoase. S-a prins că suferinţa omului pleca din creier. “A da, asta este problema!”, zice. Pileşte puţin proteza şi pune nişte gips. “Gata, s-a rezolvat”, spune medicul. “Vă mulţumesc, parcă mi-aţi luat durerea cu mâna!”, răspunde omul uşurat. În cartea “Ulu. Capătul Lumii”, danezul Joergen Bitsch povesteşte de o tânără care era vraciul unui trib de dayaci din Sarawak. Fata rostea incantaţii şi strivea între degete pielea de pe gâtul pacientului. Repeta operaţia până făcea bolnavului un şirag de răni în jurul gâtului. Tratamentul era dureros, dar bolnavul se vindeca. Se vindeca prin credinţă, prin efect placebo, zice medicina. Marian Rotaru

Leave a Comment