Google

În căutarea timpului pierdut (CXXVIII)

Written on:octombrie 20, 2020
Comments
Add One

Cuvioasa Parascheva, născută la Epibatos în Tracia la anul 1025, este Ocrotitoarea Moldovei, venerată pentru viaţa ei închinată lui Dumnezeu şi pentru şirul minunilor săvârşite de dincolo de lumea pământească, ca să ne ajute. În 2020 guvernul României a interzis pelerinajul din 14 octombrie la Cuvioasa Parascheva. Nici comuniştii nu au îndrăznit aşa ceva! Guvernul a profitat de epidemia de coronavirus ca să dea o lovitură creştinilor şi asta când siteuri de pe internet atacă Biserica şi mulţi oameni mor cu zile nu de coronavirus cum se spune ci de boli pentru care nu primesc îngrijire. Pelerinii nu pot intra în Iaşi. Din rea voinţă nu s-a permis accesul la Cuvioasă nici cetăţenilor care nu au domiciliul în oraş dar se află în Iaşi ca studenţi, elevi, salariaţi, comercianţi etc. De frica virusului cică autorităţile au fost surde la protestele oamenilor care cereau să fie lăsaţi să se închine la Cuvioasă, dar uită că tocmai energia Cuvioasei Parascheva vindecă! Au oprit oamenii ca să sărute icoanele, dar în două milenii nimeni nu s-a îmbolnăvit sărutând o icoană. Dimpotrivă, icoanele vindecă! Ne conduc oameni cu sufletul vândut. Sf. Arsenie Boca a plecat la cele veşnice în noiembrie 1989. Știa când va muri şi a zis că nu vrea să apuce anul 1990. Din 1990 pe Pământ se va instaura cu încetul puterea diavolului. Vedem că aşa este! În Australia a avut loc o adunare mondială a sataniştilor. În anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea, greu bolnav, a săvârşit 12 slujbe speciale, unice în istorie, ca să oprească înaintarea antihristului în secolul ce avea să vină. Cuvioasa Parascheva a ajutat năpăstuiţi, este ocrotitoarea bolnavilor, tinerilor căsătoriţi, elevilor şi studenţilor. Când eram student la Iaşi mergeam adeseori la Catedrală să mă închin la catafalcul Cuvioasei. Remarcasem că pe treptele bisericii erau plombate două şiruri paralele de spărturi. Acum sunt acoperite. Întreb un cetăţean ce sunt urmele acelea. Omul îmi povesteşte. În august 1944, ruşii intraţi în Iaşi au vrut să hulească puterea Sfintei. Câţiva militari sovietici au încercat să ridice racla cu sfintele Moaşte. Nu au putut, în ciuda sforţărilor. Se ştie că sicriul poate fi ridicat numai după săvârşirea unei slujbe anume. Văzând ruşii că nu pot muta catafalcul, l-au legat cu o şufă de un tanc. Vehiculul fusese urcat pe treptele Catedralei. Nici cu tancul nu au reuşit să urnească racla, aşa că ruşii au plecat înfrânţi. Era semnul că românii vor birui ciuma roşie prin credinţă! În mai 1944, am citit într-o carte, nişte avioane sovietice au venit deasupra Iaşului ca să-l bombardeze. Pe cer a apărut chipul Cuvioasei. Piloţii ruşi înspăimântaţi au fugit şi oraşul a scăpat de bombe. Am fost ajutat de puterea Cuvioasei Parascheva şi voi povesti pentru a servi credinţei. Cu două decenii în urmă mama a suferit o operaţie pe creier pentru a se elimina un abces. După intervenţia chirurgicală revenirea la viaţa normală şi chiar supravieţuirea erau sub semnul întrebării. A ieşit din sala de operaţie în moarte clinică. Era trecut de miezul nopţii. La reanimare organismul ei a intrat în furtună vegetativă, fenomen cauzat de revenirea pe poziţie a creierului care fusese comprimat de abces. Furtuna vegetativă poate fi fatală. Cum nu putem rămâne la reanimare, am mers la staţia de ambulanţă. Acolo aşteptam cu teamă. La un moment dat, din cauza stresului, nu am mai ştiut de mine. Poate că am adormit. Îl aud ca prin vis pe bunicul meu, tatăl mamei, mort de zece ani, cum îmi zice: „A trecut dincolo!”.Mă dezmesticesc imediat şi îmi zic că mama nu mai este printre noi. Atunci sună telefonul. Sunt anunţat că furtuna vegetativă a trecut şi mama a supravieţuit. Am înţeles mesajul bunicului. Mama a fost în lumea de dincolo, dar s-a reîntors. Bunicul a spus că a trecut dincolo, adică din lumea lui în lumea celor vii. Dimineaţă mama era tot în comă, iar medicul se declara rezervat. Am mers la Cuvioasa Parascheva şi m-am rugat pentru sănătatea mamei. Am pus mâinile pe raclă şi simţeam furnicături în palme. Mă încărcam cu energie ca un acumulator. Cu speranţă, mă întorc la spital. Iau mâna mamei în mâna mea şi simt iarăşi furnicături din palmă. De data asta, energia primită la Biserică mă părăsea, intra în mama. Mama a deschis ochii. S-a trezit la viaţă mulţumită Cuvioasei. Trei ani mai târziu aveam un examen la drept comercial. O conjuctură a vieţii m-a împiedicat să aprofundez materia aşa cum trebuia. Nu credeam că voi lua examenul. Totuşi merg la Iaşi şi, aşa cum făcusem mereu, trec să mă închin la Cuvioasa Parascheva. La ora 14,00 eram în amfiteatru pentru examen. Ca un făcut, cum niciodată nu s-a mai întâmplat, au venit toţi colegii de la fără frecvenţă. Sala era neîncăpătoare. Profesorul a cerut celor care au iniţiala numelor de la litera L să revină pentru examen la ora 16. Plec în grădina Copou cu un coleg. Ne-am aşezat pe o bancă şi colegul a început să se uite în carte. Eu nu citeam niciodată înainte de examen, dar de data asta o fac pentru că oricum nu puteam vorbi cu amicul. Citesc la întâmplare trei subiecte. La examen mi-au căzut exact acele subiecte. Am promovat cu notă mare şi asta cu ajutorul Cuvioasei Parascheva! O întâmplare din 1977 demonstrează încă o dată puterea divină. Socrii unchiului meu, fratele tatei, locuiau la Bucureşti într-un bloc, la etajul nouă. Acolo i-a prins cutremurul din 4 martie. Bătrânii s-au luat în braţe şi se rugau lui Dumnezeu! Altă speranţă nu era. La nivelul unde stăteau, amplitudinea balansului a fost de un metru. Au scăpat. Cutremurul s-a oprit. Totul din casă era răsturnat, căzut jos. Numai o icoană de pe perete nu s-a clintit nici cu un milimetru de la locul ei. Soţii erau catolici. Icoana reprezenta chipul Sf. Maria. O femeie a despicat cu securea o icoană de lemn şi o pune pe foc. O avea de la mama ei, dar din nesimţire o aruncase la lemne. Câteva zile mai târziu,  casa ei ia foc şi pierde toată agoniseala. Sunt lecţii, unele binemeritat de dure, altele blânde, pe care le primim de Sus. Un tânăr din Iaşi era la o petrecere. Dimineaţă iese pe balcon la aer. Fiind ameţit de băutură se apleacă cam mult peste balustradă şi cade! A căzut razant cu zidul clădirii şi instinctiv s-a agăţat de iedera care acoperea peretele. Ajunge jos pe trotuar, după o cădere de la etajul III, nevătămat, dar speriat, trezit din beţie şi cu lăstari de iederă în braţe. „Ce bine este să fii tânăr ca să poţi culege iederă”, exclamă o doamnă în vârstă care trecea pe trotuar cu căţelul la plimbarea matinală. Două săptămâni mai târziu, tânărul repetă cheful la el acasă. Prevăzător nu mai iese pe balcon. Se culcă în pat. Prin somn se răsuceşte, cade din aşternut şi aterizează pe podea. Îşi fracturează braţul drept şi ajunge la spital! Spuneam că în noaptea când vegheam pe mama la spital, bunicul mort mi-a vorbit. Da, după moarte viaţa continuă, dar într-o altă lume. Iată ce mi-a povestit demult o mătuşă din Ghidigeni, tanti Paraschiva, sora bunicii mele. Pe mama bunicii şi a mătuşii o chema Zoiţa, dar nepoţii i-au zis Bâtica şi aşa i-a rămas numele pentru toţi din familie. A venit vremea când Bâtica s-a îmbolnăvit greu. Ajunsese la un pas de moarte. Îşi trăgea sufletul, era în comă adâncă. Cei care o vegheau îi aprind lumânarea, dar imediat Bâtica revine la viaţă.  Povesteşte că s-a visat mergând pe un drum prăfuit. Drumul urma o vale mărginită de dealuri înalte şi sterpe, arse de soare. În zare, la capătul văii, se vedea o apă şi dincolo de apă, o grădină verde. Cum mergea o ajunge din urmă o trăsură în care erau tatăl ei, soţul, socrul şi alţi bărbaţi pe care nu-i ştia. Un ţigan aflat în trăsură, stând în picioare, le cânta la vioară. Tatăl şi socrul muriseră din sec. XIX. Soţul, Alexandru Gălăţeanu, fost primar în Ghidigeni, murise de trei decenii. Socrul, postelnicul Ioan Gălăţeanu, avusese în viaţa lui trăsură, mare lucru la vremea aceea într-un sat şi a adus prima lampă cu petrol în Ghidigeni. Postelnicul, care stătea pe capră lângă vizitiu, vede nora şi-i întinde mâna ca să se suie în trăsura aflată în mers. Zoiţa încearcă, dar nu reuşeşte. Scapă mâna socrului şi se trezeşte din comă. Va mai trăi câteva luni. Moare în vara lui 1947. Iată alt caz! Am cunoscut o tânără bârlădeancă, studentă la biologie. A lovit-o o boală cumplită şi nesimţirea criminală a unor funcţionari din Ministerul Sănătăţii, care nu au vrut să o ajute pentru un tratament în Italia, i-au sfârşit viaţa la numai 23 de ani. Este înmormântată într-o zi mohorâtă de decembrie. După ritualul funerar, părinţii, surorile şi cumnaţii ei, erau adunaţi în casă şi o jeleau. Deodată toţi aud clar cum sora şi fiica lor mezină îi strigă de afară. Clanţa uşii de la intrare se zgâlţie ca şi cum cineva trăgea ca să intre în casă. Cu toţii se reped la uşă. Afară nu văd pe nimeni. Nici nu aveau cum! Fusese sufletul fetei care a rămas singur în cimitir şi a venit acasă. Fata nu-şi dăduse seama că murise! Marian Rotaru

Leave a Comment