Google

În căutarea timpului pierdut (CXXVII)

Written on:octombrie 12, 2020
Comments
Add One

Germanii manevraţi de reptilieni au cauzat două războie mondiale, au adus pe lume fascismul şi chiar comunismul, pentru că iată, cu ajutorul nemţilor în 1917 Lenin a ajuns în Rusia ca să aprindă revoluţia bolşevică. Culmea este că cei mai nemţi dintre nemţi sunt prusacii, ori prusacii nu sunt germani, ci un popor baltic înrudit cu lituanienii şi cu letonii. Prusacii au renunţat la limba lor şi încă din sec. XVIII au înlocuit-o cu germana. Limba prusacă a dispărut. Vorbim de dispariţia limbii prusace, dar ca o paranteză şi în Luxemburgul contemporan limba luxemburgheză este pe cale de dispariţie, înlocuită fiind de germană. Legat de această situaţie, în volumul “Marile surprise ale micului Luxemburg”, Marina Almăşan oferă exemplul tecucencei Clara Moraru. Doamna Moraru s-a stabilit în Luxemburg. Aici este patroana unei firme care produce materiale didactice concepute de domnia sa, dar, ce-i mai interesant, a scris cărţi de limba, literatura şi cultura luxemburgheză, cărţi pentru copii în luxemburgheză şi ca profesor predă în şcoală limba luxemburghează. Clara Moraru este autoarea lucrării “Managementul calităţii în proiecte culturale”, a ajutat spitale din Chişinău şi Sibiu, iar în Tecuciul natal a sprijint financiar şcoli, familii năpăstuite şi acordă bursă unor elevi merituoşi. Regatul Prusiei, component al Imperiului German, a fost până în 1918 o mare putere a Europei. Era chintesenţa militarimului şi aşa de mare a fost teama de Prusia, că la 10 februarie 1947 conferinţa de pace de la Paris, care pus capăt celui de al doilea război mondial, a hotărât ca statul prusac să fie desfiinţat pentru totdeauna! Teritoriul Prusiei a fost împărţit. Prusia Orientală a intrat în Federaţia Rusă, provinciile centrale: Pomerania de Est, Poznania, Silezia, sunt alipite Poloniei, iar vestul Prusiei intră din 1949 în alcătuirea Republicii Democrate Germane- RDG. În 1990 s-a  propus ca Prusia vestică să recapete statalitatea în cadrul Germaniei unite, dar URSS s-a opus. În schimb, Berlinul, fosta capitală a Prusiei, devine stat federal german. În primăvara lui 1990 apăruseră în RDG voci care refuzau unirea cu Republia Federală a Germaniei-RFG, pe motiv că redegiştii din nord sunt prusaci, deci altă naţie decât germanii şi au dreptul la independenţă. De aici, în toamna lui 1990, Berlinul a cunoscut două revolte violente ale separatiştilor prusaci. Actualul stat german a solicitat Rusiei să restituie Prusia Orientală. La fel Finlanda a cerut Rusiei să-i înapoieze regiunile Carelia de Est, Petsamo şi Salla, ocupate de sovietici în 1940. Și Germania şi Finlanda s-au oferit să răscumpere cu bani aceste teritorii. Rusia a refuzat cele două oferte, cum a refuzat şi cererea Germaniei de a reînfiinţa, în cadrul federaţiei, Republica Germanilor de pe Volga. Germanii stabiliţi în sec. XVIII pe Volga au avut republica lor în cadrul URSS, pe care ruşii au desfiinţat-o în 1942. În 1956 RDG a înfiinţat Moştenirea Statului Prusac, instituţie care acum funcţionează ca organizaţie guvernamentală a Germaniei. Moştenirea Statului Prusac adminstrează arhiva, tezaurul, colecţiile de artă, siturile istorice şi bibliotecile prusace. De ce extratereştrii reptilieni au ales ca prin intermediul nemţilor să împlinească planurile lor diabolice este un mister pe care nu-l vom dezlega prea curând! Deocamdată să ne amintim aforismul Alexandrei Mihalache, “fiecare din noi ascunde o taină şi fiecare taină ascunde ceva din noi”. Iată un caz straniu relatat de Jacques Bergier în volumul “Cărţile blestemate”, publicat în 1971. Pe atunci, spune autorul, bântuia pe mările lumii un iaht sub pavilionul de complezenţă al statului Panama. Yahtul naviga fără o ţintă şi acosta numai pentru aprovizionare. Echipajul, format din luptători capabili să înfrunte un atac pirateresc, primea salariul nu se ştie de la cine, printr-o bancă din insula malaeză Labuan, cunoscut paradis fiscal. Yachtul transporta o carte. Atât! Cartea era închisă într-un seif în cabina căpitanului. Ce spunea cartea, nu se ştie, dar sigur ascundea un secret teribil! Zicea Bergier că ar dori să arunce măcar o privire în cartea aceea. Un alt caz straniu relatează Ioan Farcaş în volumul “De ce tac civilizaţiile extraterestre?”. Un funcţionar de la o companie americană rămânea zilnic peste program până seara târziu. Venea la seviciu şi în zilele libere. În tot acest timp scria continuu la calculator. Într-o seară, după ce salariatul a plecat, curioasă , conducerea firmei a vrut să vadă totuşi ce scria! Informaţiile din fişiere i-au năucit pe directori. Erau descrierile unor lumi locuite din Univers cu geografia, etnografia, istoria, cultura, religia, societatea, ştiinţa, tehnica şi economia lor. Scria inclusiv despre războaie cosmice. Informaţiile puteau umple 40 de volume groase. Speriată, direcţiunea firmei anunţă autorităţile. A doua zi salariatul este întrebat de unde ştie toate aceste lucruri. A zis că pur şi simplu informaţiile vin în mintea lui, iar el numai le transcrie! Probabil creierul omului accesa cine ştie cum, Akasha, arhiva cosmică care, cum spune filosofia clasică indiană, stochează toate informaţiile din Univers. Serviciul secret a luat hardul calculatorului cu fişierele salariatului şi i-a cerut să scrie în continuare. Va fi bine plătit pentru asta. Salariatul nu a acceptat oferta. A demisionat pe loc şi a plecat. De atunci nu a mai fost văzut. Cred că bine n-a ajuns! Serviciul secret l-a răpit ori chiar l-a lichidat ca să nu dea informaţiile altora, ruşilor bunăoară. Într-o situaţie diametral opusă a fost americanul care a scos o carte cu toate paginile albe, “Cartea care nu spune nimic”. Costa doi dolari, iar amatorii de curiozităţi şi colecţionarii bibliofili au cumpărat 35.000 de exemplare. Încurajat de succes, americanul a scos volumul doi al cărţii care nu spune nimic. Se vede că dacă nu spui nimic, nu deranjezi şi nici în colimatorul serviciilor secrete nu intri! Nemţii se cred superiori, stegarii civilizaţiei, dar uită că erau nişte sălbatici când alţii, precum grecii antici bunăoară, zămisleau civilizaţia Europei. Elenismul, cultura Greciei vechi, a fost purtat până în India de oastea lui Alexandru Macedon. În principatul Malana din Himalaia sunt opt clanuri care se declară urmaşe ale soldaţilor din armata lui Alexandru Macedon. Prin limbă şi tradiţii, membrii clanurilor, răspândiţi într-o duzină de sate, se deosebesc total de triburile vecine. Kalashii, din provincia pakistaneză Nord West Frontier, sunt una din puţinele semniţii politeiste din această parte a lumii dominată de musulmani. Kalashii de azi sunt crescători de capre, dar spun că străbunii lor au fost greci din oastea lui Alexandru Macedon. Într-adevăr 2% dintre kalashi se înrudesc genetic cu grecii! Tot din militarii regelui macedonian coboară poporul hunza, locuitor al unui regat din nordul Pakistanului. Longevitatea şi sănătatea de fier a hunzianilor au atras atenţia lumii occidentale. Cartea lui Renee Taylor, “Secretul vieţii tribului Hunza”, scrisă pe această temă, a devenit bestseller. Regele Hunzei a vizitat Republica Macedonia în 2008 pentru a marca legătura istorică dintre cele două ţări. În realitate majoritatea locuitorilor republicii Macedonia sunt slavi. Doar în regiunea grecească Macedonia supravieţuieşte poporul regelui Alexandru, dar care şi-a uitat limba şi vorbeşte greaca. Deşi vechii macedonieni erau înrudiţi îndeaproape cu grecii, azi în Macedonia Grecească militează o mişcare pentru independenţa regiunii faţă de Grecia. La nord de Hunza este provincia afgană Ghor, emirat independent până în 1924. Ghorul contemporan este zugrăvit în cartea de călătorie „Locurile de mijloc”, scrisă de englezul Roderick Nugent. În sec. XIX a ajuns emir al Ghorului un american din statul Pennsylvania, Iosia Harlan (1799-1871). Visul lui Harlan, admirator a lui Alexandru Macedon, a fost să întemeieze un imperiu al Asiei Centrale. Visul nu s-a împlinit, dar Harlan a aclimatizat cămilele în statul Arizona şi a scris cartea „Memorii asupra Indiei şi Afganistanului”. Isprăvile lui Harlan au inspirat romanul lui Rudyard Kipling, “Omul care a vrut să fie rege”. Kodagu este un regat montan din sudul Indiei. Produce o cafea apreciată, piper, vanilie şi mirodenia numită cardamon. Este vestit pentru portocalele de Kodagu, cele mai bune din lume şi pentru mierea recoltată din păduri de la albinele sălbatice. Regatul este locuit de poporul kodava, buni vânători şi războinici temuţi, înarmaţi cu arcuri şi pumnale. Limba şi tradiţiile îi aseamănă pe kodavi cu tracii. Poartă togă, articol vestimentar specific zonei mediteraneene. Kodavii sunt urmaşii unor traci din oastea lui Alexandru Macedon, care au dezertat pe valea râului Beas, la vest de Himalaia. În vremurile noastre bazinul râului Beas este împărţit între 28 de principate numite Statele de pe Delurile Simla, protectorate britanice până în 1950, apoi înglobate Indiei. Marian Rotaru

Leave a Comment