Google

În căutarea timpului pierdut (CXXVI)

Written on:octombrie 4, 2020
Comments
Add One

Biblia lămureşte originea uriaşilor, dar de pitici nu spune nimic. Când în vremurile vechi poporul ainilor, plecat de pe Valea Siretului, ajunge în Japonia, găseşte ţara locuită de Koro-pok-guru, adică în limba ainu, de oamenii-brusture. Le-au zis aşa pentru că erau atât de mici încât, chiar stând în picioare, se puteau ascunde pe sub buruieni. Oamenii brusture erau meşteri olari, buni pescari şi vânători. Vânau inclusiv animalele mari precum cerbii, folosind  gropi acoperite cu iarbă drept capcană. Ainii aveau relaţii bune cu piticii. Cumpărau de la ei vase de lut şi coarne de cerb. Piticii aduceau marfa la vânzare noaptea pe furiş, într-un loc stabilit prin tradiţie, apoi plecau. În noaptea următoare veneau tiptil să ia plata lăsată de aini. Odată un tânăr ainu a vrut să prindă un om brusture. A pândit noaptea pe unde treceau piticii şi a prins o fată de-a lor. Era frumoasă, dar rea de gură, aşa că i-a dat drumul. După incident oamenii-brusture pur şi simplu au dispărut. Ainii găsesc şi azi prin pădure cioburi din oalele pe care demult le confecţionaseră piticii. La ainu, Kotan este zeul belşugului, dar totodată în limba lor kotan înseamnă sat, cuvânt din care a derivat substantivul katun, care, ca şi în română, înseamnă cătun. Sunt destule potriviri ale limbii ainu cu româna, explicabile prin obârşia ainilor de pe meleagurile noastre. Astfel în ainu, la fel ca în română, conci înseamnă broboadă. Unul dintre pământurile fabuloase din mitologia Indiei este Kotan-Țara Vacilor şi, cum la indieni belşugul este simbolizat de vacă, vedem asemănarea cu spiritualitatea ainu. Sanscritul Kotan este transformat din termenul iniţial Godana, derivat din gau-vită şi este înrudit cu englezescul cow-vacă. În India sunt un milion de vaci sfinte care umblă slobode şi fără folos pentru om. Se zice că aduc belşugul şi de aceea nu sunt alungate nici când dau iama prin pieţe la tarabele de verdeţuri ori se culcă în mijlocul drumului şi opresc circulaţia. Latina are cuvântul cubitus – a se culca, originar din arianul keu – a se îndoi. Din cubitus provine substantivul românesc cot şi asta nu întâmplător: când stă în repaus pe câmp, omul se întinde jos sprijinit în cot. Avem sintagma “mă doare în cot”, adică “nu-mi pasă”. Expresia “mă doare în cot” evocă pe ciurdarii care pasc vitele. Ciurdarul petrece timpul fără grijă, stând în cot, lungit pe iarbă, pe când plugarul asudă pe arie. Sintagma “mă doare în cot” are deci legătură cu înţelesul pastoral al termenului sanscrit şi probabil getic, Kotan.  În Ghidigeni, comuna mea natală, este familia Cotan, există de semenea Balta lui Cotan, un lac ce desparte satele Gefu şi Nicuşeni şi o porţiune din lunca râului Bârlad, numită Cot. Toponimul Cot nu are obârşie sanscrită, acolo Bârladul făcea până nu demult un cot, dar ca o stranie potrivire şesul Cotului era locul unde păştea cireada satului. Apopo de cirezi, spunea bunicul meu Vasile Ivas că înainte de război un gospodar din Ciocani avea două vaci din rasa brună elveţiană care dădeau fiecare 40 de litri de lapte pe zi, dar furajarea lor era costisitoare. Nu le pria deloc iarba măruntă de pe lunca Tutovei! Exploratorul australian Stephen Hanter scria în jurnalul său că în 1958, când străbătea jungla din statul birmanez Kachin, lângă graniţa cu China, a fost atacat de nişte pitici. Aveau 30 de centimetri înălţime, erau înarmaţi cu lănci miniaturale şi acoperiţi în jurul mijlocului cu bucăţi de piele. Statul Kachin se învecinează cu provincia chineză Yunan, care-i, la fel, un paradis al popoarelor înapoiate. Astfel şi în ziua de azi, poporul bulang din Yunan practică agricultura ca în vremurile primordiale. Inundă mai întâi aria unde vor să semene orezul. După ce apa se evaporă, ţăranii bulang împrăştie prin mâl seminţele, iar apoi fugăresc o turmă de bivoli prin aria glodoasă. În goana lor animalele vâră seminţele în noroi, unde vor germina. Dincolo de înapoierea unora dintre popoarele Chinei, civilizaţia chineză a fost în multe privinţe mai înaintată decât civilizaţia europeană. Astfel în China secolului XV s-a publicat o enciclopedie a lumii în 11.000 de volume! Străvechea scriere a chinezilor are 50.000 de ideograme. Obişnuit au utilizare 3.000. Oamenii culţi ştiu 10.000. Pentru ideogramele rar folosite sunt dicţionare. Tot în sec. XV China avea o flotă militară cu vase lungi de 120 de metri. Aşa de mari erau corăbiile că pe puntea lor marinarii aveau mici ogoare pe care cultivau soia! În China antică erau trăsuri cu vele, puse în mişcare de vânt. Au fost primele automobile din istorie. Chinezii se cred o rasă nobilă şi ca urmare îndreptăţiţi să stăpânească lumea. Cartierele China Town din oraşele lumii, chiar şi Budapesta are unul, cu restaurantele şi magazinele lor, sunt primul pas al expansiunii chineze. Ideea de superioritate a chinezilor pleacă de la legenda că prima suverană a Chinei a fost Împărăteasa de Jad care locuia într-un palat cosmic. Împărăteasa i-a creat din lut pe străbunii celor o sută de ginţi chinezeşti primordiale. Acele ginţi au supravieţuit şi iată că în China contemporană sunt doar o sută de nume de familie! Prin filiaţiune cu Împărăteasa de Jad, împăraţii Chinei purtau titlul de Fiu al Cerului. Împărăteasa de Jad era de stirpe extraterestră, palatul cosmic era o staţie orbitală, iar creaţia chinezilor seamănă cu mitul biblic al creării lui Adam din lut. Este o alegorie! Într-adevăr, trupul omului conţine elementele chimice care se regăsesc în pământ, iar materia vie este materia moartă asupra căreia Dumnezeu a suflat Duhul Sfânt şi a însufleţit-o!China vrea să alipească Marea Chinei de Sud şi pentru asta plănuieşte să o îngrădească cu un dig. Dealtfel chinezii au deja insule plutitoare pe Marea Chinei de Sud. Această mare este bogată în vietăţi atractive pentru chinezii a căror filosofie culinară zice că tot ce-i viu se mănâncă. Părintele naţionalismului chinez este Sun Iat Sen, primul preşedinte al republicii, proclamată la 1 ianuarie 1912. Sen s-a născut în provincia Guangdong, la Cuiheng, sat de pescari la ţărmul Mării Chinei de Sud. Din 2013 satul Cuiheng este concesionat de Macao şi dintr-o aşezare săracă a devenit un centru al industriei de vârf şi al turismului. China vrea să construiască un oraş pe Lună, dar apropo de cucerirea Lunii, ne amintim celebrul eşec al expediţiei americane Apollo 13 din 1970.  S-a ratat atunci aselenizarea şi era cât pe ce ca echipajul să nu mai poată reveni pe Pământ. Unii autori au pus eşecul pe seama unei defecţiuni pricinuită de extratereştri, dar adevărata cauză a găsit-o profesorul Dimitrie Mangeron de la politehnica ieseană. Într-o zi, după ce epopea lui Apollo 13 se consumase, Mangeron se prezintă la cursul de mecanica rigidului pe care-l preda şi, fără să zică nimic, începe să înşire pe tablă o avalanşă de formule matematice. Apoi ştergea tabla şi iar o umplea cu socoteli. După două ore subliniază un rezultat şi zice studenţilor că “aceasta este eroarea din calculul traiectoriei lui Apollo 13”. Mangeron corectase calculul pentru care computerele americanilor, greşit programate, dăduseră un rezultat fals! În 1932 profesorul a descoperit ecuaţiile polivibrante, numite funcţii Mangeron, aplicate la calculul traiectoriei navelor cosmice. Ecuaţiile polivibrante au fost tema tezei de doctorat susţinută de Mangeron la Universitatea din Neapole. Pentru doctorat şi pentru cursurile de specializare în matematici avansate, urmate în 1936 la Gottingen în Saxonia, profesorul fusese susţinut financiar de fundaţia culturală “Regele Carol al-II-lea”. Pe lângă fundaţia amintită, Carol al-II-lea a înfiintat “Fundaţia pentru Literatură şi Artă” care avea propria editură şi o revistă. Finanţa revista sătească “Albina”, seriile de cărţi populare “Biblioteca Energia”, cu cunoştinţe practice, “Biblioteca Enciclopedia” şi “Cartea Satului”. De asemenea sponsoriza “Premiile pentru Literatură” acordate anual. Printre laureaţi s-au numărat Tudor Arghezi, V. Voiculescu, George Bacovia, Mihail Sebastian. Sub patronajul regelui, voluntarii din Echipele Studenţeşti au infiinţat în satele ţării mai mult de 2.000 de cămine culturale. Carol al II-lea a renovat biserici şi a ctitorit Muzeul Satului din Bucureşti. Onora mereu manifestările prilejuite de Ziua Cărţii, fixată în luna mai, iar în 1938 a susţinut legea care îndreptăţea pe scriitorii ajunşi la 55 de ani să primească pensie pentru activitatea literară. Banii pentru pensii proveneau de la timbrul literar aplicat pe cărţi. Dimitie Mangeron nu ascundea admiraţia pentru Regina Maria, scriitoare, poetă, protectoarea asociaţiei de artişti plastici “Tinerimea Artistică”. Din patriotism Regina a impus doamnelor de la Curtea Regală să poarte straie populare, iar în primul război mondial a activat voluntar ca soră în spitale militare. Regina Maria moare la 18 iulie 1938 şi pentru că a iubit mult Cadrilaterul inima sa a fost depusă la Catedrala din Silistra. Marian Rotaru

Leave a Comment