Google

În căutarea timpului pierdut (CXVII)

Written on:august 2, 2020
Comments
Add One

Spuneam în articolul anterior despre modificarea caracteristicilor rasiale sub influenţa mediului. Și la homo sapines apar particularităţi somatice datorate mediului. Astfel eschimoşii mănâncă aproape numai carne şi grăsime. Altceva nu-i satură. Din cartea lui Farley Mowat, “Oameni şi reni”, aflăm că eschimoşii din ţinutul canadian Barensland nici nu se ating de păstrăvii de care lacurile sunt pline. Mănâncă numai carne de ren şi dacă nu vânează reni mor de foame. Datorită regimului alimentar carnivor, eschimoşii au ficatul şi maxilarele mai mari decât ale altor oameni. Iar pentru că ficatul este mărit şi trunchiul este mai lat. Boşimanii din Kalahari rabdă de foame săptămâni de-a rândul. Când reuşesc să vâneze un animal mare, mănâncă enorm, nu se opresc până nu termină carnea. Se îngraşă imediat şi cu grăsimea depusă în trup suportă iarăşi lungi perioade de inaniţie, precum cămilele. Eschimoşii transpiră la minus două grade Celsius. Pot dormi afară la minus 50 de grade, eventual vârâţi în zăpadă sau în vreo scorbură de gheaţă. Cubanezilor le este frig la plus 20 de grade. Pescuitorii de bureţi din insulele Mării Egee, care îşi moştenesc ocupaţia din tată în fiu, pot lucra sub apă, fără să respire, cinci minute în şir. Alt om ar muri înecat. Se cunosc cazuri de copii abandonaţi prin păduri, care au fost adoptaţi de lupoaice şi crescuţi în haita de lupi. Sunt aşa zişii copii lup. În 1936 s-a găsit în India un copil lup. Cazul a fost bine studiat. Se deplasa şi mânca în patru labe, bea apă lipăind. Labele picioarelor erau sucite la spate, ca adaptare la mersul patruped. Nu s-a putut acomoda printre oameni şi a murit după câţiva ani. Mânca numai carne şi nu a putut să vorbească. Într-o pădure lângă Barcelona s-a găsit un om-pasăre. Avea cam 50 de ani. Abandonat de copil, fusese crescut probabil de o vulturoaică. Omul pasăre avea cuibul într-un copac. Odată prins, a fost dat în grija unei mănăstiri de maici. Tot restul vieţii a învăţat un singur lucru, să fumeze!  Autorul evreu Arthur Koestler remarca în cartea “Al treisprezecelea trib. Khazarii” o caracteristică a conaţionalilor săi. Nu există o anume tipologie evreiască. După câteva generaţii, evreii capătă trăsăturile poporului în mijlocul căruia s-au aşezat. În Grecia sunt bruneţi, pentru că bruneţi sunt grecii. În Germania sunt blonzi, asemenea nemţilor. În Suedia sunt înalţi ca suedezii, iar în Palestina, ţara lor, au trăsături semitice, specifice popoarelor din zonă. Cum îi posibilă această schimbare de înfăţisare a evreilor rămâne un mister. De menţionat că între evrei şi poporul gazdă, căsătoriile mixte sunt extrem de rare. Spune genetica despre faptul că indivizi din specii diferite nu pot avea urmaşi. Urmaşii chiar dacă sunt zămisliţi se nasc morţi ori nu sunt viabili. Progeniturile cu părinţi din specii diferite se numesc himere. Există şi exceptii. Catârul este rezultatul încrucişării dintre cal şi măgar. Catârul este viabil, dar sterp, nu poate avea urmaşi. Prin anii 1880 la o fermă din Anglia au apărut pe o creangă de piersic primele nectarine. Pare-se că florile de piersic au fost polenizate cu prun. Himera rezultată, nectarina, s-a dovedit viabilă. Genetica reuşeşte prin clonare să obţină ţesuturi himeră, cum ar fi ţesutul om-tutun, creat în 1974. Oficial ţesuturile mixte sunt distruse la finalul experienţei, dar aşa o fi? Articole din publicaţiile ”Evenimentul de Iaşi” şi “Ziarul Știinţelor şi Călătoriilor”, apărute la începutul anilor 1990, semnalau întâlnirea unor himere venite parcă din neant. Este vorba de liliecii cu chip de om din statul american Georgia şi caimanii din mlaştinile Floridei, care aveau chip cu trăsături umane şi labele din faţă cu degete. E posibil ca fiinţele acelea manipulate genetic să fi fost lăsate libere pentru a li se studia comportamentul. Sunt porci modificaţi genetic, cu organe interne asemănătoare celor umane. Se vrea ca organele lor să servească la transplanturi. În Japonia ar exista deja o fermă cu porci-om, de la care se obţine sânge pentru transfuzii. În lumea antică au existat himere, desigur rezultate din experienţele extratereştrilor. Astfel Ovidiu scria că pe insula grecească Egina, zeii i-au creat din furnici pe mirmidoni, celebru popor de războinici. Centaurii erau fiinţe cu cap şi bust de om, dar cu trupul şi picioarele de cal, zămisliţi, scria Plutarh (sec.I), din împreunarea bărbaţilor lapiţi cu iepele. Lapiţii au fost un popor băştinaş al Tesaliei. Celebru a fost centaurul Chiron. Trăia pe muntele Pelion din Tesalia şi-i considerat părintele astrologiei şi medicinei europene. Epopea antică indiană Mahabharata spune despre centauri, pe care-i numea kinara, că aveau un regat în Himalaia. Harpiile erau păsări cu chip de femeie, ucigaşe şi pururea flămânde. Locuiau, spune mitologia, pe insulele Strofade din Marea Egee. Sirenele sunt un alt exemplu de himeră. Spunea Catinca Muscan în cartea “Explorări în enigmatic” că în anii 1920 mumia unei sirene a fost vândută la o casă de licitaţii din New York. Cadavrul sirenei nu a mai fost văzut de atunci, dar a fost adjudecat cu 20.000 de dolari, în vremea când pâinea costa 9 cenţi, iar o maşină Ford populară 300 de dolari. Posibil să fi existat şi himere zămislite de homo sapinens cu oamenii maimuţă. Aşa s-ar putea explica genele regresive la oamenii născuţi cu trăsături simiene, adică de maimuţă. Un astfel de caz relatează Mihai Șerban în cartea “Omul şi astrele”. Despre ce-i vorba? În pădurile Caucazului trăieşte o specie de om maimuţă, probabil un soi de pitecantrop, pe care caucazienii îl numesc alma. Un bărbat alma a fost capturat în 1942 de militarii sovietici, dar a fost eliberat la ordinul unui medic militar. Almaşul acela a avut noroc! Dan Apostol citează în volumul “Tainele naturii” mărturia unui ziarist care în timpul războiului civil din China (1945-1949), a văzut cum ostaşii prinseseră o femeie-maimuţă, foarte înaltă şi solidă, cu pilozitate abundentă. Făcea parte dintre oamenii maimuţă din specia gigantopitec, care se vede că a supravieţuit în munţii din sudul Chinei. Femeia maimuţă plângea ca un om, dar a sfârşit mâncată de soldaţi. Scrie Mihai Șerban că în anii 1930 un rus stabilit în Osetia, una din ţările Caucazului, a prins o femeie alma şi a domesticit-o. Femeia alma nu a putut vorbi, dar ajunsese să priceapă fraze simple în rusă, iar pentru nevoile casei aducea apă şi lemne. Cu ea rusul a avut trei băieţi. Aceştia aveau trupul păros ca mama lor. Nu au putut vorbi în grai articulat, nu au putut învăţa o meserie, prestau numai munci simple, dar mai ales au murit tineri şi n-au avut copii. Fiind himere, erau sterpi. La maimuţele antropoide s-a remarcat o oarecare gândire. Exemplifică Mihai Șerban gorila care învăţase să comunice prin pictograme care înfăţişau obiecte, cea mai simplă formă de scriere. Când voia ceva gorila arăta pictograma adecvată. Altă gorilă a reuşit să pronunţe în engleză trei cuvinte uşoare: măr, pahar şi mamă. Când spunea mamă se adresa îngrijitorului, când spunea măr voia mâncare, iar când zicea pahar îi era sete. Un cimpanzeu a fost închis într-o încăpere. De tavan era atârnată o banană, iar pe podea erau împrăştiate cuburi de diferite dimeniuni. Cimpanzeul a încercat să sară la banană, dar era prea sus. Atunci a pus cuburile unul peste altul şi în mod corect: cubul cel mai mare era baza, peste el a pus un cub mai mic şi tot aşa până s-a suit la banană. Desigur şi primii homo sapiens au avut un nivel de civilizaţie scăzut. Erau doar culegători şi într-adevăr scrierile coranice spun că prima masă pământeană a lui Adam şi Eva, după ce au fost alungaţi din Rai, au fost fructele arborelui sidir culese de ei în ţinutul Wadi Daon din Yemen. Primii homo sapines dormeau în copaci de  frica sălbăticiunilor. Uneori visăm că ne prăbuşim în gol. Savantul Sigmund Freud scria că acest vis este amintirea rămasă în subconştient a vieţii duse în copaci de străbunii noştri şi care erau obligaţi de situaţie să facă salturi în gol. Alteori străbunii aveau doar simple culcuşuri pe pământ. Scrie Charles Darwin că într-o pădure din Țara Focului, a văzut un culcuş din iarbă uscată. Întreabă călăuza, un indian alacaluf din partea locului, cine a folosit culcuşul. “Un om rău “, zice indianul. Indienii alacaluf sunt printre cei mai primitivi băştinaşi ai Americii, dar iată că pe coclaurile Țării Focului erau oameni mai înapoiati decât ei. Alacalufii le ziceau oameni răi, pentru că le prădau sălaşele şi trăiau solitari, fără nicio organizare socială. Când aveau ocazia, străbunii noştri se aciuau în peşteri. Pe locuitorii peşterilor îi numim troglodiţi. Troglodiţii au existat şi în vremurile din urmă, chiar în ţări civilizate. Astfel prin anii 1970 mai erau în Andaluzia ţărani săraci care trăiau în peşteri. În romanul “Gran Canaria” A.J. Cronin aminteşte troglodiţii pe care i-a văzut în anii 1930 în insulele Canare. Amărăţii aveau ca unică avere nişte porumb semănat în faţa peşterii. Marian Rotaru

Leave a Comment