Google

În căutarea timpului pierdut (CXVIII)

Written on:august 9, 2020
Comments
Add One

Cuceritorii au impus cuceriţilor limba şi cultura lor. În Principatul Asturiilor din nordul Spaniei sunt două graiuri străvechi, asturiana şi eonavian, dar puţini localnici le mai folosesc. Majoritatea vorbesc numai spaniola. Argoneza şi navareza, limbile vorbite altădată în regiunile spaniole Aragon şi Navara sunt aproape dispărute, deşi Aragonul şi Navara Spaniolă continuă o existenţă statală fantomatică. Suveranul Spaniei are printre titlurile sale şi pe acelea de rege al Aragonului şi Navarei. Aproape uitată este şi vivaro, limba localnicilor din regiunea Dauphine. Ţara a fost încorporată Franţei şi în anul 1628 pierde ultima brumă de autonomie. De atunci presiunea culturii franceze asupra specificului local a devenit covârşitoare, deşi pretendentul la tronul Franţei poartă titlul de principe de Duaphine. Camunii, locuitorii ţinutului Valcamonica din Lombardia, au obârşia în Carpaţi şi sunt de acelaşi neam cu etruscii. Limba lor a avut scriere proprie şi a supravieţuit până în sec. XIX. Astăzi camonica este practic înlocuită de italiană. Ultimul vorbitor al limbii dalmate, apropiată de română, a murit în 1898. Acum în Dalmaţia se vorbeşte numai limba croată. Nici cotara, altă limbă înrudită cu româna, auzită până la începutul sec. XX pe litoralul Muntenegrului nu stă bine. Azi doar o sută de oameni de pe insula muntenegreană San Stefano o mai vorbesc. Din ciocnirea civilizaţiilor au ieşit limbi noi, de amestec. Limba patois este o franceză stâlcită, amestecată cu cuvinte africane, vorbită de negrii din insulele antileze Martinica şi Guadelupa, colonii franceze, iar papiamento este un soi de spaniolă împănată cu termeni africani, vorbită în insulele Aruba, Bonaira, Curacao, Providencia, San Andres şi Santa Catalina din Antile. Aruba, Bonaira, Curacao sunt colonii olandeze. Providencia, San Andres şi Santa Catalina aparţin Columbiei şi totodată sunt protectorate britanice. Pigdin este un fel de engleză utilizată de papuaşii din Noua Guinee în relaţia cu coloniştii australieni. În pigdin se zice “the chief number one-şeful numărul unu” reginei Marii Britanii, “the chief number two-şeful numărul doi”, guvernatorului general al Australiei, “the chief number three”, guvernatorului Noii Guinei şi tot aşa. În ţările fărâmiţate etnic limba cuceritorilor este necesară. Astfel în Togo se vorbesc 500 de limbi, aşa că franceza rămâne unicul mijloc de comunicare. În China limba oficială este dialectul mandarin vorbit în nord de locuitorii capitalei Beijing. În sud se vorbeşte cantoneza. Deosebirea dintre cele două graiuri ale limbii chineze este la fel de mare ca între italiană şi norvegiană. La chinezi scrierea este mijlocul de înţelegere. Ideogramele lor n-au legătură cu limba. Transmit concepte, sunt semne convenţionale, la fel ca cifrele. Scriind cifra 3 pricepe oricine chiar dacă pronunţă trei, trois, three etc. În timp a apărut ideea limbilor artificiale care să fie universal înţelese. Scriitorul, filosoful şi savantul Hildegard de Bingen din sec. XI, a inventat limba ignotia, prima limbă artificială cunoscută şi un alfabet anume pentru această limbă. Hildegard nu a căutat să popularizeze ignotia şi nici nu a motivat creaţia. Este curios pentru că a crea o limbă artificială nu-i uşor, iar în sec. XI latina era limba unanim acceptată. Se crede că tot artificială este limba în care s-a scris manuscrisul Voynich, deşi nu a reuşit nimeni să-l traducă. Originea manuscrisului este obscură. Un alchimist din Boemia, Georg Baresh din sec. XVII, l-a cumpărat de la un anticar numit Voynich şi l-a oferit lui Jan Marci, rectorul universităţii din Praga. Marci îl trimite savantului Athanasius Kircher ca să-l descifreze. Nu a reuşit, deşi avusese oarecare succes la descifrarea hieroglifelor egiptene. După cele citite în textele egiptene, Kircher a făcut o descriere a Atlantidei în cartea “Mundus Subterraneus” şi tot el a lăsat  “China monumentis”, lucrare prin care este considerat fondatorul sinologiei – ştiinţa care studiază cultura chineză. De la savantul englez John Dee (sec.XVI) au rămas câteva texte în limba pe care el o numea enochiană, după proorocul Enoch ridicat la Cer. Dee spunea că enochiana este vorbită de îngeri. S-a crezut iniţial că este o limbă artificială, inventată de John Dee, dar studiile recente arată că este o limbă naturală şi că nu are nicio asemănare cu vreun grai terestru. Jaques Bergier afirmă în volumul “Cărţile blestemate” că enochiana este o limbă extraterestră. Dee primea mesajele în enochiană din eter pe un ecran, le citea, iar secretarul lui le transcria. Ecranul de culoare neagră, executat dintr-un material necunoscut, este acum în custodia unui muzeu londonez, dar nu s-a permis nimănui să-l cerceteze. Asemănătoare cu ecranului lui Dee este oglinda pe care zeiţa Amaterasu a dăruit-o primului împărat japonez, Jemmu Teno, acum trei milenii. Oglinda este păstrată la un templu, acoperită cu mătăsuri şi nimeni nu are voie să o atingă. Face parte din tezaurul imperial nipon. Nu se ştie dacă s-au păstrat toate mesajele enochiene. Cert este că John Dee a scris o lucrare, publicată într-un singur exemplar dăruit reginei Elisabeta I a Angliei. În carte susţine că Anglia trebuie să alipească Groenlanda pentru că pe insulă s-ar afla intrarea spre un univers paralel, iar englezii trebuie să stăpânească acea intrare. Groenlanda, scria Dee, se întinde mult mai la nord decât se crede, dar într-un alt plan decât planul terestru, deci în afara lumii noastre. Este interesant că în sec XIX geograful german August Petermann susţinea că Groenlanda este mai mare decât în aparenţă. Insula continuă spre nord cu o câmpie acoperită de ceea ce noi credem că ar fi banchiza Oceanului Îngheţat. S-au fotografiat din satelit doi monoliţi de piatră paraleli, dreptunghiulari, lungi de 200 de kilometri, ieşiţi din platoşa de gheaţă care acoperă ţinutul Sermersuaq din interiorul Groenlandei. Mă întreb dacă au vreo legătură cu spusele lui John Dee? Revenind la Enoch, textele biblice aprocrife spun că proroocul în aventura lui cosmică a citit “Tablele cereşti”. Ce conţineau acele table nu ştim, dar în Cartea lui Enoch este descrisă o călătorie spaţială şi se spun adevăruri astronomice pe care normal autorul nu avea de unde să le ştie. Eric von Daniken crede că de fapt Cartea lui Enoch este povestea contactului dintre un pământean şi o civilizaţie extraterestră. Proroocul descrie alte lumi si “alte bolţi cereşti” şi scrie de graiul lui Dumnezeu pe care avea misiunea să-l transmită oamenilor. La fel textul Coranului a fost citit de Mahomed în Umm al Kitab-Maica Scripturii, scrisă pe stânca cerească Lawh al Mahfuz-Tabla Pătrată. Mahomed cu îngerul Gabriel ar fi vizitat 14.000 de lumi cosmice locuite. Desigur Enoch era cunoscut printre extratereştri deoarece îngerii damnaţi sau îngerii căzuţi cum le zicem îl trimit în Cer, la Dumnezeu, cu o scrisoare. Cei 200 de damnaţi, în frunte cu şeful lor Semiaza, aterizaseră pe muntele Hermon din Palestina. În treacăt zis Hemonul este singurul loc din Palestina de unde evreii n-au plecat în surghiun după cucerirea romană din anul 70. De pe Hermon extratereştrii au coborât printre oameni. Au trăit cu pământence şi au avut copii, pe uriaşi. Ca să-şi facă viaţa uşoară, i-au învăţat pe oameni ştiinţele. Astfel Semiaza le-a destăinuit descântecele, Penemuel filosofia şi scrierea cerească, Kokabel astrologia, Asael cosmetica şi parfumeria, Baraqel astronomia, Ezeqel meteorologia. Kasdeia i-a învăţat lupta corp la corp,  iar Gadreel să făureasacă arme din metal, coifuri şi platoşe. Damnaţii voiau ca ai lor copii făcuţi cu pământencele să fie în siguranţă şi pentru asta trebuia ca poporul în care trăiau să se poată apăra de atacul altui trib. Damnaţii se temeau de ceea ce proroocul credea că este Dumnezeu, dar care de fapt era şeful expediţiei extraterestre din care dezertaseră şi îl trimit pe Enoch cu scrisoarea de care ziceam. Prorocul a ajuns pe o staţie orbitală şi o descrie cu limbajul unui păstor. Dumenezeu din Cartea lui Enoch seamănă cu un comandant de expediţie şi dealtfel conform Bibliei ultimul om care l-a văzut pe Dumnezeu nu a fost Enoch, ci predecesorul lui, Lameh, tatăl lui Noe. Enoch nu a avut succes ca mediator şi de frica pedepsei damnaţii fug în peşteri sub Pământ, în Lumea de Jos cum zic ţăranii noştri. Vizita extratereştrilor în vremurile biblice este confirmată de o întâmplare. În 1932 aviatorul Hans Bertram s-a prăbuşit cu avionul într-o zonă din Australia de Nord, locuită de negri sălbatici. Băştinaşii l-ar fi ucis, spune Bertram în cartea, “Zbor în iad”, dar a scăpat datorită costumului de aviator şi mai ales a căştii şi ochelarilor. Pe teritoriul tribului erau nişte stânci cu desene vechi venerate de negri. Spuneau că desenele înfăţişează zei, ori zeii din desene aveau căşti şi ochelari asemenea lui Bertram! Marian Rotaru

Leave a Comment