Google

În căutarea timpului pierdut (CXV)

Written on:iulie 20, 2020
Comments
Add One

În sudul Indiei trăieşte o comunitate veche de creştini creată de Sf. Toma. De aceea li se zice creştini tomiţi. Posibil ca tomiţii să fi locuit şi în pierduta ţară a Regelui Preot Ioan, de care spuneam în articolul anterior.  Asia îndepărtată are multe taine. Ascuns în Himalaia ar exista regatul Shambala, un mare centru al spiritualităţii mondiale. În fruntea Shambalei domneşte Regele Lumii, secondat de trinitatea alcătuită din trei suverani ale căror titluri sunt: Brahatma-Spiritul lui Dumnezeu, Mahatma-Sufletul Universal şi Mahanga-Armonia Cosmică. Aceştia trei, susţine autorul Fabio Ragno, sunt cei trei Crai de la Răsărit care au venit în Țara Sfântă să se închine lui Iisus. Ordinul Cavalerilor Templeri îşi asumase misiunea de a apăra Țara Sfântă de musulmani şi pare-se că templierii păstrau Graalul, obiect sacru despre care nu ştim ce este, niciun om obişnuit nu l-a văzut, dar ştim că este legat de Iisus. Vineri, 13 octombrie 1307, regele Franţei, Filip cel Frumos, trece Ordinul Templerilor în afara legii, îi confiscă proprietăţile şi zeci de cavaleri în frunte cu Marele Maestru al Ordinului sunt arşi pe rug pentru erezie. De atunci se zice că ziua de vineri aduce ghinion şi că cifra 13 este nefastă. Totuşi Ordinul Templerilor, cu puterea mult diminuată, a supravieţuit până astăzi. Deşi practicau obedienţa, Ordinul Cavalerilor Templieri era bogat. Deţinea o cantitate imensă de aur, argint şi pietre preţioase. Ordinul a fost cel dintâi bancher al lumii. În lucrarea “Comoara pierdută a Cavalerilor Templieri”, autorul Steven Sora opinează că la inceputul sec. XIV templierii au ascuns enorma lor avuţie pe insula Stejarului, din largul provinciei canadiene Noua Scoţie. Pe insula Stejarului este într-adevăr o ascunzătoare subterană, scrie Mihai Gheorghe Andrieş în “Cartea Comorilor”, dar nimeni nu a reuşit să sape până la capătul ei. Că templerii ştiau de existenţa continentului american, înainte de călătoria lui Columb, nu trebuie să mire. Platon, filosof grec din sec. IV î. Hr., face referire la America, când spune în lucrarea Timaios despre un continent aflat la apus de Atlantida. Apoi să nu uităm că Platon a scris Timaios pe baza unor informaţii din texte scrise cu mii de ani înaintea lui şi pe care le-a citit în templul egiptean din oraşul Sais. Din Templieri s-a desprins în anul 1407 Ordinul Rozacrucian. Fondatorul Rozacrucienilor este Christian Rosenkreutz, autorul “Nunţii chimice”, lucrare de referinţă în alchimie. Filosofia rosacrucienilor era deschisă către religiile orientale, de aceea Biserica i-a considerat eretici. În zilele noastre Ordinul Rozacrucian îndeplineşte acţiuni de caritate, scoate şi o revistă, dar se zice că adevăraţii initiaţi rozacrucieni au plecat prin sec. XV într-un ţinut paradisiac din Asia. Acolo congregaţia lor, departe de ochii lumii, continuă până azi tainicile practici orientale.  Adesea apar în presă informaţii, din surse obscure, despre grupuri care dintr-un motiv ori altul se ascund. Aşa zic unii că ascunşi în pădurile din munţii insulei japoneze Honshu supravieţuieşte de două milenii o comunitate de daci, ajunşi acolo cine ştie cum. Alţii zic că în pădurile Japoniei subzistă o colonie de nazişti germani. Alţi nazişti nemţi s-ar fi ascuns în Sinai ori în jungla Amazoniei Peruviane. Pe ultimii i-a căutat zadarnic exploratorul Robert Gaillard, aventură povestită de el în cartea “I-a înghiţit pădurea”. În Olanda, lângă Haga, printre dunele de nisip de la malul mării, s-a găsit nu demult o aşezare subterană în care locuiseră naziştii ascunşi acolo la finele războiului mondial. Părăsiseră locul între timp şi când a fost descoperită aşezarea era pustie. O ascunzătoare subterană de-a naziştilor fusese găsită cu ceva ani înainte printre dunele de nisip de la ţărmul atlantic al Danemarcei. Foşti militari nazişti au luptat ca partizani în Alpii Bavariei, mulţi ani după capitularea Reichului. Anglo-americanii au lichidat ultimile cuiburi naziste în 1962. Un caz interesant este redat de Miroslav Stigl în volumul “Aventura marilor căpetenii indiene”. În 1909 indienii din tribul Apaşilor încheie pacea cu americanii. Apaşii au fost printre cei mai războinici indieni. Aşa de mare le era faima că în Parisul de la început de sec. XX, grupurile de tineri bogaţi care-şi omorau timpul cu aventuri galante şi chefuri îşi ziceau “bande de apaşi”! În urma păcii din 1909 apaşii au acceptat să locuiască într-o rezervaţie pe valea Râului Curcanului din Arizona, iar conducătorul lor, Geromino, s-a predat americanilor. În noaptea dinaintea semnării tratatului de pace nişte apaşi conduşi de fiul lui Geromino scapă din încercuirea americanilor şi fug în munţi. N-au fost găsiţi, dar in 1930 o ceată de apaşi, apăruţi din neant, atacă un oraşel american. Năvălesc în goana cailor, trag cu arcul, sparg vitrine şi parbrize de maşini, omoară pe stradă câţiva cetăţeni. Dispar la fel de iute cum au apărut, înainte ca poliţia să poată interveni. De atunci nu i-a mai văzut nimeni pe apaşii liberi. Au fost căutaţi şi cu avioanul, dar în zadar! Unde s-au aciuat? Apropo de regatul Shambala trebuie semnalată opinia unui autor că de acolo ar veni misterioasa etnie a ţiganilor. Autorul argumentează că numai din Shambala ar fi putut ţiganii căpăta ştiinţa ghicitului şi a magiei. Nu pot accepta ipoteza. Din Shambala, marele centru spiritual al lumii, nu putea pleca asemenea etnie. Însăşi  ţiganii se cred originari din India, au cerut acum câţiva ani protectoratul Indiei, dar India i-a renegat! Țiganii sunt duşmanii  României. Au sprijinit regimul stalinist în România anilor 1950, iar acum UE îi protejează. UE  a impus românilor să tolereze hoţiile, bădărăniile, parazitismul şi mizeria ţiganilor şi să le zică romi, încât România să însemne pentru străini Țara Romilor-Țara Țiganilor. S-a ajuns ca prin 2007 un prim ministru al României, aflat în vizită la Roma, să discute de la egal la egal cu un infractor ţigan căutat în ţară de poliţie, ca şi cum individul ar fi fost exponentul emigraţiei româneşti din Italia. Țiganii emigraţi în Occident se dedau la furturi, violuri, crime şi cerşetorie. I-am văzut la Dusseldorf cum cerşeau costumaţi în “faraoni”. De câte ori se aude despre mârşăviile lor din străinătate, televiziunile îi prezintă ca fiind români. În primăvara lui 2020 o parte din ei s-au întors în România şi au declanşat infernul. Luptele de stradă sunt un fapt obişnuit. Practic clanurile ţigăneşti au declarat război statului român! În unele localităţi, românilor nu le rămâne decât să plece. Țiganii îi pradă pe români, mai ales la ţară, iar adesea poliţia le acoperă fărădelegile. Televiziunile pun ţiganii şi ţigăneala în prim plan, tineretul nostru se ţiganizează. Un ţigan deputat în Parlament preconiza că până în 2050 România va fi stat ţigănesc. Occidentul ocroteşte pe ţigani şi vrea ca românii să piară. Mizează că va aduce ţiganii sub protectorat şi va pune mâna pe bogăţiile spaţiului carpato-danubiano-pontic: teren agricol, resusele Mării Negre, uraniu, crom, litiu, pământuri rare, wolfram, molibden etc. Cancelarul Germaniei spunea că ţările estice nu se pot guverna singure şi deci trebuie să devină protectorate germane. Berlinul a cerut explicit Greciei să accepte protectoratul german. Mai mult, a cerut Greciei să cedeze Germaniei câteva insule în contul datoriilor la băncile nemteşti. Grecii s-au răsculat şi au demis guvernul progerman. Dacă în Bulgaria bulibaşii şi-au însuşit titlul de baron, în România ţiganii au rege şi împărat. Mareşalul Antonescu este incriminat că a dus ţiganii la Bug. Vroia să înfiinţeze un cămin naţional ţigănesc. A greşit? Deja în România interbelică, ca să fie supravegheate, şatrele de ţigani nomazi trebuiau să ceară voie la primar ca să se aşeze la marginea vreunui sat. În Cehoslovacia anilor 1970, statul lua copii de ţigani de la părinţi şi-i educa în orfelinate. În Bulgaria ţiganii erau obligaţi să domicilieze în mahalale separate, controlate de miliţie. La Auschwitz erau arborate steagurile statelor de origine ale victimelor. Pentru ţigani, deşi proveneau din acele state, era pus un steag aparte, inventat de custozii polonezi ai muzeului. Iată şi cazul unui de ţigan cu oarecare bun simţ. În 1992 reporterul unui ziar ia interviu unui ţigan bătrân, numit regele cerşetorilor din Gara de Nord. Titlul este ecoul unei mode chinezeşti, amintită de James Clavell în romanul “Nobila Casă”. La chinezi bandele de pungaşi au un aşa zis rege care le protejează, dar le ia bir. Bătrânul era starostele ţigănuşilor care cerşeau în Gara de Nord. Locuia la fel ca protejaţii în subsolul gării, deşi avea bani la bancă. Ziaristul l-a întrebat de ce, dacă tot i se zice rege, nu are coroană. Țiganul i-a zis că are bani pentru coroană, dar el nu-i rege. România are un rege, pe Mihai I. După două zile citesc în acelaşi ziar, că bătrânul ţigan din Gara de Nord a fost găsit mort. Respectul lui pentru rege n-a plăcut cuiva! Marian Rotaru

Leave a Comment