Google

În căutarea timpului pierdut (CXIV)

Written on:iulie 12, 2020
Comments
Add One

În lucrarea “Iniţiere în misterele istoriei”, autorul Fabio Ragno face observaţia că numele protostrămoşului Adam este înrudit cu semitul adamah-pământ roşu. Trage concluzia că Adam a aparţinut rasei roşii, una din cele patru rase de homo sapiens, alături de rasele albă, galbenă şi neagră. Susţine mai departe că rasa roşie locuia în Atlantida şi în America. Nu există izvoare care să spună că Atlantida era locuită de oameni roşii! Aurel Dâmboiu afirma în cartea “Pe urmele atlanţilor” că una din regiunile Atlantidei s-a chemat Eritreea, în greacă eritrytos înseamnă roşu. Islandezii ziceau că pe insula lor trăiesc nişte sălbatici roşii, iar indienii nordamericani sunt numiţi Pieile Roşii pentru că se spoiau cu ocru roşu. Acestea sunt puţinele indicii că ar fi existat cândva în Vest o rasă roşie. Poate că protostrămoşul nostru a fost numit Adam-Pământ Roşu, deoarece a fost făcut din lut, peste care s-a suflat duhul vieţii, iar culoarea vieţii este roşul. Adam de care spune domnul Ragno este strămoşul nostru, iar nu Adam, întâiul om din Univers, creat în spaţiul transcendental de dincolo de Cosmos, spaţiu numit de vechii greci Hiperurania. În Paradisul hiperuranic, Adam vorbea cu Creatorul său, cu Dumnezeu. Ideea Hiperuraniei a ajuns până la ţăranii din Ciocani şi iată că bunica mea, Amalia Ivas, spunea dând glas tradiţiei, că Raiul se află dincolo de stele, deci dincolo de Cosmos. Pe acel Adam cosmic vechii greci păgâni îl numeau Protonagoras şi spuneau că s-a născut din Oul Cosmic. În credinţa orficilor, adepţii unei religii din Tracia antică, Protonagoras este rodul împreunării dintre Noapte şi Vântul din Nord, ambii copii ai Timpului. Timpul este veşnicia care precede materia. Noaptea este neantul, vântul este sufletul care dă viaţă. Orficii specificau anume Vântul din Nord, deoarece nordul este asociat iernii şi gândeau ei, cu iarna începe ciclul de anotimpuri, ciclul vieţii. Iarna este echivalentă cu moartea, dar pentru ei care credeau în reîncarnare, moartea este începutul unei vieţi noi. Geneza nu se referă neapărat la planeta Pământ, ci la crearea de către Dumnezeu a tuturor lumilor din Univers. A existat un Adam cosmic, primul om din Univers şi un Adam pământean, primul homo sapiens, creat de o civilizaţie cosmică care continua opera divină. Homo sapiens nu se trage din maimuţă sau din umanoizii maimuţă de sorginte animală. Lipseşte veriga evoluţionistă de legătură. La fel lipseşte veriga dintre homo sapiens şi omul de Neanderthal, apropiat nouă ca înfăţişare, aşa cum lipseşte veriga dintre neanderthalieni şi oamenii maimuţă de dinaintea lor, deşi neanderthlalienii nu au AND-ul lui homo sapiens, ci ADN de maimuţă. Probabil neanderthaliană a fost Lilith, prima soţie pe care Adam a avut-o în Rai şi care l-a părăsit. Neanderthlalienii par să fi supravieţuit până în zilele noastre. Este vorba de chuchuuna, popor de sălbatici din Siberia, iar Virgil Birou arăta în volumul “Oameni şi locuri din Caraş”, că a identificat tipologie neanderthaliană la unii ciobani din munţii Banatului. Pentru că niciun om n-a fost martor la Facerea Lumii, Geneza nu putea fi scrisă decât prin revelaţia divină. Spunea bunica din Ciocani că primul exemplar al Bibliei a fost pus de un porumbel pe ramul unui măslin care creştea pe ţărmul mării, la poalele muntelui Athos. Porumbelul este simbolul Duhului Sfânt care a relevat textul Genezei, alăturarea mării cu muntele semnifică despărţirea apei de pământ, a spiritului de materie, înfăptuită de Dumnezeu la vremea Genezei. Măslinul este arborele sub care Iisus s-a rugat Tatălui, iar Athosul este Grădina Maicii Domnului. Adam cel cosmic, primul om din Univers, întrunea în sine principiile masculin şi feminin pentru că Dumnezeu l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa. Dumnezeu întruneşte în Sine un alter ego feminin, Sophia, numit aşa în Psalmii lui David. Adam cel pământean, creat după şablonul original, era hermafrodit, avea în el parte bărbătească şi parte femeiască. Eva a fost creată din coasta lui Adam şi aici alegoric se vorbeşte despre o operaţie de separare a sexelor. La crearea variantei pământene a lui homo sapiens, au lucrat mesagerii unei civilizaţii cosmice, civilizaţie care a tutelat mult timp omenirea noastră. O dovadă este faraonul Akenathon, care a introdus în Egipt cultul monoteist a lui Aton. Akenathon, autorul acestei revoluţii spirituale, aparţinea unei rase nepământene. Avea capul mare, umeri înguşti, trup firav, aşa cum adesea sunt descrişi piloţii extratereştrii în rapoartele actuale despre OZN. Soţia sa, Nefertiti şi sora Meritaten aveau craniul ţuguiat, ori în ţinutul peruvian Paraca s-au găsit schelete omeneşti cu craniul ţuguiat şi ale căror ADN nu se regăseşte pe Pământ. Emblema lui Aton era Soarele, alăturare transmisă prin memoria colectivă până la ţăranii moldovemi care zic că “Soarele este chipul lui Dumnezeu”. Rădăcina noastră este cosmică şi mai mult de atât, sunt personalităţi din istorie, aşa numiţii eroi, ai caror părinţi erau nepământeni, zei cum îi credeau oamenii vechi. Eroii s-au întrupat cu o misiune anume. Romulus şi Remus bunăoară au avut mamă pe Rhea Silvia, nepoata troianului Enea, iar tată pe Marte, zeul războiului. A fost destinul lui Romulus să fondeze Roma, leagănul civilizaţiei occidentale. Aşa de zelos s-a dovedit Romulus, că pentru a consfinţi invincibilitatea cetăţii l-a ucis pe fratele său Remus. Romulus, primul rege al Romei, a părăsit lumea noastră ridicat la Cer. Poate că odată ce a împlinit misiunea, rudele nepământene l-au recuperat! Nostalgia obârşiei a făcut pe oameni să caute în lumea noastră reflexia Paradisului cosmic. Astfel hinduşii plasează paradisul pe vârful insulei munte Meru, persanii pe muntele Alborj, iar arabii pe muntele Qif. Mai puţin importă că aceşti munţi nu sunt localizaţi de geografii moderni. La ei ajung numai iniţiaţii şi numai ei locuiesc în Paradisul terestru. Literatura antică hindusă vorbeşte de ţinutul Varanah, adică Țara Mistreţului şi iată ca asemănare spirituală geţii aveau tradiţia unei ţări fabuloase, numită Varania. Din Varanah ar proveni se spune casta preoţească a Indiei. Demult India a fost zguduită de răscoala castei nobililor, contra castei preoţeşti dominante. Nobilii au fost înfrânţi. Regăsim tema în poemul lui Ștefan Augustin Doinaş, “Mistreţul cu colţi de argint”. În poem regele vâna mistreţul cu colţi de argint, dar după o rătăcire prin codrul plin de fantasme sfârseşte ucis de sălbăticiune. La hinduşi mistreţul este simbolul iniţiaţilor, iar argintul este asociat senectuţii şi înţelepciunii. Mistreţul cu colţi de argint este preoţimea contra căreia s-a răsculat nobilul rege! Mintea regelui era rătăcită şi a fost învins de ştiinţa preoţească, de colţii de argint. Evreii cred că sub muntele Golgota este îngropat craniul lui Adam, iar romanii credeau că paradisul unde merg sufletele, Câmpiile Eleusine, se află sub pământ. Plecând poate de la aceste tradiţii, poetul Dante Aligheri, autorul celebrei “Divina Comedia”, afirma că se poate intra în Paradis printr-o grotă care se deschide undeva pe dealurile Ierusalimului. În grotă se înalţă muntele Purgatoriului. Urcuşul greu pe munte spală păcatele vieţii, dar sufletele curăţate ajung pe vârf unde găsesc Grădina Raiului, pentru binemeritata odihnă la “loc de verdeaţă”, cum se zice la noi! Scrierile evreieşti vorbesc de un tainic regat subteran, numit Salem. Un rege al Salemului, Melchisedec, a dat binecuvântare lui Avram, patriarhul evreilor, iar Avram supus îi plătea tribut. Mesopotamienii plasau Paradisul locuit de înţelepţi pe insula mitică Pardes. Indienii numeau pământul sfânt Paradesha, cuvânt asemănător cu Paradisul evreilor. Se observă de altfel uşor ciudatele asemănări de nume între personajele din panteonul hindus şi personajele biblice evreieşti. Brahma, divinitate hindusă, are nume apropiat cu al patriarhului Abraham-Avram, iar Ishwara- Spiritul Unic la hinduşi are asemănare de nume cu ebraicul Israel. Geografii medievali echivalau paradisul terestru cu un tărâm fabulos, numit Țara Regelui Preot Ioan, despre care credeau că se întinde pe undeva în centrul Asiei. Țara Regelui Preot Ioan era descrisă ca având pământ roditor, bogăţie de fructe, locuitori evlavioşi, creştini cu toţii. În inima ţării era un izvor a cărui apă dădea tinereţea veşnică. Nu ştim unde o fi fost ţara aceea paradisiacă, dar de la preotul Ioan s-au păstrat scrisorile pe care în sec. XI le-a trimis împăratului german Frederick Barbarosa, împăratului bizantin Manuel Comnenos şi Papei Alexandru al-III-lea. Papa a dăruit în proprietate Regelui Preot Ioan un altar la catedrala Sf. Petru din Vatican şi o biserică la Ierusalim. Ambele donaţii sunt valabile şi astăzi! Regele Franţei, Ludovic cel Sfânt, a cerut, este adevărat zadarnic, ajutorul Regelui Preot Ioan în lupta contra musulmanilor. Marian Rotaru

Leave a Comment