Google

În căutarea timpului pierdut (CXII)

Written on:iunie 28, 2020
Comments
Add One

Am vorbit mai înainte despre extratereştrii reptilieni, dar pare-se că prin locuri izolate trăiesc umanoizii reptilieni, o specie pământeană incapabilă de civilizaţie, diferită ca înfăţisare de noi, homo sapiens şi care n-are nimic comun cu seminţiile cosmice. Au fost semnalaţi în lacul Teyhis din Columbia Britanică ori pe segmentul râului Micul Miami, care trece prin oraşul Loveland, statul Ohio. În zona mlăştinoasă a comitatului Lee, statul Carolina de Sud, li se zice oameni şopârlă. Trec de doi metri înălţime, au ochii roşii şi păr castaniu. În 1988 o asemenea creatură a atacat un şofer când schimba uleiul la motorul maşinii. Omul a scăpat cu fuga. Ancheta ulterioară a demonstrat că stricăciunile aduse automobilului nu puteau fi cauzate de vreun accident ori de atacul unui animal. În săptămânile următoare s-au înregistrat mai multe atacuri ale oamenilor şopârlă asupra automobilelor. Ca să se apere, cetăţeanul Kenneth Orr a tras cu pistolul şi a rănit agresorul reptilian. Creatura a fugit. Reptilienii, oamenii şopârlă, trăiesc prin văile din munţii arhipelagului Hawai. Andrew Bloxam scrie în cartea “Călătorie în Hawai” că băştinaşii kanaci îi consideră servitori ai zeilor. Oamenii şopârlă păzesc locurile consacrate zeilor, locuri în care oamenii n-au voie să calce dacă ţin la viaţa lor. Locurile consecrate zeilor sunt împrăştiate pe Domeniile Regale, teritorii administrate nemijlocit de Casa Regală a Hawaiului, deosebite fiind de terenurile private ori tribale. SUA au instituit protectoratul asupra regatului Hawai în 1875, pentru ca la 4 iulie 1894 nişte afacerişti americani să organizeze o lovitură de stat în Hawai, în urma căreia proclamă republica. La 18 august 1898 guvernul american preia Domeniile Regale în contul unor datorii pe care Hawaiul le-ar fi avut către SUA. Dealtfel încă de la 6 iulie 1898 arhipelagul Hawai fusese anexat de Statele Unite ca teritoriu federal. Domeniile Regale au rămas ca litigiu între guvernul american şi băştinaşii hawaieni. Băştinaşii hawaieni, kanacii, nu recunosc republica ilegal înfiinţată şi acordă familiei regale statutul de arbitru moral şi social. De Domeniile Regale ţine o parte din vulcanul Mauna Loa din insula Marele Hawai, cu uriaşa sa resursă energetică. Scria Vicente Blasco Ibanez în “Călătoria unui romancier în jurul lumii” că în 1923 a vizitat staţia meteorologică americană de pe vârful vulcanului. Sus la 4.000 de metri altitudine era frig. Ca să încălzească staţia, metorologii săpaseră în podea o gaură prin care ieşea căldura din măruntaiele muntelui. Litigiul Domeniilor Regale a contribuit la exacerbarea naţionalismului hawaian şi la apariţia ideii de superioritate a hawaienilor faţă de ceilalţi polinezieni, idée îmbrăţişată culmea şi de americanii ori japonezii stabiliţi în arhipelag. Şovinismul hawaian ia forme neaşteptate. Astfel, Liniile Aeriene Hawaiene au monopol asupra transportului aerian civil în Samoa Americană. Adesea salariaţii companiei hawaiene sfidau colegii samoani de la aeroportul din Pago-Pago, capitala coloniei Samoa Americană. Ca represalii, în 2006 guvernatorul din Samoa Americană a renunţat la serviciile companiei hawaiene. A fost nevoit să revină la decizie după ce guvernul american a ameninţat că va stopa investiţiile în Samoa Americană. Litigiile sunt inerente în lume şi de aceea sunt necesare mecanisme de stingere a confruntărilor, ca să nu se ajungă la război. În anii 1950 un ziarist american voia să scrie un articol de senzaţie, gen “a început a treia conflagraţie mondială”. Pentru asta a mers în Republica Federală a Germaniei- RFG, la graniţa cu Republica Democrată Germană-RDG. Cele două state germane erau separate de o fâşie neutră lată de 5 kilometri. La graniţă, pe partea RFG, era o baterie americană de tunuri. Pe partea RDG era o baterie sovietică. Ziaristul a mituit comandantul bateriei americane ca tunarii lui să tragă un obuz peste graniţă, spre poziţia sovietică. Zis şi făcut! Ruşii au răspuns cu trei lovituri de tun trase asupra americanilor. Când obuzele ruseşti explodau pe teritoriul Republicii Federale, ziaristul făcea poze. Conflictul putea degenera, dar noroc că americanii şi ruşii din eşaloanele superioare au luat legătura telefonic şi povestea cu articolul a ieşit la ivealaă. Berlinul Occidental era legat de RFG printr-o şosea care deşi era pe teritoriul RDG, o puteau folosi doar vestberlinezii şi aliaţii lor occidentali. Estgermanii şi ruşii aveau voie doar să traverseze şoseaua prin intersecţii. În 1980 un autovehicul militar rusesc, intrat de pe un drum lateral, loveşte un autovehicul militar american care se deplasa pe şoseaua rezervată. Din adins ruşii nu dăduseră prioritate. Iarăşi responsabilii americani şi sovietici au oprit conflictul. Istoria cunoaşte destule alte situaţii în care conflictele au fost oprite la timp. Acum doi ani o nava militară spaniolă a intrat in apele Gibraltarului, colonie britanică. O vedetă militară britanică a venit imediat la faţa locului şi a tras focuri de avertisment. Nava spaniolă s-a retras în apele ei teritoriale, dar cu armamentul de la bord întreptat ameninţător spre britanici. Din fericire disputa s-a oprit aici. Între Polonia şi Cehia există un conflict teritorial legat de Silezia, regiune pe care o împart din vremea habsburgilor. Polonia vrea să alipească Silezia Cehă şi încă o regiune numită Transolza. Transolza a intrat în componenţa Cehiei în 1920. În urma unui conflict armat, Polonia o alipeşte în 1938, pentru ca în 1945 să o înapoieze Cehiei. Transolzanii, băştinaşii Transolzei nu sunt nici cehi şi nici polonezi, ci un popor slav aparte, cu propria limbă. Pe 24 mai 2020 un pluton de militari polonezi trece graniţa peste râul Troja şi intră în Silezia Cehă. Înaintează până în satul Pilgrams. Aici îndreaptă armele asupra unor cetăţeni cehi care mergeau la biserică. Oamenii se întorc din drum, dar reclamă cazul autorităţilor. Imediat guvernul ceh transmite un protest la Varşovia. Polonia retrage ostaşii şi se scuză că aceştia au intrat în Cehia din greşeală. Nu putea fi greşeală! Soldaţii n-au avut orbul găinilor când au trecut râul Troja. În realitate ostaşii polonezi, din propria iniţiativă, au făcut cehilor o demonstraţie de forţă! O sursă de conflict este insula nelocuită Imia din Marea  Egee. Prin tratatul de la Laussane din 24 iulie 1923, Imia a fost dată Greciei, situaţie neacceptată de Turcia. Multă vreme insula a rămas practic teritoriu neutru necontrolat nici de greci şi nici de turci. La 20 ianuarie 1996 câţiva cetăţeni greci din insula vecină Kalimnos, debarcă pe Imia şi înalţă steagul grec. Chiar mai mult, un cioban grec duce oile la păscut pe insulă. Pe 27 ianuarie nişte ziarişti turci vin pe Imia şi pun drapelul Turciei. A doua zi militarii greci înlocuiesc steagul turcesc cu steagul lor. În ianuarie 2017 o flotilă militară turcească intră în apele Imiei, dar este blocată de navele militare greceşti. Un an mai târziu, în ianuarie 2018, tot în apele Imiei, o vedetă militară turcească loveşte o şalupă grecească şi o avariază. Conflictul greco-turc cauzat de insula Imia nu-i rezolvat, dar se menţine în stare latentă, temperat de aliaţii comuni ai celor două state. Războiele pot porni din orice. A existat un război al timbrului. În anul 1900 Haiti emite un timbru care înfăţişa insula Hispaniola pe care o împarte cu Republica Dominicană. Pe timbru, teritoriul haitian apărea extins în dauna dominicanilor. Guvernul dominican observă şi declară război statului Haiti. În noaptea următoare au fost ucişi zeci de mii de haitieni veniţi la muncă în Republica Dominicană. Războiul purtat până în 1939 a costat viaţa a 19.000 de militari. Două triburi din Yemen s-au războit de la o drujbă. Fiecare dorea fierăstrăul mecanic, care dealtfel era furat de la alţii. Războiul drujbei a durat ani. Tribul care avea drujba o pornea. Vecinii de peste deal enervaţi veneau să o captureze şi de regulă prin luptă reuşeau. Tot prin luptă ceilalţi o recuperau. În Kenya două clanuri ale tribului masai se bat an de an într-o anume zi, pe un deal care le desparte satele. Nimeni nu mai ştie cauza disputei. Printr-un acord din 1896 islandezii au primit dreptul să pescuiască liber cod, un peşte valoros, în zona economică a Marii Britanii din Atlantic. Drept compensare vasele britanice puteau folosi fără taxă porturile islandeze. În 1958 Regatul Unit extinde marea teritorială la 200 de mile şi interzice islandezilor să mai pescuiască în zona dată prin tratat. Islandezii au ignorat decizia Londrei şi  au continuat să vină la prins cod. Ca răspuns navele militare britanice tăiau năvoadele islandezilor şi le alungau vasele de pescuit. Islandezii se retrăgeau, dar adesea opuneau rezistenţă cu arme de foc. Un englez a fost ucis, altul rănit. Războiul codului s-a încheiat în 1976 după ce Islanda a ameninţat că va permite ruşilor să folosească liber porturile ei. Atunci Londra a cedat şi a restabilit islandezilor dreptul de pescuit. Marian Rotaru

Leave a Comment