Google

În căutarea timpului pierdut (CXC)

Written on:decembrie 25, 2021
Comments
Add One

Oare ce civilizaţii tainice au înflorit în vremuri uitate pe vatra Bârladului? Cândva, cu decenii în urmă, plimbându-mă prin cartierul Podeni, am remarcat că unele case vechi aveau ca element decorativ la ceardac nişte segmente de cerc cu raze. Aparent închipuiau roţi de căruţă. Aparent zic. Podeniul nu a fost cartier de căruţaşi. Cărăuşia nu a fost pe vremuri ocupaţia predilectă a podenilor. Dealtfel până la finele sec. XIX Podeniul era un fel de Veneţie, multe din actualele străzi erau gârle. Prin urmare cercurile de la cerdac nu reprezentau roţi de căruţă, ci Soarele cu razele sale. Modelul de pe ceardacurile podenilor era o reminiscenţă din străvechiului cult solar închinat lui Agni, zeul focului la geţi, la sciţi şi la hinduşii din India. Soarele este consubstanţial cu Focul, iar pe altă parte de la numele zeului Agni provine numele românesc Ignat. În creştinism avem pe Sf. Ignatie prăznuit în preajma Crăciunului şi poate că nu întâmplător dat fiind că geţii celebrau pe 25 Decembrie renaşterea Soarelui. Podenii au fost prin excelenţă pescari. Bărcile lor pline cu peştele prins în bălţile din lunca Bârladului acostau la Podul Pescăriei, nu departe de Piaţa Sf Ilie. Podul Pescăriei, care pe vremuri traversa un braţ al râului Bârlad, a dat numele cartierului. Cu ani în urmă am auzit bătrâni care ziceau că la Podul Pescăriei “veneau corăbii”. Desigur nu erau corăbii, ci erau bărcile pescarilor. În iunie 1932 Bârladul este lovit de cea mai mare inundaţie din istoria sa. Spune domnul profesor Vasile Cârcotă în monografia “Municipiul Bârlad şi împrejurimile sale” că după dezastru Regele Carol al-II-lea a vizitat oraşul şi s-a implicat personal, inclusiv financiar, în ajutorarea sinistraţilor şi în realizarea a două obiective. Pe vremea aceea râul Bârlad trecea prin oraş, ceea ce a favorizat inundaţia. Prin urmare primul obiectiv a fost ca albia râului să fie mutată în afara oraşului şi a fost mutată pe actualul amplasament. Al doilea obiectiv a fost construirea pentru sinistraţi a unui nou cartier pe Dealul Morilor. Acum cartierul se numeşte Deal, dar până în 1949 s-a chemat Carol. La poala Dealului Morilor au fost ridicate acum un secol moara si fabrica de ulei Ghimuş. Clădirea morii există încă şi este un veritabil monument de arhitectură industrială. Prin spatele morii trece o stradă cu nume ciudat: Uranus. Strada coboară de pe deal, trece prin spatele morii şi face intersecţie cu strada Mihai Eminescu. M-am întrebat de ce strada se cheamă Uranus? Uranus nu este o planetă “populară”, cum ar fi Venus bunăoară şi oricum este singura stradă din zonă cu denumire astronomică. În jur găsim străzi cu denumiri “pământene”: Cerbului, Islaz, Dorna etc. În mitologia greacă Uranus este zeul primordial al cerului. Hesiod spune în Teogonia că Uranus coborât din Cer ca o ploaie a fecundat-o pe Gaia-Mama Pământ şi aşa s-au născut cei 12 titani-uriaşi din mitologia greacă. Numele Uranus are originea în arianul ures – a ploua şi-i înrudit cu elinul oureo – a urina, cu sanscritul varşa-ploaie şi mai departe cu românescul a vărsa. Având în vedere legenda sa şi etimologia legată de ploaie, Uranus a fost nu numai zeu al Cerului, ci şi zeu al agriculturii, al fecundităţii. Este o oarecare potrivire între prezenţa morii Ghimuş şi funcţia de divinitate agricolă -pluvială a lui Uranus. Totuşi potrivirea este întâmplătoare pentru că desigur chestiunile mitologice şi etimologice nu interesau pe sinistraţii care în 1932 băteau primii ţăruşi în cartierul Carol şi nici pe edilii târgului greu încercat. Nicolae Densuşianu scrie în “Dacia Preistorică” că Uranus a fost rege pelasg, ba chiar cel dintâi rege al pelasgilor din mitica Hiperboree, zic alţi autori. Peste drum de dealul Spânzurătorii, pe creştetul căruia s-a ctitorit biserica Sf. Voievozi Mihail şi Gavril, a fost până nu demult o clădire numită Cerbul de Aur. I s-a zis aşa pentru că la intrare, deasupra uşii era un basorelief auriu care înfăţişa un cerb auriu. Clădirea a fost contruită  la începul sec. XIX ca să adăpostească un han. Mai apoi, până să fie demolată, a fost restaurant. Basorelieful de deasupra uşii era unic în arhitectura bârlădeană şi bineînţeles că a atras atenţia. Cerbul de Aur devenise un simbol al oraşului. Se pune întrebarea de ce constructorul hanului a ales ca podoabă arhitectonică un cerb de aur? Cerbul de aur a fost simbolul Hiperboreii, insula mitică din Arctica, obârşia pelasgilor. Pelasgii au fost primii locuitori civilizaţi de pe pămăntul nostru, ne încredinţează Densuşianu. Hesiod scria că eroul Perseu a plecat spre Hiperboreea pe urmele unui cerb de aur pe care voia să-l vâneze. Cerbul de aur din legenda greacă este o alegorie. Cerbul simbolizează puritatea, iar aurul înţelepciunea. Deci Perseu a plecat să se iniţieze în ştiinţa pură a sarcedoţilor hiperboreeni. Coroborând aceste elemente putem crede că acum două veacuri s-a înfiinţat la Bârlad o societate ezoterică de iniţiaţi care se considerau urmaşii spirituali ai pelasgilor. Ezoteriştii se întâlneau la hanul Cerbul de Aur, cel cu simbolul Hiperboreii. Tradiţia spune că Dealul Spânzurătorii este artificial şi a fost ridicat în vremuri stravechi cu pământul scos dintr-un tunel care trece pe sub clădirea Cerbul de Aur. Tunelul acela există, este pietruit şi are o vechime formidabilă. Un bârlădean din cartierul Munteni a săpat în curte şi a dat de un tunel pietruit. A zidit capetele unui segment de galerie şi a amenajat un beci. Lângă Fabrica de Confecţii solul se zguduie când trec maşini grele. Dedesupt este un gol. La fel se zguduie pământul pe Dealul Morilor când maşinile grele trec peste un anume punct din zona intersecţiei străzilor Mihai Eminescu şi I.C.Brătianu. În 1978, când s-a demolat zona comercială Strâmba, a ieşit la iveală, într-un fost beci, gura unui tunel. Pentru pesoanele vârstnice nu a fost o supriză. Auziseră de la moşii lor că un tunel traversează oraşul  pe direcţia Nord-Sud. Acum vreo două decenii la Bârlad s-a simţit destul de puternic un cutremur de pământ. Nimic neobişnuit am zice. Da, nu ar fi fost nimic neobişnuit dacă epicentrul seismului nu ar fi fost la Zorleni! Atunci în subsolul Zorleniului s-a prăbuşit o cavitate. Este greu de crezut că în subsolul argilos al luncii Bârladului sunt peşteri naturale. Mai degrabă acea cavitate al cărei tavan s-a prăbuşit era săpată de om. Este foarte posibil ca tunelul care traversează Bârladul să vină dinspre satul vecin Zorleni! Să fi existat vreo legătură tainică între strada Uranus şi ezoteriştii bârlădeni? Dacă da, înseamnă că societatea Cerbul de Aur fiinţa în perioada interbelică!  Planeta Uranus, spune Alexandru Nicolici în “Astrologia natală”, guvernează schimbarea, revoluţia, transformarea, deziderate de regulă asumate de societăţile secrete. În mitologie Uranus era un personaj venit din Cer sau, cum zicem astăzi, era un extraterestru. Extraterestrul Uranus a iubit-o pe pământeanca Gaia şi au zămislit împreună pe titani, adică pe uriaşi. Biblia spune Oamenii din Cer s-au iubit cu pământencele şi rodul iubirii lor au fost uriaşii. Probabil compatibilitatea genetică dintre Oamenii din Cer şi pământence nu era deplină, de aceea hibrizii rezultaţi erau uriaşi. Ca urmaşi ai lui Uranus, hiperboreenii, adică pelasgii, stăpâneau o ştiinţă nepământeană şi… erau uriaşi. Anticul istoric Berosus scria că erau înalţi de trei metri. Un alt rege pelasg, titanul Cronos-Saturn, care i-a condus pe pământul nostru, era fiul lui Uranus. Vechii greci l-au cunoscut pe filosoful şi medicul scit Abaris, care ar fi ajuns în Hiperboreea, unde ca şi zeul Apolo, a primit iniţierea în tainele Universului. Cărţile lui Abaris, inclusiv o relatare a călătoriei în Hiperboreea, sunt pierdute. La fel pierdute sunt şi odoarele fragile pe care Abaris le-a adus din Hiperborea într-o ladă cu paie, pentru templul lui Apolo din insula Delos. Se mai zice despre Abaris că nu îmbătrânea, că se teleporta la fel ca Pitagora şi că-i nemuritor, fiind văzut la secole distanţă. Despre hiperboreeni Diodor scria că trăiesc o mie de ani! Hiperboreea a fost vizitată de Tezeu, regele Atenei, cel ce a învins minotaurul din Creta. Din Hiperboreea, scrie Pindar, a luat Perseu scutul care l-a apărat de Gorgone. Cât adevăr au legendele antice nu ştim. Totuşi tunelele există şi sfidează inclusiv posibilităţile tehnice actuale! Care a fost scopul acestor gigantice lucrări? În cartea „Secretele Porţii Subterane către Preistorie” profesorul Heinrich Kusch scrie că pentru oamenii din neolitic tunelele erau căi de comunicaţie rapidă, un fel de “autostrăzi”. Nu explică profesorul cum au reuşit oamenii primitivi să sape cu scule din piatră, fără mijloace de transport şi fără cunoştinţe de matematică, tunele lungi de mii de kilometri şi care trec pe sub Marea Mânecii ori pe sub Dunăre! Logica spune că aceste căi subterane au fost realizate de o civilizaţie nepământeană, aflată în război cu altă civilizaţie nepământeană. Constructorii aveau nevoie de tunele pentru că la suprafaţă puteau fi loviţi de inamic. Marian Rotaru

Leave a Comment