Google

În căutarea timpului pierdut (CX)

Written on:iunie 14, 2020
Comments
Add One

În cartea “Al treilea val” americanul Alvin Toffler teoretizează societatea viitorului numită de el postindustrială. Va fi o lume a micii proprietăţi şi micului acţionariat, a capitalismului de masă. Societatea gândită de Tofler este bazată pe lege, toleranţă şi simţ civic. În treacăt fie zis simţul civic invocat de Toffler nu-i o noutate. Azi a cam dispărut, dar îmi amintesc in copilărie că gospodarii la ţară, fără să le ceară cineva, măturau uliţa în faţa curţii, desfundau şanţurile, văruiau copacii de la drum. Satele noastre erau curate fără serviciu de salubritate. Deşeurile erau toate reciclate cumva şi valorificate, că nu se vedeau gunoaie. Multe deşeuri erau colectate de ţiganii care umblau cu căruţele. Tata îşi aminteşte din anii 1940, că primăvara la Ghidigeni oamenii puneau mână de la mână şi curăţau de scaieţi şi buruieni şesul Bârladului, care era imaşul obştii. Peste vară sătenii păşteau pe şes fără plată şi-n bună înţelegere mieii, vacile şi cârdurile de gâşte. Lumea postindustrială va fi în expasiune intensivă prin dezvoltarea ştiinţelor şi extensivă prin colonizarea Oceanului şi Cosmosului.  Acestea vor aduce resursele necesare ca războaiele cauzate de penurie să fie evitate. Pacea trebuie să intereseze pe toţi pentru că nu există sistem de apărare inexpugnabil. În 1988 sovieticii au doborât un avion de pasageri sudcorean desupra Mării Ohotsk. Au spus că a intrat în spaţiul lor aerian. Au omorât atunci 269 de oameni. După un an, doi suedezi, un băiat şi o fată, au pătruns cu avionul lor în spaţiul aerian sovietic. Au zburat fără să fie detectaţi 2000 de kilometri şi au aterizat în Piaţa Roşie din Moscova. Au coborât din avion şi, calmi, se uitau la vitrine. Abia atunci au reuşit ruşii să-i aresteze. Viitorul lui Toffler pune accent pe individualitatea naţională. “Nimic nu-i mai important decât salvarea spiritualităţii unui popor”, spunea romancierul Augustin Buzura şi aici se cuvine evocat regretatul profesor de chimie bârlădean Traian Nicola, publicist, autorul unei monografii a Liceului Roşca Codreanu şi a lucrărilor: “Valori spirituale tutovene”, “Valori spirituale vasluiene”, “Valori spirituale tecucene”. Statele Unite păreau în anii 1970 promotoare ale noi orânduiri. Toffler le zugrăvea ca model de toleranţă şi acceptare a diversităţii. Exemplele stăteau la îndemână, mai numeroase chiar decât cartierele China Town şi Little Italia din metropolele americane! Tipic este cazul populaţiei amish. La origine amishii sunt nemţi din Alsacia şi Palatinat, protestanţi anabaptişti, stabiliţi în sec. XVIII în ceea ce se numea atunci, ca şi acum în virtutea tradiţiei, Pennsylvania Olandeză. Această bucată a Pennsylvaniei a fost prin sec. XVII posesiune a Ţărilor de Jos. Amishii, inclusiv cei care s-au mutat în statele Indiana, Ohio, Illinois ori Maryland, sunt agricultori, locuiesc în sate patriarhale, vorbesc numai germana, nu se amestecă cu alte populaţii, nu se implică în viaţa politică americană şi refuză civilizaţia tehnică de azi. Nu recunosc independenţa SUA. Pentru ei statele americane sunt şi astăzi colonii britanice, iar pe americani îi consideră englezi. Alt caz este Noua Suedie. A fost o colonie suedeză înfiinţată în sec. XVII pe valea fluviului Delaware. Teritoriul acesteia va fi preluat de englezi, iar acum fosta Nouă Suedie este inclusă statului american Delaware. De la suedezi au rămas biserici şi conace, dar şi mentalitatea de cetăţeni aparte împărtăşită de localnicii ţinutului. Există şi un muzeu americano-suedez. Odată cu suedezii au venit în Noua Suedie finlandezi din regiunea Savonia. Ca lemnari şi vânători, finlandezii au împânzit nordul american aşezându-se în păduri şi au păstrat caracterul etnic distinct. Indienii sioux, care trăiesc în rezervaţii răspândite prin statele Dakota de Nord şi Dakota de Sud, nemulţumiţi de politica federală faţă de băştinaşi, declanşează în 1975 proteste, blochează autostrăzi, organizează marşuri. Naţiunea Sioux declară independenţa faţă de SUA, dar americanii nu au recurs la represalii. Interesant este cazul Floridei de Vest. Actualul stat american Florida are două regiuni geografice. O peninsulă în est şi un teritoriu continental mărginit de statele Louisiana şi Alabama, în vest. Până la începutul sec. XIX partea vestică forma colonia Florida Britanică, iar estul peninsular, Florida Spaniolă. În 1803 Louisiana, pe atunci colonie franceză, alipeşte vestul Floridei Britanice. Teritoriul face parte şi acum din statul Louisiana cu numele de Parohiile Florida. Locuitorii a ceea ce a mai rămas din Florida Britanică proclamă în 1810 independenţa ţării sub numele de republica Florida de Vest. După patru ani noul stat este ocupat de americani. În 1821 SUA cumpără Florida Spaniolă. Au oferit Madridului cinci milioane de dolari şi dreptul, în vigoare până azi, de a folosi porturile fostei colonii liber şi fără taxe. Oficial istoria Floridei de Vest fostă Britanică se încheie în 1826, când este unită cu estul fost spaniol în statul american Florida. Neoficial însă evenimentele au fost altele. Locuitorii Floridei de Vest n-au acceptat alipirea la SUA. S-au considerat mai departe independenţi, dar au abolit republica şi au proclamat ţara regat. Deşi americanii le ignoră, au propria administraţie şi un parlament bicameral alcătuit după modelul britanic din camera lorzilor şi camera comunelor. Lorzii guvernează ereditar baroniile, comitatele, marchizatele care împânzesc ţara. Până în 1994 Florida de Vest nu a avut un şef de stat propriu-zis, ci un custode al coroanei purtător al titlului de duce al Floridei şi al Insulelor riverane care depind de ea. Robert al VII-lea, actualul duce, a proclamat în 1994 Florida Britanică de Vest, dominion britanic, având şef de stat pe Regina Marii Britanii. Regina Marii Britanii nu a refuzat, dar ca să nu strice relaţiile cu americanii, nici nu a acceptat coroana Floridei Britanice de Vest. Florida Britanică de Vest este singura care recunoaşte şi astăzi Confederaţia Statelor Sudiste, dispărută la 11 mai 1865, la finalul războiului de secesiune. În Florida Britanică de Vest defuncta Confederaţie apare în documentele oficiale ca subiect de drept internaţional, iar drapelul Confederaţiei este arborat în localităţi la sărbătorile sudiste. Dealtfel unii dintre cetăţenii celor 11 state ale fostei Confederaţii se consideră naţiune aparte. Ei sunt sudişti şi n-au nimic comun cu americanii din nord cărora le zic yankei. Printre cetăţenii rămaşi fideli Confederaţiei în plin sec. XX s-a numărat scriitorul Julien Green. În sec. XVIII unii sclavi negri din Florida au fugit în junglă şi s-au organizat în comunităţi tribale asemănătoare celor indiene. Li s-au zis seminoli, la fel ca unui trib de indieni din Florida Spaniolă, celebru pentru setea lui de libertate. Negrii seminoli au cerut să rămână sub protectoratul Spaniei şi după ce Florida de Est a fost vândută americanilor. Cu timpul o parte din negrii seminoli au roit în Oklahoma, Texas, în statul mexican Sonora şi în insulele Bahamas, dar oriunde s-au aşezat se consideră supuşi ai coroanei spaniole. Întocmai ca negrii seminoli s-au tribalizat şi unii sclavi negri din statul Oklahoma, fugiţi de pe plantaţii. Urmaşii lor sunt triburile de aşa zişi indieni negri, numiţi delaware şi shawnee. Postindustrialismul recunoaşte comunităţilor dreptul suveran de a decide în propriile problemele. John Nasbitt arată în cartea “Megatendinţe”, unde susţine ideile lui Toffler, că deja în SUA comitatele, adică unităţile administrative la nivel statal şi 90.000 de localităţi cu personalitate juridică, au autonomie. Autonomia funcţiei decizionale este benefică dacă există şi responsabilizare. Aspectul a fost înţeles de guvernul japonez şi în 1946 toţi cetăţenii au fost înnobilaţi cu rangul de samurai, echivalent cu rangul european de cavaler. În Japonia a apărut aristocraţia de masă, societate în care pentru tot omul “nobleţea obligă”. Rezultatele sunt pozitive şi se văd! Orice muncitor japonez poate opri linia de fabricaţie dacă procesul nu corespunde calitativ. La japonezi calitatea este chestiune de onoare. La sfârşitul programului de lucru fiecare colectiv analizează calitatea realizată. Postindustrialismul pune accent pe lege. Legea trebuie să fie corectă şi aplicată tuturor. Atunci cetăţeanul va respecta administraţia publică. Astfel poliţiştii britanici patrulează neînarmaţi. Prezenţa poliţistului Majestăţii Sale impune respect. Înarmate sunt doar echipele de intervenţie. Spre deosebire, am văzut că în Germania poliţiştii umblă înarmaţi până în dinţi ca să intimideze. În Marea Britanie cetăţeanul arestat din greşeală, este eliberat şi condus cu maşina la locul de unde a fost ridicat ori la domiciliu. La noi martorii citaţi de poliţie, în pricini care nici nu-i privesc, sunt obligaţi să vină pentru audiere în capitala de judeţ pe cheltuiala lor şi puşi să aştepte în picioare două ore! Marian Rotaru

Leave a Comment