Google

În căutarea timpului pierdut (CVIL)

Written on:februarie 10, 2021
Comments
Add One

Sfântul Munte este un stat monahal aflat sub jurisdicţia Patriarhului din Constantinopol. Conducerea efectivă a statului aparţine însă unui guvernator numit de Patriarh. Capitala, oraşul Careia şi 20 de mănăstiri împart între ele teritoriul de la poalele Muntelui. Partea dinpre vârful Muntelui, ocupată de păduri, stâncării şi golul alpin este numită Pustiul Athosului. Pustiul nu aparţine niciunei mănăstiri. Este locuit de câţiva sihaştri, dar mai ales, aici vietuiesc Cei 12 Pustnici Nevăzuţi. Prima mărturie despre Pustnicii Nevăzuţi apare într-un număr din 1932 al revistei “Biblioteca Athonită”. Pustinicii rar se înfăţişează altor călugări. Se adăpostesc în grote, umblă goi pentru că au renunţat la orice avere lumească şi se hrănesc “precum păsările”, cu seminţe, ierburi şi fructe. Fac minuni, au darul clarviziunii, pot vindeca, se teleportează, pot deplasa obiecte cu puterea gândului. Ce vârstă au Pustnicii Nevăzuţi? Poate că măsoară secole, pentru că iată se zice că ar trăi în Carpaţi un pustnic a cărui etate trece de 300 de ani! La fiecare şapte ani misteriosul pustnic din Carpaţi se împărtăşeşte la o mănăstire. În locuri ferecate de blestemat, teleportarea pe care Pustnicii Nevăzuţi o fac voit se produce spontan. Astfel în pădurile din Țara Luanei sunt locuri unde se zice că ar fi ascunse comori  şi căutătorii care s-au apropiat de comoară au păţit-o: s-au volatilizat, au dispărut în neant. Unii dintre ei, mai norocoşi, au fost găsiţi după ceva timp, departe, în alte locuri şi aveau mintea rătăcită. Asemenea întâmplări au fost notate de Ilie Mândreanu, profesor în satul Bozioru din Țara Luanei. Cazuri de teleportare involuntară s-au petrecut şi în valea numită Râpa Diavolului din satul prahovean Cosminele ori pe Valea Albă din Bucegi scrie Dan Boerescu în cartea “Harta fenomenelor paranormale din România”. Știinţa extratereştrilor este capabilă să realizeze teleportarea şi iată un caz petrecut la 20 ianuarie 1996 în oraşul Varginha din statul brazilian Minas Gerairas. Oraşul a fost împânzit de extratereştri, deşi niciun OZN nu a aterizat în zonă. Desigur străinii fuseseră teleportaţi. Orăşenii  au anunţat autorităţile şi armata a intervenit. Militarii au capturat şase extratereştri. Pur şi simplu i-au hăituit şi i-au prins cu plase de vânătoare. Prizonierii au fost vârâţi ghemuit în cutii strâmte. Cutiile au fost încărcate într-un camion şi duse într-o locaţie secretă. Cu totul inexplicabil extratereştrii erau goi, nu purtau costum. Vorbeau o limbă ciudată ce părea un zumzăit de albine. S-au apărat aruncând asupra urmăritorilor un fel de ceaţă verde cu miros acid, dar ineficace faţă de plasele soldaţilor. Totuşi un ofiţer care a atins cu mâna goală un extraterestru prizonier a simţit o arsură pe degete, apoi i s-a făcut rău şi după o săptămână a murit. În timpul hăituielii un extraterestru a fost rănit. Avea o fractură deschisă la şold. A fost prins şi dus la spitalul din oraş unde a fost operat de medicul Roger Leir. Chirurgul a scris o carte, “Extraterestrul şi bisturiul”, în care povesteşte că străinul pe care l-a operat avea 1,5 metri înălţime, capul mare, ochii mari şi roşii, gura mică, în locul nasului şi urechilor avea nişte găuri. La mâini avea patru degete, iar la picioare trei. Pielea era gri închis. Sângele era ca al pământenilor, iar osul vizibil în fracură era roşu la culoare. Este interesant că în deşertul Nazca din Peru a fost descoperiă o mumie veche de 2.500 de ani, identică la înfăţişare cu extraterestrul de la Varginha. Operaţia doctorului Leir a reuşit. Pe parcursul operaţiei extraterestrul a stat impasibil. După 24 de ore a fost luat de soldaţi şi dus pe urma semenilor săi. Guvernul brazilian a negat existenţa incidentului de la Varginha şi cu ameninţări i-a redus la tăcere pe martorii guralivi. Totuşi ufologul Vitorio Pacaccini a efectuat o anchetă care a însumat 3.000 de ore de muncă şi a consemnat rezultatul în volumul “Incidentul OZN de la Varginha”. Etratereştrii prinşi au fost predaţi americanilor şi au ajuns la baza militară Zona 51 din Nevada. În Zona 51 sunt studiate obiectele extraterestre capturate, iar pe extratereştrii prizonieri se fac experienţe. Autorul Phillip Schneider scria că 3.000 de extratereştri au fost disecaţi în Noul Mexic la baza Dulce! Dezvăluirile pe care le-a făcut despre baza Dulce, un oraş subteran pe mai multe nivele, ultrasofisticat şi păzit strict, l-au costat viaţa pe Schneider! De altfel cei care au văzut baza Dulce sunt supravegheaţi draconic. În 2019 o sută de americani au forţat intrarea în Zona 51. Armata i-a oprit şi a operat arestări. Au fost cazuri când nave militare americane din Pacific au lansat rachete asupra unor OZN-uri. De fiecare dată o rază trimisă din OZN a făcut ca racheta americanilor să explodeze în aer. În 1984 o baterie de rachete sovietică din Siberia a lovit un OZN. Astronava a aterizat în taiga. Militarii s-au deplasat la locul aterizării cu un transportor blindat şi ajunşi lângă astronavă au coborât din vehicul. 23 dintre ei s-au apropiat de OZN cu pistoalele pregătite, în timp ce alţi militari s-au postat în spatele transportorului. Din OZN au coborât cinci umanoizi. Ruşii au dat să tragă în ei, dar n-au apucat. Extratereştrii au trimis o rafală de proiectile luminoase. Într-o clipă cei 23 de ostaşi au fost transformaţi în stană de piatră. Au scăpat doar militarii ecranaţi de transportor. După masacru piloţii au suit în OZN şi au decolat. Secretomania legată de incidentele OZN are drept gardian, mai ales în SUA, pe cei trei Bărbaţi în Negru. Aceştia vizitează martorii incidentelor OZN şi le cer sub ameninţare să nu relateze nimic, cel puţin o vreme. Oamenii în negru sunt îmbrăcaţi impecabil în costum şi cravată, cu pălărie pe cap. Veşmintele au culoare închisă, dar nu neapărat neagră. Au însă tenul măsliniu. Nu par să aparţină unei rase umane anume. Dimpotrivă pe chipul lor inexpresiv  se văd caracteristici rasiale amestecate. Unii cred că Bărbaţii în Negru sunt oameni robot.  Prima apariţie a Bărbaţilor în Negru a avut loc în 1935 la Paris, scrie Karel Soucek în cartea “Bănuiala unei umbre”. Pe atunci savantul Enrico Fermi lucra la proiectul primului reactor nuclear. Într-o zi îl vizitează la laborator trei domni în costume negre. “Domnule profesor, ceea ce cercetaţi dvs. noi ştim de mult, dar lumea nu-i pregătită să folosească paşnic energia atomică”, spune unul dintre vizitatori. Apoi grupul părăseşte laboratorul. În 1939 Fermi pleacă în SUA şi în 1941 la Universitatea din Chigago primul reactor nuclear producea energie electrică. În 1945 însă, bombele atomice distrug Hiroshima şi Nagasaki. La 24 iunie 1947 o navă a pazei de coastă naviga pe oceanul Pacific, lângă insula Maury care aparţine statului american Washington. La bordul şalupei erau trei persoane şi un câine. La un moment dat nava este survolată de şase OZN-uri. Unul dintre OZN-uri o atacă cu proiectile luminoase. Un marinar este rănit, iar câinele ucis. Trei bărbaţi îmbrăcaţi în negru îl vizitează acasă pe căpitanul şalupei i şi-i cer să nu raporteze incidentul. Mai târziu întâmplarea va fi relatată de Lee Crisman în cartea “Incidentul de la insula Maury”.  În ultimul război mondial, Crisman a luptat în Burma şi povesteşte în altă carte că în jungla birmaneză ar fi fost răpit şi ţinut prizonier într-o peşteră de nişte oameni ciudaţi la înfăţisare. Reuşeşte să evadeze în cele din urmă. Se spune că romanul “Invadatorii” scris de Keith Laumer a fost inspirat de isprăvile lui Crisman ca vânător de OZN-uri. Eroul romanului descoperă din întâmplare un complot al extratereştrilor de cucerire a Lumii şi le va dejuca planurile după multe peripeţii. Crisman a fost acuzat în presă că a participat la asasinarea preşedintelui american John Kennedy. Crisman va pleda nevinovat în cartea “Uciderea unui oraş”, dar totuşi pare să fie şi un sâmbure de adevăr în acuzaţie. În “Kennedy şi Noua Frontieră”, autorul William Lester susţine că serviciul secret l-a asasinat pe preşedinte pentru că a cerut insistent anumite documente cu informaţii despre extratereştri şi aici lucrurile par să se lege: Crisman era dubios de mult implicat în chestiunea OZN-urilor! În 1953 revista americană Space Review care publica articole despre OZN-uri îşi încetează apariţia după ce redactorul Albert Bender a fost ameninţat de “trei domni în negru”. Bender va povesti păţania în cartea “Farfuriile zburatoare şi oamenii în negru”, publicată în 1962.  Sintagma “Bărbaţi în Negru”, va fi însă popularizată de Gray Barker în volumul “Ei ştiu mai multe despre OZN-uri”, apărut în 1967.Un american, martor la un fenomen OZN, nu a luat în serios avertismentul oamenilor în negru şi a relatat ce a văzut. La scurtă vreme soţia şi cei doi copii ai săi mor într-un accident, produs în circumstanţe care-l făceau să pară o crimă. Americanul de care spuneam a fost acuzat de crimă şi ispăşeşte detenţia pe viaţă. Marian Rotaru

Leave a Comment