Google

În căutarea timpului pierdut (CVIIL)

Written on:ianuarie 27, 2021
Comments
Add One

“Am impresia că universul nu e doar mai straniu decât bănuim, ci mai straniu decât putem bănui”, scria savantul John Haldane şi exemplele de mai jos îi dau dreptate! În anul 1957 Joanna şi Jacqueline, fiicele familiei Pollock din localitatea Hexham, comitatul englez Northumberland, mor într-un accident de circulaţie. Suferinţa soţilor John şi Florence Pollock a fost enormă. După un an Florence naşte două fete gemene, Jennifer şi Gillian, care fiecare era identică cu una din surorile decedate. Aveau aceleaşi semne particulare pe trup, aceleaşi preferinţe, comportamente şi ştiau amănunte din viaţa surorilor moarte. Este un caz tipic de reîncarnare! În sudul Atlanticului este insula nelocuită Bouvet, posesiune a Norvegiei din anul 1927. Mai înainte a fost posesiune britanică. Insula este acoperită mai tot anul de zăpadă, cu excepţia unei zone de lângă un izvor termal. Singurii locuitori ai insulei au fost doi englezi care în vara lui 1910 au căutat diamante. Ca să trăiască vânau foci şi pinguini. Diamante nu au găsit, aşa că au plecat. În 1964 o expediţie britanică găseşte pe plaja insulei, departe de apă, o barcă din lemn, mare şi grea, asemănătoare cu bărcile irlandeze antice, iar pe bord avea scrijelate nişte litere necunoscute. Totuşi barca părea nouă. Alături, pe nisipul plajei, erau împrăştiate unelte ca şi cum cineva tocmai lăsase lucrul. Uneltele aveau modele nemaivăzute şi, iarăşi ciudat, la fel ca lemnul bărcii erau calde, deşi aerul era rece. Expediţionarii nu au putut lua barca cu ei, dar au revenit după un an să o ia, însă nu o mai găsesc. Nimeni care trecuse înainte de 1964 pe insula Bouvet nu a văzut barca, deci a apărut între timp. De unde a apărut şi cum a dispărut? Dintr-o lume paralelă? Scriam despre Prinţesa din Tisulsky descoperită în Rusia. Prinţesa tânără şi frumoasă odihnea de 800 de milioane de ani într-un sarcofag de marmură. În sarcofag Prinţesa era aşezată deasupra unui lichid vişiniu, a cărui natură nu a fost descoperită. În aprilie 1485 este descoperit cu prilejul executării unei construcţii pe calea Via Apia din Roma, mormântul Tuliei, fiica filosofului roman Tulius Cicero. Frumoasa tânără  era perfect conservată deşi odihnea de 14 secole într-un sarcofag de marmură. La fel ca Prinţesa din Tisulsky, Tulia părea vie, că doarme şi respiră usor. La fel ca la Prinţesă, în sarcofagul Tuliei era un lichid vişiniu. Să fi fost în ambele sicrie acelaşi lichid? Lichidul vişiniu se găsea şi în lampa care de 14 secole lumina cavoul Tuliei. Lumina era alb-albăstrie. Este un mister cum de a ars lampa aceea 14 secole fără ca lichidul combustibil să se consume şi cum de nu a epuizat oxigenul din cavoul închis! Lampa Tuliei s-a stins după ce lichidul a fost aruncat din rezervor. Lămpile eterne care luminează vesnic n-au fost o raritate. Exemple oferă Malvin Galogeras în cartea “Enigme din trecut şi din prezent”. Astfel exploratorul spaniol Martin de Barco Centenera scria în lucrarea “Argentina” că în anul 1591 conchistadorii au descoperit oraşul Gran Moxo pierdut în jungla din Mato Grosso. Oraşul era aşezat pe insulele unui lac, era locuit de indieni, avea clădiri de piatră şi ce-i mai interesant era luminat noaptea de o “lună” aşezată pe un stâlp înalt de opt metri. Luna era de fapt o lampă eternă. Când spaniolii au intrat în oraş, indienii au fugit în junglă şi au luat “luna” cu ei. Despre Gran Moxo nu se ştie nimic altceva în afară de ce a scris Barco Centenera. Nu a fost redescoperit! Exploratorul englez Percival Fawcett scria în cartea “Drumuri şi oraşe uitate”, că în jungla Amazoniei sunt cetăţi neştiute, locuite de urmaşii unor civilizaţii antice. Străzile acelor oraşe sunt luminate de lămpi eterne. Preotul Evarist Huc scria în “Amintiri de călătorie în Tartaria, Tibet şi China, în anii 1844-1846” că a văzut o lampă eternă într-o mănăstire tibetană, iar scriitorul australian Ion Idriess spune în cartea “Tobele Merilor” că băştinaşii insulei Boigu, din arhipelagul Torres aflat între Papua şi statul australian Queensland, au  instrumente pentru iluminat numite booyas. Booyas este o piatră înfiptă în gaura unei tulpini de trestie. Piatra este îndreptată spre cer. Imediat se aude un zgomot şi piatra emite o lumină albastră. Merii la care face referire titlul cărţii sunt în mitologia chineză nişte oameni amfibie care trăiesc în mare. Se spune că Merii produc o mătase bună de ţesut. După descrierea chinezilor, mătasea Merilor seamănă cu mătasea de mare recoltată de la molusca byssus pina. În 1949 ruşii găsesc pe insula Șerpilor un cavou antic, luminat de o lampă eternă. Lampa a fost dusă la Moscova, iar mormântul distrus, deşi se pare că acolo odihnea Patrocle, unul dintre eroii războiului troian. Mormântul lui Palas, aliatul lui Enea în războiul împotriva Rutulilor de care scrie Virgiliu în epopea Eneida, este descoperit în anul 1401 la marginea Romei. Cavoul lui Pallas era luminat de 3.000 de ani cu o lampă eternă. Autorul grec Lucian din Samosta care a trăit în sec.II povesteşte în cartea “Istorii adevărate” că a văzut o lampă eternă în oraşul Hierapolis din Siria. Iniţiatul Apolonius din Tyana (sec.I) şi discipolul său Damis au făcut o călătorie spre Oraşul Zeilor. Scrie Danis în jurnalul său că din India au mers spre nord, în Himalaia. Ajunşi în Himalaia au intrat într-un ţinut plin de ciudăţenii. Drumul dispărea brusc dinaintea ochilor şi reapărea la fel de brusc după o clipă, peisajul privit din acelaşi unghi îşi schimba înfăţişarea ca şi cum era vrăjit. Într-un final a ieşit înaintea călătorilor un puşti care îi conduce în Oraşul Zeilor. Acolo Damis a văzut lămpi eterne, dar şi puţuri din care ţâşneau coloane de lumină. Se observă că ”puţurile” acela sunt aidoma cu reflectoarele din zilele noastre!  Orăşenii levitau, se deplasau plutind prin aer, iar la banchetul oferit de regele oraşului, Damis spune că au fost serviţi la masă de nişte oameni mecanci, adică de roboţi cum spunem în limbaj modern. În sec. XVIII este deschis mormântul alchimistului Simon Studion, unul din liderii Rozacrucienilor din sec XV. În interiorul cavoului, defunctul stătea pe un tron de piatră. La dreapta avea o lampă eternă care lumina, iar pe poale ţinea o carte din care părea că citeşte. Atât au putut vedea intruşii, pentru că imediat mâna dreaptă a mumiei cade peste lampă şi se produce o explozie care distruge totul din cavou. În mod cert Ordinul Rozacrucienilor, fondat în sec. XV de alchimistul Christian Rosenkreutz, are legături cu extratereştrii reptilienii ascunşi sub pământ. Chiar deviza Ordinului o dovedeşte: “Vizitaţi interiorul Pământului, prin rectificare (îndreptare spirituală, n.n.) veţi găsi ascunsul din piatră”. Se zice că Rosenkreutz nu-i mort, ci că doarme de cinci secole într-o grotă secretă. Henrichus Neuhuseus scria într-o carte din 1618 că după dispariţia lui Rosenkreutz, rozacrucienii s-ar fi refugiat în nişte aşezări tainice din munţii Tibetului. Rosenkreutz a fost prieten cu contele de Saint German, despre care se zice că-i nemuritor. În sec. VI î.Hr. Saint Germain ar fi primit în dar de la împăratul persan Cyrus cel Mare, toiagul lui Moise. O mărturie despre conte apare în memoriile aventurierului Giacomo de Cassanova. În 1760, scrie Cassanova, la o serată pariziană, Saint Germain este abordat de venerabila doamnă de Gergy. În 1690 doamna locuia la Veneţia unde soţul ei era ambasadorul Franţei în Serinissima Republică. “L-am cunoscut pe tatăl Dvs. domnule Saint Germain la Veneţia, acum 70 de ani. Semănaţi leit”. “Doamnă, chiar eu am avut plăcerea să vă cunosc la Veneţia”, răspunde contele. Saint Germain arăta ca de 40 de ani şi ca să dovedească că spune adevărul, a amintit doamnei unele amănunte ale întâlnirii din 1690. În 1821 apare cartea “Un englez la Paris”, în care autorul Albert Vandam scrie că în capitala Franţei a întâlnit pe un oarecare maior Fraser. Maiorul făcuse un voiaj în Himalaia, la izvorul Gangelui şi tocmai publicase un jurnal de călătorie. Maiorul era de fapt contele Saint Germain, crede Vandam, având în vedere înfăţişarea acestuia, dar şi amănuntele istorice pe care le ştia, ca şi cum a fost martor la evenimente. Împăratul Franţei, Napoleon al-III-lea, a cerut să fie adunate toate documentele care atestă existenţa lui Saint Germain. Bibliotecarii le-au adunat, dar la scurt timp împăratul abdică, iar dosarul cu documente dispare în timpul Comunei din Paris. Se spune că Saint Germain trăieşte în Himalaia, unde conduce frăţia monahală Loja Albă ai cărei călugări trăiesc în mănăstiri inaccesibile. Se mai zice că printre membrii frăţiei monahale tibetane Khe-lan se numără un englez venit în Tibet la începutul sec. XX. Este poliglot şi posedă cunoştinţe fabuloade în orice domeniu. Numele real al englezului este ştiut numai de starostele frăţiei. După descriere, personajul pare a fi Saint Germain. Marian Rotaru

Leave a Comment