Google

În căutarea timpului pierdut (CVIIIL)

Written on:ianuarie 23, 2021
Comments
Add One

În copilărie la Ciocani bunica Amalia Ivas mi-a spus povestea Oului Tăval-Tăval. Oul acela minunat se deplasa rostogolindu-se, vorbea cu eroii basmului şi i-a condus la locul unde era ţinută prizonier fata de împărat răpită de zmeu. Oul din basm era de fapt o maşinărie, un robot extraterestru, cam în genul sondelor spaţiale pe care le avem pe Marte. Iată şi un basm din Ghidigeni cu conotaţii paleoastronautice, povestit de bunicul meu Gheorghe Rotaru. Se spune că o femeie văduvă mătura într-o zi casa. Cum dădea cu mătura un bob de linte aflat pe podea tot sărea înapoi. Până la urmă femeia enervată l-a înghiţit. A rămas însărcinată şi la soroc a născut un băiat. I-a zis Boban, de la bobul nărăvaş. După nouă zile Boban era deja un flăcău chipeş. În împrejurimi, înconjurat de pădure, era palatul unui împărat şi care împărat avea o fată. Într-o zi se aude un vâjâit ca de furtună. Era Zmeul care o fură pe prinţesă şi o duce sub Pământ, în Țara Zmeilor, pe Lumea Cealaltă. Binenţeles Boban a plecat să scape fata, deşi nu ştia cum să ajungă la ea. Norocul lui a fost că întâlneşte lângă o fântână un cal năzdrăvan. Calul îi zice că ştie drumul spre Țara Zmeilor. Încălecat pe cal Boban ajunge la o gaură care se căsca în pământ. Prin gaură trec în Lumea Cealaltă. Acolo merg cât merg şi ajung la un pod, dar sub pod era Zmeul care frigea un bou. Iese Zmeul şi zice: “Bobane vom mânca câte un but. Dacă mănânci mai repede ca mine mergi mai departe, dacă nu, te omor”. Zmeul a terminat primul şi dă să crape capul lui Bobam cu osul de vită. Boban se fereşte. Cei doi se înfruntă “în luptă dreaptă”, adică corp la corp. În final Zmeul este răpus. Continuă Boban drumul şi ajunge la un palat cu o sută şi una de camere. La o ferestră vede o fată frumoasă, cu o aură de lumină deasupra capului. Boban intră în palat, dar în camera cu pricina găseşte o urâtă, îmbrăcată în zdrenţe. Boban nu se sperie şi îi zice “nu te preface, ştiu că esti prinţesa cea frumoasă”. Deîndată fata reia înfăţişarea strălucitoare şi cei doi se întorc fericiţi în lumea noastră. Din basm se vede că Boban, născut prin însămânţare artificială, era rezultatul unui experiment genetic făcut de o seminţie extraterestră. Zmeul era tot un extraterestru, dar reptilian malefic, dintre aceea aciuaţi pe Pământ în cavităţi subterane. Zmeul avea un aparat de zbor care “vâjâia ca furtuna”. Pe altă parte în imaginarul popular, zmeii reptilieni, fiind înalţi, sunt confundaţi cu uriaşii de trei metri care locuiesc sub pământ şi pe care i-a văzut exploratorul american Richard Byrd în 1947, când a vizitat Continentul Interior, numit de ţăranii noştri, Lumea Cealaltă. Eroii basmelor auzite la Ciocani şi la Ghidigeni sunt ajutaţi de Oul Tăval-Tăval şi de calul năzdravăn, care erau două maşinării extraterestre. Aceste basme duc amintirea unui război dintre două civilizaţii cosmice. A fost probabil războiul dintre extratereştrii din constelaţia Pleiadelor, favorabili pământenilor şi reptilienii din constelaţia Draco. De acest război vorbesc miturile indienilor nordamericani din tribul Cherokee. Indienii Cherokee cred că Pleiadele sunt obârsia îndepărtată a pământenilor. Basmul de la Ghidigeni preia şi un element din mitologia populară. Este vorba de Muma Pădurii care trăieşte în codri şi se înfătişează când ca o fată frumoasă, când ca o femeie urâtă. Muma Pădurii şi soţul ei, Păduroiul, prind oamenii care umblă singuri noaptea prin pădure şi-i mănâncă. Este amintirea colectivă a sălbaticilor preindoeuropeni care au trăit prin codrii noştri până în vremurile istorice. La Ghidigeni li se mai spunea oameni negri, adică răi, sălbatici. Muma Pădurii este legată şi de credinţa din popor că prin păduri ar trăi vrăjitoare. Vrăjitoarea din pădure este ecoul cultului get dedicat lui Bendis, zeiţa Lunii, a nopţilor şi a pădurilor, a vrăjitoriei şi căsătoriei. În  panteonul get Bendis patronau relaţiile matrimoniale. Amintirea cultului zeiţei Bendis este numele satului tutovean Praja. În sanscrită praja înseamnă “cea care naşte”, în albaneză prajte înseamnă liniştit, la vechii slavi prijati era  femeia iubită, iar praus din greacă înseamnă blândeţe. Substantivul Praja este legat de femeie şi de erotism. Toponimul Prajei arată că pe acel loc în vremea geţilor era un altar închinat lui Bendis. Deloc întămplător satul vecin Prajei se cheamă Fătăciuni! Boban a înfruntat un uriaş, ori uriaşii, fie pământeni de sorginte ori zmei reptilieni, sunt prezenţi în folclorul nostru. În zona satului Bălaşa din Țara Moţilor se văd găuri verticale care coboară în adânc şi despre care localnicii zic că le-au săpat uriaşii ca să scoată aur. Uriaşi probabil au existat, pentru că iată în statul sudafrican Orange s-a găsit un craniu uman gigant, înalt de 45 de centimetri si vechi de nouă milioane de ani! Spune tradiţia bănăţeană că defileul Cazanelor prin care s-a scurs lacul Panonic, a fost tăiat de un uriaş şi într-adevăr pereţii de stâncă sunt drepţi, părca tăiaţi. În Banatul de Vest este satul Schela, numit aşa pentru că în vechime ar fi fost acolo un port la Lacul Panonic, rămăşiţă a Mării Sarmatice. Pe vremuri porturile erau numite schele. La Cazane, Dunărea a cuprins între apele sale insula AdaKaleh. Era locuită de turci numiţi adanlâi, vorbitorii unui grai amestecat de cuvinte turceşti, româneşti şi sârbeşti. Insula a aparţinut până în 1878 Turciei, după care rămâne în continuare teritoriu turcesc, dar administrat de Austria. În 1922 Ada Kaleh încetează a mai fi teritoriu turcesc şi devine protectorat al României. Din 1922 pe insulă drapelul Turciei este înlocuit de tricolorul românesc. Fiind protectorat şi nu teritoriu integrat României, insula a avut autonomie. Era condusă de consiliul insularilor prezidat de muftiu, liderul spiritual musulman. Până să fie scufundată în 1970, chiar şi comuniştii au respectat autonomia insulei. Din 1932 insula a devenit porto franco, adică teritoriu fără taxe vamale. Vizavi de insulă, pe malul românesc al Dunării se înalţă muntele Alion. Statul român interbelic a concesionat gratuit pădurea de pe muntele Alion insularilor, ca aceştia să se aprovizioneze cu lemne de foc. Pe insulă creşteau smochini, vie, moşmoane, migdali, trandafiri, iasomie. Adanlâii erau pescari, preparau ulei de trandafir, confecţionau bijuterii din aur, ţigări şi trabuce din tutun superior, preparau şerbet, rahat, alviţă, ciubuce de zahăr şi bomboane, dulceaţă de trandafir şi de smochine. Erau celebre trabucele de AdaKaleh produse artizanal. La trabuce lucrau fetele. Ele rulau foile de tutun pe pulpa piciorului dezgolită. Vestit era rahatul de AdaKaleh, lokum cum îi zic turcii. În fiecare curte se prepara lokum în cazne unde fierbea zahăr cu petale de trandafir. Turcii amestecau conţinutul continuu două ore până se închega. Pe bucăţile de lokum presărau seminţe de susan. Ca să vândă dulciurile adanlâii aveau propriul lor magazin la Băile Herculane. Turiştii erau atraşi de prăvăliile localnicilor şi de bazarul cu mărfuri ieftine, dar şi de cafenelele unde savurau cafeaua turcească la nisip. Pe insulă a funcţionat din 1932 societatea Musulmana, care avea fabrici de dulciuri, ţigări, confecţii, pâine şi o ţesătorie. Printre acţionarii firmei s-a numărat Regele Carol al-II-lea. În afară de pitorescul insulei şi a locuitorilor, turiştii erau atraşi de cetatea din sec. XVIII, de moscheea cu cel mai mare covor persan din Europa, lung de 120 de metri şi de cimitirul unde odihnea sfântul musulman Mişkim Baba, făcător de minuni. În 1970 insula a fost inundată de lacul hidrocentralei Porţile de Fier. Scrie Dan Boerescu în volumul “Atlantidele României”, că guvernul comunist a oferit adanlâilor paşapoarte pentru Turcia ca să-i liniştească şi să nu reclame la ONU scufundarea insulei, având în vedere că România ca putere protectoare nu avea voie să o distrugă. Pentru cei care nu au vrut să plece, li s-a promis că va fi refăcut cadrul insulei AdaKaleh pe insula Șimian aflată în aval. Când AdaKaleh s-a scufundat mulţi localnici bătrâni au murit de inimă rea. Pe insula Șimian s-au mutat cetatea şi mormântului lui Mişkin, dar comunitatea adanlâilor n-a fost reconstituită. Acum pe Șimian sunt ziduri părăsite, pâlcuri de caişi, grădinile de zarzavat ale grănicerilor şi pasc caii ţăranilor din satul Șimian riveran Dunării. În 2013 un om de afaceri turc, născut pe insula Ada  Kaleh, cere guvernului român să i se concesioneze insula Șimian ca să reconstituie Ada Kalehul cum a fost. Voia să facă din Șimian un paradis turistic şi comercial. Cererea turcului a fost ignorată. Ada Kaleh este o marcă puternică pentru dulciuri şi ţigări. Acum marca Ada Kaleh constituie un litigiu între România şi Turcia. România susţine că marca îi aparţine de drept, pe când Turcia declară că-i aparţine ei deoarece adanlâii erau turci, produsele erau după reţete turceşti, iar România a pierdut orice drept de vreme ce a distrus insula.  Marian Rotaru

Leave a Comment