Google

În căutarea timpului pierdut (CVI)

Written on:mai 17, 2020
Comments
Add One

La Ghidigeni era pe vremea copilăriei mele o bibliotecă sătească foarte bine dotată. A întemeiat-o în 1939 Dumitru Chrissoveloni, proprietarul fabricii de spirt. Împrumutam regulat cărţi de la bibliotecă şi mai ales una din ele îmi trezeşte o nostalgie aparte. Este volumul  “De la Thule la Taprobana”, scris de tecuceanul Eugen Boureanul. Autorul s-a născut în 1885 şi a fost un copil studios. În vacanţa de vară evada cu plăcere pe câmp, în afara oraşului. Se aciua într-o şură cu fân şi acolo citea şi visa în voie. Printre clăile de fân venea şi un profesor ca să citească. A observat băiatul şi într-o zi îl intreabă: “Băiete îţi place să citeşti, nu vrei nişte cărţi?”. “Ba da, mulţumesc”, răspunde puştiul. A primit câteva cărţi de istorie antică editate în limba francează, pe atunci ştiută în România. Eugen Boureanul va fi doctor în drept, prozator şi traducător de literatură. Prima carte, “Povestiri din copilărie”, o va publica în 1905. Între anii 1910-1912 a lucrat ca ziarist la Universul şi în calitate de corespondent de presă vizitează Islanda, Insulele Feroe, Algeria de Nord, Kashmirul şi Ceylonul. Notele de călătorie, adunate în volumul “De la Thule la Taprobana”, le va publica târziu, în 1969. Mi-a atras atenţia relatarea pasageră despre ce povesteau fermierii islandezi la început de sec. XX. Spuneau că printre stâncării trăiesc oamenii roşii, un neam de sălbatici. Furau oile fermierilor să le mănânce şi pe fete ca să le siluiască. Oamenii roşii din Islanda erau probabil o seminţie primordială, cei mai vechi locuitori ai insulei! “De la Thule la Taprobana” este interesantă, dar melancolică. Este melancolia vârstnicului care deapănă amintiri din tinereţea apusă. Poate de aceea cartea mi-a rămas în suflet! “Fiecare ţară are tineretul pe care-l merită, iar bătrânii să facă bine să rupă sigiliul de la gură şi să le spună adevărul”, spunea regretatul Paul Goma. Paul Goma s-a născut în judeţul basarabean Orhei. Se refugiază cu părinţii la Sibiu în 1944. În 1952, era pe atunci elev de liceu, ia apărarea unui dizident anticomunist. Pentru asta securitatea îl închide şi-l anchetează opt zile. L-a eliberat în final, dar l-a exmatriculat din toate liceele din România. Reuşeşte totuşi să se înscrie pe ascuns la un liceu din Făgăraş şi termină studiile medii. Ajunge un mare scriitor. Critica regimul comunist şi este dat afară din Uniunea Scriitorilor şi expulzat din ţară în 1977. Se stabileşte în Franţa. În exil înfiinţează Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, iniţiativă pentru care securitatea a încercat să-l asasineze cu un colet capcană. Paul Goma a fost un autor prolific de romane şi un militant anticomunist activ. A trimis memorii la diferite organisme internaţionale prin care demasca situaţia din România comunistă. L-a propus pe Mircea Eliade pentru Premiul Nobel, propunere pe care statul român nu a sustinut-o şi pentru asta marele savant nu a fost nominalizat. În 1990 Paul Goma revine în ţară. Era monarhist convins, dar a realizat că maşinaţiunile securiste fac imposibilă revenirea la tron a Regelui Mihai I. Scria Paul Goma că “Starea de nelibertate îl obligă pe om la inventivitate, la găsirea unor soluţii indirecte”. O soluţie indirectă pentru restaurarea monarhiei a încercat Goma cu prilejul alegerilor prezindenţiale din 1996. A vrut atunci să supună votului popular alegerea sa ca Domnitor al României. Ca să adune adeziuni, în august 1996 publică un anunţ în cotidianul “Evenimentul”. Soluţia unui principat român nu a fost îmbrăţişată de regalişti şi evident nici de republicani. La ideea romancierului au aderat doar câteva sute de cetăţeni. Ne amintim că în 1992 Radu Câmpeanu propusese candidatura regelui la preşedenţia României, cu scopul final de a restaura monarhia. Revoluţionarii din Timisoara erau hotărâţi să readucă regele pe tron. Evenimentul a fost singurul ziar care a relatat revolta românilor din Cadrilater din august 1996. Românii din Cadrilater se ridicaseră contra ocupanţilor bulgari. Au pus manifeste prin care cereau unirea Cadrilaterului cu România şi au distrus monumentele bulgarilor. Guvernul României s-a dezis de lupta fraţilor din Dobrogea de Sud. Laşitatea unor funcţionari este cu atât mai abjectă, când o compari cu un erou, spune un scriitor basarabean pe care demult l-am ascultat la Academia Bârladeană. În 1991 omul activa pentru unirea Basarabiei cu Patria Mamă, de aceea bolşevicii îl urau. Într-o seară de mai, cineva îi bate la uşă. Deschide şi cel de la uşă îi aruncă acid sulfuric pe faţă. Scriitorul a îndurat luni de spitalizare la Bucureşti şi a rămas cu urme pe chip! În 2018 Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, 108 localităţi şi trei raioane basarabene au semnat declaratia de unire cu România. Pentru a reîntregi ţara trebuie constiinţă naţională. Un coleg mi-a oferit o lecţie pe care nu o voi uita, despre respectul faţă de propria identitate! Discuta cu o doamnă şi aceasta şi-a arătat dispreţul faţă de statutul lui social. Vezi Doamne, el era un simplu lăcătuş, iar dânsa funcţionară. Colegul s-a prins că doamna are mintea slabă şi răspunde zâmbind: “am meseria de lăcătuş, dar sunt marchiz”. “Mata eşti nebun!”, exclamă doamna crezând-se luată peste picior. Colegul nu a mai zis nimic. L-am întrebat ce i-a venit să spună că-i marchiz? “Sunt grec de origine, pe noi ne-a chemat Cananachis, dar oamenii ne-au zis Cănănău şi aşa a rămas numele. Că am fost marchizi ştiu de la tata”. Colegul este huşean de loc. Citesc mai apoi “Trecute vieţi de doamne şi domniţe” unde Constantin Gane scrie că pe când arhipelagul grecesc era stăpânit de Veneţia, ţăranii căpătuiţi din insule cumpărau titluri nobiliare de conte, marchiz, baron etc. Printre ei s-a numărat desigur familia Cananachis, pentru că, zice Gane, în sec. XIX un grec din Arhipelag, numit Cananachis, s-a stabilit la Huşi, a cumpărat moşie şi rang boieresc. Un urmaş al lui a fost arhitectul Constantin Cănănău, redactor al revistei Arhitectura. Azi sunt mulţi amnezici în materie de istorie, ca efect al “culturii socialiste” impusă de comunişti cu mai mult sârg la români, decât la naţionalităţile conlocuitoare. Ungurii din Ardeal făceau Paştele acasă, nu ca românii la serviciu. Permiteau naţionalităţilor conlocuitoare chiar şi obiceiuri anacronice. Astfel, tătarii din Dobrogea şi ţiganii îşi cumpărau soţiile. La 12 ani fetele dintr-un sat unguresc erau duse de părinţi la Cluj ca să servească în casele de “domni”. Acolo învăţau menajul, iar la 15 ani reveneau în sat şi se măritau. Evident că nu mai urmau cursurile şcolare obligatorii. Comuniştii s-au luat de unguri în octombrie 1956, când cu revolta antisovietică din Ungaria. Atunci în Ardeal i-au dezarmat pe militarii de etnie maghiară. Le era teamă să nu se răscoale, mai ales că duşmănia ungurilor din Ardeal faţă de români este notorie. Vânzătorii unguri refuzau să te servească dacă vorbeai româneşte. La restaurant îşi băteau joc de clienţii români. Aduceau ciorba şi după o oră lingurile. Povestea cineva că abia când a trântit castronul cu ciorbă de podea a venit chelnerul ungur. La Târgu Mureş, în 1957, tata cere o pâine într-o prăvălie. Vânzătorul ungur se face că nu pricepe. Exasperat tata îi zice “ceva”. Brusc ungurul şi-a amintit limba română: “de ce înjuri la mine?”. Ceauşescu urma să viziteze Gheorghieniul şi atunci s-a dat ordin ca firmele din oraş scrise în maghiară să fie înlocuite cu firme scrise în română.  Prăvăliaşii unguri au fost obligaţi să pună firme româneşti, dar noaptea le schimbau cu ale lor. Până la urmă firmele româneşti au fost păzite de armată. În 1993 un bârlădean a văzut la Cluj afişe, scrise în română, care cereau independenţa Ardealului! Ungurii îşi fac de cap, în timp ce guvernanţii îi asupresc pe români! În 2013 compania Chevron a început să foreze pentru gaze de şist la Pungeşti şi Siliştea, Vaslui. Sătenii n-au vrut să le fie distrusă glia, atunci guvernul a asmuţit asupra lor jandarmii. Jandarmii au dat buzna peste oameni chiar şi în curţile lor şi i-au bătut pentru că protestau. Tot atunci la Galaţi jandarmii au lovit bătrânii care protestau că nu pot trăi din pensiile batjocoritor de mici. Pe bătăuşi îi va pedepsi Cel de Sus! Bunicul din Ciocani, Vasile Ivas, fost deţinut politic, spunea cu nobleţea lui ţărănească doar atât de miliţienii care l-au chinuit: ”acum netoţii ăia cerşesc la capra podului”. Îi lăsa în plata Domnului, dar unde s-a ajuns! În 2018 Christine Lagarde, director al FMI şi mai înainte director al Băncii Europene, spunea cu ticăloşie: “Bătrânii trăiesc prea mult. Trebuie făcut ceva!”. A apărut virusul Covid 19. Suceveanul Dan Alexandrescu, patronul librăriilor Alexandria, a avut curaj să dezvăluie declaraţia criminală pe siteul Gândeşte.org. Siteul a publicat şi critici întemeiate la adresa UE. Toate acestea au atras asupra domnului Alexandrescu furia celor fără Dumnezeu. Marian Rotaru

Leave a Comment