Google

În căutarea timpului pierdut (CV)

Written on:mai 11, 2020
Comments
Add One

Noi nu promovăm tradiţia şi istoria, ori iată, Alberto Camargo, fost preşedinte al Columbiei, scria: “Un popor fără tradiţii este un popor fără viitor”. Spuneam că în 1673 la conacul Racoviţă din satul tutovean Ciocani s-a născut Dimitrie Cantemir. Familia Racoviţă a dat domnitori Moldovei şi Ţării Româneşti şi din neamul lor coboară savantul Emil Racoviţă. M-am întrebat unde se afla în Ciocani conacul Racoviţă? Moşia a ajuns la boierii bârlădeni Costache, care la sfârşitul sec. XIX o vând proprietarului Andreescu. În 1912 ciocănarii cumpără pământul lui Andreescu şi înfinţează o cooperativă agricolă. Cooperativa obştii Ciocani a avut în proprietate şi fosta curte a lui Andreescu, care mai înainte de bună seamă aparţinuse lui Constantin Costache şi mai înainte familiei Racoviţă. Foarte posibil ca în curtea aceea să fi fost conacul în care s-a născut Cantemir, domnitorul cărturar, primul român academician. Mama mea îşi aminteşte vechea curte boierească, aşa cum era. Avea o cramă mare, cu pereţii pietruiţi cu bolovani de gresie, în care copiii intrau să se joace. Cooperativa obştii din Ciocani a fost desfiinţată de comunişti şi pe locul curţii boiereşti a funcţionat sediul CAP. Pe locul acela primăria ar putea pune o placă: “Aici s-a născut Dimitrie Cantemir”. Şi primăria din Bârlad ar trebui să pună plăci memoriale. De exemplu, pe locul actualei băi comunale, exista la finele sec. XIX o editură. Proprietarul editurii, un ofiţer, nu-i mai ştiu numele, a scris şi a publicat în noiembrie 1889 prima monografie din literatura română dedicată lui Mihai Eminescu. Din cartea aceea mai există un singur exemplar cunoscut la biblioteca din Cluj-Napoca. Curtea boierească din Ciocani se afla, cum era de aşteptat, lângă biserica satului. În anii din urmă s-a săpat în curtea bisericii pentru a construi o trapeză şi s-a găsit mormântul unei femei. Judecând după resturile de veşminte, acolo odihnea o boieroaică de pe vremuri. Din păcate primăria nu a chemat arheologii. Apropo de lucrările de renovare la biserici, picturile originale, vechi de secole, sunt răzuite, în loc să fie restaurate. Am văzut asta la biserica din Ghidigeni. De ce oare nu respectăm istoria? Un coleg de al meu avea un patefon moştenit de la bunicul lui. Era o operă de artă: cutia din lemn de mahon, pâlnia din mătase chinezească, acul de platină. Aparatul functiona. Pe vremea lui Ceauşescu, când seară de seară se oprea curentul electric, colegul punea discuri pe patefon şi asculta muzică. Un arc tensionat asigura funcţionarea aparatului. Bunicul colegului, ataşat militar la ambasada din Paris în primul război mondial, câştigase patefonul la tombolă cu prilejul unui bal de binefacere. În 1989 colegul avea nevoie de bani şi a zis să vândă patefonul. A scris la Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii din Iaşi. S-a prezentat un specialist. Omul, după ce analizează aparatul, spune cinstit: “Putem să vă plătim 15.000 de lei, este maxim posibil. Patefonul însă face parte din seria zero fabricată în Laboratorul Edison din Menlo Park, statul american New Jersey, acum un secol şi mai bine. Probabil este unicul din lume rămas funcţional. Cel mai sărac muzeu din Occident ar oferi 100.000 de dolari, dar nu-l puteţi scoate din ţară”. “Nu-l mai mai vând”, a decis colegul. La puţin timp vine la el un ofiţer de securitate. Îi zice că are un obiect de patrimoniu care trebuie depus la bancă pentru a fi în siguranţă. Colegul refuză, patefonul stătea în casa lor de peste 70 de ani. Securistul i-a oferit un aparat video ca să doneze patefonul statului. Colegul iarăşi a refuzat. În fine a venit Revoluţia şi securiştii l-au lăsat în pace. Dar cui să vândă ceva aşa de valoros? Până la urmă, în mai 1990 vinde aparatul altui coleg. Cumpăratorul i-a oferit un video, la fel ca securitatea, plus un televizor color. Ce a făcut cumpăratorul cu patefonul nu se ştie. Avea rude la Viena şi se ştie doar că a plecat în Austria cu maşina personală. Când s-a întors a demisionat din serviciu şi s-a mutat la Eforie Sud. Acolo a deschis o pensiune, dar nu s-a bucurat de roadele investiţei, peste un an moare. Povestea are o morală desigur, dar printr-o asociare de idei îmi vine în minte o butată din vremea comuniştilor: “clasa muncitoare bea şampanie prin reprezentanţii ei”. Conacul poetului Costache Conachi (sec.XVIII) din satul tecucean Ţigănesti este acum transformat în grajd. Din 1900 a funcţionat în conac o şcoală agricolă finanţată de fundaţia privată tecuceană Dimitrie Athanasiu. În 1948 şcoala este desfiinţată, iar conacul naţionalizat. Prin anii 1970 s-a dărâmat o parte din palatul Conachi, inclusiv crama. La demolare lucrau nişte muncitori. Şeful le-a dat de treabă şi apoi a plecat prin sat. Deh, era şef! Când s-a întors, oamenii lui dormeau beţi. Găsiseră într-o nişă un butoi de vin vechi de vreo 150 de ani, vin din soiuri de vie moldovenească distruse de filoxeră la finele sec. XIX. Apa se evaporase prin doagă, vinul devenise o marmeladă aromată, dar şi foarte tare, care îmbăta imediat. Dacă s-ar fi pus apă devenea iarăşi vin vechi. Lucrătorii mâncaseră din marmeladă şi se făcuseră criţă. De frică şeful a anunţat autorităţile. Marmelada rămasă a fost luat de securitate şi dusă lui Ceauşescu pentru mesele mari. Tot cam pe atunci s-au făcut lucrări de renovare la Muzeul de Literatură al Moldovei din Iaşi. Muzeul este găzduit în Casa Pogor care a aparţinut în sec. XIX lui Vasile Pogor, poet, filosof, traducător de literatură, cofondator al societăţii literare Junimea. Cu prilejul lucrărilor s-a găsit zidit în beciul casei un butoi cu vin de vârstă seculară. Aceeaşi marmeladă delicioasă, parfumată şi îmbătătoare. Nu a apucat să guste nimeni. Butoiul a fost luat imediat de securitate. Şi la Ghidigeni după 1970 domeniul Chrissovelonni a fost distrus în mare parte, mai ales parcul. Îmi amintesc din copilărie zidul care mărginea domeniul înspre drumul comunal. Era o operă de artă, înalt de trei metri, cu ferestre oarbe. Ştiam că dincolo de zid era curtea boierească cu garajul pentru maşini, grajdul pentru herghelia de cai, remiza cu trăsuri, toate clădite în stil clasic. Tot acolo erau terenuri de tenis, piste de bowling. Vis a vis de zid se înşirau casele gospodarilor, dar înaintea comuniştilor fuseseră două cârciumi, brutăria bunicului meu Gheorghe Rotaru, alături o frizerie şi un atelier de confecţii. Înainte de 1948 Ghidigeniul era un sat dezvoltat. Realizările din trecut sunt ţinute înadins sunt tăcere ca să credem că toate au fost făcute de comunişti. Astfel nu se zice că pe domeniul regal de la Zorleni, lângă Bârlad, Carol I a înfiinţat în 1905 prima staţiune de mecanizare a agriculturii din Vechiul Regat. Maşinile erau americane, americani au fost primii mecanizatori, pentru ca următorii să fie absolvenţi ai Colegiului Tehnic din Bârlad. La Zorleni, Carol I a fondat în 1898 Orfelinatul Agricol Ferdinand. Aici copii orfani învăţau agronomie, zootehnie, meşteşuguri rurale şi industrie de fermă. Orfelinatul a fost desfiinţat în 1948. Comuniştii au căutat să distrugă cultura naţională. Nici nu miră din partea unei grupări politice aduse de ruşi. Nu a trecut pe pământul nostru o armată mai barbară decât armata roşie. În România soldaţii bolşevici au spintecat cu baioneta femei gravide! Comuniştii au scos din bibioteci cărţile care nu le conveneau şi le-au ars. Povestea C.D. Zeletin că în 1948 cărţile bibliotecii Stroe Belloescu din Bârlad au fost arse într-o gropă de var. Viitorul savant şi scriitor, atunci avea 13 ani, a reuşit nevăzut de paznici să salveze câteva volume şi câteva reviste. În 1948 comuniştii au desfiinţat fundaţiile culturale private: Regele Ferdinand I, Regele Carol I, Principele Carol, Regele Carol al-II-lea, Unitatea Culturală a Românilor, Casa Şcoalelor etc.. Regele Carol al-II-lea, numit Voievodul Culturii, a fost cel mai mare binefăcător al culturii româneşti, spunea academicianul Răzvan Theodorescu. Fundaţiile finanţau biblioteci, reviste de cultură, cămine culturale şi edituri, precum era editura Casa Şcoalelor din Bucureşti. La filiala Basarabia a fundaţiei Unitatea Culturală a Românilor a activat poetul bârlădean George Tutoveanu în anii 1924-1926. Poetul a fost cofondator al Uniunii Scriitorilor în 1909 şi Academiei Bârlădene în 1915, a contribuit la înfiinţarea revistelor bârlădene: “Florile dalbe”, “Graiul nostru”, “Scrisul nostru”, “Miron Costin”, “Făt Frumos”,  ”Moldova”, a scris manuale, a colaborat cu 17 reviste din Iaşi, Bucureşti, Cluj. Tutoveanu a donat pentru fondul bibliotecii Stroe Belloescu din Bârlad şi tot la Bârlad a înfiinţat în 1909 biblioteca cooperativei meşteşugăresti Mihai Eminescu. Ca prefect al judeţului Tutova, între 1931-1932, a întemeiat peste 50 de biblioteci săteşti. În 1902, pentru opera literară, George Tutoveanu este decorat de Regele Carol I. Marian Rotaru

Leave a Comment